Succesiune. Sentința nr. 2276/2013. Judecătoria BÂRLAD

Sentința nr. 2276/2013 pronunțată de Judecătoria BÂRLAD la data de 15-10-2013 în dosarul nr. 650/189/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA BÂRLAD

JUDB

Sentința civilă Nr. 2276/2013

Ședința publică de la 15 Octombrie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE G. B.

Grefier V. M. B.

Pe rol judecarea cauzei Civile privind pe reclamantul G. D., domiciliat în C., . nr. 33, jud. C. și pe pârâtele G. E., domiciliată în C., . nr. 33, jud. C. și F. E., domiciliată în Bârlad, ., ., având ca obiect succesiune.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns reclamantul G. D. asistat de av. F. C., lipsă fiind pârâta F. E., pentru care a răspuns procurator F. V. și pârâta G. E..

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:

Av. F. depune la dosar chitanța nr._ reprezentând taxa de timbru și chitanța nr._ reprezentând onorariu avocat. Arată că nu are cereri de formulat sau alte probe.

Procurator F. V., pentru pârâta F. E., arată că nu are cereri de formulat.

Nemaifiind cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fondul cauzei.

Av. F. C., pentru reclamant, având cuvântul pe fond, solicită admiterea acțiunii, să se constate deschisă moștenirea rămasă de pe urma defunctului, să se stabilească masa succesorală, moștenitorii și cotele și să se dispună ieșirea din indiviziune. În cauză au fost administrate probe, însușite și valorificate de părți. Singura problemă în cauză este cea referitoare la atribuire. Reclamantul solicită atribuirea tuturor bunurilor, aceasta având posibilitatea de a achita sultele cuvenite celorlalți moștenitori. De altfel, pârâta F. E. a arătat că nu dorește aceste bunuri, nu a avut nici un punct de vedere cu privire la atribuire, iar pârâta G. E. se află la C., în grija reclamantului și nu are posibilități de a achita sultele.

Cu cheltuieli de judecată raportat cotelor fiecărui moștenitor.

Procurator F. V., pentru pârâta F. E., având cuvântul pe fond, arată că este de acord ca pârâta să primească sulta cuvenită, este de acord ca reclamantul să primească imobilul.

În temeiul art. 150 C.pr.civ. instanța declară dezbaterile închise și reține cauza în pronunțare.

INSTANȚA

După ce a deliberat în secret în Camera de Consiliu, conform art. 256 C.pr.civ., instanța a dat următoarea hotărâre:

I. Procedura de judecată

A. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Bârlad la data de 04.02.2013 sub număr de dosar_, repartizat în mod aleatoriu prezentului complet (civil nr. 8), reclamantul G. D. a chemat în judecată pe pârâtele G. E. și F. E., solicitând dezbaterea succesiunii defunctului G. D., decedat la data de 30.08.2012, stabilind masa succesorală, moștenitorii și cotele, ieșirea din indiviziune prin atribuirea apartamentului cu obligația de a plăti sultă, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea în fapt a cererii de chemare în judecată, reclamantul a arătat că este fiul defunctului G. D., pârâta G. E. este soția supraviețuitoare, iar pârâta F. E. este sora sa. În urma decesului defunctului au rămas mai multe bunuri mobile și imobile ce formează masa succesorală. Solicită ca în masa succesorală să fie incluse numai bunurile imobile, bunurile mobile urmând a fi împărțite după cum va dispune mama sa. În urma decesului au rămas următoarele bunuri:

-1/2 din imobilul situat în Bârlad, ., ., imobil achiziționat conform contractului de vânzare cumpărare nr. 2077/1991 și terenul aferent în suprafață de 13,80 m.p atribuiți prin Decizia Prefectului nr. 541 din 13.12.1991, poz.347;

-1/2 din boxa nr. 4 situată la subsolul imobilului situat în Bârlad, ., ., dobândită prin contractul de vânzare cumpărare nr.2077/1991,

-1/2 din locurile de veci amplasate în Bârlad, cimitirul Eternitatea, Secția XI/B, rând 3, nr.44-45.

Arată că se ocupă de mama sa, care locuiește cu el în C..

