Reexaminare sanctiune contraventionala. Sentința nr. 1281/2013. Judecătoria BĂILEŞTI
Comentarii |
|
Sentința nr. 1281/2013 pronunțată de Judecătoria BĂILEŞTI la data de 11-04-2013 în dosarul nr. 479/183/2013
Dosar nr._ - muncă în folosul comunității –
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA BĂILEȘTI JUDEȚUL D.
Sentința civilă nr. 1281
Ședința publică de la 11 Aprilie 2013
Instanța constituită din:
Președinte: - P. V. - președinte judecătorie
Grefier: - A. D.
x.x.x.x
Pe rol soluționarea sesizării formulată de petentul Inspectoratul de Jandarmi Județean D. – Unitatea Militară 0654 C. în contradictoriu cu intimata M.(V.) G. având ca obiect înlocuirea amenzii contravenționale cu muncă în folosul comunitatii .
La apelul nominal făcut în ședință publică, au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, instanța, constatând cauza în stare de judecata, a reținut-o pentru soluționare pe fond .
INSTANȚA
Constată că petentul Inspectoratul de Jandarmi Județean D. – Unitatea Militară 0654 C. a solicitat înlocuirea amenzii în sumă de 150 lei aplicată contravenientei M.(V.) G. prin procesul verbal de contravenție . nr._ din 28.10.2003 întocmit de Unitatea Militară 0449 C. – Postul de Jandarmi Băilești, cu sancțiunea obligării la prestarea unei activități în folosul comunității.
A motivat că intimata nu a achitat amenda aplicată prin procesul verbal sus menționat în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a sancțiunii și că nu există posibilitatea executării silite, așa cum rezultă din adresa Primăriei de la domiciliul contravenientei.
În drept a invocat dispozițiile OG 2/2001 cu modificările și completările ulterioare.
În baza art. 242 alin. 2 C. a solicitat judecarea cauzei și în lipsă.
A depus la dosar adresa nr._ din 19.12.2012 emisă de Primăria Municipiului Băilești, procesul verbal de contravenție . nr._ din 28.10.2003 întocmit de Unitatea Militară 0449 C. – Postul de Jandarmi Băilești, procesul verbal de declarare a stării de insolvabilitate nr._ din 17.12.2012 întocmit de Primăria Municipiului Băilești, proces verbal de comunicare a somație din 7.09.2007, titlul executoriu și somația nr. 306 din 05.09.2007 emise de Primăria Municipiului Băilești, chitanța nr._ din 7.10.2007 emisă de Primăria Municipiului Băilești, proces verbal privind comunicarea somației din 14.12.2003, somația nr._ din 09.12.2003 emisă de AFP Băilești, adresa nr._ din 08.11.2012 a Primăriei Băilești către BCR Băilești, adresa nr. 1414 din 22.11.2012 emisă de BCR - Agenția Băilești, adresa nr._ din 15.11.2012 emisă de Inspectoratul Teritorial de Muncă D., adresa nr._ din 08.11.2012 emisă de Primăria Băilești către Inspectoratul Teritorial de Muncă D., adresa nr._ din 08.11.2012 a Primăriei Băilești către BRD București, adresa nr. 4464/CP din 20.11.2012 emisă de BRD – Direcția Conformitate, adresa nr._ din 08.11.2012 emisă de Primăria Băilești către AFP Băilești, adresa nr._ din 27.11.2012 a AFP Băilești, adresa nr._ din 08.11.2012 a Primăriei Băilești către Banca Cooperatistă M. Viteazul C., adresa nr._ din 23.11.2012 emisă de Raiffeisen Bank, adresa nr._ din 08.11.2012 emisă de Primăria Băilești către Raiffeisen Bank București, adresa nr._ din 08.11.2012 a Primăriei Băilești către Serviciul Public Comunitar de Evidența Persoanelor Băilești, adresa nr._ din 14.11.2012 emisă de Serviciul Public Comunitar de Evidența Persoanelor Băilești, adresa nr. 2237 din 29.11.2012 emisă de Banca Cooperatistă M. Viteazul C..
Analizând actele și lucrările dosarului instanța reține următoarele:
La data de 28.10.2003 intimata M.(V.) G. a fost sancționată contravențional cu suma de 150 lei așa cum rezultă din procesul - verbal de contravenție . nr._ întocmit de Unitatea Militară 0449 C. – Postul de Jandarmi Băilești.
Potrivit sesizării formulate de petent și a actelor depuse intimata nu obține venituri, nu deține în proprietate bunuri și nu există posibilitatea executării silite .
Potrivit art. 391 alin.1 din OG 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor în situația în care contravenientul nu a achitat în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a sancțiunii amenda contravențională și nu există posibilitatea executării silite, la sesizarea organului de politie din care face parte agentul constatator, instanța poate înlocui amenda cu sancțiunea obligării la prestarea unei activități în folosul comunității.
Aliniatul 2 al aceluiași articol se referă la existența acordului expres al contravenientului pentru înlocuirea amenzii cu sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității .
Dispoziția cu privire la acordul contravenientului a fost însă declarată neconstituțională prin Decizia nr.1354 /10.12.2008 a Curții Constituționale .
În această situație, instanța analizează numai existența amenzii contravenționale,
neachitarea acesteia de către contravenientă și imposibilitatea executării silite .
În cauză se constată că toate condițiile sunt dovedite ,așa încât se va face aplicarea
art.39 ind.1 din OG 2/2001 și va înlocui amenda de 150 lei cu muncă în folosul comunității pe o durată de 12 ore pe care intimata le va executa în domeniile stabilite de primar.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
IN NUMELE LEGII,
HOTARASTE:
Admite sesizarea formulata de petentul Inspectoratul de Jandarmi Județean D. – Unitatea Militară 0654 C. cu sediul în municipiul C., .. 7, județul D. împotriva intimatei M.(V.) G. domiciliat în Băilești, ., jud. D..
Înlocuie amenda contravențională în cuantum de 150 lei aplicată intimatei prin procesul - verbal de contravenție . nr._ din 28.10.2003 întocmit de Unitatea Militară 0449 C. – Postul de Jandarmi Băilești, cu muncă în folosul comunității pe o durată de 12 ore în domeniile stabilite de primar .
Sentință cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronuntata în sedință publica, azi 11.04. 2013.
Președinte, Grefier,
P. ValentinaAmzulescu D.
Red.jud.V.P
Tehnored. A.D.
Ex.4/03.05.2013
← Reexaminare sanctiune contraventionala. Sentința nr. 2503/2013.... | Fond funciar. Sentința nr. 2116/2013. Judecătoria BĂILEŞTI → |
---|