Acţiune în constatare. Sentința nr. 1857/2013. Judecătoria BĂILEŞTI
Comentarii |
|
Sentința nr. 1857/2013 pronunțată de Judecătoria BĂILEŞTI la data de 25-07-2013 în dosarul nr. 1563/183/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA BĂILEȘTI
JUDETUL D.
Sentinta civilă Nr. 1857
Ședința publică de la 25 Iulie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE - M. P. - judecator
Grefier - C. B.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamantul C. Ș. L. și pe pârâta ., având ca obiect acțiune în constatare
La apelul nominal făcut în ședința publică părțile au lipsit.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează s-a depus la dosar prin serviciul registratura al instanței o cerere formulată de către avocat M. M. prin care arata ca este in imposibilitatea de a se prezenta la acest termen solicitând judecarea cauzei in lipsa, anexând totodată un certificat de sarcini .
INSTANȚA,
Prin acțiunea înregistrată la 18.04.2013 reclamantul C. Ș. L. a chemat în judecată pe pârâta ., solicitând să se constate ca terenul intravilan proprietatea acestuia in suprafața de 1700 mp situata în ., 225/1 si T99, P225, are în realitate suprafața de 2113 mp si sa se constatate dreptul acestuia de proprietate pentru diferența de 413 mp .
În motivarea acțiunii, a arătat că autorului acestuia C. A. i-a fost reconstituit dreptul de proprietate pentru suprafața de 1700 mp teren intravilan si in acest sens a fost eliberat dreptul de proprietate nr. 1356 din 04.11.2003 .
A mai arătata ca autorul acestuia a decedat ala data de 15.05.2006, fiind unicul moștenitor așa cum rezulta din certificatul de moștenitor nr. 374/14.09.2006. Totodată a mai arătat ca în momentul in care s-a dorit întocmirea documentației cadastrale, în urma măsurătorilor făcute a reieșit o suprafața de 2113 mp cu 413 mp mai mult decât este trecut in titlul de proprietate motiv pentru care nici nu poate fi înscris in carte funciara si nu poate si întocmită documentația cadastrala.
A precizat ca terenul a fost împrejmuit cu un gard pe toate laturile si semnele de hotar nu au suferit modificări cu în ultimii 30 de ani iar terenul care excede suprafeței de înscrise în actul de proprietate se află în incinta măsurată si împrejmuită.
A mai susținut că acest teren nu a fost atribuit si nu este revendicat de vreo alta persoana si nici nu s-a eliberat act de proprietate vreunei alte persoane, fiind utilizata netulburat si neîntrerupt de autorul meu iar după decesul acestuia de reclamant si familia acestuia.
În drept a invocat dispozițiile art.1837 si urm, c. civ.
În dovedirea cererii, reclamanta a depus la dosar titlul de proprietate nr. 1356/04.11.2003, certificatul de moștenitor nr. 374/14.09.2006, schița de amplasament si delimitare a suprafeței de 2113 mp, certificatul de sarcini,_/04.03.2013.
In cauză la solicitarea reclamantului a fost audiat martorul U. C..
Din actele și lucrările dosarului,instanța reține următoarele:
Autorul reclamantului, C. A., a dobândit de drept dreptul de proprietate
asupra terenului aferent casei și anexelor gospodărești cel mai târziu la 20 februarie 1991, data publicării legii 18/1991 în monitorul oficial, prin art. 22 al acesteia, dacă acesta nu a avut calitatea de membru cooperator pentru a-i fi fost aplicabile prevederile art. 8 al decretului 42/1990.
Odată cu reconstituirea dreptului de proprietate pentru terenurile extravilane în titlul de proprietate eliberat a fost inclus și terenul aferent construcțiilor care, așa cum s-a arătat, fusese redobândit de drept, iar nu la cerere.
Cum întinderea suprafeței de teren aferentă construcțiilor a fost luată, cel mai probabil, din registre, fără să se fi făcut măsurători, există neconcordanță între suprafața reală de la data dobândirii dreptului și cea reflectată în titlul de proprietate astfel încât reclamantul justifică interesul de a putea prezenta un titlu, o justificare a întinderii dreptului pentru întabularea imobilului și exercitarea celorlalte prerogative decurgând din calitatea sa de proprietar.
Având în vedere cele arătate, instanța va admite cererea și va constata existența dreptului de proprietate reclamantului pentru suprafața reală aferentă imobilului, respectiv de 2.113 mp cât a fost ea stabilită prin măsurătoare de către expertul E.-I. D..
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite cererea privind pe reclamant C. Ș. L., domiciliat in C., .. 11, .. 1, ., D. și pe pârâta ., având ca obiect acțiune în constatare.
Constată dreptul de proprietate al reclamantului asupra suprafeței de 2.113 m.p. in intravilanul ., T 99 ,P 225 și 225/1 conform schiței de amplasament si delimitare întocmită de ing. E. I. D..
Sentință cu apel în termen de 30 de zile de la comunicare apel ce se va depune la Judecătoria Băilesti .
Pronunțată în sedința publică din 25.07.2013
P.
M. P.
Grefier,
Red. Jud. M.P.C. B.
Tehnored. C.B.
4EX/ 26.08. 2013
← Acţiune în constatare. Sentința nr. 1852/2013. Judecătoria... | Acţiune în constatare. Sentința nr. 488/2013. Judecătoria... → |
---|