Plângere contravenţională. Sentința nr. 1124/2013. Judecătoria BÂRLAD
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1124/2013 pronunțată de Judecătoria BÂRLAD la data de 25-04-2013 în dosarul nr. 5939/189/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA BÂRLAD
JUDB
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 1124/2013
Ședința publică de la 25 Aprilie 2013
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE G. E.
Grefier L. G.
Pe rol, la ordine fiind judecarea cauzei civile, privind pe petentul N. T., cu domiciliul în Bacău, ., . în contradictoriu cu organul constatator I.P.J. V., cu sediul in localitatea V., .. 1, având ca obiect „ plângere contravențională ”.
La apelul nominal făcut în ședința publică lipsesc părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a expus referatul cauzei de către grefierul de ședință, în cadrul căruia învederează instanței că: procedura de citare este legal îndeplinită cu părțile; prin serviciul registratură, la data de 01.04.2013, organul constatator a depus la dosar precizări; s-a solicitat judecata în lipsă; s-au verificat actele dosarului, după care;
În temeiul dispozițiilor art. 150 Cod proc. civ. instanța declară dezbaterile închise și lasă cauza în pronunțare, după deliberare dându-se sentința de față:
INSTANȚA
Deliberând asupra plângerii de față, constată:
La data de 20.11.2012 s-a înregistrat pe rolul Judecătoriei Bârlad, sub nr. _ , plângerea contravențională formulată de petentul N. T., prin care aceasta solicită anularea procesului verbal de contravenție .>CP nr._ întocmit la data de 28.10.2012 de către intimatul Inspectoratul de Poliție al Județului V..
În motivarea plângerii petentul a arătat că în fapt, în data de 28.10.2012 ora 10,47 în timp ce circula pe DN 24 în zona localității Simila, ., zonă în care viteza legală este de 70 km/h, a fost oprit de agentul constatator care i-a adus la cunoștință ca va fi sancționat conform art. 108 lit b pct 2 din OUG nr. 195/2002, fiind surprins de aparatul radar cu 71 km/h. Susține că încadrarea juridică este atipică situației dată.
Plângerea a fost întemeiată în drept pe dispozițiile O.G. nr. 2/2001.
În susținere, petentul a anexat plângerii copie de pe procesul-verbal de contravenție, procesul verbal de comunicare și planșe foto.
Intimatul, legal citat, a înaintat la dosarul cauzei sub nr. 1386/21.01.2013, un set de 4 fotografii efectuate după înregistrarea video a aparatului radar, precizând că din acestea rezultă ca în data de 28.10.2012, ora 10,47, conducătorul autovehiculului marca RENAULT, cu numărul de înmatriculare_ a circulat cu viteza de 71 km/h pe DN 24 în localitatea Simila.
A atașat în susținere procesul verbal de contravenție, proces-verbal de comunicare.
La data de 12.02.2013 petentul a depus la dosarul cauzei înscrisul intitulat „ întâmpinare” prin care a răspuns precizărilor depuse de organul constatator, menționând că pe raza localității Simila, viteza legală permisă este de 70 km/h, potrivit semnificației indicatorului de reglementare instalat împreună cu indicatorul de intrare în localitate.
Plângerea este scutită de plata taxei judiciare de timbru și timbru judiciar, conform art. 15 lit. i din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, cu modificările ulterioare, respectiv art. 1 alin. 2 din O. G. nr. 32/1995 privind timbrul judiciar, cu modificările ulterioare.
Verificând din oficiu conform art.34 din O.G. nr. 2/2001, instanța constată că plângerea este formulată în termenul de 15 zile de la data luării la cunoștință.
Analizând probele administrate în cauză, instanța reține următoarele:
Prin procesul verbal de contravenție .>CP nr._ întocmit la data de 28.10.2012 de către intimatul Inspectoratul de Poliție al Județului V., petentul N. T. a fost sancționat cu amendă de 280 lei, respectiv 4 puncte amendă și 3 puncte penalizare, pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 108 al.1 lit b) pct 2 din OUG nr. 195/2002 .
Prin procesul verbal sus-menționat s-a reținut de către organul constatator că la data de 28.10.2012, ora 10,47 petentul a condus auto marca RENAULT, cu numărul de înmatriculare_ cu viteza de 71 km/h pe DN 24 în localitatea Simila, abaterea a fost filmată de aparatul radar montat pe auto MAI_.
Fiind investită, potrivit art. 34 alin. 1 din O.G. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, cu verificarea legalității și temeiniciei procesului verbal instanța reține următoarele:
Sub aspectul legalității procesului-verbal, instanța reține că acesta a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor prevăzute de art. 17 din O.G. nr. 2/2001, republicată, cuprinzând toate mențiunile prevăzute de lege sub sancțiunea nulității absolute.
Instanța mai retine, de asemenea, si împrejurarea că faptelor li s-a dat o corectă încadrare juridică, raportat la situația de fapt reținută de agentul constatator.
