Contestaţie la executare. Sentința nr. 2362/2014. Judecătoria BÂRLAD

Sentința nr. 2362/2014 pronunțată de Judecătoria BÂRLAD la data de 09-10-2014 în dosarul nr. 3314/189/2014

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA B.

JUDB

Sentința civilă nr. 2362

Ședința publică din data de 9 octombrie 2014

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE I. T.

Grefier VICTORIȚA T. C.

Pe rol soluționarea cererilor pentru constatarea nulității absolute a clauzelor contractuale abuzive înscrise la: art. 4.2, art. 4.5, art. 9.1 lit. h din contractul de credit nr.48/15.12.2006; art.4.1.3, art. 4.1.4, art. 4.4.3, art. 4.4.4 din contractul de credit nr. 228/15.09.2009; art. 4.1.4, art. 4.4, art. 6.3 din anexa nr.1 la actul adițional nr.10 la contractul de credit nr.228/15.09.2008 și pentru obligarea pârâtei C. B. la modificarea contractului aflat în curs de executare prin eliminarea clauzelor abuzive, cerere formulată de reclamanții P. M. C. (CNP-_) și P. C. (CNP-_), domiciliați în satul/., cu domiciliul procesual ales la Cabinetul avocatului Chiriece C. din B., . B, în contradictoriu cu pârâții C. B. SA București, cu sediul în București, Calea Victoriei nr.13; C. B.- Agenția B., cu sediul în B., ., .>. B., cu sediul în B., ., ., ., reprezentată prin Cabinetul Individual de Insolvență Chitariu E., cu sediul în B., . nr.132.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns pentru contestatori, avocat Chiriece C., legitimat cu împuternicire avocațială depusă la dosar, lipsind contestatorii și intimații.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care a învederat instanței că: obiectul dedus judecății este contestație la executare; procedura de citare este legal îndeplinită, prin serviciul registratură la data 30.09.2014, Cabinetul Individual de Insolvență Chitariu E. a depus la dosar precizări cu privire la . B., societate aflată în faliment.

Interogat de instanță, avocat Chiriece C. pentru contestatori, arată că P. M. C. și P. C. sunt soți și sunt asociați și administratori al . B..

Interogat de instanță, avocat Chiriece C. pentru contestatori, declară că nu mai are cereri de formulat și nu mai sunt alte incidente de soluționat, după care președintele deschide dezbaterile asupra fondului cauzei, conform art.392 C.pr.civ.

Avocat Chiriece C. pentru contestatori, solicită admiterea acțiunii, să se constate nulitatea absolută a clauzelor contractuale abuzive incluse în contractul de credit și obligarea intimatei C. B. la modificarea contractului aflat în curs de executare prin eliminarea clauzelor abuzive. Interesul promovării acestei contestații la executare îl constituie clauza prin care părțile au renunțat la beneficiul de discuțiune și diviziune. Precizează că nu există dovada negocierii actelor de către garanți, C. B. nu a fost de bună credință, rezultând un dezechilibru semnificativ între părți. Contestatorii nu au cunoscut ceea ce au semnat, deoarece nu au cunoștințe de specialitate. Pentru aceste motive solicită anularea clauzelor abuzive și obligarea intimatei C. B. la eliminarea acestor clauze. Fără cheltuieli de judecată.

Considerând că au fost lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept ale cauzei, în temeiul art. 394 C.pr.civ, președintele închide dezbaterile.

INSTANȚA

Prin cererea înregistrată la această instanță cu nr. 314/189 din 4.08.2014, reclamanții P. M. C. și P. C. au solicitat ca, în contradictoriu cu pârâții C. B. SA București, C. B.- Agenția B. și . B., reprezentată prin Cabinetul Individual de Insolvență Chitariu E. din B.:

- să se constate nulitatea absolută a clauzelor contractuale abuzive înscrise la:

- art. 4.2, art. 4.5, art. 9.1 lit. h din contractul de credit nr.48/15.12.2006;

- art.4.1.3, art. 4.1.4, art. 4.4.3, art. 4.4.4 din contractul de credit nr. 228/15.09.2009;

- art. 4.1.4, art. 4.4, art. 6.3 din anexa nr.1 la actul adițional nr.10 la contractul de credit nr.228/15.09.2008;

- să fie obligată pârâta C. B. la modificarea contractului aflat în curs de executare prin eliminarea clauzelor abuzive.

