Plângere contravenţională. Sentința nr. 2711/2013. Judecătoria BÂRLAD
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2711/2013 pronunțată de Judecătoria BÂRLAD la data de 18-11-2013 în dosarul nr. 3695/189/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA BÂRLAD
JUDB
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 2711/2013
Ședința publică de la 18 Noiembrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE C. D.
Grefier A. V.
Pe rol se află judecarea plângerii contravenționale formulată de petentul G. S.-M. domiciliat în Iași, Piața Voievozilor, nr. 21, ., ., împotriva procesului-verbal de contravenție . nr._ din data de 21.07.2013 în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliție al Județului V. cu sediul în V., .. 1, Jud. V..
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns pentru petent av. P. R., martorul S. D. personal, lipsind:
- petent - G. S. M.
- intimat - INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI V.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Instanța procedează la audierea martorului S. D., sub prestare de jurământ, în conformitate cu prev. art. 321 Cod procedură civilă, declarația acestuia fiind consemnată în procesul – verbal atașat la dosarul cauzei
Constatând că nu mai sunt cereri de formulat și nu mai sunt alte incidente de soluționat, instanța deschide dezbaterile asupra fondului cauzei, conform art.392 C.pr.civ.
Instanța procedează la administrarea probei cu înregistrarea video.
Apărătorul petentului solicită admiterea plângerii și anularea procesului-verbal de contravenție . Din înregistrarea video nu reiese că petentul ar fi circulat pe contrasens. Mașina sa se afla oprită pe contrasens, dar nu a circulat pe contrasens. Agentul de poliție putea să îl sancționeze pentru încălcarea liniei continue și nu pentru că a circulat pe contrasens. Fără cheltuieli de judecată.
Conform prevederilor art. 394 alin. 1 C. proc. civ., instanța închide dezbaterile și reține cauza în pronunțare.
INSTANȚA
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Bârlad la data de 29.07.2013, sub nr._, petentul G. S. - M. a chemat în judecată pe intimatul Inspectoratul de Poliție Județean V., solicitând instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să dispună anularea procesului-verbal de contravenție . nr._ din data de 21.07.2013, exonerarea petentului de la plata amenzii contravenționale, precum și anularea sancțiunii complementare a suspendării dreptului de a conduce.
În motivarea plângerii, petentul a arătat că, în fapt, la data de 21.07.2013 se deplasa în municipiul Bârlad pe direcția T.-Iași a fost sancționat cu amendă în cuantum de 320 lei, dispunându-se în același timp și suspendarea dreptului de a conduce timp de 30 de zile pentru că ar fi condus pe contrasens. Acesta a mai precizat în cererea introductivă și că fapta reținută în procesul-verbal de contravenție nu este adevărată întrucât în fața magazinului Orange din Bârlad a virat stânga și a oprit, neconducând pe contrasens, putându-se reține în sarcina sa doar că a trecut pe celălalt sens și a încălcat linia continuă.
Acesta a mai adăugat și faptul că nu a săvârșit contravenția pentru care a fost sancționat, încălcarea liniei continue constituind o altă contravenție.
Ca temei legal al acțiunii, petentul a invocat prevederile art. 118 din O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice.
Cererea a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 20 lei, potrivit dispozițiilor art. art. 19 din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru.
La data de 21.08.2013, intimatul a depus întâmpinare (filele12-13) prin care a solicitat respingerea ca neîntemeiată a plângerii.
În motivarea întâmpinării intimatul a arătat că, în fapt, prin procesul-verbal . nr._ din data de 21.07.2013 s-a reținut în sarcina petentului că la aceeași dată a condus autoturismul cu numărul de înmatriculare AJ636JJ pe . pe contrasens după care a oprit în fața magazinului Orange-store. Intimatul a mai arătat că după constatarea contravenției petentului i-a fost adus la cunoștință dreptul de a formula obiecțiuni, iar la rubrica specifică a fost consemnată mențiunea ”Recunosc fapta comisă”, semnând procesul-verbal și fiindu-i înmânat duplicatul.
Acesta a mai menționat în întâmpinarea și că fapta contravențională a fost constatată direct de agentul de poliție aflat în exercițiul atribuțiilor de serviciu, precum și faptul că singura împrejurare în care este permisă circulația pe sensul opus de mers este cea în care se efectuează regulamentar depășirea, manevră pe care petentul nu a efectuat-o.
