Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 1433/2014. Judecătoria BÂRLAD

Sentința nr. 1433/2014 pronunțată de Judecătoria BÂRLAD la data de 27-05-2014 în dosarul nr. 1053/189/2014

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA BÂRLAD

JUDB

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 1433/2014

Ședința publică de la 27 Mai 2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE G. B.

Grefier V. M. B.

Pe rol judecarea cauzei Civil privind pe reclamant . cu sediul în V., ., jud.V. și pe intimat I.I. V. D I. cu sediul în ..V., având ca obiect cerere de valoare redusă.

La apelul nominal făcut în ședința publică lipsind: - intimat - I.I. V. D I. și - reclamant - ..

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care;

INSTANȚA

În urma deliberării în secret în Camera de Consiliu, conform art. 1030 rap. la art. 395 C.pr.civ., a adoptat următoarea hotărâre:

I. Procedura de judecată

A. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 20.03.2014 sub număr de dosar_, repartizat în mod aleatoriu prezentului complet civil (C.civil 2) spre competentă soluționare, reclamanta ., prin reprezentant legal, a solicitat ca pe calea procedurii cererii cu valoare redusă prevăzută de art. 1025-1032 C.proc. civ. (Legea 134/2010 privind codul de procedură civilă), pârâta Întreprindere Individuală V. D. I. să fie obligată la plata sumei de 1213,75 lei debit total, din care suma de 820,10 lei reprezintă debit principal, iar suma de 393,65 lei, reprezintă majorări contractuale de 0,5 % pe zi de întârziere, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea în fapt a cererii formulată pe formularul de cerere, reclamanta a arătat că a livrat marfă conform facturii_/18.12.2013 în valoarea totală de 1.170,10 lei. Din această sumă s-a achitat suma de 350 lei, rămânând un debit neachitat de 820,10 lei.

În drept, reclamanta a invocat dispozițiile art. 1028 N.c.p. civ.

Cererea de chemare în judecată este scutită de la plata taxei judiciare de timbru.

Prin formularul de răspuns reclamanta a solicitat ca soluționarea cauzei să se facă fără dezbateri orale.

B. Apărările formulate

Pârâtul nu a completat formularul de răspuns și nici nu a depus întâmpinare prin care să arate probele și mijloacele sale de apărare.

C. Probe

Reclamanta a depus la dosar înscrisuri.

În cauză a fost administrată proba cu înscrisurile depuse la dosar.

E. Aspecte procesuale

Procedura cu privire la prezenta cerere cu valoare redusă s-a desfășurat în camera de consiliu, fără citarea părților, în conformitate cu dispozițiile art. 1029 C.proc. civ.

Formularul de cerere, înscrisurile atașate în duplicat de reclamantă au fost comunicate pârâtei. Procedura de comunicare a formularului de cerere și înscrisurile atașate s-a realizat prin afișarea înștiințării.

După expirarea termenului de 30 de zile de la data comunicării formulării formularului de cerere, când pârâtul putea să completeze formularul de răspuns sau întâmpinare, a fost fixat primul termen de judecată.

La data de 13.05.2014 instanța a rămas în pronunțare, fixând termen pentru pronunțare și redactarea hotărârii la data de 27.05.2014.

II. In fapt:

Analizând actele și lucrările dosarului instanța reține următoarele:

Între părțile din prezenta cauză, respectiv între reclamanta . și pârâta Întreprindere Individuală V. D. I. s-au desfășurat relații comerciale, potrivit cărora reclamanta a livrat marfă pârâtei. În baza acestor relații, la data de 18.12.2013 a fost emisă factura fiscală . DRV nr._ în valoare de 1.170,10 lei. Conform raportului fișei client, depusă la dosar, pârâta a efectuat plăți parțiale, rămânând de achitat o diferență în cuantum de 820,10 lei.

Pârâta nu a înțeles să-și îndeplinească în totalitate obligația de plată a sumei înscrisă în factura fiscală . DRV nr._.

Pentru neîndeplinirea obligațiilor de către pârât, reclamanta a calculat penalități de întârziere în cuantum de 393,65 lei, potrivit calculului efectuat de reclamantă în cuprinsul cererii de chemare în judecată..

III. În drept:

În ceea ce privește legea aplicabilă potrivit art. 3 din Legea 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii 287/2009 C. civil, actele și faptele juridice încheiate ori, după caz săvârșite înainte de . Codului civil nu pot genera alte efecte juridice decât cele prevăzute de legea în vigoare la data încheierii sau, după caz, săvârșirii ori producerii lor.

În soluționarea prezentei cauze sunt incidente următoarele dispoziții legale:

Potrivit art. 1164 C. civ. (Legea 287/2009) obligația este o legătură de drept în virtutea căreia debitorul este ținut să procure o prestație creditorului, iar acesta are dreptul să obțină prestația datorată.

În conformitate cu art. 1165 C. civ. obligațiile izvorăsc din contract, act unilateral, gestiunea de afaceri, îmbogățirea fără justă cauză, plata nedatorată, fapta ilicită, precum și din orice act sau fapt de care legea leagă nașterea unei obligații.

