Plângere contravenţională. Sentința nr. 1449/2013. Judecătoria BÂRLAD

Sentința nr. 1449/2013 pronunțată de Judecătoria BÂRLAD la data de 12-06-2013 în dosarul nr. 1374/189/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA BÂRLAD

JUDB

Sentința Civilă Nr. 1449/2013

Ședința publică de la 12 Iunie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE RĂDIȚA I.

Grefier A. M. I.

Pe rol judecarea cauzei Civile privind pe petent S. M. ( CNP_ ), domiciliat în . și pe intimat-organ constatator I. JUDEȚEAN DE POLIȚIE V., cu sediul în V. ..1, jud. V., având ca obiect plângere contravențională.

La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns petentul S. M. personal și martorul D. E., lipsă fiind organul constatator I. Județean de Poliție V., prin reprezentanții legali.

Procedura legal îndeplinită. S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței că: obiectul dedus judecății este plângere contravențională; procedura de citare este legal îndeplinită; este al III-lea termen de judecată; s-a depus la dosar, prin serviciul registratură, procesul-verbal de executare a mandatului emis pe numele martorului D. E.; s-au verificat actele și lucrările dosarului de către președintele de complet, după care ;

Instanța procedează la legitimarea și audierea martorului D. E., declarația acestuia luată sub prestare de jurământ fiind depusă la dosar.

Nefiind cereri de formulat și alte incidente de soluționat, instanța constată terminată cercetarea procesului, în temeiul art. 392 Cod procedură civilă deschide dezbaterile asupra fondului cauzei și dă cuvântul petentului.

Petentul S. M., având cuvântul pe fondul cauzei, solicită anularea procesului verbal de contravenție și exonerarea de plata amenzii aplicate. Apreciază că nu a săvârșit fapta contravențională menționată în conținutul procesului verbal de constatare a contravenției. Materialul lemnos provenea din pădurea pe care o are în gestiune și pentru care avea documente.

Considerând că au fost lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept ale cauzei, în temeiul art. 394 din codul de procedură civilă instanța închide dezbaterile și reține cauza pentru soluționare.

INSTANȚA

Asupra cauzei de față ;

Cu nr. 1374 din 06.03.2013 s-a înregistrat plângerea prin care petentul S. M. a solicitat instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să anuleze procesul verbal de contravenție . nr._ din 06.02.2013, încheiat de Poliția Viișoara, să-l exonereze de plata amenzii în sumă de 800 lei aplicate și să înlăture măsura confiscării dispusă.

Motivând plângerea, petentul a susținut că a fost sancționat cu amendă pe motiv că în data de 6.10.2012, având funcția de pădurar în cantonul silvic Viișoara, Ocolul Silvic Epureni ar fi eliberat material lemnos din raza cantonului . Situația de fapt reținută de agentul constatator nu este reală. Împreună cu persoane din localitate care au muncit ca zilieri s-a ocupat de recoltatul fructelor de pădure. A depus în probă copie de pe procesul verbal de contravenție, copia cărții de identitate, copie de pe procesul verbal din 25.02.2013, un document cu privire la folosirea timpului de lucru în octombrie 2012 și a propus proba cu martorul D. E..

Prin întâmpinare organul constatator a solicitat respingerea plângerii. A motivat că petentul împreună cu S. M. a sustras cantitatea de 1,6 mc material lemnos esență stejar și frasin din P. de exploatare al S.C. Forest Agro SRL, material lemnos ce ulterior a fost valorificat lui I. A.. Fapta a fost calificată în conținutul contravenției prev. de art. 8 lit. b din Legea nr. 171/2010 și a fost sancționată cu amenda de 800 lei.

A depus în probă procesul verbal de contravenție contestat, procesul verbal de comunicare a procesului verbal, procesul verbal din 07.10.2012 încheiat de agentul constatator, calculul volumului materialului lemnos sustras, declarația martorului S. M., adresa nr. 607.121 din 21.02.2013 și la cererea organului constatator au fost audiați martorii: P. I. și D. E. propus de petent.

Examinând procesul verbal de contravenție sub aspectul legalității și temeiniciei acestuia, instanța reține următoarele:

Prin procesul verbal de contravenție s-a reținut că în data de 6.10.2012, în pădurea Ocolul Silvic Epureni petentul S. M. împreună cu S. M. a sustras cantitatea de 1,6 mc material lemnos esență stejar și frasin din P. de exploatare al S.C. Forest Agro SRL, material lemnos ce ulterior a fost valorificat lui I. A.. Fapta a fost calificată în conținutul contravenției prev. de art. 8 lit. b din Legea nr. 171/2010 și a fost sancționată cu amenda de 800 lei.