În motivarea în drept a întâmpinării, intimatul a invocat dispozițiile art. 205 C. proc. civ., pe cele ale art. 16 alin. 7 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, precum și prevederile art. 101 alin. 3 lit. d, art. 108 alin. 1 pct. 8 din O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice.
La data de 02.09.2013 petentul a depus răspuns la întâmpinare prin care a arătat că întâmpinarea cuprinde doar considerații de ordin teoretic, fără nici o raportate la situația de fapt reținută, precum și faptul că la momentul întocmirii procesului-vebal de contravenție a recunoscut fapta din dorința de a pune capăt situației de stres în care se afla, fără însă a-l citi și fără a cunoaște conținutul acestuia.
În susținerea acțiunii, petentul a depus, în fotocopii certificate pentru conformitate cu originalul, următoarele înscrisuri: carte identitate (fila 4), procesul-verbal de contravenție . nr._ din data de 21.07.2013 (fila 5), iar intimatul a depus procesul-verbal de contravenție . nr._ din data de 21.07.2013 (fila 14). La data de 21.10.2013, intimatul a depus la dosarul cauzei CD-ul nr._ din data de 10.10.2013 cu înregistrarea video a abaterii reținute în sarcina petentului.
Analizând cererea de chemare în judecată prin prisma motivelor invocate, pe baza probatoriului administrat și a dispozițiilor legale aplicabile, instanța reține următoarele:
În fapt, se reține că la data de 21.07.2013, a fost încheiat procesul-verbal de contravenție . nr._, prin care petentul a fost sancționat cu amendă în cuantum de 320 lei și aplicarea măsurii complementară a suspendării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 60 de zile în temeiul dispozițiilor art. 101 alin. 3 lit. d și cu avertisment în baza dispozițiilor art. 108 alin. 1 pct. 8 din O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată. În sarcina petentului s-a reținut că, la aceeași dată, a condus autoturismul cu numărul de înmatriculare AJ636JJ pe . pe contrasens după care a oprit în fața magazinului Orange-store .
Instanța reține și faptul că la rubrica ”Alte mențiuni” a fost consemnat următorul aspect ”Recunosc fapta comisă”, petentul semnând procesul-verbal și fiindu-i înmânat duplicatul.
În baza art. 34 alin 1 din OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, instanța constată că plângerea a fost introdusă în termenul legal de 15 zile de la data înmânării sau comunicării procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției, termen stabilit de prevederile art. 31 alin. 1 din OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, având în vedere că procesul verbal de contravenție i-a fost înmânat petentului la data de 21.07.2013, iar plângerea a fost depusă la data de 29.07.2013.
În ceea ce privește legalitatea procesului-verbal de contravenție, instanța constată că acesta respectă dispozițiile imperative ale legii, nefiind incidentă nici una dintre cauzele de nulitate absolută prevăzute de art. 17 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001. Astfel, procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției conține toate elementele prevăzute de art. 17 din OG nr. 2/2001, respectiv cele privitoare la numele, prenumele, calitatea și instituția din care face parte agentul constatator, datele personale ale contravenientului, descrierea faptei, data comiterii acesteia, încadrarea juridică a faptei săvârșite și semnătura agentului constatator.
Verificând potrivit art. 34 alin.1 din O.G. nr. 2/2001 temeinicia procesului verbal de contravenție contestat, instanța reține că motivul de netemeinicie invocat în plângere, acela potrivit căruia faptele reținute în procesul verbal nu sunt corespunzătoarea realității în condițiile în care petentul nu a circulat pe contrasens putându-se susține cel mult că a încălcat linia continuă, este neîntemeiat pentru considerentele ce urmează.
Deși în dreptul nostru intern contravențiile au fost scoase de sub incidența dreptului penal și procesual penal, în lumina jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului (cauzele Eanady c. Slovaciei, Ziliberberg c. Moldovei, Maszni c. României, A. c. României), acestea intră în sfera „acuzațiilor în materie penală” la care se referă primul paragraf al articolului 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului având în vedere câmpul de aplicare general al normei și scopul preventiv și represiv al sancțiunii, și, în consecință, petentului îi sunt recunoscute și garanțiile specifice în materie penală din art. 6 Convenție printre care și prezumția de nevinovăție.