În drept, reclamantul a invocat art. 963 și urm. C. civ., art. 673 indice 1 C.proc. civ.

Acțiunea a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 3799 lei și timbru judiciar în cuantum de 5 lei, conform art. 3 alin. 1 din Legea 146/1996 privind taxele de timbru și art. 3 alin. 2 din O.G. 32/1996 privind timbrul judiciar.

B. Apărările formulate

Pentru pârâta G. E. a fost depus la dosar, în ședința publică din data de 02.04.2013, un înscris, prin care arată că este de acord cu acțiunea, dorește ca imobilul să fie atribuit reclamantului, iar acesta să fie obligat la plata unei sulte.

Pârâta F. E. a depus la dosar precizări (fila 41), prin care a arătat că este de acord cu propunerea făcută de reclamant cu privire la încheierea unei tranzacții. Susține că lucrează în Italia.

La termenul din data de 21.05.2013-fila 57, pârâta F. E. s-a prezentat în fața instanței și a arătat că, este de acord cu acțiunea formulată, nu este de acord cu plata cheltuielilor de judecată, întrucât a fost de acord cu acțiunea. Este de acord cu bunurile care formează masa succesorală. Recunoaște semnătura mamei sale, dar nu și scrisul din cerere.

Prin precizările efectuate la data de 25.05.2013, pârâta a arătat că, mama sa, G. E. nu are capacitate de exercițiu deplină, deoarece are probleme de natură psihologică - alzheimer.

La termenul de astăzi, la momentul concluziilor pe fondul cauzei, pârâta prin mandatar a fost de acord cu acțiunea, ca reclamantul să primească apartamentul cu plata sultelor corespunzătoare.

C. Probe

Reclamantul a depus la dosar următoarele înscrisuri: acte de stare civilă, contract de vânzare cumpărare nr. 2077/1991, documentație cadastrală pentru boxă din data de 26.06.2004, Ordinul Prefectului nr. 344 din data de 21.07.2004, documentație cadastrală pentru apartament din data de 26.06.2004, Decizia nr. 541 din data de 13.12.1991 de trecere în proprietatea cetățenilor a terenurilor aferente locuințelor atribuite în folosință, declarație de acceptare a succesiunii autentificată sub nr. 1642 din data de 04.09.2012, Act de proprietate morminte nr. 655 din data de 28.11.1995, încheiere nr. 616 de verificare a evidențelor succesorale din data de 14.02.2013.

Pârâta F. E. a depus la dosar acte de stare civilă.

În cauză a fost administrată proba cu înscrisurile depuse la dosar și proba interogatoriul pârâtei F. E., răspunsurile la interogatoriu fiind atașate la dosar fila 61-62 și proba cu expertiză în specialitatea construcții, raportul de expertiză fiind depus la dosar la filele 87-92 .

Instanța a respins proba cu expertiză medico-legală propus de pârâta F. E., apreciind că nu este utilă soluționării cauzei.

D. Aspecte procesuale

Pârâta a fost reprezentată în proces, prin mandatar, cu procură specială, conform procurii autentificate sub nr. 741 din data de 28.05.2013.

II. În fapt:

După analizarea înscrisurilor din dosar, instanța a reținut următoarele:

Prin contractul de vânzare cumpărare nr. 2077 din data de 14.02.1991, G. D. și G. E. au dobândit dreptul de proprietate asupra apartamentului din Bârlad, ., ., . compus din 3 camere de locuit cu suprafața utilă de 55,22 m.p., boxa cu prețul de 1435 lei, și dreptul de folosință asupra terenului aferent locuinței cu suprafața de 13,80 m.p.

Prin Ordinul nr. 344 din data de 21.07.2004 emis de Prefectura județului V., soții G. D. și G. E. au dobândit dreptul de proprietate asupra terenului aferent boxei situată în Bârlad, ., ., de 5,23 m.p., iar prin Decizia nr. 541 de trecere în proprietatea cetățenilor a terenurilor aferente locuințelor atribuite în folosință din data de 13.12.1991, au dobândit dreptul de proprietatea asupra terenului aferent apartamentului, de 13,80 m.p.