Potrivit art. 1270 Cod civil, contractul valabil încheiat are putere de lege între părțile contractante.

Art. 1516 din același act normativ, stabilește că, creditorul are dreptul la îndeplinirea integrală, exactă și la timp a obligației.

IV. Soluția instanței:

Raportând textele de lege mai sus enunțate la situația de fapt reținută, instanța constată că prezenta cerere este întemeiată și o va admite pentru următoarele considerente:

  1. În ceea ce privește debitul principal:

Din analiza prevederilor art. 249 C.proc. civ ( Legea 134/2010 privind Codul de procedură civilă) rezultă că reclamanta care pretinde executarea obligației trebuie să facă dovada existenței obligației și a temeiului juridic, iar pârâta care pretinde că a executat obligația asumată trebuie să facă dovada acestei executări prin mijloace de probă admisibile.

Instanța reține că actul juridic civil, în general, în speță contractul, are două înțelesuri, primul sens este acela de operațiune juridică (negotium), cel de-al doilea sens este reprezentat de înscrisul constatator al manifestării de voință (instrumentum).

Formarea acordului de voință necesar încheierii contractului are loc în urma reunirii ofertei cu acceptarea acesteia.

Acceptarea ofertei poate fi expresă sau tacită dacă rezultă în mod cert din anumite împrejurări, gesturi, atitudini ale acceptantului (pârâtului).

Pe de altă parte, factura ca un act sub semnătură privată face proba contractului pe care îl constată. Factura, independent de semnătură, dovedește față de emitent încheierea și condițiile de existență ale operațiunii comerciale pe care o menționează. De asemenea, se remarcă că odată cu emiterea facturii, părțile au convenit și condițiile desfășurării relațiilor dintre ele, condiții specificate pe verso-ul facturii.

Rezultă că, părțile au încheiat o convenție potrivit căreia, reclamanta a livrat marfă pârâtei, iar pârâta s-a obligat să achite contravaloarea acestora.

Astfel, debitul solicitat de către reclamantă, raporturile contractuale dintre reclamantă și pârâtă a fost dovedit cu factura fiscală, însușită de pârâtă prin semnarea și ștampilare, cât și cu atitudinea pârâtei, care prin efectuarea plăților parțiale menționate în contabilitatea reclamantei, a recunoscut implicit datoria față de reclamantă.

Reclamanta și-a executat obligația de livrare a mărfii, iar acesta din urmă, nu și-a îndeplinit obligația corelativă de a plăti contravaloarea facturii emise, rămânând un rest de plată în cuantum de 820,10 lei.

Reclamanta, făcând dovada creanței, neexecutarea obligației de plată din partea pârâtului, precum și culpa acestuia pentru neexecutarea obligației se prezumă până la proba contrară.

În aceste condiții, întrucât convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante, întrucât nu s-a dovedit îndeplinirea de către pârâtă a obligației contractuale, instanța va admite cererea reclamantei și va obliga pârâta să plătească, suma de 820,10 lei, reprezentând contravaloare marfă livrată, conform facturii fiscale VS DRV nr._.

B. Asupra cererii privind plata majorărilor de întârziere

Instanța constată că părțile au convenit în mod valabil clauza penală conform căreia în cazul în care cumpărătorul nu achită factura la scadență, datorează majorări de 0,50 % pentru fiecare zi de întârziere, calculate la valoarea sumei scadente neachitate.

Constatând că obligația de plată a majorării de întârziere în cazul neîndeplinirii obligației de plată a fost prevăzută de părți și însușită de pârâtă prin semnarea facturii, instanța va admite cererea privind plata majorărilor de întârziere, urmând să oblige pârâta la plata sumei de 393,65 lei reprezentând majorări de întârziere de întârziere.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

JUDECĂTORIA

HOTĂRĂȘTE:

1. Admite acțiunea formulată pe calea procedurii cererii de valoare redusă, de reclamanta ., J/_, CUI: RO4359040 cu sediul în V., ., jud. V. în contradictoriu cu pârâta Întreprindere Individuală V. D. I., F_, cu sediul în localitatae I., jud. V..

2. Obligă pârâta Întreprindere Individuală V. D. I. să plătească reclamantei . următoarele sume:

- suma de 820,10 lei reprezentând diferență debit conform facturii fiscale . DRV nr._ din data de 18.12.2013;

- suma de 393,65 lei reprezentând majorări de întârziere aferent debitului datorat;

3. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, potrivit art. 1032 C.proc. civ., ce se depune la Judecătoria Bârlad.

4. Prezenta hotărâre este executorie, potrivit art. 1030 alin. 3 C.proc. civ.

5. Pronunțată în ședință publică azi, 27.05.2014.

Președinte,

G. B.

Grefier,

V. M. B.

Red.jude.G.B. 02 Iunie 2014

Gref.V.M.B. 02.06.2014/4 ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 1433/2014. Judecătoria BÂRLAD