Contestaţie la executare. Sentința nr. 2253/2014. Judecătoria BÂRLAD
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2253/2014 pronunțată de Judecătoria BÂRLAD la data de 02-10-2014 în dosarul nr. 1465/189/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA BÂRLAD
JUDB
Sentința civilă Nr. 2253/2014
Ședința publică de la 02 Octombrie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE I. T.
Grefier A. O. M.
Pe rol soluționarea contestației la executare formulată de contestatorii M. V. G. domiciliat în Bârlad, ..2A, jud. V. și M. L. domiciliată în Bârlad, ., ., ., în contradictoriu cu: creditoarea cedentă ., cu sediul în București, Șoseaua P. nr.42, . 10, sector 2, reprezentată convențional prin avocatul O. A. Ș., cu sediul în V., ., ., . . SRL, cu sediul în București, Calea Ș. V. nr.133, Central Business Park, Clădirea A, ..26, sector 4.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă contestatoarea M. L. personal și asistată de apărător ales, avocatul P. L. G. legitimat cu împuternicire avocațială aflată la fila nr. 81 din dosarul instanței, care răspunde și pentru contestatorul M. V., lipsă fiind contestatul M. V., intimata și creditoarea cesionară prin reprezentanți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că pricina are ca obiect contestație la executare; procedura de citare este legal îndeplinită; la data de 19.09.2014, prin serviciul registratură, contestatorii au depus în copie, Notificarea cesiunii de creanță intervenită între V. România SA și R. C. Solution România SRL; s-au verificat actele dosarului; după care:
Avocatul P. L. G. pentru contestatori, depune la dosarul cauzei note de concluzii scrise, totodată precizează că R. C. Solution România SRL se ocupă cu recuperarea creanțelor.
Instanța pune în discuția părților, prin apărători, excepția tardivității contestației invocată de intimatul . București prin întâmpinarea aflată la filele 51-52 dosar, precum și excepția lipsei calității procesuale pasive a intimatei V. România SA, invocată de intimata V. România SA.
Avocatul P. L. G., având cuvântul, arată că, contestatorii au formulat contestația în termen legal, potrivit art. 714 alin. 2 Codul de procedură civilă. Astfel au depus la dosar, în copie (filele nr. 55-56 dosar), plicul cu care biroul executorilor judecătorești I. D. și S. C. I. le-a comunicat actele de executare contestate, respectiv data de 08.04.2014. Solicită respingerea excepției tardivității contestației invocată de intimatul . București. Privitor la excepția lipsei calității procesuale pasive a intimatei V. România SA, invocată de intimata V. România SA, solicită respingerea acestei excepții deoarece cedentul rămâne în procedura de judecată.
Contestatoarea personal, având cuvântul, solicită respingerea celor două excepții invocate în cauză de intimata V. România SA.
Față de înscrisurile depuse la dosar, instanța se socotește lămurită și declară cercetarea procesului încheiată, conform art. 244 alin.1-3 din codul de procedură civilă (Legea nr. 134/2010).
Părțile sunt de acord ca dezbaterea fondului să aibă loc în aceeași zi.
Avocatul P. L. G., pentru contestatori, având cuvântul, solicită admiterea contestației așa cum a fost formulată, să se dispună anularea tuturor formelor de executare întocmite în dosarul de executare, precum și să se dispună suspendarea executării silite până la soluționarea contestației la executare. Prin Încheierea nr.1/21.03.2014 și prin somația imobiliară emise în dosarul de executare nr. 404/2014 al biroului executorilor judecătorești asociați I. D. și S. C. I., s-au stabilit în sarcina contestatorilor obligații de plată cu titlu de cheltuieli de executare, sume care sunt prea mari raportat la munca depusă de executorul judecătoresc. Astfel, solicită micșorarea onorariului executorului judecătoresc la o sumă rezonabilă, proporțional cu munca depusă. Conform Ordinului nr.2561/C/2012 al Ministerului Justiției, „onorariul minim este de 5.500 lei pus un procent de până la 0,5% din suma ce depășește 400.000 lei din valoarea creanței ce face obiectul executării silite”. Apreciază că instanța poate dispune reducerea onorariului executorului judecătoresc de la suma de 18.730, 24 lei la o sumă cuprinsă între 10.419,122 lei și 7.539,82 lei, cum va aprecia de cuviință. Apreciază că suma de 7.539,82 lei este mai mult decât îndestulătoare pentru executorul judecătoresc. Totodată solicită admiterea cererii prin care a solicitat suspendarea executării silite până la soluționarea contestației la executare. Privitor la cererea prin care au solicitat obligarea creditoarei la plata cheltuielilor de judecată efectuate în proces, arată că aceste cheltuieli le va solicita pe cale separată. Fără cheltuieli de judecată.
