Obligaţie de a face. Sentința nr. 2400/2013. Judecătoria BĂILEŞTI

Sentința nr. 2400/2013 pronunțată de Judecătoria BĂILEŞTI la data de 25-11-2013 în dosarul nr. 1480/183/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA BĂILEȘTI

JUDETUL D.

SENTINTA CIVILĂ Nr. 2400

Ședința publică de la 25 Noiembrie 2013

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE -P. C.-judecător

Grefier- M. B.

Pe rol pronuntarea rezultatului dezbaterilor ce au avut loc în cauza civilă având ca obiect obligatia de a face, formulată de reclamanta S. I. împotriva pârâtului I. M. .

Dezbaterile care au avut loc au fost consemnate în încheierea din 18.11.2013 când pronuntarea a fost amânată azi 25.11.2013, încheierea făcând parte integrantă din prezenta sentință .

INSTANȚA

Prin acțiunea înregistrată la 09.04.2013 reclamanta S. Ivenaa chemat în judecată pe pârâtul I. M.,solicitând ca prin sentinta ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtului la desfiintarea fosei vidanjabile edificată la o distanță ce nu respectă normele legale pe cheltuiala sa si restabilirea situatiei anterioare, iar în caz de refuz să fie autorizată a face respectiva lucrare pe cheltuiala pârâtului, precum si obligarea pârâtului la plata unei despăgubiri in cuantum de 50 lei/zi de întârziere până la îndeplinirea efectivă a obligatiei .

A mai solicitat obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată .

În motivarea acțiunii a susținut că este proprietara imobilului situat in . compus din casă cu 4 camere si sală împreună cu terenul aferent in suprafată de 623 m.p., iar pârâtul ,care este vecinul său, a edificat o fosă vidanjabilă la o distanta mai mica de 10 m fata de locuinta sa, construita fara autorizatie sau proiect si exista posibilitatea ca aceasta fosa sa-i creeze disconfort prin scurgerea de materiale si ape reziduale pe terenul sau, fiind afectate nu numai terenul ci si structura de rezistență a casei .

A mai arătat că a solicitat diferitelor institutii luarea măsurilor ce se impun însă acestea au îndrumat-o către instanță.

In drept a invocat dispozitiile art.612,625,630 alin 1 ,art1516 cod civil, art.33 din HG 862/2006

A depus la dosar TDP nr .1367-_/30.06.1997, contract de vânzare cumpărare autentificat cu nr . 9998/27.11.1978, schită imobil, adresele nr.1197/8.05.2012 emisă de Institutia Prefectului Jud. D., nr.47/26.3.2011 emisă de DSP D., nr.190/_/11.12.2012 emisă de Directia Urbanism –Consiliul Jud. D. .,nr.2004/45SR/04.04.2012 IJCDolj, nr.4624/HI/18.04.2012 emisă de ANPR Administratia bazinală de apă J., memoriu tehnic, incheierea si comunicarea încheierii nr._/ 18.06.2012 emise de OCPI D., extras de carte funciară pt informare ,certificat de mostenitor nr .70/26.03.2008, chitanța de plată a taxei de timbru .

La 29.07.2013 pârâtul a depus întâmpinare prin care solicita respingerea actiunii ca nefondată si obligarea reclamantei la cheltuieli de judecată .

A arătat că fosa septică din beton armat este edificată pe terenul său în baza autorizatiei de constructie nr .16/7.11.2012 emisă de Primăria . bază proiectul pentru autorizarea executării lucrărilor, lucrare ce a fost receptionată în baza procesului verbal de receptie la terminarea lucrării nr.1/2012

A arătat că a solicitat eliberarea certificatului de urbanism nr.11/20.03.2012,constructia respectând in totalitate prevederile legale, iar in prezent această fosă nu este utilizată.

A mai arătat că actiunea este nefondată si a fost introdusă in scop sicanator pe baza unor neîntelegeri existente intre reclamantă si familia pârâtului.

In drept a invocat dispozitiile art.612,625 cod civil si art. 33 din HG 862/2006,legea 50/1991 .

