Plângere contravenţională. Sentința nr. 1480/2013. Judecătoria BÂRLAD
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1480/2013 pronunțată de Judecătoria BÂRLAD la data de 13-06-2013 în dosarul nr. 1914/189/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA BÂRLAD
JUDB
Sentința civilă nr. 1480
Ședința publică din data de 13 iunie 2013
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE I. T.
Grefier VICTORIȚA C.
Pe rol soluționarea plângerii formulată de petentul V. O. domiciliat în Bârlad, ., ., ., împotriva procesului-verbal de contravenție . nr._ din 27.03.2013, încheiat de Poliția Bârlad.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns: petentul personal, lipsind organul constatator.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că: obiectul dedus judecății este plângere contravențională, procedura de citare este legal îndeplinită, este prim termen de judecată; prin întâmpinarea depusă la dosar de către organul constatator s-a solicitat judecata în lipsă.
Potrivit dispozițiilor art. 131 alin. 1 din Codul de procedură civilă, instanța constată că este competentă din punct de vedere general, material și teritorial să soluționeze prezenta cauză.
Conform art. 238 Cod pr. civ., președintele procedează la estimarea duratei necesare cercetării procesului astfel încât procesul să fie soluționat într-un termen optim și previzibil, pentru un termen de 14 zile.
Constatând că probele cu înscrisuri și testimonială solicitate de petent precum, întrunesc cerințele de admisibilitate, prev. de art.255 C.pr.civ., putând să ducă la soluționarea procesului, în temeiul art.258 C.pr.civ., le încuviințează, după care,
Petentul personal arată că renunță la administrarea probei testimoniale propusă prin cererea de chemare în judecată. Precizează că la momentul constatării contravenției el avea atestat profesional, dar nu avea la momentul controlului atestatul asupra sa.
Interogat de instanță, petentul declară că nu mai are cereri de formulat și nu mai sunt alte incidente de soluționat, după care președintele deschide dezbaterile asupra fondului cauzei, conform art.392 C.pr.civ.
Petentul personal, solicită admiterea plângerii.
Considerând că au fost lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept ale cauzei, în temeiul art. 394 C.pr.civ, președintele închide dezbaterile.
INSTANȚA
Sub nr._ din 4.04.2013 a fost înregistrată la instanță plângerea formulată de petentul V. O. (CNP-_), împotriva procesului-verbal de contravenție . nr._ din 27.03.2013, încheiat de Poliția Bârlad.
În motivarea plângerii, petentul a arătat că el nu este vinovat de săvârșirea contravențiilor reținute în sarcina sa, iar sancțiunea aplicată, de 675 lei amendă, este prea aspră pentru mici avarii.
În drept, petentul a invocat prevederile art. 31 din O.G. nr.2/2001.
În dovedirea plângerii, petentul a depus la dosar procesul-verbal de contravenție . nr._ din 27.03.2013, încheiat de Poliția Bârlad și, în copie, certificatul profesional pentru conducătorii care efectuează transport rutier în regim de taxi, emis la data de 2.03.2013 de către Autoritatea Rutieră Română-ARR.
Plângerea a fost formulată în termen legal.
Inspectoratul de Poliție al Județului V. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea plângerii deoarece, la data de 27.03.2013, ora 15,45, pe ., petentul a condus autoturismul marca Dacia L. înmatriculat cu nr._, în regim taxi transport public de persoane, fără a avea asupra sa atestatul de competență profesională; de asemenea, autovehiculul prezenta avarii în partea dreaptă spate. S-a mai arătat că, pentru contravenția prev. de art. 102 alin.1 pct. 5 din O.U.G. nr. 195/2002, republicată, petentul a fost sancționat cu amenda de 675 lei, iar pentru contravenția prev. de art. 99 alin.1 pct. 7 din O.U.G. nr. 195/2002, republicată, s-a aplicat sancțiunea avertisment. Contravențiile au fost constatate direct de către agentul de poliție, iar procesul-verbal de contravenție a fost semnat de către petent fără obiecțiuni.
Prin răspuns la întâmpinare, petentul a susținut că el posedă atestat profesional, conform dovezii depuse la dosar, astfel că solicită admiterea plângerii.
Din analiza actelor și lucrărilor dosarului, se rețin următoarele:
Prin procesul-verbal de contravenție . nr._ din 27.03.2013, încheiat de Poliția Bârlad, petentul V. O. a fost sancționat cu:
- amenda de 675 lei (9 puncte amendă), pentru săvârșirea contravenției prev. de art. 102 alin.1 pct. 5 din O.U.G. nr. 195/2002, republicată;
- avertisment, pentru săvârșirea contravenției prev. de art. 99 alin.1 pct. 7 din O.U.G. nr. 195/2002, republicată.