Contestatoarea personal, având cuvântul, solicită admiterea contestației așa cum a fost formulată.
Instanța potrivit art. 394 din Codul de procedură civilă (Legea nr. 134/2010), consideră că au fost lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept ale cauzei, închide dezbaterile și reține cauza pentru soluționare.
INSTANȚA
Sub nr._ din 14.04.2014 a fost înregistrată la instanță contestația la executarea silită începută în dosarul de executare nr. 404/2014 al biroului executorilor judecătorești asociați I. D. și S. C. I. din Iași, contestație formulată de contestatorii M. V. G. și M. L., în contradictoriu cu creditoarea . București.
Prin contestația la executare, contestatorii au solicitat:
- anularea tuturor formelor de executare întocmite în dosarul de executare;
- suspendarea executării silite până la soluționarea contestației la executare;
- obligarea creditoarei la plata cheltuielilor de judecată efectuate în proces.
În motivarea contestației, contestatorii au arătat că, prin Încheierea nr.1/21.03.2014 și prin somația imobiliară emise în dosarul de executare nr. 404/2014 al biroului executorilor judecătorești asociați I. D. și S. C. I., s-au stabilit în sarcina contestatorilor obligații de plată cu titlu de cheltuieli de executare, sume care sunt prea mari raportat la munca depusă de executorul judecătoresc. Astfel, contestatorii au solicitat micșorarea onorariului executorului judecătoresc la o sumă rezonabilă, proporțional cu munca depusă și conform Ordinului nr.2561/2012.
În drept, contestatorii au invocat prevederile art. 714 alin.2, art. 669 alin.4 din Codul de procedură civilă.
În dovedirea contestației, contestatorii au depus la dosar, în copie, Încheierea nr.1/21.03.2014 și somația imobiliară emise în dosarul de executare nr. 404/2014 al biroului executorilor judecătorești asociați I. D. și S. C. I.; Încheierea pronunțată la data de 17.03.2014 în dosarul civ. nr._ al Judecătoriei Bârlad.
Contestatorii au timbrat contestația cu 500 lei, taxă judiciară de timbru. Pentru diferența de 500 lei, reprezentând taxă judiciară de timbru, prin Încheierea pronunțată la data de 8.05.2014 instanța a acordat, la cererea contestatorilor, ajutor public judiciar constând în reducerea cu ½ a taxei judiciare de timbru (încheierea de la fila 37 dosar instanță).
Creditoarea . București a formulat întâmpinare (filele 51-52 dosar), prin care a ridicat excepția tardivității contestației, excepție motivată prin aceea că nu a fost respectat termenul prevăzut de art. 714 alin.2 din Codul de procedură civilă. Creditoarea a mai susținut că în contestația formulată contestatorii nu au indicat norma legală încălcată de executorul judecătoresc atunci când a stabilit cheltuielile de executare. În fapt, executorul judecătoresc a stabilit onorariul raportat întregii executări silite. În dosarul de executare contestatorii sunt urmăriți silit pentru un debit de 217.194,64 euro, iar executarea silită poartă asupra unui imobil proprietatea lor și contestatorii nu au dovedit că bunul imobil urmărit silit ar avea o valoare care să exceadă cotitatea debitului, astfel ca, la distribuirea prețului, executații să fie îndepărtați de la distribuire de către executor prin imputarea onorariului său.
Prin răspuns la întâmpinare, contestatorii au susținut că ei au formulat contestația în termen legal. Contestatorii au mai arătat că onorariul executorului judecătoresc, stabilit la limita maximă de 10%, nu se justifică, ci împovărează și mai mult contestatorii.
Contestatorii au depus la dosar, în copie, plicul cu care biroul executorilor judecătorești I. D. și S. C. I. le-a comunicat actele de executare contestate.
Biroul executorilor judecătorești asociați I. D. și S. C. I. a comunicat instanței, în copie, dosarul de executare nr. 404/2014.