Potrivit înscrisului intitulat ,, Act de proprietate morminte" nr. 655 din data de 26.11.1995, soții G. D. și G. E. au dobândit două locuri de veci, Secția XI/B, rând 3, nr.44-45 în cimitirul Eternitatea.

C. de contribuție a soților la dobândirea bunurilor comune a fost de 50%, fiecare.

La data de 30.08.2012 a intervenit decesul lui G. D., cu ultimul domiciliu în loc. Bârlad, județul V. (conform certificatului de deces . nr._ - fila 35).

În urma decesului acesteia, au rămas ca succesori, conform actelor stare civilă depuse la dosar, reclamantul și pârâta, în calitate de descendenți.

Din cele de mai sus, instanța reține că, părțile din prezentul dosar se află în stare de indiviziune cu privire imobilul apartament situat loc. Bârlad, ., ., ., jud. V., la boxa nr. 4 situată la subsolul imobilului situat în Bârlad, ., . și la două locuri de veci, Secția XI/B, rând 3, nr.44-45 în cimitirul Eternitatea din Bârlad.

III. În drept:

Potrivit art. 91 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii 287/2009 privind codul civil, moștenirile deschise înainte de . noului cod civil sunt supuse legii în vigoare la data deschiderii moștenirii.

Întrucât moștenirea se deschide prin moarte, constatând că G. D. a decedat la data de 30.08.2012 speței de față îi sunt aplicabile următoarele dispozițiile Noului cod civil, în vigoare la această dată:

Art. 963 C. civ stabilește că moștenirea se cuvine, în ordinea și după regulile stabilite în Titlul II, soțului supraviețuitor și rudelor defunctului și anume descendenților, ascendenților și colateralilor acestuia, după caz.

Art. 953 C. civ. prevede că moștenirea este transmiterea patrimoniului unei persoane fizice decedate către una sau mai multe peroane în ființă.

În conformitate cu art. 954 C. civ. moștenirea unei persoane se deschide în momentul decesului acestuia.

Conform art. 962 C. civ. pentru a putea moșteni o persoană trebuie să aibă calitatea cerută de lege sau să fi fost desemnată de către defunct prin testament.

Art. 1108 C. civ. acceptarea poate fi expresă sau tacită 8alin.1). Acceptarea este expresă când succesibilul își însușește explicit titlul sau calitate de moștenitor printr-un înscris autentic sau sub semnătură privată. Acceptarea tacită este când succesibilul face un act sau fapt pe care nu ar putea să îl facă decât în calitate de moștenitor.

Art. 1110 C. civ. stabilește că actele de dispoziție juridică privind o parte sau totalitatea drepturilor asupra moștenirii atrag acceptarea tacită a acesteia ( alin.1). De asemenea, pot avea valoare de acceptare tacită a moștenirii actele de dispoziție, actele de administrarea definitivă ori de folosință a unor bunuri din moștenire. Actele de conservare, supraveghere și administrarea provizorie nu valorează acceptare, dacă din împrejurările în care acestea au fost efectuate nu rezultă că succesibilul și-a însușit prin ele calitatea de moștenitor ( alin. 3).

Potrivit art. 66 alin. 2 din Legea 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, dispozițiile art. 669-686 din Codul civil se aplică și partajului judiciar, atunci când cererea de chemare în judecată a fost introdusă după . Codului civil.

Potrivit art. 669 C. civ. încetarea coproprietății prin partaj poate fi cerută oricând, afară de cazul în care partajul este suspendat prin lege, act juridic ori hotărâre judecătorească.

Art. 670 C. civ. decretează că, partajul poate fi făcut prin bună învoială sau prin hotărâre judecătorească, în condițiile legii.

Conform art. 676 C. civ. partajul se va face în natură, proporțional cu cota parte a fiecărui proprietar (alin. 1). Dacă bunul este indivizibil ori nu este comod partajabil în natură, partajul se va face în unul dintre următoarele moduri: prin atribuirea întregului bun, în schimbul unei sulte, în favoarea unuia sau mai multor coproprietari, la cererea acestora; prin vânzarea bunului în modul stabilit de coproprietari ori, în caz de neînțelegere, la licitație publică, în condițiile legii, și distribuirea prețului către coproprietari proporțional cu cota parte a fiecăruia dintre ei.

