Plângere contravenţională. Sentința nr. 1087/2013. Judecătoria BÂRLAD
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1087/2013 pronunțată de Judecătoria BÂRLAD la data de 23-04-2013 în dosarul nr. 1/189/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA BÂRLAD
JUDB
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 1087/2013
Ședința publică de la 23 Aprilie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE G. B.
Grefier C. M.
Pe rol judecarea cauzei Civil privind pe petent S. V. DOMICILIAT ÎN ..V. și pe intimat A. E. PERMANENTĂ - FILIALA NORD-EST cu sediul în sat L. V., . nr.9, ..Bacău, având ca obiect plângere contravențională.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă - petent - S. V., lipsind: - intimat - A. E. PERMANENTĂ - FILIALA NORD-EST.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier ,după care:
Instanța invocă excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Bârlad.
Petentul solicită respingerea excepției întrucît fapta s-a săvîrșit pe raza ..
Instanța rămîne în pronunțare pe excepția invocată.
INSTANȚA
În urma deliberării în secret în Camera de Consiliu, conform art. 256 C.pr.civ., a adoptat următoarea hotărâre:
I. Procedura
A. Plângerea contravențională
Prin plângerea contravențională înregistrată pe rolul Judecătoriei Bârlad la data de 03.01.2013 sub nr._, petentul S. V. a contestat procesul verbal . nr._/21.11.2012 și Decizia nr. 348/07.12.2012 în contradictoriu cu A. E. Permanentă, A. E. Permanentă –Filiala Nord-Est, solicitând anularea procesului verbal de contravenții și a deciziei de sancționare.
În fapt, petentul a arătat că, a candidat la alegerile locale din 2012 independent, la funcția de primar și consilier local în ., campanie ce a avut loc la data de 10.06.2012. În calitatea sa de candidat trebuia să aibă un mandatar financiar care trebuia să depună la A. Electrorală Permanentă un raport detaliat al veniturilor și cheltuielilor electorale efectuate în campania electorală. Arată că nu a avut un mandatar financiar considerând că un candidat independent nu are nevoie de așa ceva. Nu a cunoscut dispozițiile legale cu privire la madatarul financiar și nici nu a fost chemat înainte de declanșarea campaniei electrorale și/sau în campania electrorală să fie instruit în legătură cu acest aspect. Arată că nu avut niciun sprijin politic, nu a cheltuit nici un ban.
În drept, petentul nu a invocat nicio dispoziție legală.
Potrivit prevederilor art.36 din O.G. nr.2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, art.15 lit.i din Legea nr.146/1997 privind taxele judiciare de timbru și art.1 din O.G. nr.32/1995 privind timbrul judiciar, plângerea contravențională formulată de petent este scutită de plata taxelor judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
B. Apărările formulate
Intimata A. E. Permanentă a depus întâmpinare (fila 26-29) prin care a invocat excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Bârlad.
În susținerea excepției, a arătat că, potrivit dispozițiilor art. 44 din Legea 334/2006 coroborat cu art. 32 alin. 2 din O.G. 2/2001, plângerea împotriva procesului verbal de contravenții este de competența judecătoriei în a cărei circumscripție a fost săvârșită fapta. Petentul a fost sancționat pentru că în termen de 15 zile de la data desfășurării alegerilor pentru autoritățile administrației publice locale din anul 2012 nu adepus la sediul Filialei Nord-Est din cadrul Autorității Electrolae Permanente un raport detaliat al veniturilor și cheltuielilor electorale aferente campaniei electorale. Contravenția a fost constată la sediul filialei Nord-Est, pe baza celor menționate în nota de constate nr. 1625 din 16.07.2012, întocmită ca urmare a defășurării controlului privind finanțarea campaniei electorale pentru alegerea autorităților administrației publice locale din 10.06.2012. Deoarece A. E. Permanentă –Filiala Nord-Est are sediul în municipiul Bacău, . competentă să soluționeze plângerea este Judecătoria Bacău.