În motivarea acestei cereri, reclamanții au susținut că la art. 4.2 din contractul de credit nr.48/15.12.2006 s-a menționat că banca are dreptul să modifice procentul de dobândă în funcție de costul resurselor de finanțare sau de evoluția dobânzilor pe piața financiar-bancară sau în cazul modificării performanței financiare a clientului. Această clauză oferă băncii dreptul de a modifica rata dobânzii, fără ca noua rată să fie negociată cu clientul. Deoarece în clauza menționată nu au fost stabilite criterii obiective de stabilire a dobânzii curente, clauza nu este definită în mod inteligibil pentru consumator, fiind încălcate astfel prevederile art. 4 alin.6 din Legea nr. 193/2000, limbajul folosit nefiind ușor inteligibil.

Potrivit art. 93 lit. f din OG nr. 21/1992, în cazul contractelor încheiate cu consumatorii, furnizorii de servicii financiare sunt obligați să menționeze în contract tipul de dobândă, variabilă și/sau fixă. Totodată, art. 93 lit. h din OG nr. 21/1992 prevede că sunt interzise clauzele contractuale care dau dreptul furnizorului de servicii financiare să modifice unilateral clauzele contractului, fără încheierea unui act adițional.

La art. 4.2 din contractul de credit nr.48/15.12.2006 s-a menționat că, pentru creditul acordat, clientul datorează un comision de gestiune de 1%. Acest comision nu reprezintă altceva decât o dobândă mascată, iar această disimulare a dobânzii echivalează cu un dol. Disimularea unei părți a dobânzii sub denumirea de comision este o dovadă a relei-credințe a băncii care percepe un astfel de comision și constituie o modalitate de procurare a unui avantaj concurențial contrar uzanțelor cinstite ale comercianților. Această clauză nu a fost negociată de către reclamanți direct cu creditoarea C. B., astfel că, față de prevederile art. 4 din Legea nr. 193/2000, clauza este abuzivă. Jurisprudența europeană a afirmat că buna-credință presupune credința rezonabilă a băncii că un consumator ar fi acceptat clauzele introduse în contractul preformulat și în urma unei negocieri individuale.

La art. 9.1 lit. h din contractul de credit nr.48/15.12.2006, s-a menționat că C. B. are dreptul de a modifica procentul de dobândă și nivelul comisioanelor. Această clauză este abuzivă deoarece nu prezintă criterii obiective pentru a recurge la acest demers.

Articolele 4.1.3 și 4.1.4 din contractul de credit nr. 228/15.09.2009 sunt abuzive prin prisma art. art. 93 lit. h din OG nr. 21/1992, care interzic clauzele contractuale prin care furnizorul de servicii financiare modifică unilateral clauzele contractului, fără încheierea unui act adițional.

Articolele 4.4.3 și 4.4.4 din contractul de credit nr. 228/15.09.2009, referitoare la comisioanele datorate de client, sunt abuzive față de prevederile OG nr.50/2010 care limitează comisioanele ce pot fi datorate băncii, iar comisionul de reanaliză, de reevaluare și de rambursare anticipată, menționate în aceste clauze, nu se regăsesc în lege.

