Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 2289/2014. Judecătoria BÂRLAD
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2289/2014 pronunțată de Judecătoria BÂRLAD la data de 06-10-2014 în dosarul nr. 2817/189/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA BÂRLAD
JUDB
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 2289/2014
Ședința Camerei de Consiliu de la 06 Octombrie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE: R. D.
GREFIER: D. C. H.
Pe rol judecarea cauzei civile formulată de reclamanta . cu sediul în București, . nr. 75, Clădirea Forum 2000, Faza I . procesual ales în Iași .. 63 jud. Iași în contradictoriu cu pârâta P. I. domiciliat în Bârlad . jud. V. având ca obiect cerere de valoare redusă.
La apelul nominal făcut în ședința Camerei de Consiliu lipsesc reclamanta . prin reprezentanți legali și pârâtul P. I..
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că:
- dosarul ara ca obiect cerere cu valoare redusă;
- procedura de citare este legal îndeplinită fără citare părți conform art. 1029 alin. 2 cod procedură civilă.
- cauza se află la primul termen de judecată;
- au fost respectat dispozițiile art.1029 alin.3 N.C.P.C. potrivit rezoluției președintelui de complet;
- pârâta nu a depus formularul de răspuns și nici întâmpinare;
S-au verificate actele și lucrările dosarului de către președintele de complet, după care:
Instanța, întrucât cauza se află la primul termen de judecată la care procedura este legal îndeplinită, în temeiul art. 131 alin. 1 cod procedură civilă și raportat la art. 94 al.1 lit. j, art. 107 și 1027, cod procedură civilă constată că este competentă general, material și teritorial să soluționeze prezenta cauză.
Deliberând asupra probei cu înscrisurile de la dosar solicitată de reclamanta . prin cererea principală, o consideră admisibilă și concludentă soluționării cauzei motiv pentru care în temeiul dispozițiilor art. 255 și art. 258 cod procedură civilă încuviințează proba cu înscrisuri pentru reclamantă.
Întrucât pârâtul P. I. nu a depus la dosar întâmpinare și nici nu a solicitat încuviințarea de probe, instanța constată că a intervenit decăderea acesteia din dreptul de propune probe și a invoca excepții în afară de cele de ordine publică în conformitate cu dispozițiile art. 208 și art. 254 alin. 1 cod procedură civilă.
În temeiul art.238 alin. 1 Cod de procedură civilă, instanța estimează durata cercetării procesului cu finalitate la termenul de astăzi.
În temeiul art.1030 Cod de procedură civilă, instanța reține cauza spre soluționare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față constată următoarele:
Prin formularul de cerere înregistrat pe rolul acestei instanțe la data de 03.07.2014 sub nr. de dosar_, reclamanta S.C. R. & R. SA a chemat în judecată pe pârâtul P. I., solicitând instanței ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună obligarea acestuia la plata sumei de 335,63 lei reprezentând valoarea facturilor neachitate și penalități de întârziere în cuantum de 0,20%/zi de întârziere, pentru fiecare dintre facturile neachitate, până la data plății efective a debitului.
Cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că între părți s-a încheiat contractul de furnizare servicii nr._/14.12.2009, prin care s-a convenit ca pârâtul să beneficieze de serviciile specificate în contract (televiziune prin cablu, internet, telefonie fixă și mobilă) în schimbul plății tarifelor agreate. Serviciile au fost instalate și furnizate pârâtului, acesta având obligația de a achita către reclamantă contravaloarea acestora.
Pârâtul era obligat la plata facturilor în termenul de plată înscris în cuprinsul acestora. Pentru plata cu întârziere, pârâtul datora penalități de întârziere de 0,20%/zi de întârziere, calculate de la data scadenței înscrisă pe fiecare factură, până la data plății efective.
În drept, reclamanta a invocat dispozițiile art. 1025-1032 C.pr.civ.
În dovedire, reclamanta a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri.
