Pretenţii. Sentința nr. 2318/2014. Judecătoria BÂRLAD
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2318/2014 pronunțată de Judecătoria BÂRLAD la data de 07-10-2014 în dosarul nr. 2389/189/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA B.
JUDB
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 2318/2014
Ședința publică de la 07 Octombrie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE G. B.
Grefier C. M.
Pe rol judecarea cauzei Civil privind pe reclamant . cu sediul în B., ., jud.V. și pe pârât P. TUDORIȚA domiciliată în B., . nr.17 ., ., având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședința publică lipsind: - pârât - P. TUDORIȚA și - reclamant - ..
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care;
Verificînd competența de soluționare a cauzei în temeiul art.131 cod pr.civilă, instanța constată că este competentă general, material și teritorial să judece pricina în temeiul art. 94 pct.1 lit.j cod pr.civilă rap.la art.107 cod pr.civilă.
Încuviințează pentru reclamantă proba cu înscrisuri solicitată prin cerere.
Ia act că pîrîta nu a solicitat probe prin întîmpinare potrivit disp.art.205 cod pr.civilă.
Estimează durata de soluționare a cauzei cu finalitate la termenul de astăzi și reține cauza în pronunțare.
INSTANȚA :
În urma deliberării în secret în Camera de Consiliu, conform art. 395 C.pr.civ., a adoptat următoarea hotărâre:
I. Procedura de judecată
A. Cererea de chemare în judecată
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 06.06.2014 sub număr de dosar_ repartizat in mod aleatoriu spre competentă soluționare completului C. civil 2, reclamanta S.C. Compania de Utilități Publice S.A. a chemat în judecată pe pârâta P. Tudorița, solicitând instanței, obligarea acesteia la plata sumei de 564,02 lei reprezentând contravaloarea serviciului de salubrizare prestat în perioada 31.01._14 și la suma de 47,90 lei reprezentând majorări de întârziere aferente debitului solicitat, cu cheltuieli de judecată.
În fapt, reclamanta a precizat că, în temeiul contractului de prestări servicii publice de salubritate nr._ /2012 a prestat pârâtei servicii în valoare de 564,02 lei. Reclamanta a susținut că pârâta nu au achitat debitul, astfel că, a calculat majorări de întârziere, în temeiul art. 14 alin. 4 din contract, în cuantum de 47,90 lei. A susținut reclamanta că a propus pârâtei soluționarea pe cale amiabilă, prin conciliere directă a situației debitului, însă pârâta nu a dat curs acestei invitații, refuzând în mod nejustificat să plătească debitul.
În drept, acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 1350 C. civ. și prevederile Legii 51/2006.
Acțiunea a fost timbrată cu 64,48 lei, conform OUG 80/2013 privind taxele judiciare de timbru.
B. Întâmpinare
Pârâta, deși legal citată, nu a depus întâmpinare și nici nu s-a prezentat la termenele acordate de instanță pentru a arăta probele și mijloacele de apărare.
C. Probe
Au fost atașate cererii de chemare în judecată copii de pe înscrisuri, respectiv situația facturilor de salubritate, fișa de cont pentru operații diverse –salubritate, invitație la conciliere, facturi fiscale, contract de prestări servicii publice de salubrizare a localităților.
În prezenta cauză a fost administrată proba cu înscrisurile de la dosar.
II. În fapt:
Analizând actele și lucrările dosarului instanța reține următoarele:
La data de 14.08.2012, între reclamanta Compania de Utilități Publice SA B. și pârâta P. Tudorița s-a încheiat contractul de prestări servicii publice de salubrizare a localităților nr._ din 14.08.2012.
Potrivit contractului, reclamanta s-a obligat să presteze servicii publice de salubrizare privind colectarea, transportul și depozitarea deșeurilor municipale, iar pârâta s-a obligat să achite contravaloarea facturilor pentru serviciile de salubrizare în termenul de scadență.
Reclamanta a prestat servicii de colectare, transport și depozitarea deșeurilor, pentru care, în perioada 31.01._14 a emis facturi fiscale. Deși a beneficiat de serviciile prestate de către reclamantă, pârâta nu a achitat contravaloarea acestora, acumulând un debit în cuantum de 564,02 lei.
Pentru neplata debitului, reclamanta a calculat penalități de întârziere pentru debitul neachitat.
III. În drept:
Potrivit art. 3 din Legea 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii 287/2009 C. civil, actele și faptele juridice încheiate ori, după caz săvârșite înainte de . Codului civil nu pot genera alte efecte juridice decât cele prevăzute de legea în vigoare la data încheierii sau, după caz, săvârșirii ori producerii lor.
Având în vedere că data încheierii contractului-izvor de obligații este situată după . Noului cod civil (o1.10.2011) sunt incidente următoarele dispoziții legale:
Potrivit art. 1164 C. civ. (Legea 287/2009) obligația este o legătură de drept în virtutea căreia debitorul este ținut să procure o prestație creditorului, iar acesta are dreptul să obțină prestația datorată.
