Acţiune în constatare. Sentința nr. 2051/2013. Judecătoria BĂILEŞTI
Comentarii |
|
Sentința nr. 2051/2013 pronunțată de Judecătoria BĂILEŞTI la data de 26-09-2013 în dosarul nr. 1941/183/2013
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA BĂILEȘTI JUDEȚUL D.
Dosar nr._ - acțiune în constatare - Sentința civilă nr.2051
Ședința publică din 26 septembrie 2013
Completul constituit din:
Judecător M. P.
Grefier V. M.
x.x.x.x
Pe rol se află judecarea acțiunii civile în constatare formulată de reclamanta . INTERNATIONAL SRL cu sediul în com.Dobroiești,. împotriva pârâților C. A.,C. C. și C. N..
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns martorul S. M.,lipsă fiind părțile,reclamanta fiind reprezentată de avocat Ț. I..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință,care a învederat că pricina se află la primul termen de judecată și că pentru acest termen părțile și martorul au fost legal citați, după care instanța,în conformitate cu dispozițiile art.131 alin.1 c.pr.civ.constată că este competentă general,material și teritorial să soluționeze cauza,după care,acordă cuvîntul apărătorului reclamantei cu privire la încuviințarea probelor solicitate prin cererea de chemare în judecată.
Avînd cuvîntul,avocat Ț. I. solicită să-i fie încuviințată proba cu actele depuse la dosar și proba testimonială în cadrul căruia să fie ascultat martorul prezent S. M..
În conformitate cu dispozițiile art.258 alin.1 Ncpc instanța încuviințează probele solicitate, după care trece la ascultarea martorului prezent,depoziția acestuia fiind consemnată în scris și atașată la dosarul cauzei.
Nemai fiind cereri de formulat sau probe de administrat, instanța a acordat cuvîntul apărătorului reclamantului pe fondul cauzei.
Avînd cuvîntul,avocat Ț. I.,pentru reclamantă,a solicitat admiterea acțiunii, constatarea valabilității convenției de vînzare cumpărare,iar hotărîrea ce se va pronunța să țină loc de act autentic de vînzare cumpărare,fără cheltuieli de judecată.
INSTANȚA
Asupra acțiunii civile de față, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul instanței la 18.06.2013 reclamanta . INTERNATIONAL SRL cu sediul în . a chemat în judecată pe pârâții C. A.,C. C. și C. N.,solicitând să se constate valabilitatea convenției de vânzare cumpărare încheiată la 29.01.2011 și să pronunțe o hotărâre care să țină loc de act autentic de vânzare cumpărare,în legătură cu această convenție,încheiată între reclamantă în calitate de cumpărătoare și pârâți în calitate de vânzători,cu prețul de 4000 lei,achitat integral de cumpărătoare,cu privire la următoarele suprafețe de teren situate în extravilanul .: 2300 m.p.în tarlaua 84,. la N-C. A.,E-De 292,S-S. I,V- De 288 și 7500 m.p.în tarlaua 85 . la N-B. St.,E-De 296,S-Staicovici M.,V-De 962.
În motivarea acțiunii,a arătat că prin convenția de vânzare cumpărare încheiată la data de 29.01.2011 a cumpărat de la pârâți terenul sus menționat,care nu are număr cadastral și nici carte funciară,cu prețul de 4000 lei achitat integral și a intrat în posesia acestuia.
A susținut că la data încheierii convenției s-au înțeles să se prezinte la notar pentru
încheierea actului autentic,însă ulterior pîrîții au refuzat să se mai prezinte.
În drept a invocat dispozițiile art.1669 c.civ.și a solicitat proba cu acte,proba testimonială și proba cu interogatoriul pîrîtei.
În dovedirea cererii,reclamanta a depus la dosar antecontractul de vînzare cumpărare,
titlul de proprietate nr.1141-_ din 14.05.1997,acte de stare civilă și de identitate pentru pîrîți,certificatul nr._ din 31.05.2013 eliberat de O.C.P.I.D.,certificat de deces și sesizare pentru deschiderea procedurii succesorale privind pe autorul pîrîților C. I.,
certificatul fiscal nr._ din 5.04.2013 eliberat de . plata taxei judiciare de timbru și încheierea nr.120 din 20.06.2013 eliberată de BNP G. G. cu sediul în Băilești.