Reclamanta a depus la dosarul cauzei următoarele înscrisuri: împuternicire (fila 6); calcul sume datorate (fila 7); contract de furnizare servicii nr._/14.12.2009 (filele 8-25); proces-verbal de predare-primire în custodie din 18.12.2009 (fila 26); proces-verbal de instalare (fila 27); proces-verbal predare-primire echipamente (fila 28); copie CI pârât (fila 29); facturi (filele 30-37).
Cererea a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru, conform dispozițiilor art. 6 alin. 1 din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru.
Pârâtul nu a depus formularul de răspuns completat corespunzător și nici nu a răspuns printr-un alt mijloc adecvat, fără utilizarea formularului de răspuns, în termenul acordat de 30 de zile de la primirea comunicării.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
I. Referitor la aplicarea procedurii cu privire la cererile de valoare redusă asupra cauzei de față, instanța reține că, potrivit art. 1025 alin. 1 Noul C. proc. civ. ”prezentul titlu se aplică atunci când valoarea cererii, fără a se lua în considerare dobânzile, cheltuielile de judecată și alte venituri accesorii, nu depășește suma de 10.000 lei la data sesizării instanței”.
Având în vedere faptul că din cererea introductivă de instanță reiese că reclamanta solicită plata unui prejudiciu în valoare de 335,63 lei (deci inferior pragului de 10.000 lei stabilit de legiuitor) și că cererea reclamantei nu se încadrează în enumerarea prevăzută la alin. 2 și 3 ale art. 1025 (cazuri în care procedura cererilor de valoare redusă nu se aplică), instanța constată că cererea formulată de reclamantă poate fi judecată în conformitate cu procedura specială a cererilor de valoare redusă.
II. În ceea ce privește fondul cauzei, instanța reține următoarele:
a. În fapt, la data de 14.12.2009, între reclamantă, în calitate de Operator, și pârât, în calitate de Beneficiar, s-a încheiat contractul de furnizare servicii nr._ (filele 8-25).
Potrivit art. 1.1 din contract, ”obiectul contractului este constituit din furnizarea, de către R.&R., către Beneficiar, a serviciilor de comunicații electronice specificate la pct. 1.2 de mai jos, precum și vânzarea sau predarea echipamentelor de comunicații, după caz, potrivit solicitării Beneficiarului, în condițiile și termenii din contract, în schimbul plății de către Beneficiar a tarifelor lunare practicate de R.&R., astfel cum acestea vor putea fi modificate pe parcursul furnizării serviciilor, precum și a prețului echipamentelor, după caz”.
Totodată, potrivit art. 3.4 din contract, ”Facturile și anexele facturilor vor fi transmise Beneficiarului prin poștă la adresa indicată de acesta, Beneficiarul recunoscând că valoarea facturată a serviciilor care fac obiectul contractului au caracter cert, lichid și exigibil […]”, iar conform art. 3.5, ”beneficiarul se obligă să achite contravaloarea serviciilor contractate aferente fiecărei luni până la sfârșitul lunii respective (termenul de plată)”.
Deși pe numele pârâtului au fost emise facturile nr._/19.03.2013 (filele 30-31), nr._/18.04.2013 (filele 32-33), nr._/20.05.2013 (filele 34-35) și nr._/18.06.2013 (filele 36-37), acesta nu a înțeles să achite contravaloarea lor, acumulând un debit restant în valoare totală de 335,63 lei, așa cum reiese din calculul sumelor datorate (fila 7).
b. În drept, în ceea ce privește legea aplicabilă, instanța constată că sunt incidente dispozițiile art. 6 alin. 2 C. civ. și cele ale art. 3 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Codului civil, potrivit cărora ”actele și faptele juridice încheiate ori, după caz, săvârșite înainte de . Codului civil nu pot genera alte efecte juridice decât cele prevăzute de legea în vigoare la data încheierii sau, după caz, săvârșirii ori producerii lor”.
