Plângere contravenţională. Sentința nr. 1957/2013. Judecătoria BÂRLAD

Sentința nr. 1957/2013 pronunțată de Judecătoria BÂRLAD la data de 19-09-2013 în dosarul nr. 1415/189/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA BÂRLAD

JUDB

Sentința civilă Nr. 1957/2013

Ședința publică de la 19 Septembrie 2013

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE G. E.

Grefier E. D.

Pe rol fiind judecarea cauzei civile formulată de petentul R. V., domiciliat în Iași, . nr. 1, ., .> jud. Iași, în contradictoriu cu intimatul-organ constatator Inspectoratul de Poliție al Județului V., cu sediul în V., ..1, jud. V. , având ca obiect ,,plângere contravențională”.

La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns petentul R. V. și martorul R. N., lipsind intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI V. prin reprezentant legal.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că procedura este legal îndeplinită; mandatul de aducere privind martorul R. N. a fost executat; s-au verificat actele și lucrările dosarului, după care;

Sub prestare de jurământ a fost audiat martorul prezent, declarația acestuia fiind consemnată în procesul-verbal atașat la dosar.

Instanța aduce la cunoștință petentului faptul că martorul propus de intimat a fost audiat la termenul anterior.

Petentul arată că nu mai are alte cereri de formulat sau probe de administrat.

Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța declară terminată cercetarea judecătorească și acordă cuvântul pe fondul cauzei.

Petentul, având cuvântul, solicită admiterea plângerii, anularea procesului verbal de contravenție, exonerarea de plata amenzii aplicate, iar în subsidiar solicită înlocuirea sancțiunii amenzii cu sancțiunea avertismentului.

Arată că înțelege să conteste procesul verbal de contravenție sub incidența art. 59 (4) din Codul rutier care se menționează că, atunci când un semafor are o lumină verde intermitentă suplimentară, montată la același nivel cu lumina verde normală a semaforului, sub forma unei săgeți verzi pe fond negru, cu vârful spre dreapta, aprinderea acesteia semnifică permisiunea pentru vehicule de a-și continua drumul în direcția indicată de săgeată, indiferent de culoarea semaforului electric.Coincidența acestui incident a fost că echipajul de poliție traversa aceeași intersecție, acesta i-a tăiat calea și a fost oprit pe dreapta. În momentul în care i s-a adus la cunoștință pentru ce a fost oprit, a solicitat agentului constatator M. să aducă un martor căruia i-a fost obstrucționată trecerea, agentul spunându-i în zeflemea că ,, în orice moment îi găsește și 10 martori care să declare că ceea ce afirmă este adevărat”. Astfel, solicită a se observa că, după ce a depus plângere la instanță, la dosar a fost depusă o declarație dată de un martor P. la 10 zile de la data producerii evenimentului, declarație pe care o apreciază falsă, întrucât nu a fost formulată complet, la sfârșitul acesteia lipsind mențiunea ,, Aceasta îmi este declarația pe care o dau și pentru care răspuns și semnez”, de unde și concluzia că acest martor probabil este unul din acei 10 martori la care a făcut referire agentul de poliție.

În temeiul dispozițiilor art. 150 Cod proc. civ. instanța declară dezbaterile închise și lasă cauza în pronunțare.

Ulterior deliberării,

JUDECATORIA

Prin cererea înregistrată la data de 7.03.2013 sub nr. _ petentul R. V. a formulat plângere contravențională împotriva procesului verbal de contravenție . nr._/06.03.2013 întocmit de Inspectoratul de Poliție al Județului V., prin care solicită anularea procesului verbal de contravenție exonerarea de la plata amenzii restituirea permisului de conducere și anularea sancțiunii constând în puncte penalizare.