Normele procedurale aplicabile în cauză, potrivit art. 3 din Legea 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii 134/2010 privind Codul de procedură civilă, sunt cele conținute de art. 6736 raportat la art. 6735 din codul de procedură civilă din 1865. Primul text amintit prevede că dacă pentru formarea loturilor sunt necesare operații de măsurătoare, evaluare și altele asemenea, pentru care instanța nu are date suficiente, ea va da o încheiere prin care va stabili elementele arătate la art. 6735 alin. 1, întocmind în mod corespunzător minuta prevăzută de art. 258.

Art. 6735 din Codul de procedură civilă prevede că dacă părțile nu se învoiesc, instanța va stabili bunurile supuse împărțelii, calitatea de coproprietar, cota –parte ce se cuvine fiecăruia și creanțele născute din starea de proprietate comună pe care coproprietarii le au unii față de alții.

IV. Soluția instanței:

Raportând textele de lege de mai sus la situația de fapt reținută, instanța apreciază întemeiată în parte acțiunea formulată de reclamant.

Întrucât potrivit Încheierii de verificare a evidențelor succesorale ale Camerei Notarilor Publici și Uniunii Naționale a Notarilor Publici din România nr. 616 din data de 14.02.2013, nu s-a deschis procedura succesorală de pe urma defunctului G. D. până în prezent, instanța urmează să constatate deschisă moștenirea defunctului, decedat la data de 30.08.2012.

Referitor la masa succesorală rămasă de pe urma defunctului G. D., având în vedere înscrisurile depuse la dosar, cât și împrejurarea că părțile nu au contestat cota de contribuție a soților G. D. și G. E., de 50%, fiecare, instanța urmează să constate că din masa succesorală a defunctului a rămas cota de ½ din:

- imobilul apartament situat în Bârlad, ., ., . achiziționat conform contractului de vânzare cumpărare nr. 2077/1991 și terenul aferent cu suprafața de 13,80 m.p. atribuit prin Decizia Prefectului nr. 541/13.12.1991;

- boxa nr. 4 situată în Bârlad, ., . și terenul aferent de 5,23 m.p. atribuit prin Ordinul nr. 344 din 21.07.2004;

- 2 locuri de veci amplasate în Bârlad, . XI/B, rând 3, nr. 44-45, conform înscrisului intitulat act de proprietate nr. 655/18.11.1995, cealaltă cotă de ½ revenind soțului supraviețuitor, respectiv pârâtei G. E..

În ceea ce privește calitatea de moștenitor, astfel cum rezultă din actele de stare civilă, reclamantul și pârâta F. E. sunt descendenții defunctului G. D. și, având în vedere aceste elemente de fapt, respectiv legătura de descendență, instanța retine ca aceștia au vocație succesorală generală la moștenirea lăsată de defunct.

Din certificatul de căsătorie depus la dosar . nr._ coroborat cu recunoașterea părților rezultă că, G. E. este soțul supraviețuitor al defunctului G. D..

În ceea ce privește acceptarea succesiunii, reclamantul nu a contestat prin cererea introductivă și nici în cursul procesului calitatea de moștenitor a pârâtelor și nici acestea din urmă, nu au contestat calitatea de moștenitor a reclamantului, atitudine ce reprezintă o recunoaștere reciprocă a calității de moștenitori rămași de pe urma defunctului G. D..

În aceste condiții, văzând recunoașterile indirecte ale părților cu privire la calitatea fiecăruia de moștenior, instanța urmează că constate de pe urma defunctului G. D., decedat la data de 30.09.2012, au rămas următorii moștenitori legali:

  • G. E., în calitate de soț supraviețuitor, căreia îi revine o cotă de ¼ din masa succesorală;

F. E. și G. D., în calitate de descendenți de grad I, cărora le revine o cotă de ¾ din masa succesorală ( 3/8, fiecare).

În ceea ce privește cererea privind ieșirea din indivizune, pornind de la ipoteza reținută în capitolul rezervat situației de fapt – starea de indiviziune în care părțile litigante se găsesc cu privire la bunurile din masa de împărțit, în temeiul art. 669 C.civ. și art. 6731-14 C.pr.civ., instanța va admite cererea principală și va dispune sistarea stării de indiviziune a părților.

