Partaj judiciar. Sentința nr. 701/2013. Judecătoria BÂRLAD

Sentința nr. 701/2013 pronunțată de Judecătoria BÂRLAD la data de 06-03-2013 în dosarul nr. 5673/189/2011

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA BÂRLAD

JUDB

Sentința Civilă Nr. 701/2013

Ședința publică de la 06 Martie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE RĂDIȚA I.

Grefier A. M. I.

Pe rol judecarea cauzei Civile privind pe reclamanta B. E., domiciliată în .,jud.V. și pe pârâtele A. M., domiciliată în ., jud. V., citată și prin afișare la ușa instanței și A. M., domiciliată în Bârlad ..28, .,jud.V., citată și prin afișare la ușa instanței, având ca obiect ieșire din indiviziune - PERIMARE.

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează faptul că procedura de citare este legal îndeplinită, pentru pârâtele A. M. și A. M., prin afișare la ușa instanței și despre faptul că, prin încheierea de ședință din data de 22.02.2012, judecarea cauzei a fost suspendată în baza art. 155 indice 1Cod proc.civ. pentru neîndeplinirea de către reclamantă a obligației stabilite prin încheiereade ședință din data de 25.01.2012 de a indica adresele pârâtelor pentru a fi legal citate în proces și că, potrivit referatului întocmit de grefă s-a dispus înaintarea dosarului în vederea repunerii pe rol a cauzei pentru constatarea perimării ; s-au verificat actele dosarului, după care:

Instanța, din oficiu, invocă excepția perimării acțiunii formulate și rămâne în pronunțare asupra excepției.

INSTANȚA

Asupra acțiunii civile introduse de reclamanta B. E. împotriva pârâtelor A. M. și A. M. înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 18.11.2011, având ca obiect ieșire din indioviziune.

Având în vedere că din verificarea actelor de la dosar rezultă că ultimul act de procedură a fost efectuat la data de 22.02.2012, când cauza a fost suspendată în temeiul dispozițiilor art.155 indice 1 Cod proc.civ. pentru neîndeplinirea de către reclamantă a obligației stabilite prin încheierea de ședință din data de 25.01.2012 de a indica adresele pârâtelor pentru a fi legal citate în proces și că de la această dată dosarul a rămas în nelucrare mai mult de un an din vina părților.

Văzând că în conformitate cu dispozițiile art.248 Cod proc. civ. orice cerere de chemare în judecată se perimă de drept, chiar și împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an, iar potrivit dispozițiilor art. 252 Cod proc. civ. perimarea se poate constata și din oficiu.

Constatând că de la data încheierii de suspendare prezenta cauză a rămas în nelucrare mai mult de un an din vina părților, neîndeplinindu-se nici un act de procedură în vederea judecării pricinii.

Instanța, în baza art. 248 și următoarele Cod proc. civ., urmează a constata perimată acțiunea de față.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite excepția perimării, invocată din oficiu.

Constată perimarea cererii de ieșire din indiviziune formulată de reclamanta B. E., domiciliată în .,jud.V. în contradictoriu cu A. M., domiciliată în ., jud. V., citată și prin afișare la ușa instanței și A. M., domiciliată în Bârlad ..28, .,jud.V., citată și prin afișare la ușa instanței.

Cu recurs în termen de 5 zile de la pronunțare.

Pronunțată în ședința publică de la 06 Martie 2013.

Președinte,

RĂDIȚA I.

Grefier,

A. M. I.

Red.R.I./18.03.2013

Tehnored.A.I.

5 ex./ 18 Martie 2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Partaj judiciar. Sentința nr. 701/2013. Judecătoria BÂRLAD