Articolul 6.3 din anexa nr.1 la actul adițional nr.10 la contractul de credit nr.228/15.09.2008 s-a menționat că fiecare garant real/fideiusor, renunțând la beneficiul de discuțiune și diviziune, garantează îndeplinirea de către client a obligațiilor asumate. Prin actul adițional, s-a renunțat la beneficiul de discuțiune și de diviziune, astfel că, pentru a-și realiza creanța, banca se poate îndrepta fie împotriva debitorului principal, fie a debitorilor accesorii. Această practică a băncii încalcă orice principiu de echitate și morală și se materializează prin adoptarea de contracte de adeziune ce sunt impuse consumatorilor fără posibilitatea de a fi negociate și care impun cerințe și condiții favorabile creditorilor. Această clauză prin care giranții au renunțat la beneficiul de discuțiune și diviziune este lovită de nulitate absolută, nefiind negociată direct și creând în detrimentul acestora și contrar cerinței bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, mai exact între obligația pe care aceștia și-au asumat-o prin semnarea în calitate de giranți a contractului de credit și modalitatea de interpretare a acesteia de către bancă. Art. 1 alin.1 din Legea nr. 193/2000 prevede că orice contract încheiat între comercianți și consumatori va cuprinde clauze contractuale clare, fără echivoc, pentru înțelegerea cărora nu sunt necesare cunoștințe de specialitate. În lipsa unor clauze de interpretare pe înțelesul consumatorilor, noțiunile beneficiul de discuțiune și beneficiul de diviziune sunt străine consumatorilor și, în cauza de față, reclamantul nu a înțeles efectele asumării unei asemenea obligații, reclamantul nefiind calificat pentru a înțelege astfel de noțiuni. Chiar și în caz de dubiu asupra interpretării unei clauze contractuale, potrivit art. 1 alin.2 din Legea nr. 193/2000, acestea vor fi interpretate în favoarea consumatorului, fiind inechitabil ca girantul, respectiv contestatorul din cauza de față, să fie obligat la plata unei datorii pe care acesta a înțeles să o achite numai dacă debitorul principal ar fi insolvabil. Reclamanții au susținut că, clauza prin care girantul a renunțat la beneficiul de discuțiune și de diviziune este lovită de nulitate absolută și că începerea în acest mod a executării silite de către creditoare, fără a trece mai întâi la urmărirea debitorului principal, este nelegală. Consimțământul dat de consumator la momentul încheierii contractului este considerat de legiuitor inexistent întrucât a fost exprimat în contextul unei stări de constrângere financiară, stare de care C. B., în calitate de comerciant, a înțeles să se folosească și astfel să impună obligații excesive cocontractantului, aflat într-o poziție defavorabilă.

În dovedirea cererii, reclamanții au depus la dosar, în copie, contractul de credit nr. 48/15.12.2006; contractul de credit nr. 228/15.09.2009 și actele adiționale la acest contract.

Inițial, cererea reclamanților P. M. C. și P. C. (pentru constatarea nulității absolute a clauzelor abuzive înscrise la: art. 4.2, art. 4.5, art. 9.1 lit. h din contractul de credit nr.48/15.12.2006; art.4.1.3, art. 4.1.4, art. 4.4.3, art. 4.4.4 din contractul de credit nr. 228/15.09.2009; art. 4.1.4, art. 4.4, art. 6.3 din anexa nr.1 la actul adițional nr.10 la contractul de credit nr.228/15.09.2008) a fost formulată în cadrul dosarului civ. nr._ al Judecătoriei B., dosar ce are ca obiect contestație la executare.

Prin sentința civ. nr. 1800/31.07.2014, pronunțată de Judecătoria B. în dosarul nr._, au fost soluționate capetele de cerere ce vizau contestația la executare, iar cererile prin care reclamanții au solicitat constatarea nulității absolute a clauzelor abuzive înscrise la: art. 4.2, art. 4.5, art. 9.1 lit. h din contractul de credit nr.48/15.12.2006; art.4.1.3, art. 4.1.4, art. 4.4.3, art. 4.4.4 din contractul de credit nr. 228/15.09.2009; art. 4.1.4, art. 4.4, art. 6.3 din anexa nr.1 la actul adițional nr.10 la contractul de credit nr.228/15.09.2008 și obligarea pârâtei C. B. la modificarea contractului aflat în curs de executare prin eliminarea clauzelor abuzive au fost disjunse și înregistrate distinct, aceste din urmă cereri făcând obiectul dosarului civ. nr._, dedus în prezent judecății.

