Acţiune în constatare. Sentința nr. 818/2013. Judecătoria BĂILEŞTI
Comentarii |
|
Sentința nr. 818/2013 pronunțată de Judecătoria BĂILEŞTI la data de 27-02-2013 în dosarul nr. 4144/183/2012
Dosar nr._ - acțiune în constatare -
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA BĂILEȘTI
JUDETUL D.
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 818
Ședința publică de la 27 februarie 2013
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE - I. M. - judecător
Grefier - E. B.
x.x.x.x
Pe rol judecarea acțiunii civile în constatare formulată de reclamantul C. F. V. în contradictoriu cu pârâta D. A..
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns: reclamantul, prin avocat P. D., martorul B. D., lipsă fiind părtile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, s-a depus la dosar de catre apărătorul reclamantului interogatoriu.
Sub prestare de jurământ s-a audiat martorul prezent, depozitia acestuia fiind consemnată în scris si atasată la dosar, după care, instanța, constatând că nu mai sunt cereri de formulat, excepții de invocat sau alte probe de administrat, a acordat cuvântul pe fondul cauzei .
Avocat P. D., pentru reclamant, a solicitat admiterea acțiunii și constatarea valabilității convenției de vânzare cumpărare, fără cheltuieli de judecată.
Instanța a rămas în pronunțare pe fondul cauzei.
INSTANȚA,
Asupra cauzei de față, constata urmatoarele:
Prin acțiunea înregistrată la data de 12.12.2012, reclamantul C. F. V. a chemat în judecată pe pârâta D. A., solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate valabilitatea convenției de vânzare cumpărare încheiată între reclamant și pârâtă, la 10.10.2008, privind suprafetele de teren de situate in extravilanul comunei G., ., de: 0,15 ha, în tarlaua 124, . vecinătăti: N-DE 520, E-D. D., S-DE 682, V-F. G., si 0,48 ha în tarlaua 98, . vecinătăti: N-U. I., E-DE 647, S- U. I., V-Dj 585, și să se pronunțe o hotărâre care să țină loc de contract de vânzare cumpărare .
În motivarea acțiunii, reclamantul arată că la data de 10.10.2008a cumpărat de la pârâti, suprafetele de 0,15 ha si 0,48, situate în extravilanul comunei G., ., cu prețul de 1500 lei, achitat integral, convenind cu aceasta sa se prezinte la biroul notarial în vederea perfectării actelor autentice, însă aceasta refuză să se prezinte, deși le-a solicitat acest lucru de mai multe ori.
În drept, a invocat dispozițiile, art.5 alin.2 și art.6 titlul X din legea nr. 247/2005.
În susținerea acțiunii, reclamantul a depus la dosar: înscrisul denumit „precontract de vânzare-cumpărare” încheiat la 10.10.2008, CI pârâtă, certificat fiscal nr. 5/17.01.2013, eliberat de Primaria Galiciuica, interogatorii, titlul de proprietate nr. 919-9606/10.02.1995, certificat nr. 2051/2013 eliberat de OCPI D., dovada plății taxei de timbru și timbru judiciar și a fost administrată proba testimonială cu martorul B. D..
In cauză s-a dispus citarea pârâtei, care nu s-a prezentat și nu a formulat întâmpinare, instanța urmând să facă aplicarea art. 225 C proc.civ. cu privire la interogatoriu.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține urmatoarele:
In baza legii 18/1991, pârâtei D. A. i s-a reconstituit drept de proprietate pentru suprafața de 0 ha si 7200 m.p., teren pe raza comunei ., eliberându-i-se titlul de proprietate nr 919-9606/10.02.1995.
La data de 10.10.2008, între reclamant, în calitate de cumpărător, și pârâtă, în calitate de vânzătoare, s-a încheiat o convenție de vânzare - cumpărare privind suprafetele de teren de situate in extravilanul comunei G., ., de: -0,15 ha, în tarlaua 124, . vecinătăti: N-DE 520, E-D. D., S-DE 682, V-F. G., si 0,48 ha în tarlaua 98, . vecinătăti: N-U. I., E-DE 647, S- U. I., V-Dj 585, conform titlului de proprietate nr. 919-9606/10.02.1995, pentru prețul de 1500 lei, achitat integral.
Reclamantul a intrat în posesia terenului și ulterior încheierii a stăruit pe lângă pârâtă să se prezinte la notarul public pentru întocmirea contractului de vânzare cumpărare în formă autentică, însă aceasta nu s-au prezentat, aspect confirmat de depozitia martorului B. D., audiat în cauza.
În conformitate cu art.2 alin.1 din Titlul X al legii 247/2005 privind reforma în domeniul proprietății și justiției și unele măsuri adiacente, terenurile cu sau fără construcții, situate în intravilan și extravilan, indiferent de destinația sau de întinderea lor, pot fi înstrăinate și dobândite prin acte juridice între vii, încheiate în formă autentică, sub sancțiunea nulității absolute.
În situația în care una din părți refuză să se prezinte la notar, art. 5 alin.2 din aceeași lege dispune în sensul că cealaltă parte se poate adresa instanței de judecată pentru a pronunța o hotărâre judecătorească, care să țină loc de act autentic de vânzare cumpărare.
În speță, instanța reține că această condiție este îndeplinită având în vedere declarația martorului audiat în cauză coroborată cu interogatoriul pârâtei, pentru care instanța face aplicarea art. 225 C proc civ.și de asemenea, sunt îndeplinite și condițiile vânzării conform art. 1295 cod civil.
În consecință, acțiunea va fi admisă, urmând să se pronunțe o hotărâre judecătorească care să constate vânzarea și să țină loc de act autentic de vânzare – cumpărare, instanța suplinind consimțământul pârâtei conform art.1073 și 1077 c.civ. și art. 5 din titlul X al legii 247/2005.
Nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Admite acțiunea civilă în constatare formulată de reclamantul C. F. V., domiciliat in mun Băilesti, ., jud. D., în contradictoriu cu pârâta D. A. domiciliată în com Perisor, .. 106, D..
Constată valabilitatea convenției de vânzare-cumpărare încheiată la 10.10.2008, între părți, privind suprafetele de teren situate in extravilanul comunei G., ., de: -0,15 ha, în tarlaua 124, . vecinătăti: N-DE 520, E-D. D., S-DE 682, V-F. G., si - 0,48 ha în tarlaua 98, . vecinătăti: N-U. I., E-DE 647, S- U. I., V-Dj 585, pentru prețul de 1500 lei.
Prezenta hotărâre ține loc de act autentic de vânzare-cumpărare.
Fără cheltuieli de judecată.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi 27.02.2013
PREȘEDINTE, GREFIER,
M. I. E. B.
Red, Jud. M.I .
Tehnored. EB
6ex./29.03.2013
← Validare poprire. Sentința nr. 2509/2013. Judecătoria BĂILEŞTI | Acţiune în constatare. Sentința nr. 1229/2013. Judecătoria... → |
---|