A depus la dosar proces verbal de inspectie din 13.02.2013 emis de Inspectoratul de Stat in Constructii, plan de amplasament si delimitare imobil, certificat de urbanism nr. 11/ 20.03.2012, memoriu tehnic ,certificat de mostenitor nr . 115/8.05.2012,TDP nr . 1537-_/11.08.1998, certif de mostenitor nr .362/1972,contract de vânzare cumpărare autentificat cu nr .4043/17.07.1996, proces verbal de receptie la terminarea lucrării nr.1/2012, autorizatia de constructie nr. 16/7.11.2012,notificare nr.827/5.11.2012 emisă de DSP D., anexa la cererea pt. emiterea autorizatiei de construire ,proiect fosa septică .

La 19.08.2013 reclamanta a depus răspuns la întâmpinare prin care învedera că la începutul lucrărilor pârâtul nu avea avizele necesare si nici proiectul de construire ,si nu i-a solicitat acordul pentru a efectua măsurători pe terenul proprietatea sa .

La termenul din 23.09.2013 s-a dispus efectuare a unei expertize tehnice având ca obiectiv stabilirea amplasamentului fosei septice si să se stabilească care este distanța de la fosa septică până la locuința reclamantei .

În cauză expertiza tehnică a fost efectuată și depusă la dosar la 4.11.2013 de expert tehnic C. A..

La 15.11.2013 pârâtul a depus prin registratură obiectiuni la raportul de expertiză .

iar la 21.11.2013 a depus concluzii scrise .

Analizând actele si lucrările dosarului instanța constată următoarele:

Prin cererea de chemare in judecata, reclamanta a solicitat instantei sa dispuna desfiintarea fosei vidanjabile edificata de parat, deoarece se afla la o distanta mai mica de 10 m fata de locuinta sa, este construita fara autorizatie sau proiect si exista posibilitatea ca aceasta fosa sa-i creeze disconfort prin scurgerea de materiale si ape reziduale pe terenul sau. Din probele administrate in cauza, instanta retine ca fosa septica a fost edificata cu respectarea dispozitiilor legale in materie. In memoriul tehnic ce a stat la baza construirii fosei, intocmit de o firma specializata, se arata ca "haznaua respecta distantele de siguranta sanitare fata de constructia invecinata", iar in notificarea nr.827 din 5.11.2012 emisa de Directia de sanatate publica D. se mentioneaza faptul ca " s-a constatat indeplinirea conditiilor prevazute de normele sanitare in vigoare". Reclamanta isi intemeiaza cererea pe disp. art. 612 si 625 din Codul Civil si art 34 din Ordinul nr. 536/1997 al Ministerului Sănătății pentru aprobarea Normelor de igienă potrivit caruia "îndepărtarea apelor menajere uzate, provenite de la locuințe neracordate la un sistem de canalizare, se face prin instalații de preepurare sau fose septice vidanjabile, proiectate și executate conform normelor în vigoare, la cel puțin 10 m față de cea mai apropiată locuință, iar vidanjul se va descărca în cea mai apropiată stație de epurare a apelor uzate". Chiar daca raportul de expertiza intocmit in cauza concluzioneaza ca, in raport de unele laturi ale locuintei reclamantei, distanta dintre cele doua constructii ar fi de 9, 06 m si 9,34 m, instanta constata ca față de izolarea pereților fosei, grosimea din beton a acestora, de faptul că este practic îngropată în pământ și este izolată, reclamantei nu i se aduce niciun prejudiciu.Distantele de aproximativ 9 metri constatate de expert fata de imobilul proprietatea reclamantei nu sunt de natura sa creeze vreun prejudiciu, in conditiile in care au fost respectate toate normele legale la edificarea constructiei. F. de aceste considerente, instanta va respinge actiunea ca neintemeiata.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge actiunea formulată de reclamanta S. I., domiciliată în . in contradictoriu cu pârâtul I. M., domiciliat in .> jud. D. .

Sentință cu apel in termen de 30 de zile de la comunicare, apel ce se va depune la Judecătoria Băilesti .

Pronunțată în ședința publică de la 25 Noiembrie 2013

Președinte,

P. C.

Grefier,

M. B.

red.jud. CP

tehnored.MB

4ex/30.12.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Obligaţie de a face. Sentința nr. 2400/2013. Judecătoria BĂILEŞTI