Prin întâmpinare, referitor la cererea prin care reclamanții au solicitat constatarea clauzelor abuzive din contractele de credit, pârâta C. B. a solicitat respingerea acestei cereri, deoarece contractele de credit au fost încheiate cu ., în calitate de împrumutat, persoana juridică menționată obținând un credit în vederea asigurării resurselor financiare necesare desfășurării activității sale comerciale, iar reclamanții au calitate de avaliști ai biletelor la ordin emise de societatea împrumutată, deci nu îndeplinesc condițiile de consumator. Astfel, art. 2 alin.1 din Legea nr. 193/2000 definește calitatea de consumator ca fiind orice persoană fizică sau un grup de persoane fizice care acționează din afara activității sale comerciale, industriale sau de producție, artizanale sau liberale. Cu privire la susținerea reclamanților, potrivit cărora ei nu ar fi cunoscut semnificația expresiilor „beneficiu de discuțiune” și „beneficiu de diviziune”, menționate în anexa la contract, pârâta C. B. a invocat principiul potrivit căruia „nimeni nu poate fi considerat că nu cunoaște legea”. Împrejurarea că reclamanții au avalizat biletele la ordin, fapt consemnat în contractele de credit încheiate, pe care le-au semnat, atestă că ei au citit și au înțeles ce înseamnă fidejusiunea/cauțiunea, clauzele contractelor fiind clare și lipsite de echivoc. În plus, chiar art. 1662 și art. 1667 alin.1 din Codul civil din 1864, în vigoare la data încheierii contractelor de credit în discuție, prevăd posibilitatea pentru fidejusor să renunțe la beneficiul de discuțiune și de diviziune. Beneficiul de diviziune nu poate fi invocat dacă fidejusorul a renunțat la el ori dacă prin convenție s-a prevăzut clauza solidarității între fidejusori, ceea ce înseamnă tot o renunțare la diviziune. În cauza de față, reclamanții au garantat solidar pe debitoarea ., renunțând în mod expres la acest beneficiu, prin semnarea contractului de credit. Prin renunțarea la beneficiul diviziunii și al discuțiunii, banca are dreptul de a urmări direct pe fiecare garant pentru acoperirea întregii creanțe, fără a fi condiționată de urmărirea, în prealabil, a debitorului.

Din analiza actelor și lucrărilor dosarului, se rețin următoarele:

Prin contractul de credit nr. 48/15.12.2006, modificat și completat prin actul adițional nr.1/15.09.2008, actul adițional nr.2/1.06.2009 și Anexa nr.1 la actul adițional nr.2, creditoarea C. B.-Agenția B. a împrumutat clientului . B., reprezentată prin P. C. și P. M. C., suma de 60.000 lei, pentru o perioadă de 84 de luni, începând cu data de 22.12.2006, până la data de 20.12.2013, pentru investiții (achiziționarea imobilului situat în B., ., . care se adaugă dobânzile și comisioanele menționate în contract. P. M. C. și P. C., în calitate de asociați și administratori ai . B., au semnat contractul menționat la rubrica „Client”.

Prin art. 7.1 din contractul nr. 48/15.12.2006, P. M. C. și P. C., asociați și administratori ai ., au renunțat la beneficiul de discuțiune și de diviziune, în condițiile Codului civil.

La art. 4.2 din contractul de credit nr.48/15.12.2006, s-a prevăzut că, pe parcursul utilizării și rambursării creditului, C. B. are dreptul să modifice procentul de dobândă în funcție de costul surselor de finanțare sau evoluția dobânzilor pe piața financiar-bancară sau în cazul modificării performanței financiare a clientului. Noul procent de dobândă se va comunica clientului în scris cu cel puțin 5 zile lucrătoare înainte de data intrării în vigoare. În cazul în care împrumutatul nu este de acord cu noul nivel de dobândă, acesta este obligat să restituie creditul aflat în sold și costurile aferente în termen de 45 de zile calendaristice de la data comunicării noului nivel de dobândă.

La art. 4.5 din contractul de credit nr.48/15.12.2006 s-a prevăzut că, pentru creditul acordat, clientul plătește C.-ului un comision de gestiune de 1%, care inițial se va aplica, flat, la valoarea creditului aprobat și se va încasa la data efectuării primei trageri din credit. Pe parcursul derulării creditului, comisionul de gestiune se va percepe anual și se va aplica, flat, la soldul creditului înregistrat la „aniversarea” acestuia. La determinarea datei de „aniversare” a creditului se va lua în calcul data efectuării primei trageri de credit.