Printr-un înscris depus la dosarul instanței la data de 7.08.2014 (fila 70), creditoarea . și . România SRL București au comunicat că, începând cu data de 25.07.2014, între . și . România SRL București, a intervenit contractul de cesiune autentificat cu nr. 346, prin care . cesionat către . România SRL București drepturile V. România ce decurg din contractul de credit, precum și drepturile decurgând din contractele de garanție accesorii, inclusiv drepturile litigioase. În aceste condiții, s-a solicitat introducerea în proces a . România SRL București, în calitate de succesor al V. România. Totodată, V. România SA a susținut că, urmare a cesiunii drepturilor litigioase deduse judecății, ea (V. România SA) nu mai are calitate procesuală pasivă în cauză.
La termenul de judecată din 18.09.2014, instanța a pus în discuția părților necesitatea introducerii în cauză a cesionarei de drepturi litigioase . România SRL București, împrejurare în care contestatorii M. V. G. și M. L. au arătat că într-adevăr a fost încheiat contractul de cesiune despre care a făcut vorbire V. România, și că despre această cesiune au fost înștiințați și ei, debitorii.
Debitorii au depus la dosar, în copie, notificarea privind transferul creanțelor emisă cu nr. 3623/31.07.2014 de către cedenta V. România și de către cesionara . România SRL București,
Din notificarea privind transferul creanțelor, sus arătată, rezultă că, la data de 25.07.2014, V. România a finalizat transferul drepturilor de creanță și a drepturilor accesorii decurgând din contractul de credit nr._/31.10.2012, către . România SRL București. În aceeași notificare, s-a consemnat că, la data de 30.06.2014, obligațiile de plată decurgând din contractul de credit nr._/31.10.2012, erau în sumă totală de 143.761,39 euro - fila 86 dosar.
Față de susținerile debitorilor, la termenul din 18.09.2014, instanța a introdus în proces pe creditoarea cesionară . România SRL București – încheierea de ședință din 18.09.2014, fila 82 dosar.
Din analiza actelor și lucrărilor dosarului, se rețin următoarele:
Prin convenția de credit nr._/31.10.2012, . București-Agenția Bârlad a împrumutat debitorilor M. V. G. și M. L. suma de 50.982,25 euro, pentru refinanțarea sumei de 61.597,02 CHF reprezentând credit, dobânzi, comisioane, alte sume aferente creditului acordat de V. România SA în baza convenției de credit ipotecar nr._/9.11.2007.
Prin convenția de credit nr._/31.10.2012, . București-Agenția Bârlad a împrumutat debitorilor M. V. G. și M. L. suma de 14.679,53 euro, pentru refinanțarea sumei de 17.740,88 CHF reprezentând credit, dobânzi, comisioane alte sume aferente creditului acordat de V. România SA în baza convenției de credit ipotecar nr._/15.02.2008.
Prin convenția de credit nr._/31.10.2012, . București-Agenția Bârlad a împrumutat debitorilor M. V. G. și M. L. suma de 145.242,01 euro, pentru refinanțarea sumei de 175.731,55 CHF reprezentând credit, dobânzi, comisioane alte sume aferente creditului acordat de V. România SA în baza convenției de credit ipotecar nr._/22.04.2008.
Prin contractul de garanție imobiliară autentificat cu nr. 3836/31.10.2012 la biroul notarului public F. L., debitorii M. V. G. și M. L. au garantat restituirea sumelor împrumutate prin contractele de credit nr._/31.10.2012, nr._/31.10.2012 și nr._/31.10.2012 prin constituirea unei ipoteci asupra imobilului situat în Bârlad, .. 2A, compus din casă de locuit (P + M) și din suprafața de 1.400 m.p. teren aferent.
Totodată, au fost încheiate: contractul de ipotecă mobiliară asupra conturilor accesoriu la convențiile de credit nr._/31.10.2012; contractul de ipotecă mobiliară asupra conturilor accesoriu la convențiile de credit nr._/31.10.2012; contractul de ipotecă mobiliară asupra conturilor accesoriu la convențiile de credit nr._/31.10.2012, contractele menționate privind 3 conturi deschise pe numele garantului M. V. G. la ..