În motivare a arătat că în data de 06.03.2013, în jurul orei 08:20, se deplasa cu autoturismul marca Renault Clio nr._ de acasă spre serviciu. La intersecția str. Siret cu . a dat prioritate de trecere pietonilor care la acel moment traversau . aceștia au depășit mai mult de 50% din lungimea trecerii de pietoni s-a asigurat și a virat la dreapta pe . ce efectua această manevră, dând prioritate și unui echipaj al poliției rutiere care circula pe această stradă, care însă i-a tăiat calea obligându-l să oprească . Agentul de poliție i-a adus la cunoștință faptul că nu ar fi acordat prioritate de trecere pietonilor. A consemnat în procesul verbal la rubrica „ Mențiuni” faptul că avea verde la semafor, pe trecerea de pietoni nu erau pietoni, a virat la dreapta asigurându-se. Mai arată că a efectuat la fața locului fotografii cu zona unde s-a petrecut evenimentul.

Plângerea nu a fost motivată în drept.

A anexat procesul verbal de contravenție, planșe foto și copie de pe cartea de identitate.

La data de 21.03.2013 au fost înregistrare precizările formulate de petent prin care arată că în procesul verbal nu sunt menționați martori sau pietoni care să fi fost obstrucționați de manevra făcută de el, susține că a respectat codul rutier și propune proba testimonială cu un martor care a fost la data producerii evenimentului în spatele autoturismului condus de el.

La data de 17.04.2013 a fost înregistrată întâmpinarea formulată de organul constatator prin care a solicitat menținerea procesului verbal ca fiind legal și temeinic.

În motivarea arată că, prin procesul-verbal cu datele de mai sus s-a reținut în sarcina petentului că la data de 06.03.2013, ora 08:28, pe . „ în timp ce conducea auto cu nr. de înmatriculare_ la intersecția cu . acordat prioritate de trecere pietonilor angajați în traversarea pe marcajul pietonal la culoarea verde a semaforului electric pentru pietoni” faptă prevăzute de art.100 al.3 lit.b din OUG 195/2002 .

Procesul verbal a fost încheiat imediat după săvârșirea contravenției fiindu-i adus la cunoștința petentului dreptul de a formula obiecțiuni. Contravenientul a semnat procesul verbal fiindu-i înmânat duplicatul.

Se mai arată că procesul verbal de constatare și sancționare a contravențiilor se bucură de prezumția relativă de autenticitate și veridicitate până la proba contrară dacă fapta contravențională a fost sancționată direct de agentul constatator care aplică sancțiuni contravenționale .

Se arată că în declarația unui pieton căruia petentul nu i-a acordat prioritate de trecere, respectiv a numitului P. B., s-au menționat următoarele: în momentul în care s-a făcut verde pentru pietoni m-am angajat în traversare pe marcajul pietonal. De pe . autoturism de culoare crem marca Renault care nu a oprit sa le dea prioritate atât lui, cât și celorlalți doi pietoni.

A solicitat proba testimonială și a atașat originalul procesului-verbal . nr._ din 06.03.2013 și copie de pe declarația lui P. B. ( f. 20-21).

Plângerea este scutită de plata taxei judiciare de timbru și timbru judiciar, conform art. 15 lit. i din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, cu modificările ulterioare, respectiv art. 1 alin. 2 din O. G. nr. 32/1995 privind timbrul judiciar, cu modificările ulterioare.

Verificând din oficiu conform art.34 din O.G. nr. 2/2001, instanța constată că plângerea este formulată în termenul de 15 zile de la data luării la cunoștință.

În cauză a fost administrată proba cu înscrisuri și proba testimonială.

Analizând probele administrate în cauză, instanța reține următoarele:

Prin procesul verbal de contravenție .>CP nr._ întocmit la data de 06.03.2013 de către intimatul Inspectoratul de Poliție al Județului V., petentul R. V. a fost sancționat cu 4 puncte amendă - 300 lei și cu măsura reținerii permisului de conducere în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru contravenția prevăzută de art. 100 alin 3 lit b) din OUG nr. 195/.

Prin procesul verbal sus-menționat s-a reținut de către organul constatator că petentul la data de 06.03.2013, ora 08:28, pe . în timp ce conducea auto cu nr. de înmatriculare_ la intersecția cu . acordat prioritate de trecere pietonilor angajați în traversarea pe marcajul pietonal la culoarea verde a semaforului electric pentru pietoni.

