Plângere contravenţională. Sentința nr. 409/2013. Judecătoria BÂRLAD

Sentința nr. 409/2013 pronunțată de Judecătoria BÂRLAD la data de 06-02-2013 în dosarul nr. 5794/189/2012

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA BÂRLAD

JUDB

SENTINȚA CIVILĂ Nr.409/2013

Ședința publică de la 06 Februarie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE D. J.

Grefier C. C.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe petentul M. A., cu domiciliul în C., ..30, ., . și pe intimat organ constatator I.P.J. V., județul V., având ca obiect „plângere contravențională”.

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței că procedura de citare este legal îndeplinită, dosarul se află la al treilea termen de judecată, iar prin serviciul registratură al instanței s-au depus la dosar concluzii scrise formulate de către petent, s-a depus buletinul de verificare metrologică cu privire la aparatul radar instalat pe mașina poliției; s-au verificat actele și lucrările dosarului de către președintele completului de judecată, după care:

Nemaifiind alte cereri de formulat și probe de administrat instanța reține cauza spre soluționare.

INSTANȚA

La data de 12 noiembrie 2012, sub nr._ s-a înregistrat pe rolul Judecătoriei Bârlad, adresa Judecătoriei C. prin care ne-a înaintat spre competentă soluționare, plângerea contravențională formulată de petentul M. A. împotriva procesului verbal de constatare a contravenției . nr._ încheiat la data de 28 aprilie 2012 de I. V. prin care i s-a aplicat amenda de 630 lei, 9 puncte și măsura complementară a reținerii permisului de conducere în vedere suspendării pentru 90 de zile pentru săvârșirea contravenției prev.de art.100 alin.3 lit e din O.U.G.nr.195/2002.

Prin plângerea inițială înregistrată la data de 10 mai 2012 pe rolul Judecătoriei C., petentul a solicitat admiterea plângerii contravenționale, anularea procesului verbal, exonerarea de plata amenzii, iar în subsidiar aplicarea sancțiunii avertisment.

În motivarea plângerii petentul a arătat că procesul verbal este lovit de nulitate absolută deoarece este ilizibil, că s-a reținut în mod eronat că a săvârșit o faptă ilicită, deoarece a fost nevoit să efectueze manevra de depășire călcând linia continuă de pe axul drumului.

S-a solicitat proba cu înscrisuri, proba testimonială și interogatoriul intimatei.

Plângerea a fost întemeiată în drept pe disp.art.1 din O.G.nr.2/2001.

Intimatul a invocat excepția necompetenței teritoriale, iar prin sentința civilă nr._ pronunțată la data de 5 septembrie 2012 de Judecătoria C. excepția a fost admisă și cauza declinată spre competentă soluționare Judecătorie Bârlad.

În susținere, petentul a anexat plângerii, în copie, procesul-verbal, dovada . nr._/28 aprilie 2012, carte de identitate.

Instanța a admis proba cu înscrisuri și testimonială cu mențiunea să fie indicat numele martorului în vederea citării, obligație ce nu a fos îndeplinită, petentul fiind decăzut din probă.

Intimatul, legal citat, a înaintat la dosarul cauzei sub nr._ din 22 ianuarie 2013 2012, originalul procesului-verbal și un set de 4 fotografii efectuate după înregistrarea video a aparatului radar, susținând că din acestea rezultă ca în data de 28 aprilie 2012, ora 11:53, conducătorul autovehiculului marca Audi, cu numărul de înmatriculare_ a circulat cu viteza de 131 km în localitatea Bădeana.

Plângerea este scutită de plata taxei judiciare de timbru și timbru judiciar, conform art. 15 lit. i din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, cu modificările ulterioare, respectiv art. 1 alin. 2 din O. G. nr. 32/1995 privind timbrul judiciar, cu modificările ulterioare.

Verificând din oficiu conform art.34 din O.G. nr. 2/2001, instanța constată că plângerea este formulată în termenul legal de 15 zile de la data luării la cunoștință.

Analizând probele administrate în cauză, instanța reține următoarele:

Prin procesul verbal de contravenție . nr._ întocmit la data de 28 aprilie 2012 de către intimatul Inspectoratul de Poliție al Județului V., petentul M. A. a fost sancționat cu amendă de 630 lei, respectiv 9 puncte amendă și cu aplicarea sancțiunii complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce, pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 102 al.3 lit e) din OUG nr. 195/2002 .

