Plângere contravenţională. Sentința nr. 2599/2013. Judecătoria BÂRLAD

Sentința nr. 2599/2013 pronunțată de Judecătoria BÂRLAD la data de 06-11-2013 în dosarul nr. 2682/189/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA BÂRLAD

JUDB

Sentința Civilă Nr. 2599/2013

Ședința publică de la 06 Noiembrie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE D. E. J.

Grefier G. C.

Pe rol judecarea cauzei Civile privind pe petentul B. F., cu domiciliul în com. BANCA, . V. și pe intimat I. JUDEȚEAN DE POLIȚIE G., având ca obiect plângere contravențională P.V. . NR._ din 19.04.2013.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns martorul S. M. L., lipsă fiind petentul B. F. și reprezentanții intimatului I. Județean de Poliție G..

Procedura legal îndeplinită. S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că s-a depus la dosar, prin serviciul registratură, procesul verbal de executare a mandatului de aducere pentru martorul B. F., iar cu adresa nr._ din 06.11.2013 a fost înaintat la dosar CD-ul cu înregistrarea aparatului radar ; au fost verificate actele și lucrările dosarului de către președintele de complet, după care:

Instanța procedează la legitimarea martorului S. M. L., care subliniază că în prezent se numește B., fiind soția petentului.

Se procedează la audierea martorului propus de petent, declarația luată sub prestare de jurământ fiind depusă la dosar.

Nemaifiind cereri formulate și incidente de soluționat, instanța se socotește lămurită, declară terminată cercetarea procesului în temeiul art.244 din Noul Cod de procedură civilă și fixează termen pentru dezbaterea fondului în ședința publică de astăzi.

În temeiul art.392 din Noul Cod de procedură civilă, instanța deschide dezbaterile asupra fondului cauzei.

Considerând că au fost lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept ale cauzei, în temeiul art.394 din Noul Cod de procedură civilă, instanța închide dezbaterile și reține cauza în pronunțare.

Ulterior deliberării;

INSTANȚA

La data de 21 mai 2013, cu nr._ s-a înregistrat la instanță, plângerea contravențională formulată de petentul B. F. împotriva procesului verbal de constatare a contravenției . nr._ încheiat la data de 19 aprilie 2013 de IPJ G. prin care i s-a aplicat amenda de 1125 lei, din care 675 lei, 9 puncte și măsura complementară a reținerii permisului de conducere în vedere suspendării pentru 90 de zile pentru săvârșirea contravenției prev.de art.102 alin.3 lit e din O.U.G.nr.195/2002 și 450 lei, 6 puncte pentru săvârșirea contravenției prev.de art.101 alin. 1 pct.18 din O.U.G.nr.195/2002 .

În motivarea plângerii contravenționale, petentul a arătat că nu se face vinovat de săvârșirea contravenției întrucât nu a circulat cu viteza menționată în conținutul procesului verbal, de 103 km/h, că, la stabilirea vitezei trebuie să se țină cont de eroarea tolerată a aparatului radar de 4%, iar la stabilirea vinovăției de faptul că a fost o stare de necesitate la depășirea vitezei legale de 50 km/h, întrucât se grăbea să ajungă la fiica sa, de o lună, în vederea alăptării de către mama sa, care se afla în autoturism.

Mai susține petentul, că, el a arătat cartea sa de identitate în vederea identificării și nu se face vinovat de săvârșirea contravenției prev.de art.101 pct.18 din O.U.G.nr.195/2002.

În drept s-au invocat disp. OUG nr.195/2002, art.3.1.1 lit.c din NML 021-05/23.11.2005.

În susținere, petentul a anexat plângerii în copie procesul-verbal și a solicitat proba cu înscrisuri, respectiv: înregistrarea video, ordinul de serviciu al agentului constatator, buletinul de verificare metrologică a aparatului radar, planșele efectuate, audierea martorei S. M. L...

Intimatul, legal citat, a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea plângerii contravenționale.

A înaintat la dosarul cauzei, un set de 6 fotografii efectuate după înregistrarea video a aparatului radar, buletinul de verificare metrologică a aparatului radar montat pe auto MAI_, atestatul de operator radar care a fost certificate în serviciu între orele 22-06, tabelul cu polițiștii care au calitatea de polițist rutier.

Instanța a încuviințat pentru petent proba înscrisuri, înregistrarea video, buletinul de verificare metrologică, audierea martorei S. M. L., iar pentru intimată proba cu înscrisurile depuse.

Analizând probele administrate în cauză, instanța reține următoarele:

Prin procesul verbal de contravenție . nr._ întocmit la data de 19 mai 2013 de către intimatul Inspectoratul de Poliție al Județului G., petentul B. F. a fost sancționat cu amendă de 675 lei, respectiv 9 puncte amendă și sancțiunea complementară a suspendării exercitării dreptului de a conduce, pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 102 al.3 lit e) din OUG nr. 195/2002 și amenda de 450 lei, 6 puncte pentru săvârșirea contravenției prev.de art.101 alin. 1 pct.18 din O.U.G.nr.195/2002.

Prin procesul verbal sus-menționat s-a reținut de către organul constatator că, la data de 19 mai 2013, ora 2:30, petentul a condus pe DN 25 în loc.Liești autoturismul BMW_ cu viteza de 103 km/h, abatere filmată de aparatul radar montat pe auto MAI_ și nu avea asupra sa permisul de conducere.