Prin cererea înregistrată cu nr. 404/27.02.2014 la biroul executorilor judecătorești asociați I. D. și S. C. I. din Iași, creditoarea . București a solicitat începerea executării silite față de debitorii M. V. G. și M. L., în baza titlurilor executorii constând în convenția de credit nr._/31.10.2012, convenția de credit nr._/31.10.2012, convenția de credit nr._/31.10.2012, contractul de garanție imobiliară autentificat cu nr. 3836/31.10.2012, pentru recuperarea sumei totale de 217.194,67 euro, din care: 208.590,98 euro, credit principal restant; 7.878,94 euro, dobândă restantă; 724,75 euro, penalități. Creditoarea a solicitat ca executarea să se efectueze prin urmărirea silită a imobilului situat în Bârlad, ..2A, jud. V..
Prin Încheierea pronunțată la data de 17.03.2014 în dosarul civ. nr._ al Judecătoriei Bârlad, a fost admisă cererea pentru încuviințarea executării silite formulată de biroul executorilor judecătorești asociați I. D. și S. C. I. și s-a încuviințat executarea silită împotriva debitorilor M. V. G. și M. L., la cererea creditoarei ., în baza titlurilor executorii constând în convenția de credit nr._/31.10.2012, convenția de credit nr._/31.10.2012, convenția de credit nr._/31.10.2012, contractul de garanție imobiliară autentificat cu nr. 3836/31.10.2012, pentru suma totală de 217.194,67 euro, din care: 208.590,98 euro, credit principal restant; 7.878,94 euro, dobândă restantă; 724,75 euro, penalități, prin urmărirea silită a imobilului situat în Bârlad, ..2A.
Conform încheierii sus menționate, încuviințarea executării silite se extinde și asupra titlurilor executorii ce se vor emite de către executorul judecătoresc în cadrul procedurii de executare silită încuviințate.
Prin Încheierea nr.1/21.03.2014, emisă în dosarul de executare nr. 404/2014, biroul executorilor judecătorești I. D. și S. C. I. a stabilit că cheltuielile de executare în dosarul menționat sunt în sumă totală de 19.073,24 lei, din care: 80 lei taxă judiciară de timbru; 196 lei cheltuieli poștale, 60 lei taxă pentru notarea urmăririi silite imobiliare la Oficiul de cadastru și Publicitate Imobiliară; 7 lei taxă de verificare la Serviciul de Evidența Informatizată a Persoanelor; 18.730,24 lei, onorariu executor judecătoresc (TVA inclus).
Prin adresa din data de 1.04.2014, biroul executorilor judecătorești I. D. și S. C. I. a solicitat Biroului de Cadastru și Publicitate Imobiliară Bârlad notarea în cartea funciară nr._ a localității Bârlad a urmăririi silite imobiliare asupra imobilului situat în Bârlad, .. 2A, cu nr. cadastral_-C1, proprietatea debitorilor M. V. Gherorghe și M. L.. Această cerere a fost admisă, prin încheierea nr._/7.04.2014, emisă de Biroul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Bârlad.
În continuare, biroul executorilor judecătorești a emis somația imobiliară din data de 3.04.2014, prin care debitorii M. V. G. și M. L. au fost somați să plătească, creditoarei . suma de 217.194,67 lei euro (la cursul BNR din ziua plății) și suma de 19.073,24 lei, reprezentând cheltuieli de executare. În somație s-a menționat că, în cazul în care debitorii nu se vor conforma somației și nu vor achita sumele menționate, se va proceda la urmărirea silită a imobilului situat în Bârlad, .. 2A.
Încheierea nr.1/21.03.2014 privind cheltuielile de executare și somația imobiliară, sus menționate, au fost comunicate contestatorilor de către biroul executorilor judecătorești I. D. și S. C. I. cu recomandată poștală depusă la oficiul poștal la data de 8.04.2014 (fila 56 dosar instanță).
Prin adresa din data de 3.04.2014, biroul executorilor judecătorești a solicitat Primăriei Bârlad să comunice situația obligațiilor fiscale privind imobilul situat în Bârlad, .. 2A. La această solicitare, Primăria Bârlad a comunicat că debitorii figurează cu obligații fiscale restante în sumă de 2.006 lei pentru imobilul situat în Bârlad, .. 2A.