La art. 9.1 lit. h din contractul de credit nr.48/15.12.2006 s-a prevăzut că C. B. are dreptul să modifice procentul de dobândă și nivelul comisioanelor, pe parcursul derulării contractului de credit.

Prin art. 6.2.1 din Anexa nr. 1 la Actul adițional nr.2 la contractul de credit nr. 48/15.12.2006 s-a menționat că, drept garanție personală pentru restituirea creditului, . emite bilet la ordin, stipulat fără protest, în alb, avalizat de administratorii firmei, iar clientul a împuternicit banca să îl completeze la data scadenței sau în orice moment cu suma corespunzătoare reprezentând suma totală datorată de client în baza contractului de credit.

Pentru garantarea restituirii împrumutului acordat prin contractul de credit nr. 48/15.12.2006, s-a constituit garanție reală imobiliară rang I asupra imobilului situat în B., ., ., ., proprietatea ., în baza contractului de ipotecă nr. 200/2006, autentificat cu nr. 5818/21.12.2006, garanție reală mobiliară asupra soldurilor creditoare prezente și viitoare deschise la C. B..

Prin contractul de credit nr. 228/15.09.2008, încheiat de creditoarea C. B.-Agenția B., cu împrumutata . B. și cu garanții-avaliști P. C. și P. M. C., creditoarea C. B.-Agenția B. a împrumutat debitoarei . B. suma de 94.000 lei, la care se adaugă dobânzile și comisioanele prevăzute în contract, pentru satisfacerea nevoilor curente de capital. Împrumutul a fost acordat pentru o perioadă de 12 luni, începând cu data de 23.09.2011, până la data de 22.09.2012.

Prin art. 6.1 din contractul nr. 228/15.09.2008, P. M. C. și P. C., asociați și administratori ai ., au renunțat la beneficiul de discuțiune și de diviziune, în condițiile Codului civil, banca putând să se despăgubească prin executarea silită a tuturor bunurilor mobile și imobile, prezente și viitoare ale acestora.

Prin art. 6.2.1 din contractul de credit nr. 228/15.09.2008 s-a menționat că, drept garanție personală pentru restituirea creditului, . emite bilet la ordin, stipulat fără protest, în alb, avalizat de administratorul societății, iar clientul a împuternicit banca să îl completeze la data scadenței sau în orice moment cu suma corespunzătoare reprezentând suma totală datorată de client în baza contractului de credit.

Pentru garantarea restituirii împrumutului acordat prin contractul de credit nr. 228/15.09.2009, s-a constituit garanție reală imobiliară rang II asupra imobilului situat în B., ., ., ., proprietatea debitoarei ., garanție reală mobiliară asupra soldurilor creditoare prezente și viitoare deschise la C. B., gaj fără deposedare asupra autoturismului Volkswagen Passat înmatriculat cu nr._ .

La art.4.1.3 din contractul de credit nr. 228/15.09.2009, s-a prevăzut că banca are dreptul de a revizui oricând dobânda de bază în cadrul duratei unei facilități de credit și până la plata totală de către client a datoriilor către bancă, în concordanță cu prevederile legale în vigoare și în scopul reflectării condițiilor pieței sau a modificărilor circumstanțelor în care aceasta a fost inițial acordată, prin referire la valoarea unui indice da referință sau al unei /unor rate de dobândă practicate pe piața financiar-bancară sau stabilită de bancă pe baza unei/unui astfel de rate/indice.

La art. 4.1.4 din contractul de credit nr. 228/15.09.2009, s-a prevăzut că, cu excepția modificării dobânzii de bază determinată/exprimată în funcție de LIBOR/EURIBOR/ROBOR, care nu este notificabilă, fiind indice de referință public, modificarea dobânzii de bază va intra în vigoare în 5 zile de la momentul la care banca îi va aduce la cunoștință această modificare clientului. Modificarea dobânzii de bază poate fi adusă la cunoștință clientului prin extrasul de cont sau printr-un alt mod convenit de părți. Clientul are la dispoziție 7 zile lucrătoare de la data comunicării modificării să accepte noul nivel al dobânzii sau să ramburseze anticipat facilitarea de credit acordată de bancă într-un interval de timp de 45 de zile de la data notificării. În cazul în care clientul nu rambursează anticipat facilitarea de credit în aceste condiții sau achită ratele scadente conform noului nivel al dobânzii de bază, înseamnă că a acceptat modificarea acesteia.

