Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Sentința nr. 271/2013. Judecătoria BÂRLAD
| Comentarii |
|
Sentința nr. 271/2013 pronunțată de Judecătoria BÂRLAD la data de 24-01-2013 în dosarul nr. 5722/189/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA BÂRLAD
JUDB
Sentința civilă nr. 271
Ședința publică din data de 24 ianuarie 2013
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE T. I.
GREFIER: C. VICTORIȚA T.
Pe rol soluționarea acțiunii pentru partajul bunurilor comune, formulată de reclamanta S. M., domiciliată în Bârlad, ., ., . B. G., domiciliat în Bârlad, .. 116.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns: reclamanta personal și asistată de avocat G. S., legitimată cu împuternicire avocațială aflată la dosar, pârâtul personal.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care a învederat instanței că: obiectul dedus judecății este partaj bunuri comune; procedura de citare este legal îndeplinită.
Avocat G. S., pentru reclamantă, depune la dosar chitanța în valoare de 1881 lei reprezentând diferență taxă judiciară de timbru și chitanțe onorariu avocat.
Nefiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța acordă cuvântul pe fond.
Avocat G. S., pentru reclamantă, solicită admiterea acțiunii, să se dispună partajarea apartamentului bun comun al părților, în cotă de 90% pentru reclamantă și o cotă de 10% pentru pârât. Din valoarea de circulație să se scadă îmbunătățirile efectuate doar de reclamantă, cu obligarea reclamantei la plata sultei către pârât, în termen de maxim 6 luni. Cu cheltuieli de judecată.
Reclamanta personal solicită admiterea acțiunii.
Pârâtul personal solicită admiterea acțiunii, dar sulta să i se plătească de către reclamantă în maxim două săptămâni.
În temeiul art. 150 Cod procedură civilă instanța declară dezbaterile închise și reține cauza spre soluționare.
INSTANȚA
Prin cererea înregistrată la instanță cu nr._ din 8.11.2012, reclamanta S. M. a chemat în judecată pe pârâtul B. G., solicitând ca, prin sentința ce se va pronunța:
- să se dispună partajarea, în cote de 90% pentru reclamantă și de 10% pentru pârât, a bunurilor comune dobândite în proprietate de către părți în perioada căsătoriei lor.
În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că ea și pârâtul B. G. au fost soți, căsătoria părților a fost desfăcută prin sentința civ. nr. 5504/24.10.1996 a judecătoriei Bârlad și, în perioada căsătoriei lor, părțile au dobândit în proprietate un imobil situat în Bârlad, ., ., . susținut că ea a avut o cotă de contribuție de 90 % la dobândirea acestui imobil deoarece, avansul în sumă de 20.000 lei pentru cumpărarea imobilului a fost plătit cu bani dați de tatăl ei, reclamanta a fost angajată în muncă pe toată durata căsătoriei, ea a fost cea care s-a îngrijit de treburile gospodăriei și a fost ajutată de către părinții ei cu bani și cu produse alimentare. În schimb, pârâtul a cheltuit veniturile pe care le realiza pentru cumpărarea de băuturi alcoolice. Reclamanta a mai arătat că, după desfacerea căsătoriei părților, la imobilul în cauză ea a efectuat lucrări de îmbunătățiri, respectiv: a izolat acoperișul cu polistiren, carton, smoală; a izolat peretele exterior al bucătăriei și tavanul bucătăriei, a izolat peretele exterior al dormitorului și al băii; a înlocuit balconul vechi; a înlocuit două uși interioare; a înlocuit ușa de la intrare; a zugrăvit apartamentul; a schimbat instalația sanitară; a înlocuit un geam de la bucătărie; a înlocuit tâmplăria veche; a instalat gaz metan și contor de gaz; a montat apometre.
În dovedirea acțiunii, reclamanta a depus la dosar, în copie, contractul de vânzare-cumpărare autentificat cu nr. 1665/23.10.1978 la notariatul de Stat Bârlad, sentința civ. nr. 5504/24.10.1996 a Judecătoriei Bârlad, facturi fiscale, și a folosit proba cu martori și proba cu expertiză tehnică judiciară în construcții.
Pârâtul nu a formulat întâmpinare.
Prezent în instanță la primul termen de judecată din 29.11.2012, pârâtul a arătat că este de acord cu acțiunea reclamantei, inclusiv este de acord cu cotele de contribuție propuse de reclamantă prin cererea de chemare în judecată.
Pârâtul nu a folosit probe în proces.
Din analiza actelor și lucrărilor dosarului, se rețin următoarele:
Reclamanta S. M. și pârâtul B. G. s-au căsătorit la data de 6.11.1976 și din căsătorie au rezultat doi copii.
