Pensie întreţinere. Sentința nr. 570/2013. Judecătoria BÂRLAD

Sentința nr. 570/2013 pronunțată de Judecătoria BÂRLAD la data de 21-02-2013 în dosarul nr. 642/189/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA BÂRLAD

JUDB

Sentința civilă nr. 570

Ședința publică din data de 21 Februarie 2013

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE I. T.

Grefier VICTORIȚA C.

Pe rol soluționarea acțiunii civile pentru majorare pensie de întreținere minori, formulată de reclamanta Cușai A., reprezentanta legală a minorului A. M., domiciliați în satul/., în contradictoriu cu pârâtul A. P., domiciliat în satul/..

La apelul nominal făcut în ședința publică, a răspuns pârâtul personal, lipsind reclamanta.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care a învederat instanței că: obiectul dedus judecății este pensie întreținere minori, procedura de citare este legal îndeplinită; prin serviciul registratură în data de 21.02.2013 a sosit referatul de anchetă psihosocială întocmit de Primăria . reclamantei; nu a sosit referatul de anchetă psihosocială de la Primăria .> Instanța, verificând competența, în temeiul art. 159 indice 1 alin. 4 C.p.c., stabilește că este competentă general, material și teritorial în soluționarea prezentei cauze potrivit disp. art. 1 pct. 1 C.p.c. coroborat cu disp. art. 10 pct. 7 Cod proc. civ.

Instanța procedează la verificarea identității pârâtului, care depune la dosar copia cărții de identitate, copia certificatului de naștere . nr._, după care, interogat de instanță, arată că a primit cererea de chemare în judecată, este de acord cu cererea formulată de reclamantă, nu este angajat în muncă dar este apt de muncă, mai are un copil în întreținere, minorul A. E..

Instanța, deliberând, în temeiul art.499 alin.4 C.pr.civ., apreciază că nu se mai impune efectuarea anchetei psihosociale la domiciliul pârâtului, deoarece acesta este de acord cu plata pensiei de întreținere.

Nefiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța acordă cuvântul pe fond.

Pârâtul personal solicită admiterea acțiunii, să se calculeze pensia de întreținere la venitul minim pe economie.

S-au declarat dezbaterile închise, după care,

INSTANȚA

Prin cererea înregistrată la instanță cu nr._ din 4.02.2013, reclamanta Cușai A., reprezentanta legală a minorului A. M., a chemat în judecată pe pârâtul A. P., solicitând ca, prin sentința ce se va pronunța:

- să se dispună majorarea pensiei de întreținere datorată de pârât pentru minorul A. M..

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că, prin sentința civ. nr. 125/4.04.2005 a Judecătoriei Bârlad, pârâtul A. P. a fost obligat să plătească pentru fiul său minor, A. M., suma de câte 400.000 lei vechi, lunar, reprezentând pensie de întreținere, până la majoratul minorului. În prezent, cheltuielile necesare întreținerii minorului au crescut, de asemenea au crescut și veniturile realizate de pârât, astfel că se impune majorarea pensiei de întreținere.

În dovedirea cererii, reclamanta a depus la dosar, în copie, sentința civ. nr. 125/4.04.2005 a Judecătoriei Bârlad; adeverința nr. 758/22.01.2013, emisă de Liceul „Ș. P.” din V..

Pârâtul nu a formulat întâmpinare.

Prezent în instanță la primul termen de judecată din 21.02.2013, pârâtul a arătat că este de acord cu acțiunea reclamantei. Pârâtul a mai arătat că nu este angajat în muncă cu contract individual de muncă, este apt de muncă și că mai are o obligație de întreținere, respectiv are în întreținere pe minorul A. E., născut la data de 9.07.2006.

În dovedirea susținerilor sale, pârâtul a depus la dosar, în copie, certificatul de naștere al minorului A. E..

Primăria . a întocmit referatul de anchetă socială nr. 1039/18.02.2013.

Din analiza actelor și lucrărilor dosarului, se rețin următoarele:

Reclamanta Cușai A. are în întreținere pe minorul A. M., născut la data de 1.09.1995, rezultat din conviețuirea reclamantei cu pârâtul A. P..