În cauză a fost efectuată expertiza tehnică în construcții A. C. care a stabilit că, imobilul apartament este situat în Bârlad, este amplasat în zona mediană de nord a municipiului Bârlad pe latura de vest a străzii Republicii. Apartamentul este situat la etajul 1 pe latura de nord Vest a tronsonului. Structura de rezistență a blocului este cu fundații din beton armat, pereți din zidărie portantă din cărămidă și planșee din beton armat. Acoperișul este de tip șarpantă cu învelitoare de țiglă. Apartamentul are camerele dispuse pe laturile nord și vest. Pereții sunt tencuiți cu tencuieli obișnuite și var în culori de apă. Tâmplăria este din lemn din perioada de execuție cu excepția ferestrelor din bucătărie, baie și dormitorul 3 unde sunt din PVC și ușa de la intrare care este înlocuită cu ușa metalică. Pardoseala este cu parchet în camere și cu mozaic în holuri, baie și bucătărie. Are instalație de alimentare cu energie electrică, instalație de apă și canal, instalație cu gaze naturale și centrală termică în apartament.

Expertul a identificat și boxa situată în Bârlad, ., ., jud. V. și a stabilit că pereții sunt din zidărie de cărămidă și că are instalație de iluminat.

Expertul a identificat două locuri de veci care sunt amplasate în cimitirul Eternitatea a municipiului Bârlad. Sunt executate cu gropi din zidărie de cărămidă, cu un rând de plăci. De la nivelul terenului conturul este executat cu beton armat, mozaicat la exterior și la partea superioară.

Reclamantul a solicitat ca apartamentul să-i fie atribuit în proprietate. Prin înscrisul depus la dosar, pârâta G. E. a arătat că este de acord ca imobilul apartament să fie atribuit reclamantului. Pârâta F. E. a recunoscut semnătura mamei sale, G. E., de pe înscris, însă nu a recunoscut scrierea, susținând că mama sa nu are capacitatea de exercițiu, fiind bolnavă.

Instanța reține că trebuie făcută distincție între capacitatea unei persoane fizice (persoane capabile) care este o stare de drept și lipsa discenământului –stare de fapt.

În lipsa unei hotărâri de punere sub interdicție persoana este prezumată că este capabilă chiar dacă în mod vremelnic sau permanent este lipsit de discernământ până când intervine o hotărâre irevocabilă de punere sub interdicție judecătorească. Pârâta F. E. nu a făcut dovada că față de pârâta G. E. a fost instituită măsura interzicerii judecătorești și nici împrejurarea că aceasta ar putea fi lipsită de discernământ. De altfel, pârâta a recunoscut semnătura pârâtei G. E., iar la momentul concluziilor pe fondul cauzei, prin mandatar, a fost de acord cu acțiunea și cu atribuirea imobilului.

Instanța mai are în vedere împrejurarea că pârâta este plecată în străinătate, în Italia, cât și împrejurarea că mama sa, pârâta G. E. locuiește la reclamant, în C., acesta fiind cel care se ocupă de întreținerea pârâtei (întrebarea nr. 2 la interogatoriu). De asemenea, și decesul defunctului G. D. a fost înregistrat la Primăria C., împrejurare din care să prezumă că reclamantul a îngrijit și de tatăl său.

Prin răspunsurile la interogatoriu, pârâta F. E. a arătat că nu dorește ca imobilul să-i fie atribuit, nici ei nici mamei sale, nu dorește să plătească sultă, recunoscând că mama sa nu are bani să achite sultele corespunzătoare.