În ceea ce privește fondul cauzei, intimata a solicitat respingerea plângerii, ca neîntemeiată.
A suținut că este autoritatea publică abilitată de lege să controleze respectarea prevederilor legale privind finanțarea partidelor politice, a alianțelor politice și electorale, a candidaților independenți și a campaniilor electrorale. În termen de 15 zile de la data desfășurării alegerilor, mandatul financiar este obligat să depună la A. E. Permanentă un raport detaliat al veniturilor și cheltuielilor electorale pentru fiecare partid politic, alianță politică, organizație a cetățenilor români aparținând minorităților naționale sau candidat independent. Potrivit notei de constatrea nr. 1625 din 16.07.2012, în urma verificărilor efectuate a rezultat faptul că, domnul S. V. nu și-a declarat și înregistrat mandatul financiar la A. E. Permanentă, nu a depus declarația privind respectarea cerințelor legale ale finanțării campaniei electorale, nu a depus și înregistrat declarația privind respectarea cheltuielilor care pot fi efectuate în campania electrorală, nu a depus și înregistrat declarația privind numărul materialelor de propagandă electorală produse, raportul detaliat al veniturilor și cheltuielilor electorale. Agentul constatator împuternicit prin Ordinul Autorității Electrorale Permanente nr. 2 din 11.01.2012 a întocmit procesul verbal, prin care a propus sancționarea contravențională a petentului S. V. în calitate de candidat independent la funcția de consilier local al comunei Pogana, în campania electorală pentru alegerea autorităților publice locale. Susține că, Decizia nr. 348 din 07.12.2012 reprezintă sancționarea nerespectării obligației de depunere a raportului detaliat de venituri și cheltuieli electorale, în termen legal.
În drept, a invocat art. 115-117 C.proc. civ., art. 26, art.38 alin. 1, art.41 alin. 1 și art. 43 alin. 1 din Legea 334/2006.
În temeiul art. 242 C.proc. civ. A solicitat judecarea cauzei în lipsă.
C. Probe.
Petentul a depus la dosar copii de pe următoarele înscrisuri: decizia de sancționare nr. 348 din 07.12.2012 ((fila 13-14)
Intimatul a depus la dosar înscrisuri (filele 30-38).
D. Aspecte procesuale
Prin încheierea de ședință din data de 09.04.2013 instanța a dispus disjungerea plângerii contravenționale împotriva procesului verbal de contravenții . nr._/21.11.2012 de contestația împotriva Deciziei de sancționare nr. 348/07.12.2012 și întocmirea unui nou dosar.
II. Soluția instanței
Analizând ansamblul materialului probator administrat în cauză, în scopul soluționării excepției necompetenței teritoriale a judecătoriei Bârlad, instanța reține următoarele:
Prin procesul-verbal . nr._ (f. 30-31) întocmit de A. E. Permanentă –Filiala Nord-Est s-a reținut că, petentul S. V., nu a depus la A. E. Permanentă, raportul detaliat al veniturilor și cheltuielilor electorale, fapt constat prin Nota de constatare înregistrată la A. E. Permanentă –Filiala Nord-Est cu nr. 1625 din 16.07.2012.
Fapta a fost încadrată juridic ca reprezentând contravenția prevăzută de art. 38 alin. 1 din Legea 334/2006 privind finanțarea activității partidelor politice și a campaniilor electorale, republicată.
În drept, potrivit art. 32 alin. 2 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, competența soluționării plângerii împotriva procesului-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor aparține judecătoriei în a cărei circumscripție a fost săvârșită fapta.
Conform art. 158 alin. 1 C.pr.civ., când în fața instanței de judecată se pune în discuție competența acesteia, ea este obligată să stabilească instanța competentă. Alineatul 3 statuează că dacă instanța se declară necompetentă, hotărârea nu este supusă nici unei cai de atac.