Fiind învestită, potrivit art. 34 alin. 1 din O.G. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, cu verificarea legalității și temeiniciei procesului verbal, instanța reține următoarele:

Sub aspectul legalității procesului-verbal, instanța reține că acesta a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor prevăzute de art. 17 din O.G. nr. 2/2001, republicată, cuprinzând toate mențiunile prevăzute de lege sub sancțiunea nulității absolute, fiind semnat de petent cu mențiunea la rubrica specificată ,, alte mențiuni”: ,,nu cred că am avut această viteză, dar permisul de conducere nu se dă”.

Instanța mai reține, de asemenea și împrejurarea că faptelor li s-a dat o corectă încadrare juridică, raportat la situația de fapt reținută de agentul constatator.

Astfel, potrivit art. 102 alin. 3 lit e)” Constituie contravenție și se sancționează cu amenda prevăzută în clasa a IV-a de sancțiuni și cu aplicarea sancțiunii complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 90 de zile săvârșirea de către conducătorul de autovehicul sau tramvai a următoarelor fapte: depășirea cu mai mult de 50 km/h a vitezei maxime admise pe sectorul de drum respectiv și pentru categoria din care face parte autovehiculul condus, constatată, potrivit legii, cu mijloace tehnice omologate și verificate metrologic.”

Art.101

(1) Constituie contravenții și se sancționează cu amenda prevăzută în clasa a III-a de sancțiuni următoarele fapte săvârșite de persoane fizice:

18. nerespectarea obligației conducătorului de vehicul de a avea asupra sa documentele prevăzute la art. 35 alin. (2).

Sub aspectul temeiniciei procesului-verbal, instanța reține că petentul a formulat prezenta plângere contravențională solicitând anularea procesului verbal deoarece nu a circulat cu viteza de 103 km/h, că, la stabilirea vitezei trebuie să se țină cont de eroarea tolerată a aparatului radar de 4%, iar la stabilirea vinovăției de faptul că a fost o stare de necesitate la depășirea vitezei legale de 50 km/h, întrucât se grăbea să ajungă la fiica sa, de o lună, în vederea alăptării de către mama sa, care se afla în autoturism.

Referitor la procesul-verbal, trebuie reținut că, în genere, fiind întocmit de un organ al statului aflat în exercițiul funcțiunii trebuie să i se recunoască valoarea probatorie sub aspectul constatării stării de fapt.

Din analiza fotografiilor depuse de organul constatator și din succesiunea logică a acestora care au fost făcute la intervale foarte scurte de timp, se poate constată că autoturismul, cu numărul de înmatriculare_ , a circulat cu viteza de 103 km/h, situație de fapt ce rezultă și din înregistrarea video. Din buletinul de verificare metrologica nr._ din 10 aprilie 2013 depus la dosarul cauzei rezultă faptul ca cinemometrul de control rutier tip radar Autovision fabricație TSS Anglia, montat pe auto MAI_ măsoară atât în regim staționar, cat si în regim de deplasare fiind omologat de către Biroul de Metrologie Legala pentru a efectua măsurători precise ale vitezei.

De asemenea, analizând procesul verbal raportat la planșele foto depuse în probațiune, instanța reține că, agentul constatator a consemnat în mod corect numărul de înmatriculare al autoturismului condus de petent, iar în fotografiile efectuate după înregistrarea video au fost evidențiate toate elementele cerute de punctul 3.5.1 din NML-021-05.

Întrucât obligația petentului era de a avea asupra sa documentele prev.de art.35 alin.2 din O.U.G. nr.195/2002, astfel că nu poate fi reținută susținerea acestuia de la rubrica ,,alte mențiuni”, că avea obligația de prezenta numai actul de identitate, iar argumentul că se deplasa pentru alăptarea fiicei sale, nu reprezintă unul din cazurile prev.de art.11 din O.G.nr.2/2001, care îl exonerează de răspundere întrucât soția acestuia putea rămâne la domiciliu în vederea alăptării fiicei sale, iar în situația în care trebuia să îl însoțească avea obligația să stabilească durata deplasării pentru a putea circula cu o viteză legală, instanța apreciază că petentul se face vinovat de săvârșirea contravențiilor.

Instanța constată că s-au aplicat petentului amenzi în cuantumul prevăzut de lege pentru contravențiile săvârșite, iar față de natura și împrejurările săvârșirii faptelor, apreciază că sancțiunile aplicate sunt proporționale cu gradul de pericol.

Față de aceste considerente, instanța apreciază plângerea ca fiind neîntemeiată și, pe cale de consecință, o va respinge.

Plângerea contravențională a fost formulată în termen legal și era scutită de plata taxei de timbru la data înregistrării.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge plângerea contravențională formulată de petentul B. F., CNP_, domiciliat în ..Banca, jud.V. împotriva procesului verbal de constatare a contravenției . nr._ încheiat la data de 19 mai 2013 de I.P.J.G. prin care i s-a aplicat amenda de 1125 lei, din care 675 lei, 9 puncte și reținerea permisului de conducere în vederea suspendării pentru 90 de zile pentru săvârșirea contravenției prev.de art 102 alin.3 lit.e din O.U.G.nr.195/2002 și amenda de 450 lei, 6 puncte pentru săvârșirea contravenției prev.de art 101 alin.1 pct.18 din O.U.G.nr.195/2002, proces verbal pe care îl menține.

Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare.Cererea se depune la această instanță.

Pronunțată în ședința publică din 6 noiembrie 2013.

Președinte,

D. E. J.

Grefier,

G. C.

Red.D.E.J.

Tehnored.G.C. 5 ex./ 03 Decembrie 2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 2599/2013. Judecătoria BÂRLAD