Plângere contravenţională. Sentința nr. 2720/2013. Judecătoria BÂRLAD

Sentința nr. 2720/2013 pronunțată de Judecătoria BÂRLAD la data de 18-11-2013 în dosarul nr. 3941/189/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA BÂRLAD

JUDB

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 2720/2013

Ședința publică de la 18 Noiembrie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE C. D.

Grefier A. V.

Pe rol se află judecarea plângerii contravenționale formulată de petentul C. M. domiciliat în Bârlad, ., Jud. V. și cu sediul procesual ales pentru comunicarea actelor de procedură la Cabinet de Avocat-Chiriece C. cu sediul în Bârlad, .. 33B, Jud. V., împotriva procesului-verbal de contravenție . nr._ din data de 17.08.2013 în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliție al Județului V. cu sediul în V., .. 1, Jud. V..

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că procedura este legal îndeplinită ; este prim termen de judecată ; s-a solicitat judecata în lipsă; s-au verificat actele și lucrările dosarului, după care:

În temeiul dispozițiilor art. 238 alin. 1 C. proc. civ., instanța estimează că cercetarea procesului se va finaliza la acest termen.

Instanța constată că părțile nu au invocat excepții .

Instanța apreciază concludentă pentru justa soluționare a cauzei proba cu înscrisuri propusă de petent prin cererea introductivă și de organul constatator prin întâmpinare, potrivit art. 255 Cod proc. civ. și o încuviințează în temeiul art. 258 Cod proc. civ

Instanța respinge proba cu înregistrarea video solicitată de petent, ca nefiind concludentă, în raport cu actele depuse de intimat la dosarul cauzei.

Conform prevederilor art. 394 alin. 1 C. proc. civ., instanța închide dezbaterile și reține cauza în pronunțare.

INSTANȚA

P. cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Bârlad la data de 20.08.2013, sub nr._, petentul C. M. a chemat în judecată pe intimatul Inspectoratul de Poliție Județean V., solicitând instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să dispună anularea procesului-verbal de contravenție . nr._ din data de 17.08.2013, exonerarea petentului de la plata amenzii contravenționale, precum și anularea sancțiunii complementare a suspendării dreptului de a conduce.

În motivarea plângerii, petentul a arătat că, în fapt, prin procesul-verbal de contravenție . nr._ din data de 17.08.2013 a fost sancționat cu amendă în cuantum de 720 lei pentru fapta prevăzută de O.U.G. nr. 195/2002. Acesta a mai precizat în cererea introductivă și că nu a circulat cu viteza reținută în procesul-verbal de contravenție.

Ca temei legal al acțiunii, petentul a invocat prevederile O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor.

Cererea a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 20 lei, potrivit dispozițiilor art. art. 19 din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru.

La data de 23.09.2013, intimatul a depus întâmpinare (fila 13) prin care a solicitat respingerea ca neîntemeiată a plângerii.

În motivarea întâmpinării intimatul a arătat că, în fapt, prin procesul-verbal . nr._ din data de 17.08.2013 s-a reținut în sarcina petentului că la aceeași dată a condus autoturismul cu numărul de înmatriculare S-OK1408 pe . – IRB, sector de drum cu limitare de viteză la 60 km/h cu viteza de 119 km/h filmată cu aparatul radar Autovision montat pe autoturismul cu numărul de înmatriculare MAI_.

Intimatul a mai arătat că după constatarea contravenției petentului i-a fost adus la cunoștință dreptul de a formula obiecțiuni, iar la rubrica specifică a fost consemnată mențiunea ”Nu sunt obiecții”, semnând însă procesul-verbal și fiindu-i înmânat duplicatul.

Acesta a mai menționat în întâmpinarea și că aparatul radar cu care a fost constatată contravenție este verificat metrologic potrivit Buletinului de verificare metrologică nr._ din data de 11.04.2013.

În motivarea în drept a întâmpinării, intimatul a invocat dispozițiile art. 205 C. proc. civ. și pe cele ale art. 16 alin. 7 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor.

Petentul nu a formulat răspuns la întâmpinare.

În susținerea acțiunii, petentul a depus, în fotocopie certificată pentru conformitate cu originalul, procesul-verbal de contravenție . nr._ din data de 17.08.2013 (fila 5), iar intimatul a depus, de asemenea, în fotocopii certificată pentru conformitate cu originalul procesul-verbal de contravenție . nr._ din data de 17.08.2013 (fila 15) buletinul de verificare metrologică nr._ din data de 11.04.2013 (fila 17), planșe foto (filele 15-16).