Întrucât contractul dintre părți s-a încheiat la data de 14.12.2009, când reclamanta a început prestarea serviciilor, sub imperiul Codului civil din 1864, acesta este aplicabil în cauza de față.
Conform art. 969 din Codul civil 1864, ”convențiile legal încheiate reprezintă legea părților, neexecutarea acestora antrenând răspunderea contractuală a părții care nu și-a executat din culpă obligațiile contractuale”, iar potrivit art. 970 din același act normativ, ”convențiile trebuie executate cu bună-credință”.
De asemenea, art. 1073 din Codul civil 1864 statuează: ”creditorul are dreptul de a obține îndeplinirea exactă a obligației, iar în caz contrar are dreptul la dezdăunare”.
Raportând textele de lege mai sus enunțate la situația de fapt reținută, instanța constată că în cauză sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile contractuale, motiv pentru care prezenta acțiune este întemeiată și va fi admisă pentru următoarele considerente:
Contractul încheiat între reclamantă și pârât este unul sinalagmatic, drepturile și obligațiile născute în patrimoniul părților fiind reciproce. Astfel, reclamanta și-a asumat obligația de furnizare a serviciilor de comunicații electronice, iar pârâtul de plată a contravalorii acestora.
Reclamanta și-a executat obligația, aspect necontestat de către pârât, nici pe calea prevăzută în contract și nici în fața instanței, dar acesta nu și-a îndeplinit obligația corelativă de a plăti contravaloarea facturilor aflate la dosar, ceea ce a condus la acumularea unui debit în cuantum de 335,63 lei.
În materia răspunderii contractuale, conform art. 1548 NCC, debitorul este prezumat a fi în culpă, odată ce creditorul face dovada îndeplinirii obligației sale, fiind în sarcina debitorului să facă dovada plății.
Întrucât în speță nu s-a făcut dovada plății de către debitor, fiind îndeplinite și celelalte condiții necesare pentru angajarea răspunderii civile contractuale (fapta prejudiciabilă – neîndeplinirea de către pârât a obligației asumate prin contract, prejudiciul – faptul că reclamanta a fost lipsită de folosința sumelor de bani cuvenite la scadența fiecărei facturi și raportul de cauzalitate), instanța va dispune obligarea pârâtului la plata sumei de 335,63 lei cu titlu de valoare facturi neachitate.
Referitor la plata penalităților de întârziere, instanța constată că potrivit art. 3.6 din contract, ”în cazul neplății contravalorii facturilor până la expirarea termenului de plată, R.&R. poate percepe, începând cu cea de-a zecea zi a lunii următoare, penalități de 0,2% pe zi de întârziere, calculate asupra cuantumului facturilor neachitate, iar serviciile furnizate Beneficiarului vor putea fi suspendate după expirarea termenului de plată, până la achitarea integrală a obligațiilor față de R.&R.”.
Conform art. 4 din Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive (legea de transpunere a prevederilor Directivei 13/93/CEE), ”o clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi contractuale, creează, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților”.
Conform anexei la Legea nr. 193/2000 lit. i, ”este considerată abuzivă clauza care obligă consumatorul la plata unor sume disproporționat de mari în cazul neîndeplinirii obligațiilor contractuale, comparativ cu pagubele suferite de profesionist”.
Reclamanta a solicitat obligarea pârâtului la plata unor penalități de întârziere de 0,2% pe zi de întârziere, pentru fiecare dintre facturile neachitate, până la achitarea efectivă a debitului. Aceasta înseamnă penalități de întârziere de 73% pe an, în contextul în care dobânda bancară comercială este de 15-20% pe an.
Instanța apreciază că penalitatea impusă pârâtului este vădit excesivă, fiind disproporționat de mare raportat la paguba suferită de reclamantă. Acest aspect este de natură a crea un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, contrar cerințelor bunei credințe și în detrimentul consumatorului.