Fiind investită, potrivit art. 34 alin. 1 din O.G. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, cu verificarea legalității și temeiniciei procesului verbal instanța reține următoarele:

Sub aspectul legalității procesului-verbal, instanța reține că acesta a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor prevăzute de art. 17 din O.G. nr. 2/2001, republicată, cuprinzând toate mențiunile prevăzute de lege sub sancțiunea nulității absolute.

Instanța mai reține, de asemenea, si împrejurarea că faptelor li s-a dat o corectă încadrare juridică, raportat la situația de fapt reținută de agentul constatator.

Potrivit dispozițiilor art. 100 alin 3 lit b) din OUG nr. 195/2002: Constituie contravenție și se sancționează cu amenda prevăzută în clasa a II-a de sancțiuni și cu aplicarea sancțiunii contravenționale complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 30 de zile săvârșirea de către conducătorul de autovehicul sau tramvai a următoarelor fapte: b) neacordarea priorității de trecere pietonilor angajați în traversarea regulamentară a drumului public prin locurile special amenajate și semnalizate, aflați pe sensul de deplasare a autovehiculului sau tramvaiului;

Sub aspectul temeiniciei procesului-verbal, instanța constată următoarele:

Petentul beneficiază de prezumția de nevinovăție în cauză, astfel cum rezultă din interpretarea Convenției europene pentru drepturile omului și a jurisprudenței CEDO. În jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului (cauza Öztürk împotriva Germaniei, Hotarârea din 21 februarie 1984; cauza A. contra României, Hotarârea din 4 octombrie 2007 ) se reține în mod constant că, indiferent de distincțiile care se fac în dreptul intern între contravenții și infracțiuni, persoana acuzată de comiterea unei fapte calificate în dreptul intern ca fiind contravenție trebuie să beneficieze de garanțiile specifice procedurii penale.

Față de cele expuse mai sus, instanța concluzionează că acuzația adusă petentului este o acuzație penală în sensul Convenției, iar acesta beneficiază de prezumția de nevinovăție, care a fost instituită cu scopul de a proteja indivizii fața de posibilele abuzuri din partea autorităților, motiv pentru care sarcina probei în procedura contravențională desfășurată în fața instanței de judecată revine în primul rând organului constatator și, în condițiile în care acesta face dovada vinovăției, petentul urmează să-și probeze nevinovăția .

Referitor la procesul-verbal, trebuie reținut că, în genere, fiind întocmit de un organ al statului aflat în exercițiul funcțiunii trebuie să i se recunoască valoarea probatorie sub aspectul constatării stării de fapt.

În acest sens este de remarcat că în jurisprudența Curții s-a reținut în mod constant că prezumțiile nu sunt în principiu, contrare Convenției.

Astfel, în Hotărârea pronunțată în cauza Salubiaku vs Franței, Curtea a reținut că prezumțiile sunt permise de Convenție, dar nu trebuie să depășească limitele rezonabile ținând seama de gravitatea mizei și prezervând drepturile apărării.

Petentul a formulat prezenta plângere contravențională solicitând anularea procesului verbal motivat în primul rând pe faptul că susținerile din procesul verbal nu sunt reale.

Prin declarația dată în fața organului constatator P. B. a declarat că la data de 06.03.2013, ora 08:25 se deplasa pe direcția centru-grădină pe trotuarul din partea dreaptă la intersecția din zona notariat F. L., pe . deoarece era culoarea roșie la pietoni și în momentul în care s-a făcut verde pentru pietoni s-a angajat în traversare pe marcajul pietonal. Se mai arată că, de pe . autoturism de culoare crem marca Renault care nu a oprit pentru a le acorda prioritate de trecere atât lui, cât și la ceilalți doi pietoni. Se arată în declarație, că în acel moment a ridicat mâna sus și a țipat la conducătorul auto. În față la Banca Transilvania a observat că acel conducător auto era oprit de poliție, observându-l ulterior că fotografia zona.