Prin adresele din data de 18.04.2014, biroul executorilor judecătorești a invitat debitorii M. V. G., M. L., precum și creditoarea . să se prezinte la sediul biroului executorilor judecătorești pentru numirea unui administrator sechestru care să asigure administrarea imobilului situat în Bârlad, ..2A, precum și să prezinte informații și acte doveditoare privind descrierea și, dacă este posibil, evaluarea imobilului. La această solicitare, debitorii au răspuns arătând că valoarea imobilului urmărit este de 500.000 euro, iar administratorul-sechestru al imobilului să fie L. C.. Totodată, L. C. a comunicat biroului executorilor judecătorești faptul că el este de acord să fie desemnat administrator-sechestru al imobilului în cauză.
Prin Încheierea din data de 19.05.2014, biroul executorilor judecătorești I. D. și S. C. I. l-a desemnat pe L. C. administrator-sechestru al imobilului situat în Bârlad, ..2A.
La data de 19.05.2014, biroul executorilor judecătorești I. D. și S. C. I. a întocmit procesul-verbal de situație imobiliară privind imobilul situat în Bârlad, .. 2A, compus din casă de locuit cu regim înălțime P + M, cu o suprafață construită la sol de 249 m.p., și din suprafața de 1.400 m.p. teren aferent (real măsurat: 1.403 m.p.).
Printr-o altă încheiere din data de 19.05.2014, biroul executorilor judecătorești l-a desemnat pe expertul Boazu S. pentru stabilirea valorii actuale de circulație a imobilului situat în Bârlad, ..2A
Privitor la excepția tardivității contestației, excepție ridicată de creditoarea ., potrivit art.714 alin.1 pct.1 din Codul de procedură civilă, contestația la executarea silită se poate face în termen de 15 zile de la data când contestatorul a luat cunoștință de actul de executare pe care îl contestă. Totodată, conform art. 714 alin.2 din Codul de procedură civilă, contestația împotriva încheierilor executorului judecătoresc se poate face în termen de 5 zile de la comunicare.
Așa cum s-a arătat mai sus, încheierea de stabilire a cheltuielilor de executare și somația imobiliară au fost depuse la oficiul poștal de către biroul executorului judecătoresc la data de 8.04.2014, iar contestația la executare a fost înregistrată la instanță la data de 14.04.2014, deci contestația la executare a fost formulată în cadrul termenului legal de 5 zile, termen care se calculează pe zile libere, conform art. 181 pct. 2 Cod.proc.civ.
Față de cele de mai sus, excepția tardivității contestației, ridicată de creditoarea . este neîntemeiată, urmând să fie respinsă.
Cu privire la excepția lipsei calității sale procesuale pasive, ridicată de creditoarea V. România SA, sunt incidente prevederile art. 39 alin.1 tz. I Cod.proc.civ., potrivit cărora „Dacă, în cursul procesului, dreptul litigios este transmis prin acte între vii cu titlu particular, judecata va continua între părțile inițiale”.
Actul de cesiune a dreptului litigios dintre cedenta . și cesionara . România SRL București a fost încheiat în cursul procesului, situație în care judecata trebuie să continue și în contradictoriu cu ..
Față de aceste considerente, excepția lipsei calității sale procesuale pasive, ridicată de creditoarea V. România SA, va fi respinsă, ca neîntemeiată.
Cu privire la fondul cauzei, sunt incidente prevederile Ordinului Ministerului Justiției nr. 2561/C/2012 pentru modificarea anexei la Ordinul ministrului justiției nr.2550/C/2006 privind aprobarea onorariilor minimale și maximale pentru serviciile prestate de executorii judecătorești.
Astfel, la art.1 nr. crt.3 lit.d pct.2 din Anexa la Ordinul ministrului justiției nr.2550/C/2006, modificată prin Ordinul Ministerului Justiției nr. 2561/C/2012, s-a prevăzut că, pentru activitatea prestată „Executări indirecte (urmărirea imobiliară și mobiliară a creanțelor)”, în cazul creanțelor în valoare de peste 400.000 lei onorariul minimal al executorului judecătoresc este de 5.500 lei plus un procent de până la 0,5% din suma care depășește 400.000 lei din valoarea creanței ce face obiectul executării silite.