In cauză s-a dispus citarea pîrîților cu mențiunea prezentării la interogatoriu și la solicitarea reclamantei a fost audiat martorul S. M..
Din actele și lucrările dosarului,instanța reține următoarele:
În baza legii 18/1991 autorului pîrîților C. I.I. i s-a reconstituit drept de proprietate pe raza . de 3 ha și 8800 m.p.teren, prin titlul de proprietate nr.1141-_ din 14.05.1997,pîrîții fiind fii acestuia,așa cum rezultă din actele cauzei.
La data de 29.01.2011,reclamanta și pîrîții au încheiat un antecontract de vânzare-cumpărare prin care acestia din urmă s-au obligat să vîndă reclamantei cu prețul de 4000 lei, achitat integral de cumpărătoare,următoarele suprafețe de teren situate în extravilanul .: 2300 m.p.în tarlaua 84,. la N-C. A.,E-De 292,S-S. I.,V- De 288 și 7500 m.p.în tarlaua 85 . la N-B. St.,E-De 296,S-S. M.,V-De 962,conform titlului de proprietate nr.1141-_ din 14.05. 1997.
Reclamanta a intrat în posesia terenului și ulterior încheierii antecontractului a stăruit pe lângă pârâți să se prezinte la notarul public pentru întocmirea contractului de vînzare cumpărare în formă autentică, însă acestia nu s-au prezentat,așa cum rezultă din declarația martorului audiat în cauză .
Potrivit art.358 c.pr.civ.dacă partea,fără motive temeinice,refuză să răspundă la interogatoriu sau nu se înfățișează,instanța poate socoti aceste împrejurări ca o mărturisire deplină ori numai ca un început de dovadă în folosul aceluia care a propus interogatoriul.
În conformitate cu art.2 alin.1din Titlul X al legii 247/2005 privind reforma în domeniul proprietății și justiției și unele măsuri adiacente, terenurile cu sau fără construcții, situate în intravilan și extravilan, indiferent de destinația sau de întinderea lor, pot fi înstrăina te și dobândite prin acte juridice între vii, încheiate în formă autentică, sub sancțiunea nulității absolute.
În situația în care una din părți refuză să se prezinte la notar, art.5 alin.2 din aceeași lege dispune în sensul că cealaltă parte se poate adresa instanței de judecată pentru a pronunța o hotărâre judecătorească, care să țină loc de act autentic de vânzare cumpărare.
În speță, instanța reține că această condiție este îndeplinită având în vedere declarația martorului audiat în cauză și de asemenea, sunt îndeplinite și condițiile vânzării conform art. 1295 cod civil.
În consecință, acțiunea va fi admisă,urmând să se pronunțe o hotărâre judecătorească care să constate vânzarea și să țină loc de act autentic de vânzare – cumpărare, instanța
suplinind consimțământul pârâților conform art.1073 și 1077 c.civ.și art.5 din titlul X al legii 247/2005.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Admite acțiunea reclamantei . INTERNATIONAL SRL cu sediul în
.,.,jud.Ilfov împotriva pârâților C. A., domiciliat în .,C. C. domiciliat în com.P.,. nr.18,jud.D. și C. N. domiciliat în mun.C.,.,jud.D..
Constată valabilitatea antecontractului de vânzare-cumpărare încheiat între reclamantă și pîrîți cu privire la următoarele suprafețe de teren situate în extravilanul .:
2300 m.p.în tarlaua 84,. la N-C. A.,E-De 292,S-S. I.,V-
- 3 -
De 288 și 7500 m.p.în tarlaua 85 . la N-B. St.,E-De 296,S-S. M.,V-De 962,conform titlului de proprietate nr.1141-_ din 14.05.1997.
Hotărârea ține loc de contract.
Sentință cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare,apel ce se va depune
la Judecătoria Băilești .
Pronunțată în ședința publică din data de 26 septembrie 2013.
Judecător,
M. P. Grefier,
Red.jud.MP V. M.
Tehnored.V.M.
Ex.6 /8.10.2013
← Acţiune în constatare. Sentința nr. 2050/2013. Judecătoria... | Acţiune în constatare. Sentința nr. 1636/2013. Judecătoria... → |
---|