La art. 4.4.3 din contractul de credit nr. 228/15.09.2009, s-a prevăzut că, între comisioanele pe care clientul trebuie să le plătească, este comisionul de evaluare de 0,10%, ce se aplică pe tranșe de valori, la valoarea de evaluare și, după caz, reevaluare a bunului constituit drept garanție (înainte de aplicarea coeficientului de risc) și se încasează în termen de maxim 5 zile lucrătoare de la data efectuării evaluării.

La art. 4.4.4 din contractul de credit nr. 228/15.09.2009, s-a prevăzut că împrumutatul are obligația de plată și a următoarelor comisioane: comisionul de reanaliză de 0,3%; comisionul de rescadențare/reeșalonare de 0,7%, comisionul de rambursare anticipată de 1%.

Pentru garantarea restituirii la scadență a sumelor împrumutate prin cele două contracte de credit, debitoarea . B. a emis următoarele bilete la ordin:

- biletul la ordin . nr._ din data de 22.09.2011, emis în B., pentru suma de 102.450,62 lei, scadent la data de 2.11.2012, la ordinul C. B.-Agenția B., biletul la ordin fiind avalizat de P. C. pentru .. La data de 2.11.2012, acest bilet la ordin a fost refuzat la plată în totalitate, pentru motivul că societatea era în insolvență.

- biletul la ordin . nr._ din data de 22.09.2011, emis în B., pentru suma de 102.450,62 lei, scadent la data de 2.11.2012, la ordinul C. B., biletul la ordin fiind avalizat de P. M. C. pentru .. La data de 2.11.2012, acest bilet la ordin a fost refuzat la plată în totalitate, pentru motivul că societatea era în insolvență.

Ulterior, la contractul de credit nr. 228/15.09.2008 au fost încheiate actele adiționale nr.1/22.10.2008, nr. 2/12.11.2008, nr._, nr. 4/22.04.2009, nr._, nr. 6/22.09.2009, nr.7/23.09.2010, nr.8/22.09.2011, nr.9/31.10.2011, nr. 10/30.11.2011 și anexa nr.1 la actul adițional nr.10 la contractul de credit nr.228/15.09.2008 (Contractul de facilitare de linie de credit revocabilă nr. 228/15.09.2009),

La art. 4.1.4 din anexa nr.1 la actul adițional nr.10 la contractul de credit nr.228/15.09.2008 (Contract de facilitare de linie de credit revocabilă nr. 228/15.09.2009), s-a prevăzut că, cu excepția modificării dobânzii de bază determinată/exprimată în funcție de LIBOR/EURIBOR/ROBOR, care nu este notificabilă, fiind indice de referință public, modificarea dobânzii de bază va intra în vigoare în 5 zile de la momentul la care banca îi va aduce la cunoștință această modificare clientului. Modificarea dobânzii de bază poate fi adusă la cunoștință clientului prin extrasul de cont sau printr-un alt mod convenit de părți. Clientul are la dispoziție 7 zile lucrătoare de la data comunicării modificării să accepte noul nivel al dobânzii de bază sau să ramburseze anticipat facilitățile de credit acordate de bancă. În cazul în care clientul nu rambursează anticipat facilitățile de credit în aceste condiții sau achită ratele scadente conform noului nivel al dobânzii de bază, înseamnă că a acceptat modificarea acesteia.