Întrucât nimeni nu este obligat să rămână în indiviziune, în raport de probele administrate în dosar, instanța va dispune ieșirea din indiviziune a părților cu privire la imobilul situat în Bârlad, ., ., . și boxa nr. 4 situată în Bârlad, ., . și va atribui reclamantului, în proprietate:

-imobilul situat în Bârlad, ., ., . format din apartament, achiziționat conform contractului de vânzare cumpărare nr. 2077/1991 și terenul aferent cu suprafața de 13,80 m.p. atribuit prin Decizia Prefectului nr. 541/13.12.1991;

- boxa nr. 4 situată în Bârlad, ., ., jud. V., și terenul aferent de 5,23 m.p. atribuit prin Ordinul 344 din data de 21.07.2004.

Având în vedere drepturile valorice ale părților, valoarea masei partajabile, instanța va obliga pe reclamantul G. D. să plătească pârâtei G. E. suma de 71.943,75 lei ( cota de ½ din masă bun comun+ ¼ moștenire), iar pârâtei Fillip E. suma de 21.583,125 lei cu titlu de sultă, stabilind în temeiul dispozițiilor art. 67310 alin. 4 C.proc.civ., termen de plată de până la 6 luni de la rămânerea irevocabilă a hotărârii.

În ceea ce privește locurile de veci, instanța are în vedere că, părțile și-au dovedit dreptul asupra acestora prin actul intitulat ,,Act de proprietate morminte" nr. 655 din data de 28.11.1995.

Instanța apreciază că în patrimoniul lui soților G. D. și G. E., nu s-a transmis dreptul de proprietate, ci un drept de concesiune sau un drept real de folosință, având în vedere regimul juridic al acestor locurilor de veci.

Acest drept este un element activ al patrimoniului persoanei titulare a concesiunii și trece în alt patrimoniu printr-un mod de dobândire a drepturilor, între care și prin succesiune. În caz de moarte a titularului, dreptul se transmite moștenitorilor săi care exercită acest drept în indiviziune.

În ceea ce privește cererea de ieșire din indiviziune asupra locurilor de veci, instanța apreciază că prerogativele dreptului de proprietate asupra acestora nu aparțin părților în cauză. Acestea nu sunt decât titularele unui drept de folosință și exploatare a acestora, neavând, așadar, niciun drept de dispoziție juridică.

În plus, regimul juridic al locurilor de înmormântare determină a situație particulară a acestor categorii de imobile, ele neputând face obiectul unui partaj în considerarea naturii și destinației lor. Așadar, față de aceste locuri de veci, nu sunt aplicabile normele aplicabile privitoare la împărțeala de drept comun. Prin urmare, instanța va menține starea de indiviziune privire la locurile de veci.

Asupra cheltuielilor de judecată

Pentru soluționarea acestui capăt de cerere instanța are în vedere și dispozițiile art. 277 C.proc. civ. care prevăd că, în situația în care sunt mai mulți reclamanți sau mai mulți pârâți, ei vor fi obligați să plătească cheltuieli de judecată în mod egal, proporțional sau solidar, potrivit interesului ce are fiecare sau după felul raportului de drept dintre ei.

Reclamantul a efectuat următoarele cheltuieli de judecată în cuantum total de 5299 lei reprezentând:

- suma de 3799 lei reprezentând taxa judiciară de timbru și suma de 5 lei timbru judiciar mobil;

- suma de 1000 lei reprezentând onorariu expert;

- suma de 500 lei reprezentând onorariu avocat;

Întrucât părțile sunt obligate să suporte cheltuielile de judecată proporțional cu cota parte care li se cuvine, luând considerare soluția la care a ajuns instanța în urma deliberării, instanța, urmează să oblige pe pârâta G. E. să ramburseze reclamantului G. D. suma de 1326 lei, iar pe pârâta F. E. să ramburseze reclamantului G. D. suma de 1989 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Alte aspecte

În baza art. 771 alin. 6 Cod fiscal, prezenta hotărâre se va comunica organului fiscal, in termen de 30 zile de la data rămânerii definitive și irevocabile.

În baza art. 36 alin. 6 din Legea nr. 7/1996, prezenta hotărâre se va comunica Oficiului de cadastru, în termen de 3 zile de la data rămânerii definitive și irevocabile.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

JUDECĂTORIA

HOTĂRÂȘTE:

1. Admite în parte acțiunea formulată de reclamantul G. D. domiciliat în C., ., nr. 33, jud. C. în contradictoriu cu pârâții G. E. domiciliat în C., ., nr. 33, jud. C. și F. E. domiciliată în Bârlad, ., ., ap.9, ..