În cauza ce face obiectul dosarului de executare silită nr. 404/2014 al biroului executorilor judecătorești asociați I. D. și S. C. I. este vorba de executarea unei creanțe de 217.194 euro care, la data emiterii de către biroul executorilor judecătorești a încheierii nr. 1/21.03.2014 pentru stabilirea cheltuielilor de executare, era echivalentul sumei de 973.376,63 lei (217.194 euro x 4,4816 lei/euro = 973.376,63 lei). Rezultă că este vorba de o creanță mai mare de 400.000 lei, pentru care, prin aplicarea unui procent de 0,5%, ar rezulta un onorariu minim al executorului judecătoresc de 8.309,55 lei.
Sunt de menționat și prevederile art. 39 alin.1 din Legea nr.188/2000, republicată, potrivit cărora „Executorii judecătorești au dreptul, pentru serviciul prestat, la onorarii minimale și maximale stabilite de ministrul justiției, cu consultarea Consiliului Uniunii Naționale a Executorilor Judecătorești. În cazul executării silite a creanțelor având ca obiect plata unei sume de bani, onorariile maxime sunt următoarele:
a) pentru creanțele în valoare de până la 50.000 lei inclusiv, onorariul maxim este de 10% din suma reprezentând valoarea creanței ce face obiectul executării silite;
b) pentru creanțele în valoare de peste 50.000 lei, dar până la 80.000 lei inclusiv, onorariul maxim este de 5.000 lei plus un procent de până la 3% din suma care depășește 50.000 lei din valoarea creanței ce face obiectul executării silite;
c) pentru creanțele în valoare de peste 80.000 lei, dar până la 100.000 lei inclusiv, onorariul maxim este de 5.900 lei plus un procent de până la 2% din suma care depășește 80.000 lei din valoarea creanței ce face obiectul executării silite;
d) pentru creanțele în valoare de peste 100.000 lei, onorariul maxim este de 6.300 lei plus un procent de până la 1% din suma care depășește 100.000 lei din valoarea creanței ce face obiectul executării silite”.
Rezulta că, pentru o creanță de 217.194 euro (echivalentul sumei de 973.376,63 lei), onorariul maxim al executorului judecătoresc ar trebui să fie în sumă de 14.946,43 lei. Însă, prin Încheierea nr.1/21.03.2014, biroul executorilor judecătorești a stabilit un onorariu al executorului judecătoresc în sumă de 18.730,24 lei.
Privitor la cheltuielile de executare, articolul 669 din Codul de procedură civilă prevede că:
„(1) Partea care solicită îndeplinirea unui act sau a altei activități care interesează executarea silită este obligată să avanseze cheltuielile necesare în acest scop. Pentru actele sau activitățile dispuse din oficiu, cheltuielile se avansează de către creditor.
(2) Cheltuielile ocazionate de efectuarea executării silite sunt în sarcina debitorului urmărit, în afară de cazul când creditorul a renunțat la executare, situație în care vor fi suportate de acesta, sau dacă prin lege se prevede altfel. De asemenea, debitorul va fi ținut să suporte cheltuielile de executare stabilite sau, după caz, efectuate după înregistrarea cererii de executare și până la data realizării obligației stabilite în titlul executoriu, chiar dacă el a făcut plata în mod voluntar. Cu toate acestea, în cazul în care debitorul, somat potrivit art. 658, a executat obligația de îndată sau în termenul acordat de lege, el nu va fi ținut să suporte decât cheltuielile pentru actele de executare efectiv îndeplinite, precum și onorariul executorului judecătoresc și, dacă este cazul, al avocatului creditorului, proporțional cu activitatea depusă de aceștia.
(3) Sunt cheltuieli de executare:
1. taxele de timbru necesare declanșării executării silite;
2. onorariul executorului judecătoresc, stabilit potrivit legii;
3. onorariul avocatului în faza de executare silită;
4. onorariul expertului, al traducătorului și al interpretului;
5. cheltuielile efectuate cu ocazia publicității procedurii de executare silită și cu efectuarea altor acte de executare silită;
6. cheltuielile de transport;
7. alte cheltuieli prevăzute de lege ori necesare desfășurării executării silite.
(4) Sumele datorate ce urmează să fie plătite se stabilesc de către executorul judecătoresc, prin încheiere, pe baza dovezilor prezentate de partea interesată, în condițiile legii. Aceste sume pot fi cenzurate de instanța de executare, pe calea contestației la executare formulate de partea interesată și ținând seama de probele administrate de aceasta. Dispozițiile art. 445 alin. (2) și (3) se aplică în mod corespunzător, iar suspendarea executării în privința acestor cheltuieli de executare nu este condiționată de plata unei cauțiuni."