În conformitate cu art. 1165 C. civ. obligațiile izvorăsc din contract, act unilateral, gestiunea de afaceri, îmbogățirea fără justă cauză, plata nedatorată, fapta ilicită, precum și din orice act sau fapt de care legea leagă nașterea unei obligații.
Potrivit art. 1270 Cod civil, contractul valabil încheiat are putere de lege între părțile contractante.
Art. 1516 din același act normativ, stabilește că, creditorul are dreptul la îndeplinirea integrală, exactă și la timp a obligației.
IV. Soluția instanței:
Raportând textele de lege mai sus enunțate la situația de fapt reținută, instanța constată că, prezenta acțiune este întemeiată și o va admite pentru următoarele considerente:
Din analiza prevederilor art. 249 C.proc. civ. rezultă că reclamanta care pretinde executarea obligației trebuie să facă dovada existenței obligației și a temeiului juridic, iar pârâta care pretinde că a executat obligația asumată trebuie să facă dovada acestei executări prin mijloace de probă admisibile.
Existența raporturilor contractuale dintre reclamantă și pârâtă este dovedită prin contractul de prestări servicii depus la dosar, cu putere de lege între părțile contractante.
În temeiul contractului amintit, reclamanta a executat în mod corespunzător obligația de colectare a deșeurilor, aspect necontestat de către pârâtă, iar aceasta din urmă, nu și-a îndeplinit obligația corelativă de a plăti contravaloarea facturilor emise, acumulând un debit total în cuantum de 564,02 lei.
Reclamanta, făcând dovada creanței, neexecutarea obligației de plată din partea pârâtei, precum și culpa acesteia pentru neexecutarea obligației se prezumă până la proba contrară.
În aceste condiții, întrucât convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante, întrucât nu s-a dovedit îndeplinirea de către pârâtă a obligației contractuale pentru perioada 31.01._14, instanța va admite cererea reclamantei și va obliga pârâta să plătească suma de 564,02 lei, reprezentând contravaloare servicii prestate și neachitate.
Asupra penalităților de întârziere
Instanța găsește întemeiat capătul de cerere privind plata penalităților de întârziere, pentru următoarele considerente:
Instanța constată că potrivit art. 14 din contractele de prestări servicii, părțile au convenit în mod valabil clauza penală conform căreia neachitarea facturii în termen de 30 de zile de la data emiterii atrage penalități de întârziere egale cu nivelul dobânzii datorate pentru neplata la termen a obligațiilor bugetare, stabilite conform reglementărilor legale în vigoare.
Potrivit art. 120 alin. 7 din O.G. 92/2003 – Codul de procedură fiscală, astfel cum a modificată prin O.U.G. 88/2010 pentru modificarea și completarea Ordonanței Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, publicată în Monitorul Oficial 669 din 30 septembrie 2010 (intrată în vigoare în ceea ce privește dispozițiile privind dobânda - art. III, la data de 1 octombrie 2010), nivelul dobânzii de întârziere este de 0,04% pentru fiecare zi de întârziere.
Constatând că obligația de plată a penalităților de întârziere în cazul neîndeplinirii obligației de plată a serviciilor de salubrizare a fost prevăzută de părți în contract și calculată respectându-se legislația fiscală în vigoare, instanța va admite cererea privind plata penalităților, urmând să oblige pârâta la plata sumei de 47,90 lei reprezentând penalități de întârziere.
Asupra cheltuielilor de judecată
Față de solicitarea reclamantei, având în vedere că pârâta a căzut în pretenții, fiind reținută culpa sa civilă și procesuală, în temeiul art. 453 C.proc.civ. instanța va obliga pârâta să plătească reclamantei suma de 64,48 lei reprezentând taxa judiciară de timbru.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
JUDECĂTORIA
HOTĂRĂȘTE:
1. Admite acțiunea formulată de reclamanta S.C. Compania de Utilități Publice S.A. înmatriculată la Registrul Comerțului cu nr. J_, CUI R18916672 cu sediul în B., ., jud. V. în contradictoriu cu pârâta P. Tudorița CNP:_ domiciliată în B., .. 17, ., ., jud. V..
2. Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 564,02 lei reprezentând contravaloarea serviciului de salubrizare prestat în perioada 31.01._14 și suma de 47,90 lei reprezentând majorări de întârziere aferente debitului principal.
3. Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 64,48 lei reprezentând taxa judiciară de timbru.
4. Numai cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, potrivit 466 raportat la art. 468 din Cod de procedură civilă. Cererea de apel va fi depusă la Judecătoria B..
5. Pronunțată în ședință publică astăzi, 07.10.2014.
Președinte, G. B. | ||
Grefier, C. M. |
Red.tehnored. B.G.
C.M. 22 Octombrie 2014/ 4 ex.
| ← Pretenţii. Sentința nr. 33/2014. Judecătoria BÂRLAD | Pretenţii. Sentința nr. 1288/2014. Judecătoria BÂRLAD → |
|---|