În fapt, prin procesul-verbal de contravenție s-a reținut că, la data de 27.03.2013, ora 15,45, petentul a condus pe ., autoturismul marca Dacia L. înmatriculat cu nr._, în regim taxi transport public de persoane, fără a avea asupra sa atestatul de competență profesională; de asemenea, autovehiculul prezenta avarii în partea dreaptă spate.
Procesul-verbal de contravenție a fost semnat de către petent fără obiecțiuni.
Petentul V. O. este titularul certificatului profesional pentru conducătorii care efectuează transport rutier în regim de taxi, emis la data de 2.03.2013 de către Autoritatea Rutieră Română-ARR. Certificatul menționat este valabil până la data de 2.03.2018 și atestă că titularul a făcut dovada pregătirii sale profesionale, potrivit prevederilor Legii nr. 38/2003 privind transportul în regim de taxi și în regim de închiriere.
Potrivit art. 99 alin. (1) pct. 7 din O.U.G. nr. 195/2002, republicată, constituie contravenție și se sancționează cu amenda prevăzută în clasa I de sancțiuni (2 sau 3 puncte-amendă), conducerea unui vehicul avariat peste termenul de 30 de zile de la data eliberării documentului de constatare a avariei. Pentru această contravenție, s-a aplicat petentului sancțiunea avertisment.
Potrivit art.102 alin. 1 pct. 5 din O.U.G. nr. 195/2002, republicată, constituie contravenție și se sancționează cu amenda prevăzută în clasa a IV-a de sancțiuni (de la 9 la 20 puncte-amendă), conducerea unui autovehicul destinat transportului public de persoane sau de mărfuri fără a deține atestatul profesional. Pentru această contravenție, s-a aplicat petentului sancțiunea amenzii de 675 lei.
Cele două contravenții au fost percepute direct de către agentul de poliție, iar petentul a semnat fără obiecțiuni procesul-verbal de contravenție.
Cu privire la contravenția prev. de 99 alin. (1) pct. 7 din O.U.G. nr. 195/2002, republicată, petentul nu a înlăturat prezumția de veridicitate, astfel că în mod întemeiat s-a reținut în sarcina petentul această contravenție (pentru care s-a aplicat avertisment).
Cu privire la contravenția prev. de art.102 alin. 1 pct. 5 din O.U.G. nr. 195/2002, republicată, se reține că, deși în momentul controlului, petentul nu avea asupra sa certificatul profesional, în realitate el era titularul unui astfel de certificat, respectiv era titularul certificatului profesional pentru conducătorii care efectuează transport rutier în regim de taxi, emis încă din data de 2.03.2013 de către Autoritatea Rutieră Română-ARR, valabil până la data de 2.03.2018 și care atestă că petentul a făcut dovada pregătirii sale profesionale, potrivit prevederilor Legii nr. 38/2003 privind transportul în regim de taxi.
În condițiile sus arătate și potrivit art. 5 alin.2 lit. a din O.G. nr.2/2001, se va admite în parte plângerea, în sensul că se va dispune înlocuirea sancțiunii de 675 lei amendă, aplicată petentului pentru contravenția prev. de art.102 alin. 1 pct. 5 din O.U.G. nr. 195/2002, republicată, cu sancțiunea avertisment.
Se va dispune exonerarea petentului de plata amenzii de 675 lei, aplicată pentru contravenția prev. de art.102 alin. 1 pct. 5 din O.U.G. nr. 195/2002, republicată.
Plângerea este scutită de taxă judiciară de timbru.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite în parte plângerea formulată de petentul V. O. (CNP-_), domiciliat în Bârlad, ., ., ., împotriva procesului-verbal de contravenție . nr._ din 27.03.2013, încheiat de Poliția Bârlad.
Înlocuiește sancțiunea de 675 lei amendă (9 puncte-amendă), aplicată prin procesul-verbal de contravenție sus enunțat, pentru contravenția prev. de art.102 alin. 1 pct. 5 din O.U.G. nr. 195/2002, republicată, cu sancțiunea avertisment.
Exonerează petentul de plata amenzii de 675 lei, aplicată pentru contravenția prev. de art.102 alin. 1 pct. 5 din O.U.G. nr. 195/2002, republicată.
Fără cheltuieli de judecată.
Cu apel în 30 de zile de la comunicare, cererea de apel urmând să fie depusă la Judecătoria Bârlad.
Pronunțată în ședința publică din 13 iunie 2013.
PREȘEDINTE, GREFIER,
T. I. C. VICTORIȚA T.
Red.T.I
Tehnored.C.V.T./19.06.2013/5ex. comunicari 2/
| ← Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 2835/2013. Judecătoria... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 1909/2013.... → |
|---|