(5) În cazul în care sumele stabilite potrivit alin. (4) nu pot fi recuperate de la debitor, din lipsa bunurilor urmăribile sau din alte cauze, ele vor fi plătite de creditor, care le va putea recupera de la debitor când starea patrimonială a acestuia o va permite, înăuntrul termenului de prescripție.
(6) Pentru sumele stabilite potrivit prezentului articol, încheierea constituie titlu executoriu atât pentru creditor, cât și pentru executorul judecătoresc.”
Din prevederile art. 669 Cod.proc.civ., rezultă că cheltuielile de executare sunt în sarcina debitorului urmărit, precum și că instanța poate cenzura cheltuielile de executare.
Față de volumul de activitate pe care executorul judecătoresc îl are de prestat în dosarul de executare silită și față de prevederile legale sus invocate, se apreciază că onorariul executorului judecătoresc, în sumă de 18.730,24 lei, așa acum a fost stabilit prin Încheierea nr.1/21.03.2014, este prea mare, astfel că se impune micșorarea acestuia spre onorariul minimal.
Această concluzie se impune deoarece, prin stabilirea în sarcina debitorilor-contestatori a unui onorariu al executorului judecătoresc în sumă de 18.730,24 lei, se cauzează contestatorilor o vătămare în sensul art. 711 alin.1 Cod.proc.civ.
Pentru considerentele arătate, contestația le executare dedusă judecății este apreciată ca fiind în parte întemeiată, urmând să fie admisă în parte, doar în sensul micșorării onorariului executorului judecătoresc.
În consecință, se va dispune micșorarea onorariului executorului judecătoresc stabilit prin Încheierea nr.1/21.03.2014 emisă în dosarul de executare nr. 404/2014 al biroului executorilor judecătorești asociați I. D. și S. C. I., de la suma de 18.730,24 lei, la suma de 9.000 lei (fără TVA inclus). Onorariul executorului judecătoresc astfel micșorat se va adăuga la celelalte cheltuieli de executare stabilite prin Încheierea nr.1/21.03.2014 emisă în dosarul de executare menționat.
În temeiul art. 719 alin.1 Cod.proc.civ., se va dispune îndreptarea Încheierii nr.1/21.03.2014 și a somației imobiliare emise la data de 3.04.2014 în dosarul de executare nr. 404/2014 al biroului executorilor judecătorești I. D. și S. C. I., în sensul de a se înscrie că onorariul executorului judecătoresc este de 9.000 lei (în loc de 18.730,24 lei, cât s-a menționat), sumă ce se va adăuga la celelalte cheltuieli de executare.
Consecință a celor de mai sus, se va respinge, ca neîntemeiată, cererea prin care contestatorii au solicitat anularea tuturor formelor de executare efectuate în dosarul de executare nr. 404/2014 al biroului executorilor judecătorești I. D. și S. C. I..
Cu privire la cererea de suspendare a executării silite, dat fiind că prin prezenta sentință s-a dispus doar îndreptarea Încheierii nr.1/21.03.2014 și a somației imobiliare emise la data de 3.04.2014 în dosarul de executare nr. 404/2014 al biroului executorilor judecătorești I. D. și S. C. I., instanța apreciază că nu se impune suspendarea executării silite, faptul micșorării onorariului executorului judecătoresc nefiind un motiv temeinic de suspendare a executării și nici un impediment la continuarea executării silite.
Pentru considerentele arătate și față de prevederile art. 718 Cod.proc.civ., se va respinge, ca neîntemeiată, cererea prin care contestatorii au solicitat suspendarea executării silite începută în dosarul de executare nr. 404/2014 al biroului executorilor judecătorești I. D. și S. C. I..
Potrivit art. 19 alin.1 din OUG nr. 51/2008 privind ajutorul public judiciar, „Dacă partea care a beneficiat de ajutor public judiciar cade în pretenții, cheltuielile procesuale avansate de către stat rămân în sarcina acestuia”.
Date fiind prevederile art. 19 alin.1 din OUG nr. 51/2008, suma de 500 lei, reprezentând taxă judiciară de timbru pentru care, prin încheierea pronunțată la data de 8.05.2014, s-a acordat contestatorilor ajutor public judiciar, sub forma scutirii de plată, urmează să rămână în sarcina statului.
