Plângere contravenţională. Sentința nr. 845/2013. Judecătoria BÂRLAD
| Comentarii |
|
Sentința nr. 845/2013 pronunțată de Judecătoria BÂRLAD la data de 21-03-2013 în dosarul nr. 5253/189/2012
Dosar nr._ plângere contraventionala
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA BÂRLAD
JUDB
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 845/2013
Ședința publică de la 21 Martie 2013
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE G. E.
Grefier E. D.
Pe rol fiind judecarea cauzei Civile privind pe petentul G. G.-D. cu domiciliul în loc. Bârlad, ., ., ., în contradictoriu cu organul constatator Inspectoratul de Poliție al Județului V., cu sediul în V., .. 1, jud. V., având ca obiect ,, plângere contraventionala”.
La apelul nominal făcut în ședința publică, la ordine, a răspuns av. P. V. pentru petent, lipsă fiind petentul G. G.-D. și intimatul I. V. prin reprezentant legal.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a expus referatul cauzei de către grefier, în cadrul căruia învederează instanței faptul că la dosar a fost înregistrată o cerere prin care av. P. V. solicită strigarea cauzei după ora 12:00; au fost verificate actele și lucrările dosarului de președintele de complet, după care:
Instanța, din oficiu, invocă excepția tardivității formulării plângerii și acordă cuvântul pe excepție.
Av. P. V. solicită lăsarea cauzei la a doua strigare pentru a studia actele de la dosar și a răspunde la excepție.
Instanța încuviințează cererea formulată de apărătorul petentului și lasă dosarul la doua strigare.
La apelul nominal făcut în ședința publică, la a doua strigare, a răspuns av. P. V. pentru petent, lipsă fiind petentul G. G.-D. și intimatul I. V. prin reprezentant legal.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a expus referatul cauzei de către grefier, au fost verificate actele și lucrările dosarului de președintele de complet, după care:
Instanța acordă cuvântul pe excepția tardivității formulării plângerii, invocată din oficiu.
Av. P. V., având cuvântul, solicită respingerea excepției având în vedere data trimiterii prin fax a plângerii contravenționale .
În temeiul dispozițiilor art. 150 Cod proc. civ. instanța declară dezbaterile închise și lasă cauza în pronunțare pe excepție.
Ulterior deliberării,
JUDECATORIA
Sub nr. _ din 16.10.2012 a fost înregistrată la instanță plângerea formulată de petentul G. G. D., împotriva procesului-verbal de constatarea contravenției . nr._ din 27.09.2012, încheiat de Inspectoratul de Poliție al Județului V., solicitând anularea procesului verbal, exonerarea de la plata amenzii în cuantum de 1500 lei, în subsidiar înlocuirea măsurii cu avertisment.
În motivarea plângerii, petentul a arătat că deși agentul constatator îi impută faptul că în data de 27.09.2012, ora 10:30, a expus spre vânzare produse fără a avea întocmite note de recepție, în realitate la data de 27.09.2012 își desfășura activitatea de comerț în Piața Bârlad la o tarabă închiriată. La momentul efectuării controlului societatea sa . Company SRL avea înregistrată în contabilitate marfa expusă la vânzare. Agentul constatator i-a imputat faptul că nu avea întocmită nota de recepție.
Petentul a invocat nulitatea procesului verbal de contravenție motivat de faptul că nu s-au respectat prevederile art. 16 și 17 din OG nr. 2/2001, în sensul că nu a indicat toate împrejurările ce pot duce la aprecierea gravității faptei.
La solicitarea instanței de a depune la dosar întreaga documentație care a stat la baza întocmirii procesului verbal de contravenție ce face obiectul prezentului dosar, organul constatator a comunicat că sancționarea petentului a avut loc în contextul unei acțiuni organizate la nivelul Serviciul de Investigare a Fraudelor V., acțiune în cadrul căreia au fost efectuate verificări cu privire la legalitatea desfășurării actelor de comerț în Piața Agroalimentară Bârlad.