Astfel, potrivit art. 108 alin. 1 lit b) pct 2 din OUG nr. 195/2002 ” (1) Săvârșirea de către conducătorul de autovehicul sau tramvai a uneia sau mai multor contravenții atrage, pe lângă sancțiunea amenzii, și aplicarea unui număr de puncte de penalizare, după cum urmează: b) 3 puncte de penalizare pentru săvârșirea următoarelor fapte: 2. depășirea cu 21 - 30 km/h a vitezei maxime admise pe sectorul de drum respectiv pentru categoria din care face parte autovehiculul condus, constatată, potrivit legii, cu mijloace tehnice omologate și verificate metrologic”.
Sub aspectul temeiniciei procesului-verbal, instanța reține următoarele:
Petentul beneficiază de prezumția de nevinovăție în cauză, astfel cum rezultă din interpretarea Convenției europene pentru drepturile omului și a jurisprudenței CEDO. In jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului (cauza Öztürk împotriva Germaniei, Hotarârea din 21 februarie 1984; cauza A. contra României, Hotarârea din 4 octombrie 2007 ) se reține în mod constant că, indiferent de distincțiile care se fac în dreptul intern între contravenții și infracțiuni, persoana acuzată de comiterea unei fapte calificate în dreptul intern ca fiind contravenție trebuie să beneficieze de garanțiile specifice procedurii penale.
Față de cele expuse mai sus, instanța concluzionează că acuzația adusă petentului este o acuzație penală în sensul Convenției, iar acesta beneficiază de prezumția de nevinovăție, care a fost instituită cu scopul de a proteja indivizii fața de posibilele abuzuri din partea autorităților, motiv pentru care sarcina probei în procedura contravențională desfășurată în fața instanței de judecată revine în primul rând organului constatator și, în condițiile în care acesta face dovada vinovăției, petentul urmează să-și probeze nevinovăția .
Referitor la procesul-verbal, trebuie reținut că, în genere, fiind întocmit de un organ al statului aflat în exercițiul funcțiunii trebuie să i se recunoască valoarea probatorie sub aspectul constatării stării de fapt.
În acest sens este de remarcat că în jurisprudența Curții s-a reținut în mod constant că prezumțiile nu sunt în principiu, contrare Convenției.
Astfel, în Hotărârea pronunțată în cauza Salubiaku vs Franței, Curtea a reținut că prezumțiile sunt permise de Convenție, dar nu trebuie să depășească limitele rezonabile ținând seama de gravitatea mizei și prezervând drepturile apărării.
Petentul a formulat prezenta plângere contravențională solicitând anularea procesului verbal motivat în primul rând pe faptul că încadrarea juridică a faptei raportat la situația reală nu este corectă, depunând în susținere planșe foto din care rezultă că la . viteza maximă admisă este de 70 km/h.
La solicitarea instanței CNADNR, Secția Drumuri Naționale Bârlad, Biroul Întreținere Drumuri a comunicat la dosarul cauzei sub nr. 6123/15.03.2013 că localitatea Simila, . este tranzitată de DN 24 ( E581) Bârlad-V. limita maximă de viteză pe acest sector de drum fiind de 70 km/h și DN 24 A Simila-Zorleni-M.-Huși traseu de drum pe care limita de viteză este de 50 km/h.
Din analiza fotografiilor depuse de organul constatator (f. 16-17, față-verso) și din succesiunea logică a acestora care au fost făcute la intervale foarte scurte de timp între orele 10:46:49 și 10:47:14, se poate constată că, autoturismul marca RENAULT cu nr. de înmatriculare_ a circulat cu viteza de 71 km/h .
Astfel, raportat relațiilor comunicate de CNADNR, rezultă că procesul verbal nu este temeinic, având în vedere că viteza de circulație pe DN 24 în dreptul localității Simila este de 70 km/h. Dacă petentul ar fi circulat pe DN 24 A acolo unde potrivit administratorului de drum viteza de circulație este de 50 km/h, organul constatator ar fi trebuit să administreze probe din care să rezulte fără nici un dubiu această situație.
Analizând astfel legalitatea procesului verbal de contravenție sub aspectul imputabilității faptei, raportat materialului probator administrat în cauză, instanța apreciază că petentul nu se face vinovat de săvârșirea faptei consemnate în procesul verbal contestat.
Pentru motivele de drept și de fapt arătate mai sus, instanța apreciază ca plângerea formulată este întemeiată, urmând a dispune anularea procesului-verbal de constatare a contravenției . nr._ încheiat în data de 28.10.2012 pe numele petentului N. T., exonerarea acestuia de la plata amenzii de 280 lei și radierea celor 3 puncte de penalizare .
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite plângerea contravențională formulată de petentul N. T., cu domiciliul în Bacău, ., ., în contradictoriu cu organul constatator Inspectoratul de Poliție al Județului V., cu sediul in localitatea V., .. 1 .
Dispune anularea procesului-verbal de constatare a contravenției . nr._ încheiat în data de 28.10.2012 pe numele petentului N. T., exonerarea acestuia de la plata amenzii de 280 lei și radierea celor 3 puncte de penalizare .
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 25 Aprilie 2013.
Președinte, G. E. | ||
Grefier, L. G. |
Red. E.G./14.05.2013
Tehnored.L.G./14.05.2013/4 ex.
| ← Cereri. Sentința nr. 2476/2013. Judecătoria BÂRLAD | Plângere contravenţională. Sentința nr. 1087/2013.... → |
|---|