Însă, s-a statuat la nivel de principiu că simpla conferire de forță probantă unui înscris nu echivalează cu încălcarea prezumției de nevinovăție, ci poate fi considerată o modalitate de stabilire legală a vinovăției în sensul art. 6 alin. 2 din Convenția europeană a drepturilor omului, Curtea Europeană stabilind în cauza Salabiaku contra Franței, că prezumția de nevinovăție consacrată de art. 6 din Convenție, nu este una absolută, de vreme ce în fiecare sistem de drept, sunt operante prezumții de drept sau de fapt, Convenția neinterzicându-le, în principiu, atâta timp cât statele respectă anumite limite și nu încalcă drepturile apărării. Interpretarea contrară ar fi de natură să perturbe în mod grav funcționarea autorităților statului făcând extrem de dificilă sancționarea unor fapte antisociale.
De asemenea, instanța arată că, procesul verbal de contravenție, fiind legal întocmit, face dovada deplină asupra stării de fapt reținute în cuprinsul său în condițiile în care cele reținute de agentul constatator sunt constatate personal de către acesta sau sunt susținute cu alte mijloace de probă.
În prezenta cauză starea de fapt reținută în procesul-verbal de contravenție este susținută de probele administrate în cauză. Astfel atât din declarația martorului audiat în cauză S. D., cât și din proba cu înregistrarea video depusă la dosarul cauzei rezultă că petentul a circulat pe contrasens. Apărarea petentului în sensul că în sarcina sa poate reține doar contravenția de încălcare a liniei continue, nu poate fi reținută de instanță în condițiile în care din înregistrarea video reiese că autovehiculul petentului se afla pe contrasens, iar la plecare de pe loc petentul a circulat din nou pe sensul opus de mers.
În lumina celor prezentate, constatând temeinicia procesului-verbal de contravenție în condițiile în care din probele administrate nu a rezultat o altă situație de fapt decât cea consemnată, instanța reține că fapta petentului B. I. întrunește elementele constitutive ale contravenției prevăzute și pedepsite de art. 100 alin. 3 lit. d din O.U.G. nr. 195/2002 republicată, privind circulația pe drumurile publice.
Cu privire la sancțiune, instanța are în vedere dispozițiile art. 21 alin. 3 din O.G. 2/2001 potrivit cărora aceasta se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și de mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului. De asemenea, proporționalitatea se verifică după criteriile dezvoltate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, si anume: valoarea amenzii, gravitatea faptei comise, posibilitatea aplicării și a altor sancțiuni, acordându-se însă statelor o marjă de apreciere extrem de ridicată.
În ceea ce privește posibilitatea de înlocuire a sancțiunii amenzii cu cea a avertismentului, instanța constată că fapta petentului (de a circula pe contrasens) este destul de gravă, prin aceasta petentul dovedind o sfidare a regulilor de circulație. În contextul constatării acestui pericol social ridicat al faptei petentului nu există nici un motiv pentru care s-ar justifica înlocuirea amenzii aplicate cu avertisment. Scopul educativ și punitiv al sancțiunii contravenționale, prevenția generală și specială pot fi realizate doar prin sancționarea pecuniară a petentului.
Pentru toate considerentele de fapt și de drept mai sus enunțate, instanța va respinge plângerea contravențională formulată de petentul G. S.-M. împotriva procesului-verbal de contravenție . nr. nr._ din data de 21.07.2013 în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliție al Județului V..
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge ca neîntemeiată plângerea contravențională formulată de petentul G. S.-M. domiciliat în Iași, Piața Voievozilor, nr. 21, ., ., CNP_ împotriva procesului-verbal de contravenție . nr._ din data de 21.07.2013 în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliție al Județului V. cu sediul în V., .. 1, Jud. V..
Menține procesul-verbal de contravenție . nr._ din data de 21.07.2013.
Cu drept de apel în 30 de zile de la comunicare. Cererea de apel se va depune la Judecătoria Bârlad sub sancțiunea nulității.
Pronunțată în ședință publică, azi, 18.11.2013.
PREȘEDINTEGREFIER
C. DARIEALINA V.
Red. C.D. 04.12.2013
TEHNORED. A.V. 05.12.2013
EX.4
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 2710/2013.... | Ordonanţă preşedinţială. Sentința nr. 1573/2013.... → |
|---|