Analizând cererea de chemare în judecată prin prisma motivelor invocate, pe baza probatoriului administrat și a dispozițiilor legale aplicabile, instanța reține următoarele:

În fapt, se reține că la data de 17.08.2013, a fost încheiat procesul-verbal de contravenție . nr._, prin care petentul a fost sancționat cu amendă în cuantum de 720 lei și aplicarea măsurii complementară a suspendării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 90 de zile în temeiul dispozițiilor art. 102 alin. 3 lit. e din O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată. În sarcina petentului s-a reținut că, la aceeași dată, a circulat pe . – IRB, sector de drum cu limitare de viteză la 60 km/h cu viteza de 119 km/h filmată cu aparatul radar Autovision montat pe autoturismul cu numărul de înmatriculare MAI_.

Instanța reține și faptul că la rubrica ”Alte mențiuni” a fost consemnat următorul aspect ”Nu sunt obiecții”, petentul semnând însă procesul-verbal și fiindu-i înmânat duplicatul.

În baza art. 34 alin 1 din OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, instanța constată că plângerea a fost introdusă în termenul legal de 15 zile de la data înmânării sau comunicării procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției, termen stabilit de prevederile art. 31 alin. 1 din OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, având în vedere că procesul verbal de contravenție i-a fost înmânat petentului la data de 17.08.2013, iar plângerea a fost depusă la data de 20.08.2013.

În ceea ce privește legalitatea procesului-verbal de contravenție, instanța constată că acesta respectă dispozițiile imperative ale legii, nefiind incidentă nici una dintre cauzele de nulitate absolută prevăzute de art. 17 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001. Astfel, procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției conține toate elementele prevăzute de art. 17 din OG nr. 2/2001, respectiv cele privitoare la numele, prenumele, calitatea și instituția din care face parte agentul constatator, datele personale ale contravenientului, descrierea faptei, data comiterii acesteia, încadrarea juridică a faptei săvârșite și semnătura agentului constatator.

Verificând potrivit art. 34 alin.1 din O.G. nr. 2/2001 temeinicia procesului verbal de contravenție contestat, instanța reține că motivul de netemeinicie invocat în plângere, acela potrivit căruia faptele reținute în procesul verbal nu sunt corespunzătoarea realității, petentul necirculând cu viteza reținută de 119 km/h, este neîntemeiat pentru considerentele ce urmează.

Conform dispozițiilor art. 102 alin. 3 lit. e din O.U.G. nr. 195/2002 republicată, privind circulația pe drumurile publice, constituie contravenție și se sancționează cu amendă prevăzută în clasa a IV- a de sancțiuni și cu aplicarea sancțiunii complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 90 de zile depășirea de către conducătorul de autovehicul sau tramvai cu mai mult de 50 km/h a vitezei maxime admise pe sectorul de drum respectiv și pentru categoria din care face parte autovehiculul condus, constatată, potrivit legii, cu mijloace tehnice omologate și verificate metrologic.

Deși în dreptul nostru intern contravențiile au fost scoase de sub incidența dreptului penal și procesual penal, în lumina jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului (cauzele Eanady c. Slovaciei, Ziliberberg c. Moldovei, Maszni c. României, A. c. României), acestea intră în sfera „acuzațiilor în materie penală” la care se referă primul paragraf al articolului 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului având în vedere câmpul de aplicare general al normei și scopul preventiv și represiv al sancțiunii, și, în consecință, petentului îi sunt recunoscute și garanțiile specifice în materie penală din art. 6 Convenție printre care și prezumția de nevinovăție.

Însă, s-a statuat la nivel de principiu că simpla conferire de forță probantă unui înscris nu echivalează cu încălcarea prezumției de nevinovăție, ci poate fi considerată o modalitate de stabilire legală a vinovăției în sensul art. 6 alin. 2 din Convenția europeană a drepturilor omului, Curtea Europeană stabilind în cauza Salabiaku contra Franței, că prezumția de nevinovăție consacrată de art. 6 din Convenție, nu este una absolută, de vreme ce în fiecare sistem de drept, sunt operante prezumții de drept sau de fapt, Convenția neinterzicându-le, în principiu, atâta timp cât statele respectă anumite limite și nu încalcă drepturile apărării. Interpretarea contrară ar fi de natură să perturbe în mod grav funcționarea autorităților statului făcând extrem de dificilă sancționarea unor fapte antisociale.

De asemenea, instanța arată că, procesul verbal de contravenție, fiind legal întocmit, face dovada deplină asupra stării de fapt reținute în cuprinsul său în condițiile în care cele reținute de agentul constatator sunt constatate personal de către acesta sau sunt susținute cu alte mijloace de probă.