Prin declarația dată în fața instanței martorul P. B.-I., audiat la propunerea organului constatator, a declarat că a dat o declarație in fața agentului M. C., dar nu-și amintește cu exactitate data, circula ca pieton dinspre centru către grădina publică, iar la trecerea de pietoni de la intersecția dintre str. Siret și . ce traversam pe culoarea verde, a trecut petentul cu autoturismul îndreptându-se și el tot spre grădină, venind dinspre .-i acorda prioritate. Mașina poliției circula pe . dat- o pe loc.

Prin declarația dată în fața instanței martorul R. N., audiat la propunerea petentului a arătat că, este coleg de serviciu cu petentul, iar în luna martie a acestui an se deplasa cu mașina proprietate personală dinspre .. Republicii către IRB. La intersecția dintre .. Republicii există un semafor verde intermitent ce permite deplasarea autoturismelor spre dreapta. Mașina petentului era oprită la acest semafor, în spatele său se afla altă mașină și apoi mașina condusă de martor, toate acestea încadrându-se și semnalizând dreapta. După ce s-a acordat prioritate pietonilor, mașinile s-au pus în mișcare și doar mașina condusă de petent a fost oprită de organele de poliție fiind acuzat că nu a acordat prioritate pietonilor. Martorul a declarat că nu a văzut niciun pieton pe acea trecere. Mașina poliției rutiere circula pe bulevardul Republicii, dinspre centru spre IRB, având verde la semaforul lor și l-a oprit pe petent imediat în intersecție. Petentul i-a spus ca ar fi fost amendat, atunci când s-au întâlnit la locul de muncă. Nu a sesizat dacă poliția în acel moment ar fi oprit vreun pieton, deoarece e circula cu mașina și nu eram atent la trotuar.

Instanța reține că cele consemnate în procesul verbal sunt conforme cu realitatea, plângerea formulată fiind neîntemeiată, având în vedere declarațiile martorilor audiați și în principal declarația martorului P. B. I., pieton aflat în traversare și căruia petentul nu i-a acordat prioritate. Declarația martorului R. N. fiind în contradicție cu cele afirmate de pieton, care va fi reținută de instanță având în vedere distanța la care se afla martorul R. N. față de trecerea de pietoni, dar având în vedere și faptul că acesta deși era în zona respectivă, nu a observat dacă agenții de poliție au oprit vreun pieton, fiind concentrat la traficul din intersecție, de altfel nici nu a știut că petentul a fost amendat decât după ce s-au întălnit la locul de muncă.

Instanța constată că s-a aplicat petentului o sancțiune în cuantumul prevăzut de lege pentru contravențiile săvârșite, iar față de natura și împrejurările săvârșirii faptelor, apreciază că sancțiunea aplicată este proporțională cu gradul de pericol social al acestora.

Față de aceste considerente, instanța apreciază plângerea ca fiind nefondată și, pe cale de consecință, o va respinge cu această mențiune.

Având în vedere dispozițiile art. 36 alin 2 din O.G. nr. 2/2001 urmează a obliga petentul să plătească suma de 50 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge, ca nefondată, plângerea formulată de petentul R. V., CNP_, domiciliat în Iași, . nr. 1, ., .> jud. Iași, în contradictoriu cu intimatul-organ constatator Inspectoratul de Poliție al Județului V., cu sediul în V., ..1, jud. V. împotriva procesului verbal de contravenție . nr._ din data de 06.03.2013, pe care îl menține.

Cu drept de apel în 30 zile de la comunicare, ce se va depune la Judecătoria Bârlad.

Obligă petentul să plătească 50 lei cheltuieli judiciare către stat.

Pronunțată în ședință publică, azi, 19 Septembrie 2013.

PREȘEDINTE GREFIER

G. E. E. D.

Red. E.G./ 03.10.2013

Tehnored./E.D. 03 Octombrie 2013/ 4 ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 1957/2013. Judecătoria BÂRLAD