Plângere contravenţională. Sentința nr. 2993/2013. Judecătoria BÂRLAD

Sentința nr. 2993/2013 pronunțată de Judecătoria BÂRLAD la data de 16-12-2013 în dosarul nr. 3638/189/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA BÂRLAD

JUDB

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 2993/2013

Ședința publică de la 16 Decembrie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE C. D.

Grefier A. V.

Pe rol se află judecarea cauzei Civile privind pe petentul N. C. F., domiciliat în oraș S., ., ., . și pe intimat INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN V., cu sediul în V., .. 1, jud. V. având ca obiect plângere contravetionala P.V. . NR._ DIN 24.06.2013

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns petentul personal, lipsind:

- intimat - INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN V.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:

Petentul precizează că înțelege să renunțe la judecarea plângerii contravenționale și solicită ca instanța să ia act de această cerere.

Conform prevederilor art. 394 alin. 1 C. proc. civ., instanța închide dezbaterile și reține cauza în pronunțare.

INSTANȚA

Deliberând asupra prezentei cauze, reține următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Bârlad la data de 24.07.2013, sub nr._, petentul N. C. F. a chemat în judecată pe intimatul Inspectoratul de Poliție Județean V., solicitând instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să dispună anularea procesului-verbal de contravenție . nr._ din data de 24.06.2013 și, în consecință, exonerarea petentului de la plata amenzii contravenționale.

În motivarea plângerii, petentul a arătat că, în fapt, în timp ce se afla în vizită la bunicii săi din localitatea Șuletea a fost, în mai multe rânduri, fără motiv, victima unor agresiuni din partea unor localnici. Acesta a mai precizat în cererea introductivă și că la data de 16.07.2013 a primit două procese-verbale, iar prin cel care face obiectul acestei cereri a fost sancționat cu amendă în cuantum de 300 lei, reținându-se în sarcina sa că la data de 06.05.2013, în timp ce se afla în fața magazinului Scarlatache, ar fi participat efectiv la scandal public.

Petentul a precizat și că a fost agresat de către numitul C. M., însă organele de poliție nu l-au sancționat întrucât acesta este localnic și că amenzile au fost aplicate ca urmare a faptului că a apelat la serviciul 112 când a fost victima unei agresiuni din partea numitului C. M.. Acesta a mai arătat și că procesulu-verbal este lovit de nulitate relativă întrucât a fost întocmit în lipsa petentului și pentru că fapta nu este descrisă în mod corespunzător, precum și faptul că martorul indicat în procesul-verbal de contravenție nu l-a semnat în mod real deoarece este plecat din țară.

În motivarea în drept a cererii petentul a invocat prevederile O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor.

Cererea a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 20 lei, potrivit dispozițiilor art. art. 19 din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru.

La data de 30.09.2013, intimatul a depus întâmpinare prin care a solicitat încuviințarea probei cu martori și a celei cu înscrisuri.

În motivarea în drept a întâmpinării, intimatul a invocat prevederile art. 205 C. proc. civ.

În susținerea acțiunii, petentul a depus, în fotocopii certificate pentru conformitate cu originalul, următoarele înscrisuri: procesul-verbal de contravenție . nr._ din data de 24.06.2013 (fila 6), carte identitate (fila 5), procesul-verbal de contravenție . nr._ din data de 25.06.2013 (fila 7), iar intimatul a depus declarație C. Ș. M. (fila 14), declarație C. M. M. )fila 15), fișă intervenție eveniment (fila 16).

Analizând cererea de chemare în judecată, instanța reține următoarele:

La termenul din data de 16.12.2013, petentul N. C. F. a formulat cerere de renunțare la judecata cauzei având ca obiect plângere contravențională împotriva procesului-verbal de contravenție . nr._ din data de 24.06.2013, cauză ce formează obiectul dosarului nr._ .

Față de cele de mai sus, speței de față îi devin incidente dispozițiile art. 406 alin.1 C. proc. civ. care prevăd că reclamantul poate să renunțe oricând la judecată, în tot sau în parte, fie verbal în ședință de judecată, fie prin cerere scrisă.

Raportând acest text de lege la prezenta cauză, instanța urmează să ia act de renunțarea la judecata cauzei ce formează obiectul dosarului nr._, renunțare formulată de petentul N. C. F., verbal în ședința de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Ia act de renunțarea la judecata acțiunii având ca obiect plângere contravențională împotriva procesului-verbal de contravenție . nr._ din data de 24.06.2013 formulată de petentul N. C. F., domiciliat în S., ., ., ., CNP_ în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliție al Județului V. cu sediul în V., .. 1, Jud. V..

Cu drept de recurs în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea de recurs se va depune la Judecătoria Bârlad sub sancțiunea nulității.

Pronunțată în ședință publică, azi, 16.12.2013.

PREȘEDINTEGREFIER

C. DARIEALINA V.

Red. C.D. 09.01.2014

TEHNORED. A.V. 09.01.2014

EX.4

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 2993/2013. Judecătoria BÂRLAD