Procesul verbal de contravenție nu a fost semnat de petent la data întocmirii acestuia și situația a fost confirmată cu martorul D. E.. Procesul verbal de contravenție a fost comunicat petentului la data de 25 februarie 2013 și plângerea a fost formulată de petent la data de 06.03 2013 .

Potrivit art. 32 din Legea nr. 171/2010: “ împotriva procesului-verbal de constatare a contravenției silvice și de aplicare a sancțiunii se poate face plângere în termen de 15 zile de la data înmânării sau comunicării acestuia.”

Petentul a depus plângerea la Judecătoria Bârlad cu respectarea termenului legal sus menționat.

În ceea ce privește respectarea dispozițiilor legale referitoare la constatarea și întocmirea procesului verbal, instanța apreciază că în cauză au fost respectate de către agentul constatator dispozițiile art.25-29 din Legea nr. 171/2010, organele de poliție fiind abilitate de lege potrivit art. 24 lit. d din Legea nr. 171/2010 să constate fapte contravenționale prevăzute de Legea nr. 171/2010. Procesul verbal de contravenție s-a încheiat în termenul legal după constatare faptei contravenționale aspectul nefiind de natură să atragă nulitatea procesului verbal de contravenție.

În ceea ce privește conținutul procesului verbal și îndeplinirea elementelor răspunderii contravenționale, instanța reține în baza probelor administrate că în data de 6.10.2012, în pădurea Ocolul Silvic Epureni petentul S. M. împreună cu S. M. a sustras cantitatea de 1,6 mc material lemnos esență stejar și frasin din P. de exploatare al S.C. Forest Agro SRL, material lemnos ce ulterior a fost valorificat lui I. A. . Fapta a fost calificată în conținutul contravenției prev. de art. 8 lit. b din Legea nr. 171/2010 și a fost sancționată cu amenda de 800 lei. Din susținerile martorului P. I. rezultă că acesta a fost de față când agentul constatator a surprins-o pe numita I. A. cu cantitatea de 1,6 m.c. lemn despre care a susținut că le-a cumpărat de la S. M.. Din declarația lui S. M. a rezultat faptul că acesta a mers la petent, care avea calitate de pădurar, i-a cerut acestuia lemne. Aceasta i-a dat cantitatea de 1,6 m.c. lemn esență stejar și frasin pentru care nu a eliberat bon. Lemnul provenea de la P. de exploatare S.C. Forest Agro SRL. La încărcare a fost ajutat de petent. Extrasul de pe documentul depus de petent în probă cu privire la justificarea timpului de lucru pentru luna octombrie 2013 nu înlătură situația de fapt reținută și dovedită de organul constatator. Materialul lemnos a fost reținut pentru stabilirea provenienței potrivit procesului verbal 2128 din 12.10.2012 înregistrat la Ocolul Silvic Epureni. Martorul D. E. a confirmat situația semnării procesului verbal de contravenție încheiat pe numele petentului și că acesta nu era de față.

Potrivit art. 8 din Legea nr. 171/2010: “ (1) Constituie contravenții silvice următoarele fapte:

b) sustragerea ori însușirea fără drept a materialului lemnos, a puieților ori lăstarilor din fondul forestier național, dacă valoarea prejudiciului stabilită conform legii este de până la de 5 ori prețul mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior, la data constatării faptei. ”

Cum a rezultat din probe, petentul a săvârșit contravenția reținută în sarcina sa.

În cauză sunt îndeplinite elementele răspunderii contravenționale înscrise în art.1-5 din O.G. nr. 2/2001. Au fost respectate dispozițiile art. 21 pct. 3 din O.G. nr. 2/2001 și există proporționalitate între gradul de pericol social al faptei și sancțiunea aplicată. Petentul avea calitatea de pădurar cu obligații deosebite în a proteja fondul forestier.

Urmează să se respingă plângerea, să se mențină procesul verbal cu sancțiunea amenzii și măsura confiscării.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge plângerea formulată de petentul S. M., CNP_, cu domiciliul în . împotriva procesului verbal de contravenție . nr._ din 18.02. 2013, încheiat de Poliția Viișoara, jud. V..

Menține procesul verbal de contravenție în întregime cu amenda și măsura confiscării dispusă.

Obligă petentul să plătească suma de 150 lei cheltuieli judiciare către stat.

Cu apel în termen de 30 zile de la comunicare, cererea se depune la Judecătoria Bârlad..

Pronunțată în ședința publică din 12 iunie 2013.

Președinte,

RĂDIȚA I.

Grefier,

A. M. I.

Red.R.I./25.06.2013

Tehnored.A.I.

4 ex./ 25 Iunie 2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 1449/2013. Judecătoria BÂRLAD