Contractul în baza căruia reclamanta pretinde plata acestor penalități de întârziere este unul de adeziune, nenegociat, cu clauze pre-formulate. Simplul fapt că pârâtul a avut opțiunea de a încheia sau nu contractul nu este suficient pentru a înlătura aplicabilitatea art. 4 din Legea nr. 193/2000 și respectiv caracterul abuziv al clauzei 3.6 din Contract.
Cu privire la posibilitatea instanței de a invoca din oficiu caracterul abuziv al unei clauze contractuale, chiar în lipsa opoziției consumatorului, Curtea de Justiție a Uniunii Europene, în cauza C-618/2010 Banco Espanol de Credito SA a statuat că ”directiva 93/13/CEE a Consiliului din 5 aprilie 1993 privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii trebuie interpretată în sensul că se opune unei reglementări a unui stat membru, precum cea în cauză în acțiunea principală, care nu permite instanței sesizate cu o cerere de somație de plată să aprecieze din oficiu, in limine litis sau într‑o altă etapă a procedurii, deși dispune de elementele de drept și de fapt necesare în acest scop, caracterul abuziv al unei clauze privind dobânda moratorie cuprinse într‑un contract încheiat între un vânzător sau un furnizor și un consumator, în lipsa unei opoziții formulate de acesta din urmă”.
Ca atare, instanța apreciază că se impune limitarea cuantumului penalităților de întârziere la o sumă maximă egală cu cea a de debitului principal de 335,63 lei, aceasta fiind suficient de mare pentru acoperirea prejudiciului suferit de reclamantă și totodată de natură a descuraja pe viitor situații de nerespectare a prevederilor contractuale.
În aceste condiții, instanța va obliga pârâtul la plata penalităților de întârziere în cuantum de 0,20 % pe zi de întârziere de la data scadenței fiecărei facturi și până la plata efectivă a debitului la limita debitului principal de 335,63 lei datorat.
În ceea ce privește cheltuielile de judecată, potrivit art. 453 alin. 1 Noul Cod de Procedură Civilă, ”partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată”.
Având în vedere cererea introductivă de instanță (prin care reclamanta a solicitat acordarea cheltuielilor de judecată), soluția de admitere a acesteia (echivalentă cu pierderea procesului de către pârât) și dovedirea cheltuielilor efectuate de reclamantă (suma de 50 lei taxă judiciară de timbru – potrivit chitanței . nr._ – fila 5), instanța va obliga pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 50 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Admite în parte cererea de chemare în judecată având ca obiect cerere de valoare redusă, formulată de reclamanta ., prin consilier juridic G. C., având sediul în mun. București, . nr. 75, Clădirea Forum 2000, Faza I, . ales în mun. Iași, .. 63, jud. Iași, având nr. de înregistrare în Registrul Comerțului J40/_/1994, CUI_, în contradictoriu cu pârâtul P. I., domiciliat în mun. Bârlad, ., jud. V., CNP –_.
Obligă pârâtul la plata către reclamantă a următoarelor sume:
- 335,63 lei, reprezentând contravaloare facturi neachitate;
- 0,2%/zi de întârziere, reprezentând penalități de întârziere calculate de la data scadenței fiecărei facturi până la data plății efective a fiecărui debit, în limita debitului principal datorat de 335,63 lei.
Obligă pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 50 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată (taxă judiciară de timbru).
Cu drept de apel în 30 de zile de la comunicare. Cererea de apel se va depune la Judecătoria Bârlad.
Executorie de drept, conform art. 1030 alin. 3 Noul Cod de procedură civilă.
Dată în camera de consiliu și pronunțată în ședință publică, astăzi, 06.10.2014.
PREȘEDINTE GREFIER
D. R. H. D.
Red. D.R
Tehnoredactat D.H 4 ex/23 Octombrie 2014
| ← Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 1857/2014. Judecătoria... | Pretenţii. Sentința nr. 1928/2014. Judecătoria BÂRLAD → |
|---|
