Acţiune în constatare. Sentința nr. 857/2013. Judecătoria BĂILEŞTI

Sentința nr. 857/2013 pronunțată de Judecătoria BĂILEŞTI la data de 28-02-2013 în dosarul nr. 4052/183/2012

Dosar nr._ - art. 5 alin.2 din leg.247/2005 -

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA BĂILEȘTI JUDEȚUL D.

Sentinta civila nr.857

Ședința publică de la 28 februarie 2013

Completul compus din:

Judecător - M. P.

Grefier - V. M.

x.x.x.x

Pe rol se află judecarea acțiunii civile privind constatarea valabilității convenției de vânzare cumpărare cu privire la o suprafață de teren și pronunțarea unei hotărâri judecătorești care să țină loc de act autentic de vânzare cumpărare,formulată de reclamantul S. C. împotriva pîrîtului N. S..

La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns martorul F. M. D. lipsă fiind părțile,reclamantul fiind reprezentat de avocat Musuroi C..

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință ,care a învederat că pricina a fost amînată pentru acest termen de judecată pentru ca reclamantul să prezinte necitat un martor,în vederea audierii,după care instanța a trecut la verificarea identității și la ascultarea martorului prezent,depoziția acestuia fiind consemnată în scris și atașată la dosarul cauzei,după care ;

Instanța constatînd că nu mai sunt cererii de formulat și probe de administrat,a acordat cuvîntul apărătorului reclamantului pe fondul cauzei.

Avînd cuvîntul,avocat Musuroi C., pentru reclamant, a solicitat admiterea acțiunii, constatarea valabilității convenției de vînzare cumpărare,iar hotărîrea ce se va pronunța să țină loc de act autentic de vînzare cumpărare, fără cheltuieli de judecată.

INSTANȚA,

Prin acțiunea înregistrată la 05.12.2012, sub nr._ reclamantul S. C. a chemat în judecată pe pârâtul N. S., solicitând să se constate valabilitatea convenției de vânzare cumpărare încheiată la 03.08.2011 și să pronunțe o hotărâre judecătorească care să țină loc de act autentic de vânzare cumpărare, în legătură cu această convenție,încheiată între reclamant în calitate de cumpărător și pârât în calitate de vânzător cu prețul de 2.000 lei,achitat integral de cumpărător,pentru suprafața de 0,7447 ha. teren arabil extravilan situat pe raza . în tarlaua 115,. la N-S. Ș., E-DE 970,S-N. S.,V-DE 967,conform titlului de proprietate nr.1065-_ din 10.02.1997,cu cheltuieli de judecată.

În motivarea acțiunii,a arătat că prin convenția de vânzare cumpărare încheiată la data de 03.08.2011 a cumpărat de la pârât suprafața de teren arabil extravilan sus menționată, cu prețul de 2000 lei achitat integral și a intrat în posesia acesteia.

A susținut că la data încheierii convenției s-au înțeles să se prezinte la notar pentru încheierea actului autentic,însă ulterior pîrîtul a refuzat să se mai prezinte,deși i-a solicitat acest lucru de mai multe ori.

În drept a invocat dispozițiile art.111 și 274 C.p.c, art.969,1073,1079 c.civ. și art.5 din Legea 247/2005.

În dovedirea cererii reclamantul a depus la dosar convenția de vânzare cumpărare,certificatul de moștenitor nr.258 din 01.11.2012 eliberat de BNP B. A. cu sediul în Băilești,actul de identitate al pîrîtului,certificatul fiscal nr._ din 09.10.2012 eliberat de Primăria comunei Plenița, titlul de proprietate nr. 1065-_ din 10.02.1997,

chitanța de plată a taxei judiciare de timbru și certificatul de sarcini nr._ din 05.12.2012 eliberat de OCPI D..

In cauză, instanța a dispus citarea pîrîtului care nu s-a prezentat, iar la solicitarea

reclamantului a fost audiat martorul F. M. D..

Din actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

In baza legii 18/1991 autorului pîrîtului N. C.Eugeniu i s-a reconstituit drept de proprietate pentru suprafața de 2 ha teren pe raza .,eliberîndu-i-se titlul de proprietate nr.1065-_ din 10.02.1997 .

Prin certificatul de moștenitor nr.258 din 01.11.2012 eliberat de BNP B. A. cu sediul în Băilești, pîrîtul în calitate de fiu ,a moștenit suprafața de teren înstrăinată reclamantului.

La data de 03.08.2011 reclamantul și pârâtul au încheiat un antecontract de vânzare-cumpărare prin care acesta din urmă s-a obligat să vîndă reclamantului suprafața de

0,7447 ha. teren arabil extravilan situat pe raza . în tarlaua 115,. la N-S. Ș., E-DE 970,S-N. S.,V-DE 967,conform titlului de proprietate nr.1065-_ din 10.02.1997,cu prețul de 2000 lei, achitat integral și a intrat în posesia acestuia .

Ulterior încheierii antecontractului reclamantul a stăruit pe lângă pârât să se prezinte la notarul public pentru întocmirea contractului de vânzare cumpărare în formă autentică, însă acesta nu s-a prezentat, așa cum rezultă din declarația martorului audiat în cauză .

Potrivit art.225 c.pr.civ. dacă partea fără motive temeinice refuză să răspundă la interogatoriu, sau nu se înfățișează, instanța poate socoti aceste împrejurări ca o mărturisire deplină sau numai ca un început de dovadă în folosul părții potrivnice .

În conformitate cu art.2 alin.1din Titlul X al legii 247/2005 privind reforma în domeniul proprietății și justiției și unele măsuri adiacente, terenurile cu sau fără construcții, situate în intravilan și extravilan, indiferent de destinația sau de întinderea lor, pot fi înstrăina te și dobândite prin acte juridice între vii, încheiate în formă autentică, sub sancțiunea nulității absolute.

În situația în care una din părți refuză să se prezinte la notar, art.5 alin.2 din aceeași lege dispune în sensul că cealaltă parte se poate adresa instanței de judecată pentru a pronunța o hotărâre judecătorească, care să țină loc de act autentic de vânzare cumpărare.

În speță, instanța reține că această condiție este îndeplinită având în vedere declarația martorului audiat în cauză și de asemenea, sunt îndeplinite și condițiile vânzării conform art. 1295 cod civil.

În consecință, acțiunea va fi admisă,urmând să se pronunțe o hotărâre judecătorească care să constate vânzarea și să țină loc de act autentic de vânzare – cumpărare, instanța suplinind consimțământul pârâtului conform art.1073 și 1077 c.civ. și art.5 din titlul X al legii 247/2005.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE :

Admite acțiunea civilă formulată de reclamantul S. C. cu domiciliul în . împotriva pîrîtului N. S. domiciliat in . .

Constată valabilitatea antecontractului de vânzare - cumpărare încheiat între reclamant

și pîrît la data de 03 august 2011 prin care pîrîtul s-a obligat să vândă reclamantului suprafața de 0,7447 ha. teren arabil extravilan situat pe raza . în tarlaua 115,. la N-S. Ș., E-DE 970,S-N. S.,V-DE 967,conform titlului de proprietate nr.1065-_ din 10.02.1997.

Hotărârea tine loc de contract.

Sentință cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din data de 28 februarie 2013.

Judecător,

M. P. Grefier,

Red.jud.M.P. V. M.

Tehnored.V.M.

Ex.4/06.03.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Acţiune în constatare. Sentința nr. 857/2013. Judecătoria BĂILEŞTI