Cu privire la cheltuielile de judecată, constând în suma de 500 lei, ce reprezintă taxa judiciară de timbru, plătită în cauză, contestatorii vor putea solicita, prin cerere adresată instanței, restituirea acestei sume, conform prevederilor art. 45 alin.2 din OUG nr.80/2013 privind taxele judiciare de timbru, după rămânerea definitivă a prezentei sentințe.
Totodată, se va lua act că, la termenul din 2.10.2014, avocatul contestatorilor și contestatoarea M. L., prezentă personal, au arătat că nu se mai solicită, în această fază procesuală, plata cheltuielilor de judecată efectate în proces.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge, ca neîntemeiată, excepția tardivității contestației la executare, ridicată de creditoarea . București.
Respinge, ca neîntemeiată, excepția lipsei calității sale procesuale pasive, ridicată de creditoarea . București.
Admite în parte contestația la executarea silită începută în dosarul de executare nr. 404/2014 al biroului executorilor judecătorești asociați I. D. și S. C. I. din Iași, contestație formulată de contestatorii M. V. G. (CNP-_), domiciliat în Bârlad, ..2A și M. L. (CNP-_), domiciliată în Bârlad, ., ., . cu:
- creditoarea cedentă ., cu sediul în București, Șoseaua P. nr.42, . 10, sector 2, înmatriculată la Registrul Comerțului cu nr. J_, înscrisă în registrul bancar cu nr. RP-PJR-048/10.04.2000, C. RO12564356, reprezentată convențional prin avocatul O. A. Ș., cu sediul în V., ., ., .> - creditoarea cesionară . SRL, cu sediul în București, Calea Ș. V. nr.133, Central Business Park, Clădirea A, ..26, sector 4, înregistrată la Registrul Comerțului București cu nr. J_, CUI_.
Micșorează onorariul executorului judecătoresc, stabilit prin Încheierea nr.1/21.03.2014 emisă în dosarul de executare nr. 404/2014 al biroului executorilor judecătorești asociați I. D. și S. C. I., de la suma de 18.730,24 lei, la suma de 9.000 lei (fără TVA inclus). Onorariul executorului judecătoresc, astfel micșorat, se va adăuga la celelalte cheltuieli de executare stabilite prin Încheierea nr.1/21.03.2014 emisă în dosarul de executare menționat.
Dispune îndreptarea Încheierii nr.1/21.03.2014 și a somației imobiliare emise la data de 3.04.2014 în dosarul de executare nr. 404/2014 al biroului executorilor judecătorești asociați I. D. și S. C. I., în sensul de a se înscrie că onorariul executorului judecătoresc este de 9.000 lei (în loc de 18.730,24 lei, cât s-a menționat), sumă ce se va adăuga la celelalte cheltuieli de executare.
Respinge, ca neîntemeiată, cererea prin care contestatorii au solicitat anularea tuturor formelor de executare efectuate în dosarul de executare nr. 404/2014 al biroului executorilor judecătorești asociați I. D. și S. C. I..
Respinge, ca neîntemeiată, cererea prin care contestatorii au solicitat suspendarea executării silite începută în dosarul de executare nr.404/2014 al biroului executorilor judecătorești asociați I. D. și S. C. I..
Ia act că debitorii-contestatori au renunțat la cererea privind plata cheltuielilor de judecată, în această fază procesuală.
Potrivit art. 19 alin.1 din OUG nr. 51/2008, suma de 500 lei, reprezentând taxă judiciară de timbru pentru care, prin încheierea pronunțată la data de 8.05.2014, s-a acordat contestatorilor ajutor public judiciar, sub forma scutirii de plată, rămâne în sarcina statului.
Cu apel în 10 zile de la comunicare, cererea de apel urmând să fie depusă la Judecătoria Bârlad.
Pronunțată în ședința publică din 2 octombrie 2014.
PREȘEDINTE, GREFIER,
T. I. M. A.
Red. T.I./06.10.2014
Tehnored./A.M./7 ex./ 13 Octombrie 2014
5 comunicări/
/
Acest document este preluat și procesat de o aplicație realizată gratuit de pentru .
Conținutul său poate fi preluat și utilizat cu citarea sursei:
| ← Pretenţii. Sentința nr. 693/2014. Judecătoria BÂRLAD | Plângere contravenţională. Sentința nr. 1332/2014.... → |
|---|