În perioada căsătoriei lor, prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat cu nr. 1665/23.10.1978 la Notariatul de Stat Bârlad părțile au dobândit în proprietate un imobil, compus din 2 camere, o bucătărie, 2 holuri, baie, balcon, situat în Bârlad, ., ., .> Ulterior, prin sentința civ. nr. 5504/24.10.1996 a Judecătoriei Bârlad căsătoria părților a fost desfăcută din vina pârâtului, cei doi copii ai părților, atunci minori, au fost încredințați reclamantei, spre creștere și educare, iar pârâtul a fost obligat la plata unei pensii de întreținere pentru minori.
După desfacerea căsătoriei părților, reclamanta a continuat să locuiască în imobilul cumpărat de părți, iar pârâtul a locuit la o altă adresă. Tot ulterior desfacerii căsătoriei, la imobilul din Bârlad, ., ., . efectuat următoarele lucrări de îmbunătățiri: a montat geamuri termopan; a înlocuit ușa de la intrare cu o ușă metalică; a înlocuit ușile interioare cu uși din aluminiu; a închis balconul cu stolerie din lemn; a refăcut acoperișul apartamentului; a făcut racord de gaz metan; a montat apometre.
Prin declarația sa, martora A. Tasica, propusă de reclamantă, a arătat că pentru cumpărarea imobilului situat în Bârlad, ., . plătit un avans cu bani dați de către tatăl reclamantei, S. V., iar după divorțul părților la întreținerea celor doi copii ai părților a contribuit numai reclamanta și părinții acesteia.
Prin declarația sa, martora N. M., propusă de reclamantă, a arătat că, pentru cumpărarea imobilului proprietatea părților, a fost plătit un avans de 20 milioane lei vechi, cu bani dați de tatăl reclamantei. După ce căsătoria părților a fost desfăcută, la imobilul proprietatea acestora reclamanta a efectuat următoarele lucrări de îmbunătățiri: a montat geamuri termopan; a înlocuit ușa de la intrare cu o ușă metalică; a înlocuit ușile interioare cu uși din aluminiu; a închis balconul cu stolerie din lemn; a refăcut acoperișul apartamentului; a făcut racord de gaz metan; a montat apometre. Aceste lucrări au fost efectuate cu bani care au fost dați reclamantei de către tatăl ei. Martora a mai declarat că pârâtul consuma alcool și nu plătea pensia de întreținere pe care o datora celor doi copii ai părților.
Faptul că reclamanta a efectuat la imobilul proprietatea părților lucrări de îmbunătățiri după desfacerea căsătoriei acestora rezultă și din contractul de execuție instalație apă, încălzire, gaze naturale, canalizare și din facturile fiscale depuse la dosar, în copie, de către reclamantă.
Pentru soluționarea cauzei, s-a dispus efectuarea unei expertize tehnice judiciare în construcții.
Astfel, prin raportul de expertiză tehnică judiciară în construcții întocmit de expertul G. V., depus la dosarul instanței la data de 27.12.2012, filele 35-43, a fost identificat imobilul situat în Bârlad, ., ., ., stabilindu-se următoarele:
- imobilul are o suprafață utilă de 50,19 m.p. și are o valoare de 72.000 lei (valoare în care a fost inclusă și valoarea lucrărilor reparații și de îmbunătățiri efectuate de reclamantă la acest imobil).
Expertiza a identificat și evaluat lucrările de reparații și de îmbunătățiri efectuate la același imobil de către reclamantă în perioada 1998-2012, astfel: reparații capitale privind termo-izolația terasei blocului B4 aferentă apartamentului; izolație exterioară a peretelui bucătăriei, dormitorului și băii; izolarea tavanului bucătăriei; înfundat balcon cu tâmplărie din lemn; montat două uși din lemn la baie și bucătărie; montat ușă metalică la . tâmplărie PVC cu geam termopan la bucătărie, baie, dormitor și ușă PVC la . apartamentul; efectuat reparații la instalația sanitară și la conductele pluviale; efectuat racord separat de gaze; montat 2 apometre, stabilind că valoarea totală a acestor lucrări este de 13.500 lei.
Potrivit art. 201 Cod.proc.civ., raportul de expertiză este apreciat ca util și concludent, urmând să fie reținut în soluționarea cauzei.
Față de concluziile raportului de expertiză, se va reține că valoarea imobilului situat în Bârlad, ., ., . 58.500 lei (valoare în care nu sunt incluse lucrările de reparații și de îmbunătățiri efectuate de reclamantă).
Se va constata că la același imobil reclamanta a efectuat lucrări de reparații și de îmbunătățiri în valoare totală de 13.500 lei.
Privitor la cotele de contribuție ale părților la dobândirea imobilului, se va reține că reclamanta a avut o cotă de contribuție de 90%, iar pârâtul a avut o cotă de contribuție de 10%.
Exprimate valoric, cota de 90% a reclamantei este de 52.650 lei, iar cota de 10% a pârâtului este de 5.850 lei.
În cauză sunt aplicabile prevederile art.355 alin.1-2 din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, conform cărora:
„(1) La încetarea comunității, aceasta se lichidează prin hotărâre judecătorească sau act autentic notarial.