2. Constată deschisă succesiunea defunctului G. D., decedat la data de 30.09.2012, cu ultimul domiciliu în Bârlad, jud. V..

3. Constată că de pe urma defunctului G. D., decedat la data de 30.09.2012, au rămas următorii moștenitori legali:

  • G. E., în calitate de soț supraviețuitor, căreia îi revine o cotă de ¼ din masa succesorală;
  • F. E. și G. D., în calitate de descendenți de grad I, cărora le revine o cotă de ¾ din masa succesorală ( 3/8, fiecare).

4. Stabilește că masa succesorală rămasă de pe urma defunctului G. D. se compune din cota de ½ din:

- imobilul apartament situat în Bârlad, ., ., . achiziționat conform contractului de vânzare cumpărare nr. 2077/1991 și terenul aferent cu suprafața de 13,80 m.p. atribuit prin Decizia Prefectului nr. 541/13.12.1991;

- boxa nr. 4 situată în Bârlad, ., ., jud. V. și terenul aferent de 5,23 m.p. - atribuit prin Ordinul Prefectului nr. 344 din data de 21.07.2004;

- 2 locuri de veci amplasate în Bârlad, . XI/B, rând 3, nr. 44-45, conform actului de proprietate nr. 655/18.11.1995.

Cealaltă cotă de ½ revine soțului supraviețuitor, respectiv pârâtei G. E..

5. Dispune ieșirea din indiviziune a părților cu privire la imobilul situat în Bârlad, ., ., . și boxa nr. 4 situată în Bârlad, ., ., jud. V. și, respinge cererea de ieșire din indiviziune cu privire la locurile de veci, amplasate în Bârlad, . XI/B, rând 3, nr. 44-45, cu privire la care, părțile rămân în indiviziune.

6. Atribuie, în proprietate, reclamantului G. D.:

-imobilul situat în Bârlad, ., ., . format din apartament, achiziționat conform contractului de vânzare cumpărare nr. 2077/1991 și terenul aferent cu suprafața de 13,80 m.p. atribuit prin Decizia Prefectului nr. 541/13.12.1991;

- boxa nr. 4 situată în Bârlad, ., ., jud. V., și terenul aferent de 5,23 m.p. atribuit prin Ordinul Prefectului nr. 344 din data de 21.07.2004;

Bunuri în valoare totală de_ lei ( 111.460 lei+ 3650 lei).

7. Obligă pe reclamantul G. D. ca, în termen de până la 6 luni de la data rămânerii irevocabile a hotărârii, să achite pârâtei G. E. suma de 71.943,75 lei, cu titlu de sultă.

8. Obligă pe reclamantul G. D. ca, în termen de până la 6 luni de la data rămânerii irevocabile a hotărârii, să achite pârâtei Fillip E. suma de 21.583,125 lei, cu titlu de sultă.

9. Obligă pe pârâta G. E. să ramburseze reclamantului suma de 1326 lei reprezentând cheltuieli de judecată.

10. Obligă pe pârâta F. E. să ramburseze reclamantului suma de 1989 lei reprezentând cheltuieli de judecată.

11. Definitivă, conform art. 377 alin. 1 C.pr.civ.

12. Cu drept de a formula recurs în termen de 15 zile de la comunicarea hotărârii, conform art. 2821, 299 și 301 C.pr.civ.

13. Prezenta hotărâre se va comunica părților, în copie, în temeiul art. 266 alin. 3 C.pr.civ., iar la rămânerea definitivă și irevocabilă, Biroului de Carte Funciară, conform art. 36 alin. 6 din Legea nr. 7/1996 și organului fiscal competent, conform art. 771 alin. 6 C.fisc.

14 . Pronunțată în ședință publică astăzi, 15.10.2013.

Președinte,

G. B.

Grefier,

V. M. B.

Red.jude.G.B.15.11. 2013

Gref.M.B. 15.11.2013/5 ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Succesiune. Sentința nr. 2276/2013. Judecătoria BÂRLAD