Plângerea este scutită de plata taxei judiciare de timbru și timbru judiciar, conform art. 15 lit. i din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, cu modificările ulterioare, respectiv art. 1 alin. 2 din O. G. nr. 32/1995 privind timbrul judiciar, cu modificările ulterioare.
La termenul din data de 21.03.2013 instanța a invocat excepția tardivității plângerii contravenționale.
În cauză a fost administrată proba cu înscrisuri, interogatoriul intimatei și testimonială, în cadrul căreia au fost audiați martorii M. V. și N. V..
In baza art 137 C.proc.civ, instanta se va pronunta cu prioritate asupra exceptiei de procedura invocate, si anume asupra tardivitatii plangerii.
Prin procesul-verbal de constatarea contravenției . nr._ din 27.09.2012, încheiat de Inspectoratul de Poliție al Județului V., petentul G. G. D. a fost sancționat cu amenda de 1500 lei, pentru săvârșirea contravenției prev. de art. 1 lit e din Legea nr. 12/1990.
În fapt, prin procesul-verbal de contravenție s-a reținut că, la data de 27.09.2012, ora 10,30, în Piața 9 Mai din Bârlad, a expus spre vânzare mărfuri, precum ardei capia/ardei gras fără a avea întocmite note de recepție, fiind prezentat ca document de proveniență borderoul de achiziție nr. 20/25.09.2011.
Procesul-verbal de contravenție a fost semnat de către petent, fără obiecțiuni.
Potrivit art 31 OG 2/2001, împotriva procesului verbal de contravenție se poate face plângere în termen de 15 zile de la înmânarea sau comunicarea actului constatator.
În cauza de față, procesul-verbal de contravenție a fost întocmit și înmânat petentului la data de 27.09.2012, iar plângerea a fost înregistrată la instanță la data de 16.10.2012.
Petentul a comunicat plângerea la instanță prin fax, la data de 15.10.2012, ora 22,55, conform mențiunilor înregistrate în partea superioară a plângerii.
Potrivit art. 101 alin.1 din Codul de procedură civilă, „Termenele se înțeleg pe zile libere, neintrând în socoteală nici ziua când a început, nici ziua când s-a sfârșit termenul”.
Articolul 102 alin.1 Cod.proc.civ. prevede că termenele încep să curgă de la data comunicării actelor de procedură dacă legea nu dispune altfel.
Doctrina și jurisprudența au statuat că, indiferent de modul în care este statornicit termenul, partea trebuie să depună actele până la ora închiderii registraturii instanței ori a închiderii oficiului poștal.
În acest sens sunt și prevederile art. 104 Cod.proc.civ., care conform cărora actele de procedură trimise prin poștă instanțelor judecătorești se socotesc îndeplinite în termen dacă au fost predate recomandat la oficiul poștal înainte de împlinirea termenului.
Raportând prevederile legale sus enunțate, la situația de fapt prezentată, rezultă că la ora 22,55, când petentul a expediat plângerea prin fax la Judecătoria Bârlad, registratura instanței nu funcționa, motiv pentru care plângerea a fost înregistrată la instanță a doua zi, la data de 16.10.2012.
În condițiile arătate, plângerea dedusă judecății este tardiv formulată, motiv pentru care excepția tardivității plângerii, ridicată de instanță, urmează să fie admisă.
În consecință, plângerea formulată de petent va fi respinsă, ca tardivă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția tardivității formulării plângerii contravenționale, excepție invocată de instanță.
Respinge plângerea contravențională formulată de petentul G. G.-D. cu domiciliul în loc. Bârlad, ., ., ., împotriva procesului verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr._ încheiat la data de 27.09.2012 de organul constatator Inspectoratul de Poliție al Județului V., cu sediul în V., .. 1, jud. V., ca fiind tardiv formulată.
Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 21 Martie 2013.
Președinte, G. E. | ||
Grefier, E. D. |
Red. G.E./ 15.04.2013
Tehnoredact. E.D./ 4 ex./ 15 Aprilie 2013
| ← Contestaţie la executare. Sentința nr. 811/2013. Judecătoria... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 2251/2013.... → |
|---|








