Evacuare. Sentința nr. 1828/2014. Judecătoria BÂRLAD

Sentința nr. 1828/2014 pronunțată de Judecătoria BÂRLAD la data de 12-08-2014 în dosarul nr. 1917/189/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA B.

JUDB

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 1828/2014

Ședința publică de la 12 august 2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE M. R.

Grefier: A.- M. A.

Pe rol, judecarea cauzei civile privind pe reclamanta . BUCUREȘTI reprezentată prin administrator judiciar A&A CONSULTANTS IPURL, și prin reprezentant convențional av. B. A. în contradictoriu cu pârâții GRĂDINIȚA NR. 20 B., GRĂDINIȚA CU P. PRELUNGIT NR. 4 B., I. ȘCOLAR JUDEȚEAN V., M. B. PRIN PRIMAR și C. L. B., având ca obiect evacuare- repus pe rol.

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că pricina are ca obiect evacuare, se află la primul termen de judecată după repunere pe rol, după care:

Instanța constată cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare.

INSTANȚA

Asupra cauzei de față:

Prin cererea înregistrată la 04.04.2013, reclamanta . BUCUREȘTI REPREZENTATĂ PRIN ADMINISTRATOR JUDICIAR A&A CONSULTANTS IPURL a chemat în judecată pârâții C. L. B., GRĂDINIȚA CU P. PRELUNGIT NR. 4 B., GRĂDINIȚA NR. 20 B., I. ȘCOLAR JUDEȚEAN V., M. B. PRIN PRIMAR, solicitând evacuarea din Grădinița nr.20 situată în B., ..5, ., ., jud. V., pentru lipsă de titlu locativ.

Prin întâmpinare municipiul B. și C. L. municipal B., invocă inadmisibilitatea acțiunii. În subsidiar solicită respingerea acțiunii ca nefondată.

La data de 17.03.2013, cauza a fost suspendată până la soluționarea dosarului nr.3625/2012 aflat în recurs la Tribunalul V..

Din actele și lucrările dosarului instanța reține ca întemeiată excepția invocată de municipiul B. și C. local municipal B. și ca nefondată acțiunea.

Astfel, așa cum s-a reținut și în dosarul nr.3625/2012 al Judecătoriei B., reclamanta tinde prin acțiunea de față să compare titlurile de proprietate iar acest lucru nu se poate face decât pe calea unei acțiuni în revendicare.

Pe de altă parte, acțiunea este și nefondată, întrucât reclamanta nu a făcut dovada proprietății spațiului în litigiu.

Mai mult,prin sentința civilă nr.336 din 06.02.2006, a fost respinsă acțiunea în revendicare formulată de reclamantă împotriva pârâților municipiul B., C. local municipal B..

Rezultă deci, că nu există temei pentru evacuarea celorlalte pârâte care dețin imobilul de la municipiul B., administratorul de drept, conform Legii 84/1994.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge, ca nefondată, acțiunea reclamantei . București, cu sediul în București, ., nr.3-5, ., societate în insolvență, înmatriculată la ORC București, sub nr. J_, având C. nr. RO14746710, reprezentată legal prin administrator judiciar A&A Consultants IPURL, cu sediul în București, .. 12, . în contradictoriu cu pârâții: GRĂDINIȚA NR. 20 B., cu sediul in B., .. 5, ., ., jud. V., GRĂDINIȚA CU P. PRELUNGIT NR. 4 B., cu sediul în B., . nr. 18, jud. V., I. ȘCOLAR JUDEȚEAN V., cu sediul în V., ., jud. V., M. B.- PRIN PRIMAR și C. L. B..

Admite excepția inadmisibilității invocată de pârâții M. B. și C. L. B..

Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică de la 12 august 2014.

PREȘEDINTE GREFIER

M. R. A.- M. A.

Red. jud. MR.

Tehnored. gref. AAM

9 ex./04.09.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Evacuare. Sentința nr. 1828/2014. Judecătoria BÂRLAD