Art. 159 alin. 1 pct. 2 necompetența este de ordine publică în cazul încălcării competenței materiale, când procesul este de competența unei instanțe de alt grad. Art. 159 indice 1 alin. 2 C.proc. civ., necompetența materială și teritorială de ordine publică poate fi invocată de părți ori de judecător la prima zi de înfățișare în fața instanței, dar nu mai târziu de începerea dezbaterilor asupra fondului.
În conformitate cu dispozițiile art. 38 alin. 1 din Legea 334/2006 în termen de 15 zile de la data desfășurării alegerilor, mandatarul financiar este obligat să depună la A. E. Permanentă un raport detaliat al veniturilor și cheltuielilor electorale pentru fiecare partid politic, alianță politică, alianță electorală, organizație a cetățenilor români aparținând minorităților naționale sau candidat independent
Raportând dispozițiile legale la circumstanțele speței, instanța constată că excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Bârlad este întemeiată, Judecătoria Bacău fiind competentă să soluționeze prezenta acțiune.
Instanța reține că acțiunea cu care a fost învestită instanța este o plângere contravențională împotriva procesului verbal de contravenții, competența în cazul acestei acțiunii fiind determinată de locul săvârșirii faptei.
Dispozițiile art. 32 alin. 2 din O.G. nr. 2/2001 au caracter special față de normele de competență generală stabilite de codul de procedură civilă și sunt de ordine publică, astfel că legiuitorul a stabilit o competență teritorială exclusivă de soluționare a plângerilor contravențională.
Din cuprinsul procesului verbal de contravenții rezultă ca fapta reținută este o inacțiune, continuă, constând în neîndeplinirea obligației de a depune în termen de 15 zile de la data desfășurării alegerilor, la A. E. Permanentă un raport detaliat al veniturilor și cheltuielilor electorale pentru fiecare partid politic, alianță politică, alianță electorală, organizație a cetățenilor români aparținând minorităților naționale sau candidat independent.
Obligația pe care legea o impune, conform art. 38 alin. 1 din Legea 334/2006, este aceea de a depune la A. E. Permanentă un raport detaliat al veniturilor și cheltuielilor electorale pentru fiecare partid politic, alianță politică, alianță electorală, organizație a cetățenilor români aparținând minorităților naționale sau candidat independent.
Întrucât inacțiunea se săvârșește, ca element material al contravenției, la locul în care ar fi trebuit să se săvârșească acțiunea, conduita activă la care legea obligă, rezultă că locul săvârșirii faptei este la sediul Autorității Electorale Permanente –Filiala Nord Est.
Întrucât locul săvârșirii faptei nu se află în circumscripția Judecătoriei Bârlad instanța constată că instanța investită nu este competentă din punct de vedere teritorial să soluționeze plângerea formulată de către petent.
Față de aceste considerente, instanța va admite excepția de necompetenței teritoriale a Judecătoriei Bârlad, invocată de intimată prin întîmpinare, urmând să decline competența de soluționare a plângerii contravenționale în favoarea Judecătoriei Bacău, competentă potrivit H.G. 337/1993 pentru stabilirea circumscripțiilor judecătoriilor și parchetelor de pe lângă judecătorii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
JUDECĂTORIA
HOTĂRĂȘTE:
1. Admite excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Bârlad invocată de intimată prin întâmpinare.
2. Dispune declinarea competenței de soluționare a cauzei privind pe petentul S. V. împotriva procesului verbal . nr._ din data de 21.11.2012 în contradictoriu cu intimata A. E. Permanentă Filiala Nord-Est în favoarea Judecătoriei Bacău.
3.Fără cale de atac, potrivit art. 158 alin. 3 din C.proc.civ.
4. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 23.04.2013.
Președinte, G. B. | ||
Grefier, C. M. |
Red.jude.G.B.16.05. 2013
2 ex/16.05.2013/gref.C.M.
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 1124/2013.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 2035/2013.... → |
|---|