Prin sentința civ. nr.125/4.04.2005 a Judecătoriei Bârlad, pârâtul A. P. a fost obligat să plătească pentru fiul său minor A. M. suma de câte 40 lei (400.000 lei vechi), lunar, reprezentând pensie de întreținere, până la majoratul minorului.

Pentru stabilirea cuantumului pensiei de întreținere, instanța a avut în vedere salariul minim pe economia națională, în vigoare la data pronunțării sentinței.

Reclamanta și minorul A. M. au domiciliul în satul/..

Din referatul de anchetă socială nr. 1039/18.02.2013, întocmit de Primăria ., rezultă că reclamanta locuiește cu chirie în V., împreună cu minorul A. M. care este elev în clasa a XI-a la Liceul „Ș. P.” din V.. Pe raza . deține în proprietate nici locuință, nici teren agricol. S-a mai reținut că minorul este ajutat financiar de către bunica sa maternă, în timp ce tatăl minorului nu contribuie la întreținerea acestuia.

Conform adeverinței nr. 758/22.01.2013, emisă de Liceul „Ș. P.” din V., minorul A. M. este elev în clasa a XI-a la această unitate de învățământ.

Privitor la cererea prin care reclamanta a solicitat majorarea pensiei de întreținere, sunt aplicabile prevederile art. 531 alin.1 din Codul civil (Legea nr. 287/2009), conform cărora:

„Dacă se ivește o schimbare în ceea ce privește mijloacele celui care prestează întreținerea și nevoia celui care o primește, instanța de tutelă, potrivit împrejurărilor, poate mări sau micșora pensia de întreținere sau poate hotărî încetarea plății ei”.

Față de actele dosarului și raportat textului de lege sus enunțat, se apreciază că starea de nevoie a minorului A. M. a crescut.

Pentru aceste considerente, se va admite acțiunea formulată de reclamantă și se va dispune majorarea pensiei de întreținere datorată de pârâtul A. P., reclamantei, pentru minorul A. M., începând cu data înregistrării la instanță a acțiunii- 4.02.2013, până la majoratul minorului.

Pârâtul mai are o obligație de întreținere, respectiv mai are în întreținere pe minorul A. E., născut la data de 9.07.2006.

Deoarece pârâtul nu este angajat în muncă cu contract individual de muncă, pentru stabilirea cuantumului majorat al pensiei de întreținere va fi avut în vedere, ca bază de calcul, salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată, de câte 750 lei, lunar, instituit pentru perioada 1.02.-30.06.2013, prin H.G. nr. 23/22.01.2013 (net: 566 lei).

Pentru stabilirea cuantumului pensiei de întreținere, vor fi aplicate prevederile art. 529 alin.2 din Codul civil (Legea nr. 287/2009), potrivit cărora: „Când întreținerea este datorată de părinte, ea se stabilește până la o pătrime din venitul său lunar net pentru un copil, o treime pentru 2 copii și o jumătate pentru 3 sau mai mulți copii”, în cauză acest venit net fiind de 566 lei.

Totodată, va fi avut în vedere și art. 529 alin.1 din Codul civil, care prevede că întreținerea este datorată potrivit cu nevoia celui care o cere și cu mijloacele celui care urmează a o plăti.

Astfel, instanța va avea în vedere vârsta mai mare și preocupările minorului A. M., comparativ cu vârsta mai mică a celuilalt copil minor pe care pârâtul îl are în întreținere.

Reclamanta nu a solicitat cheltuieli de judecată.

Cererea este scutită de plata taxei judiciare de timbru.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite acțiunea pentru majorare pensie de întreținere minori, formulată de reclamanta Cușai A., reprezentanta legală a minorului A. M., domiciliați în satul/., în contradictoriu cu pârâtul A. P., domiciliat în satul/..

Majorează de la 40 lei ron, la câte 115 lei ron, lunar, pensia de întreținere datorată de pârâtul A. P., reclamantei, pentru minorul A. M. (născut la data de 1.09.1995), începând cu data înregistrării la instanță a acțiunii - 4.02.2013, până la majoratul minorului.

Fără cheltuieli de judecată.

Cu recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din 21 februarie 2013.

PREȘEDINTE, GREFIER,

T. I. C. VICTORIȚA T.

Red.T.I.

Tehnored.C.V.T./27.02.2013/4ex. comunicari 2/

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pensie întreţinere. Sentința nr. 570/2013. Judecătoria BÂRLAD