(2) Până la finalizarea lichidării, comunitatea subzistă atât în privința bunurilor, cât și în privința obligațiilor”.
Pentru considerentele de mai sus, acțiunea formulată de reclamantă este întemeiată, urmând să fie admisă.
În consecință, se va dispune partajarea, în cote de câte 90% pentru reclamantă și de 10% pentru pârât, a imobilului situat în Bârlad, ., ., ., dobândit de părți în proprietate în perioada căsătoriei lor.
La termenul de judecată din 24.01.2013, reclamanta a solicitat ca atribuirea loturilor să se dispună direct prin sentință.
Ca urmare, potrivit art. 67310 alin. 4 Cod.proc.civ., se va atribui direct în proprietate reclamantei S. M. întreg imobilul situat în Bârlad, ., . de 58.500 lei (valoare în care nu este inclusă valoarea lucrărilor de reparații și de îmbunătățiri ce au fost efectuate de reclamantă).
Pentru constituirea și atribuirea loturilor au fost avute în vedere prevederile art. 6739 Cod. proc. civ., cu precădere s-a avut în vedere că reclamanta are o cotă mai mare de contribuție la cumpărarea imobilului, precum și că aceasta a efectuat lucrări de îmbunătățiri la imobil.
Potrivit art. 676 alin.1 lit. a din Codul civil (Legea nr. 287/2009), pentru compensarea valorică a loturilor reclamanta S. M. va fi obligată să plătească pârâtului B. G. suma de 5.850 lei, reprezentând sultă.
Reclamanta a efectuat în proces cheltuieli de judecată în sumă totală de 5.189,80 lei (2.676 lei taxă judiciară de timbru; 10 lei timbru judiciar, 1.003,80 lei indemnizație expert G. V.; 1.500 lei onorariu avocat).
Potrivit art. 274 alin.1 Cod.proc.civ., pârâtul va fi obligat să plătească reclamantei 10% din cheltuielile de judecată pe care aceasta le-a efectuat în proces, adică să-i plătească suma de 518,98 lei.
În temeiul art. 67310 alin.4 Cod.proc.civ., se va stabili părților, ca termen pentru plata sultei și a cheltuielilor de judecată, un termen de până la 6 luni, ce se va calcula începând cu data rămânerii irevocabile a prezentei sentințe.
Acțiunea a fost legal timbrată, cu taxa judiciară de timbru și timbru judiciar, sus arătate, calculate pe baza valorilor stabilite prin raportul de expertiză.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite acțiunea pentru partajul bunurilor comune, formulată de reclamanta S. M., domiciliată în Bârlad, ., ., . B. G., domiciliat în Bârlad, .. 116.
Constată că, în perioada căsătoriei lor, părțile au dobândit în proprietate, prin contribuția de 90% a reclamantei și de 10% a pârâtului, un imobil, cu o suprafață utilă de 50,19 m.p., compus din 2 camere, o bucătărie, 2 holuri, baie, balcon, situat în Bârlad, ., . valoare actuală de 72.000 lei.
Constată că, la imobilul situat în Bârlad, ., ., . efectuat, prin contribuția ei exclusivă, lucrări de reparații și de îmbunătățiri, în valoare totală de 13.500 lei.
Stabilește că valoarea imobilului situat în Bârlad, ., ., ., este de 58.500 lei (valoare în care nu sunt incluse lucrările de reparații și de îmbunătățiri efectuate de reclamantă).
Exprimate valoric, cota de 90% a reclamantei este de 52.650 lei, iar cota de 10% a pârâtului este de 5.850 lei.
Dispune partajarea, în cote de câte 90% pentru reclamantă și de 10% pentru pârât, a imobilului situat în Bârlad, ., ., ., dobândit de părți în proprietate în perioada căsătoriei lor.
Atribuie direct în proprietate reclamantei S. M. întreg imobilul situat în Bârlad, ., ., ., în valoare de 58.500 lei (valoare în care nu este inclusă valoarea lucrărilor de reparații și de îmbunătățiri ce au fost efectuate de reclamantă).
Obligă reclamanta S. M. să plătească pârâtului B. G. suma de 5.850 lei, reprezentând sultă.
Obligă pârâtul să plătească reclamantei cheltuieli de judecată în sumă de 518,98 lei.
Stabilește părților, ca termen pentru plata sultei și a cheltuielilor de judecată, un termen de până la 6 luni, ce se va calcula începând cu data rămânerii irevocabile a prezentei sentințe.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 24 ianuarie 2013.
PREȘEDINTE, GREFIER,
T. I. C. VICTORIȚA T.
Red.T.I.
Tehnored.C.V.T./01.02.2013/4ex. comunicari 2/
| ← Ordonanţă preşedinţială. Sentința nr. 1217/2013.... | Ordonanţă preşedinţială. Sentința nr. 1128/2013.... → |
|---|