La art. 4.4 („comisioane”) din anexa nr.1 la actul adițional nr.10 la contractul de credit nr.228/15.09.2008 (Contract de facilitare de linie de credit revocabilă nr. 228/15.09.2009), s-a menționat că împrumutatul va plăti băncii următoarele comisioane:

-pct. 4.4.1.: comision de reanaliză de 0,3% din valoarea creditului reanalizat (min. 50 lei, max. 400 lei) pentru modificări de clauze care se finalizează prin semnarea unui act adițional. Acest comision se percepe și pentru prelungirea valabilității liniei de credit sau transformarea în credit pe termen scurt. Se percepe integral la semnarea actului adițional la contractul de credit;

-pct. 4.4.2.: comision de prelungire de 0,8% aplicat la valoarea facilității prelungite, ce va fi plătit la data încheierii actului adițional. Acest comision se aplică și în situația în care se stabilește un grafic de rambursare eșalonat pentru facilitarea ajunsă la scadență, dar care nu poate fi rambursată într-o singură tranșă;

-pct. 4.4.4.: comision de garantare aferent garanției obținute de la FNGCIMM, de 2,45% pe na, valabil pentru întreaga perioadă de creditare, calculat la soldul finanțării garantate, proporțional cu perioada de garantare, plătibil în echivalent lei, la data prelungirii liniei de credit;

-pct. 4.4.4.: alte comisioane: a) în cazul în care clientul contractează un credit de la alte societăți de finanțare în vederea rambursării creditului C. B. SA, clientul plătește un comision de refinanțare de 3%, aplicat asupra soldului creditului de refinanțat; b) comision de rambursare anticipată de 1% ce va fi plătit în valuta în care sunt exprimate sumele asupra cărora se calculează, va fi calculat asupra sumei ce se rambursează anticipat și datorat odată cu plata acesteia; c) comision de 0,7% în cazul rescadențării/reeșalonării/restructurării creditului, aplicat asupra valorii rescadențate/reeșalonate/restructurate în cazul producerii acestor evenimente. Clientul are obligația de a plăti băncii orice comisioane și costuri conform condițiilor generale de afaceri ale băncii.

La art. 6.3 din anexa nr.1 la actul adițional nr.10 la contractul de credit nr.228/15.09.2008 (Contract de facilitare de linie de credit revocabilă nr. 228/15.09.2009), s-a prevăzut că fiecare garant real/fideiusor, în mod irevocabil și necondiționat, renunțând la beneficiul de discuțiune și diviziune, garantează băncii îndeplinirea întocmai de către client a tuturor obligațiilor sale asumate prin documentele de finanțare și se obligă față de bancă ca, oricând clientul nu plătește la scadență orice sumă datorată în baza sau în legătură cu orice document de finanțare, să plătească imediat băncii, la cererea acesteia, această sumă.

Așa cum s-a expus mai sus, fiecare din cele două contracte de credit, respectiv contractul de credit nr.48/15.12.2006 și contractul de credit nr. 228/15.09.2009, a fost încheiat de C. B. cu împrumutata ..

Conform art.2 alin.1 din Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între profesioniști și consumatori, republicată, „Prin consumator se înțelege orice persoană fizică sau grup de persoane fizice constituite în asociații, care, în temeiul unui contract care intră sub incidența prezentei legi, acționează în scopuri din afara activității sale comerciale, industriale sau de producție, artizanale ori liberale”.

Totodată, potrivit art. 3 alin.2 din aceeași lege clauzele contractuale prevăzute în temeiul altor acte normative în vigoare nu sunt supuse dispozițiilor Legii nr. 193/2000.

Legea nr. 193/2000 transpune prevederile Directivei Consiliului 93/13/CEE din 5 aprilie 1993 privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene (JOCE) nr. L 95 din 21 aprilie 1993.

Articolul 2 lit. b din Directiva Consiliului 93/13/CEE din 5 aprilie 1993 prevede că prin consumator se înțelege „orice persoană fizică ce în cadrul contractelor reglementate de prezenta directivă, acționează în scopuri care se află în afara activității sale profesionale”.

Totodată, în sensul legislației privind protecția consumatorilor pct. 13 din Anexa nr. 1 a Legii nr. 296/2004 privind Codul consumului, republicată, definește noțiunea de consumator ca fiind „orice persoană fizică sau grup de persoane fizice constituite în asociații, care acționează în scopuri din afara activității sale comerciale, industriale sau de producție, artizanale ori liberale”.

În același sens sunt și prevederile art. 2 pct. 2 din OG nr. 21/1992 privind protecția consumatorilor, republicată, conform cărora prin consumator se înțelege orice persoană fizică sau grup de persoane fizice constituite în asociații, care acționează în scopuri din afara activității sale comerciale, industriale sau de producție, artizanale ori liberale.