Prin procesul verbal sus-menționat s-a reținut de către organul constatator că la data de 28 aprilie 2012, ora 11,53, petentul a condus pe DE 581 în localitatea Bădeana, autoturismul marca AUDI cu nr._ cu viteza de 131 km/h, abaterea a fost filmată de aparatul radar montat pe auto_ .

Fiind investită, potrivit art. 34 alin. 1 din O.G. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, cu verificarea legalității și temeiniciei procesului verbal, instanța reține următoarele:

Sub aspectul legalității procesului-verbal, instanța reține că acesta a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor prevăzute de art. 17 din O.G. nr. 2/2001, republicată, cuprinzând toate mențiunile prevăzute de lege sub sancțiunea nulității absolute.

Nu poate fi reținută susținerea petentului că procesul verbal este lovit de nulitate absolută deoarece este ilizibil, întrucât acesta este citeț, excepția nulității absolute urmând a fi respinsă.

Instanța mai reține, de asemenea, și împrejurarea că faptei i s-a dat o corectă încadrare juridică, raportat la situația de fapt reținută de agentul constatator.

Astfel, potrivit art. 102 alin. 3 lit e)” Constituie contravenție și se sancționează cu amenda prevăzută în clasa a IV-a de sancțiuni și cu aplicarea sancțiunii complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 90 de zile săvârșirea de către conducătorul de autovehicul sau tramvai a următoarelor fapte: depășirea cu mai mult de 50 km/h a vitezei maxime admise pe sectorul de drum respectiv și pentru categoria din care face parte autovehiculul condus, constatată, potrivit legii, cu mijloace tehnice omologate și verificate metrologic.”

Sub aspectul temeiniciei procesului-verbal, instanța reține că petentul a formulat prezenta plângere contravențională solicitând anularea procesului verbal pentru faptul că s-a reținut în mod eronat că a săvârșit o faptă ilicită deoarece a fost nevoit să efectueze manevra de depășire călcând linia continuă de pe axul drumului, situație de fapt ce nu a fost dovedită și nu are legătură contravenția pentru care a fost sancționat petentul .

Referitor la procesul-verbal, trebuie reținut că, în genere, fiind întocmit de un organ al statului aflat în exercițiul funcțiunii trebuie să i se recunoască valoarea probatorie sub aspectul constatării stării de fapt.

Din analiza fotografiilor depuse de organul constatator (f. 20-21) și din succesiunea logică a acestora care au fost făcute la intervale foarte scurte de timp, se poate constată că, autoturismul marca Audi, cu numărul de înmatriculare_ a circulat cu viteza de 131 km/h pe DE 581 în localitatea Bădeana..

Din buletinul de verificare metrologică depus la dosarul cauzei rezultă faptul că cinemometrul de control rutier tip radar Autovision fabricație TSS Anglia montat pe Dacia L. MCV nr._ măsoară atât în regim staționar, cât si în regim de deplasare fiind omologat de către Biroul de Metrologie Legală pentru a efectua măsurători precise ale vitezei.

De asemenea, analizând procesul verbal raportat la planșele foto depuse în probațiune, instanța reține că, agentul constatator a consemnat în mod corect numărul de înmatriculare al autoturismului condus de petent, iar în fotografiile efectuate după înregistrarea video au fost evidențiate toate elementele cerute de punctul 3.5.1 din NML-021-05.

Instanța constată că s-a aplicat petentului o amendă în cuantumul prevăzut de lege pentru contravenția săvârșită, iar față de natura și împrejurările săvârșirii faptei, apreciază că sancțiunea aplicată este proporțională cu gradul de pericol social al acesteia.

Față de aceste considerente, instanța apreciază plângerea ca fiind neîntemeiată și, pe cale de consecință, o va respinge.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge excepția nulității absolute.

Respinge plângerea contravențională formulată de petentul M. A., cu domiciliul în C., ..30, ., . împotriva procesului verbal de constatare a contravenției . nr._ încheiat la data de 28 aprilie 2012 de I. V. DEN Bârlad prin care i s-a aplicat amenda de 630 lei, 9 puncte și măsura complementară a reținerii permisului de conducere în vedere suspendării pentru 90 de zile pentru săvârșirea contravenției prev.de art.102 alin.3 lit e din O.U.G.nr.195/2002, proces verbal pe care îl menține

Definitivă.Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din 6 februarie 2013.

Președinte,

D. J.

Grefier,

C. C.

Red. D.J. 04.03.2013

Tehnored. 4 ex./C.C. 04.03.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 409/2013. Judecătoria BÂRLAD