Exercitarea autorităţii părinteşti. Sentința nr. 146/2013. Judecătoria BÂRLAD
| Comentarii |
|
Sentința nr. 146/2013 pronunțată de Judecătoria BÂRLAD la data de 16-01-2013 în dosarul nr. 6132/189/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA BÂRLAD
JUDB
Sentința Civilă Nr. 146/2013
Ședința publică de la 16 Ianuarie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE D. J.
Grefier G. C.
Pe rol judecarea cauzei Minori și familie privind pe reclamanta B. D., cu domiciliul în com. BĂCANI, . și pe pârâtul T. D.-P., cu domiciliul în TIMIȘOARA, PIAȚA MIORIȚA, nr. 8, ., ., având ca obiect exercitarea autorității părintești.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns: reclamanta B. D. personal și asistată de avocat G. A. și martorul Bighiu C., lipsă fiind pârâtul T. D.-P. .
Procedura legal îndeplinită. S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că s-au depus la dosar, prin serviciul registratură, relații cu privire la ancheta psihosocială dispusă la domiciliul pârâtului ; au fost verificate actele și lucrările dosarului de către președintele de complet, după care:
Instanța procedează la legitimarea și audierea martorului Bighiu C., declarația acestuia luată sub prestare de jurământ fiind depusă la dosar.
Apărătorul reclamantei precizează că nu are alte cereri prealabile fondului.
Față de răspunsul comunicat de Primăria mun.Timișoara, Serviciul Autoritate Tutelară cu privire la refuzul pârâtului de a curs solicitării serviciului pentru efectuarea anchetei psihosociale și având în vedere că nu sunt alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fond.
Avocat G. A., având cuvântul pentru reclamantă, solicită admiterea acțiunii așa cum a fost formulată, exercitarea autorității părintești la aprecierea instanței, iar cu privire la locuința minorului aceasta să fie stabilită la reclamantă. Părțile s-au despărțit în fapt, pârâtul locuiește la Timișoara, reclamanta fiind cea care asigură minorului cele necesare pentru creșterea și dezvoltarea armonioasă a acestuia. Reclamanta dorește doar stabilirea locuinței minorului la domiciliul ei, nu și pensie de întreținere. Nu solicită cheltuieli de judecată.
S-au declarat dezbaterile închise, după care:
INSTANȚA
La data de 29 noiembrie 2012, cu nr._ a fost înregistrată la instanță acțiunea prin care reclamanta B. D. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul T. D. P., pronunțarea unei hotărâri prin care să se dispună exercitarea autorității părintești de către reclamantă, să fie stabilită locuința minorei la ea.
Nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
În motivarea acțiunii reclamanta a arătat că din relația de concubinaj cu pârâtul a rezultat minorul T. S. Ș., născut la data de 15 mai 2007, aflat în grija ei întrucât în urma unei discuții contradictorii a părăsit domiciliul comun din Timișoara și s-a stabilit la părinții ei în ., jud.V. și de la data despărțirii pârâtul nu contribuie material și moral la îngrijirea lui, toată responsabilitatea fiind lăsată în grija ei.
A mai arătat reclamanta că minorul este atașat afectiv de ea și că are condiții de creștere la domiciliul ei.
În drept s-au invocat disp.art.397, 398 și urm.Cod civil.
În ședința publică de astăzi, reclamanta a făcut precizarea că lasă la aprecierea instanței modalitatea de exercitare a autorității părintești.
S-a administrat pentru reclamantă proba cu înscrisuri, proba testimonială în cadrul căreia a fost audiat martorul Bighiu C., a fost efectuată ancheta psihosocială la domiciliul reclamantei.
Deși legal citat, pârâtul nu s-a prezentat în instanță, nu a formulat probe și nu a îndeplinit alte acte de procedură.
S-a administrat proba cu înscrisuri, proba testimonială în cadrul căreia pentru reclamantă a fost audiat martorul Bighiu C., au fost efectuată ancheta psihosocială la domiciliul reclamantei.
Din analiza actelor și lucrărilor dosarului, instanța reține că din relația de concubinaj a reclamantei cu pârâtul a rezultat la data de 15 mai 2007, minorul T. S. Ș.. Reclamanta a conviețuit cu pârâtul în Timișoara până în luna iunie 2005, când în urma unei discuții contradictorii a părăsit domiciliul comun și s-a stabilit la părinții ei în ., jud.V.. În prezent, reclamanta locuiește cu minorul în casa unui bunic împeună cu numita B. A. de care are grijă, însă și aceasta o ajută la creșterea minorului, așa cum este ajutată și de părinții săi aflați în aceiași localitate. Minorul este bine îngrijit, are toate condițiile de locuit, se bucură de atenția mamei și merge la grădiniță. Pârâtul a sunat de două ori de la despărțirea de reclamantă și a vorbit cu minorul, însă nu contribuie la întreținerea lui.
Prin art. 5 alin.2 din Legea nr. 71/2011 s-a prevăzut că „Dispozițiile Codului civil sunt aplicabile și efectelor viitoare ale situațiilor juridice născute anterior intrării în vigoare a acestuia, derivate din starea și capacitatea persoanelor, din căsătorie, filiație, adopție și obligația legală de întreținere, din raporturile de proprietate, inclusiv regimul general al bunurilor, și din raporturile de vecinătate, dacă aceste situații juridice subzistă după . Codului civil”.
Întrucât între părți există neînțelegeri în privința raporturilor părinților cu fiul lor minor, T. S. Ș., instanța urmează să hotărască asupra exercitării autorității părintești și locuinței minorului, ținând cont de interesul superior al copilului și concluziile raportului de anchetă psihosocială, așa cum prevăd disp.art.486 Cod civil.
Întrucât potrivit disp.art.503 cod civil părinții exercită împreună și în mod egal autoritatea părintească, instanța urmează să dispună exercitarea autorității părintești de către ambii părinți întrucât nu există nici unul din cazurile prev.de art.507 Cod civil care să îndreptățească instanța să dispună exercitarea autorității părintești față de minor numai de reclamantă.
De altfel, reclamanta a lăsat la aprecierea instanței stabilirea modalității de exercitare a autorității părintești.
În ce privește stabilirea locuinței minorului, față de implicarea reclamantei în creșterea minorului, condițiile bune pe care i le oferă, așa cum rezultă și din concluziile referatului de anchetă socială întocmit de Primăria ., instanța apreciază că este în interesul minorului ca locuința acestuia să fie stabilită la reclamantă, în temeiul art.496 alin.3 Cod civil.
Pentru aceste considerente și în baza textelor de lege sus invocate, acțiunea reclamantei urmează a fi admisă ca întemeiată și dovedită.
Se va lua act că nu se solicită cheltuieli de judecată.
Acțiunea a fost legal timbrată și s-a aplicat timbru judiciar corespunzător.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite acțiunea formulată de reclamanta B. D. în contradictoriu cu pârâtul T. D. P..
Stabilește ca autoritatea părintească asupra minorului T. S. Ș., născut la data de 15 mai 2007 să fie exercitată de ambii părinți, respectiv de reclamantă și pârât.
Stabilește locuința minorului la mamă, respectiv la reclamantă.
Ia act că reclamanta nu solicită cheltuieli de judecată..
Cu drept de apel în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 16 ianuarie 2013.
Președinte, D. J. | ||
Grefier, G. C. |
Red.D.J.
Tehnored.G.C.
4 ex./ 04 Februarie 2013
| ← Pensie întreţinere. Sentința nr. 1361/2013. Judecătoria BÂRLAD | Încredinţare minor. Sentința nr. 1616/2013. Judecătoria BÂRLAD → |
|---|