Atât din cuprinsul Directivei Consiliului 93/13/CEE din 5 aprilie 1993, cât și din cuprinsul Legii nr. 193/2000 și al Legii nr. 296/2004, rezultă că prin consumator care poate sesiza cu privire la clauzele abuzive din contracte se înțelege doar persoana fizică.

Or, în prezenta cauză cele două contracte de credit nr.48/15.12.2006 și nr. 228/15.09.2009 au fost încheiate de C. B. cu împrumutata ., care este persoană juridică, situație care nu intră sub incidența Legii nr. 193/2000. În aceste condiții, reclamanții nu pot invoca existența unor clauze abuzive în contractele de împrumut încheiate de persoana juridică . și pe care reclamanții le-au garantat prin avalizarea a două bilete la ordin emise tot de persoana juridică ..

De asemenea, reclamanții nu pot invoca necunoașterea semnificației noțiunilor de „beneficiu de discuțiune” și „beneficiu de diviziune”, deoarece, la data încheierii celor două contracte de credit nr.48/15.12.2006 și nr.228/15.09.2008, noțiunile menționate erau reglementate prin art. 1662 și art. 1667 alin.1 din Codul civil din 1864, în vigoare la data încheierii contractelor de credit.

Față de considerentele arătate, cererea prin care reclamanții au solicitat să se constate nulitatea absolută a clauzelor contractuale abuzive înscrise la: art. 4.2, art. 4.5, art. 9.1 lit. h din contractul de credit nr.48/15.12.2006; art.4.1.3, art. 4.1.4, art. 4.4.3, art. 4.4.4 din contractul de credit nr. 228/15.09.2009 ; art. 4.1.4, art. 4.4, art. 6.3 din anexa nr.1 la actul adițional nr.10 la contractul de credit nr.228/15.09.2008, urmează să fie respinsă, ca neîntemeiată.

În consecință, se va respinge, ca neîntemeiată, și cererea prin care reclamanții au solicitat să fie obligată pârâta C. B. la modificarea contractului aflat în curs de executare prin eliminarea clauzelor abuzive.

Se va lua act că reclamanții nu au solicitat cheltuieli de judecată.

Potrivit art. 29 alin.1 lit. f din OUG nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, acțiunea reclamanților este scutită de taxă judiciară de timbru.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge, ca neîntemeiate, cererile pentru constatarea nulității absolute a clauzelor contractuale abuzive înscrise la: art. 4.2, art. 4.5, art. 9.1 lit. h din contractul de credit nr.48/15.12.2006; art.4.1.3, art. 4.1.4, art. 4.4.3, art. 4.4.4 din contractul de credit nr. 228/15.09.2009; art. 4.1.4, art. 4.4, art. 6.3 din anexa nr.1 la actul adițional nr.10 la contractul de credit nr.228/15.09.2008 și pentru obligarea pârâtei C. B. la modificarea contractului aflat în curs de executare prin eliminarea clauzelor abuzive, cerere formulată de reclamanții P. M. C. (CNP-_) și P. C. (CNP-_), domiciliați în satul/., cu domiciliul procesual ales la Cabinetul avocatului Chiriece C. din B., . B, în contradictoriu cu pârâții:

- C. B. SA București, cu sediul în București, Calea Victoriei nr.13;

- C. B.- Agenția B., cu sediul în B., ., .>

- . B., cu sediul în B., ., ., ., reprezentată prin Cabinetul Individual de Insolvență Chitariu E., cu sediul în B., . nr.132.

Ia act că reclamanții nu au solicitat cheltuielile de judecată.

Cu apel în 30 de zile de la comunicare, cererea de apel urmând să fie depusă la Judecătoria B..

Pronunțată în ședința publică din 9 octombrie 2014.

PREȘEDINTE, GREFIER,

T. I. C. VICTORIȚA T.

Red.T.I

Tehnored. C.V.T./15.10.2014/10ex

comunicari 8 /

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Sentința nr. 2362/2014. Judecătoria BÂRLAD