În prezenta cauză starea de fapt reținută în procesul-verbal de contravenție este susținută de probele administrate în cauză. Astfel, Din buletinul de verificare metrologică nr._ din data de 11.04.2013 (fila 17), rezultă faptul că cinemometrul cu care s-a făcut înregistrarea referitoare la autoturismul petentului se afla, la data respectivă, în termenul de valabilitate și că este omologat pentru măsurarea vitezei în regim staționar și în regim de deplasare

De asemenea, planșele foto fac dovada cu privire la viteza pe care petentul o avea la momentul constatării contravenției respectând prevederile art. 3.5.1. din Norma de metrologie legala NML 021-05 din data de 23.11.2005 modificată și completată. Astfel, înregistrările efectuate cu ajutorul cinemometrului, cuprind următoarele elemente: data, respectiv 17.08.2013, ora la care a fost efectuată măsurarea, respectiv 15:12, valoarea vitezei măsurate, sensul de deplasare a autovehiculului, imaginea autovehiculului în care se evidențiază numărul de înmatriculare.

Astfel, din analiza planșelor foto depuse de către intimat la dosarul cauzei (filele 15-16) se poate stabili cu certitudine că petentul a circulat pe . – IRB, sector de drum cu limitare de viteză la 60 km/h cu viteza de 119 km/h.

În lumina celor prezentate, constatând temeinicia procesului-verbal de contravenție în condițiile în care din probele administrate nu a rezultat o altă situație de fapt decât cea consemnată, instanța reține că fapta petentului C. M. întrunește elementele constitutive ale contravenției prevăzute și pedepsite de art. 102 alin. 3 lit. e din O.U.G. nr. 195/2002 republicată, privind circulația pe drumurile publice.

Cu privire la sancțiune, instanța are în vedere dispozițiile art. 21 alin. 3 din O.G. 2/2001 potrivit cărora aceasta se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și de mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului. De asemenea, proporționalitatea se verifică după criteriile dezvoltate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, si anume: valoarea amenzii, gravitatea faptei comise, posibilitatea aplicării și a altor sancțiuni, acordându-se însă statelor o marjă de apreciere extrem de ridicată.

P. procesul-verbal a fost aplicată amenda în cuantum de 720 lei (echivalentul a 9 puncte-amendă) și sancțiunea complementară a suspendării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 90 de zile. Instanța constată că acestea au fost stabilite în limitele legii, conform prevederilor art. 102 alin. 3 lit. e din O.U.G. nr. 195/2002 republicată și a celor ale art. 98 alin. 4 lit. d din același act normativ, amenda, chiar la limita minimă prevăzută de lege.

În ceea ce privește posibilitatea de înlocuire a sancțiunii amenzii cu cea a avertismentului, instanța constată că fapta petentului (a depăși viteza maximă admisă cu 59 km/h) este extrem de gravă, prin aceasta petentul dovedind o sfidare a regulilor de circulație. În contextul constatării acestui pericol social foarte ridicat al faptei petentului nu există nici un motiv pentru care s-ar justifica înlocuirea amenzii aplicate cu avertisment. Scopul educativ și punitiv al sancțiunii contravenționale, prevenția generală și specială pot fi realizate doar prin sancționarea pecuniară a petentului.

Pentru toate considerentele de fapt și de drept mai sus enunțate, instanța va respinge plângerea contravențională formulată de petentul C. M. împotriva procesului-verbal de contravenție . nr._ din data de 17.08.2013 în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliție al Județului V..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge ca neîntemeiată plângerea contravențională formulată de petentul C. M. domiciliat în Bârlad, ., Jud. V. și cu sediul procesual ales pentru comunicarea actelor de procedură la Cabinet de Avocat-Chiriece C. cu sediul în Bârlad, .. 33B, Jud. V., CNP_ împotriva procesului-verbal de contravenție . nr._ din data de 17.08.2013 în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliție al Județului V. cu sediul în V., .. 1, Jud. V..

Menține procesul-verbal de contravenție . nr._ din data de 17.08.2013.

Cu drept de apel în 30 de zile de la comunicare. Cererea de apel se va depune la Judecătoria Bârlad sub sancțiunea nulității.

Pronunțată în ședință publică, azi, 18.11.2013.

PREȘEDINTEGREFIER

C. DARIEALINA V.

Red. C.D. 04.12.2013

TEHNORED. A.V. 05.12.2013

EX. 4

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 2720/2013. Judecătoria BÂRLAD