Înregistrare tardiva a nasterii. Sentința nr. 2234/2014. Judecătoria BÂRLAD
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2234/2014 pronunțată de Judecătoria BÂRLAD la data de 01-10-2014 în dosarul nr. 1647/189/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA BÂRLAD
JUDB
Sentința Civilă Nr. 2234/2014
Ședința publică de la 01 Octombrie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE RĂDIȚA I.
Grefier A. M. I.
Ministerul Public a fost reprezentat prin procuror G. I., din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Bârlad.
Pe rol judecarea cauzei Minori și familie privind pe reclamantul I. I. M., domiciliat în Bârlad ., jud. V. în contradictoriu cu pârâții U. A. TERITORIALĂ A MUNIC. BÂRLAD -SERVICIUL DE STARE CIVILĂ, I. E. (CNP_), cu reședința în Bârlad ., jud. V., având ca obiect înregistrare tardivă a nașterii.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns reclamantul I. I. M. personal, lipsă fiind pârâții.
Procedura de citare este legal îndeplinită. S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței că: dosarul are ca obiect înregistrare tardivă a nașterii; cauza se află la al III-lea termen de judecată; au fost înaintate la dosar relațiile solicitate de la Serviciul Public Comunitar Local pentru Evidența Persoanelor Bârlad și raportul de expertiză medico legal efectuat de Serviciul Medico Legal Județean V.; s-au verificat actele dosarului, după care ;
Nemaifiind cereri de formulat și alte incidente de soluționat, în temeiul dispozițiilor art. 392 Cod procedură civilă instanța deschide dezbaterile asupra fondului cauzei și acordă cuvântul părții prezente.
Reclamantul I. I. M., având cuvântul pe fondul cauzei, solicită înregistrarea tardivă a nașterii sale.
Reprezentantul Ministerului Public, procuror G. I., având cuvântul pe fondul cauzei, arată că prin cererea formulată reclamantul I. I. M. a solicitat în contradictoriu cu pârâta UAT Bârlad-Serviciul de stare civilă să se dispună înregistrarea tardivă a nașterii sale. Apreciază că cererea formulată de reclamant a fost dovedită și pune concluzii de admitere a acesteia în sensul de a se înregistra nașterea reclamantului.
În temeiul dispozițiilor art. 394 Cod procedură civilă instanța declară dezbaterile închise și lasă cauza în pronunțare, după deliberare dându-se sentința de față:
INSTANȚA
Asupra cauzei de față ;
Cu nr.1647 din 23.04.2014 s-a înregistrat cererea prin care reclamantul I. I. M., cu domiciliul în orașul Bârlad, ., jud. V., în contradictoriu cu U.A.T. a municipiului Bârlad, biroul de stare civilă și I. E. a solicitat instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună înregistrarea tardivă a nașterii sale.
Motivând cererea reclamantul a susținut că mama lui I. E., nu a declarat în termen nașterea sa și nu a făcut vreun demers în acest sens în justiție. Nu are certificat de naștere. A locuit cu bunica lui maternă până la decesul acesteia apoi la un unchi pe nume C. V..
Nu și-a cunoscut tatăl și pe mamă nu a văzut-o de 10 ani. Nașterea a fost înregistrată la data de 23 ianuarie 1992 la Spitalul municipal de urgență ” E. B. „ din Bârlad, potrivit certificatului constatator al născutului viu nr.124.
În probă a depus copie de pe Certificatului constatator al născutului viu nr.124 emis de Spitalul municipal de urgență ” E. B. „ din Bârlad.
Potrivit art.14 din Legea nr. 119/1996:
„ (1) Întocmirea actului de naștere se face la serviciul public comunitar local de evidență a persoanelor sau, după caz, de ofițerul de stare civilă din cadrul primăriei unității administrativ-teritoriale în a cărei rază s-a produs evenimentul, pe baza declarației verbale a persoanelor prevăzute la art. 16, a actului de identitate al mamei și al declarantului, a certificatului medical constatator al nașterii și, după caz, a certificatului de căsătorie al părinților”.
Potrivit art.16 din aceeași lege:
„Au obligația de a face declarația de naștere oricare dintre părinți, iar dacă, din diferite motive, nu o pot face, obligația declarării revine medicului, persoanelor care au fost de față la naștere, personalului desemnat din unitatea sanitară în care a avut loc nașterea sau oricărei persoane care a luat cunoștință despre nașterea copilului.”
Potrivit art. 18 din Legea nr. 119/1996:
„(1) Când declarația a fost făcută după trecerea unui an de la data nașterii, întocmirea actului se face în baza hotărârii judecătorești definitive și irevocabile, care trebuie să conțină toate datele necesare întocmirii actului de naștere.
(2) Acțiunea se introduce la judecătoria în a cărei rază teritorială are domiciliul persoana interesată sau unde are sediul serviciul de protecție specială a copilului. Cererea se soluționează potrivit dispozițiilor privind procedura necontencioasă din codul de procedură civilă. În vederea soluționării, instanța solicită serviciului public comunitar de evidență a persoanelor în a cărui rază administrativ-teritorială are domiciliul persoana interesată sau se află sediul serviciului de protecție specială a copilului verificări pentru stabilirea identității, precum și avizul medicului legist cu privire la vârsta și sexul persoanei al cărei act de naștere se cere a fi întocmit. Judecarea cauzei se face cu participarea procurorului.
(3) Dispozițiile alin. (1) și (2) sunt aplicabile în mod corespunzător și în cazul în care nașterea unui cetățean român s-a produs în străinătate, iar declarația de naștere se face în țară.”
Din verificările efectuate de Serviciului Public Comunitar de Evidență a Persoanelor din municipiul Bârlad, comunicate instanței cu adresa nr._ din 23 septembrie 2014 rezultă că nașterea reclamantului nu a fost înregistrată în registrele de nașteri de la starea civilă a municipiului Bârlad. Rezultă că potrivit certificatului constatator al născutului viu nr.124, emis de Spitalul municipal de urgență ”E. B.„ din Bârlad, I. E., CNP_, fiica lui A. și V., născută la data de 27 iunie 1975 în municipiul Fetești, jud. Ialomița cu domiciliul în Fetești, jud. Ialomița a născut la data de 23 ianuarie 1992 în municipiul Bârlad, jud. V. pe numitul I. I. M.. Aceasta nu era căsătorită la data când a născut.
Din certificatul medico legal județean V. nr.151/E din 24 iunie 2014, a rezultat în urma examinării reclamantului și în baza certificatului medical constatator al născutului viu, că reclamantul are caracteristicile corespunzătoare vârstei de aproximativ 19-24 ani și poate avea vârsta împlinită de 22 ani și 7 luni, este de sex masculin și se poate considera ca dată a nașterii, 23 ianuarie 1992.
În baza înscrisurilor de mai sus și textelor de lege indicate, instanța apreciază cererea reclamantului întemeiată și urmează să dispună înregistrarea tardivă a nașterii acestuia în registrele de nașteri ale stării civilă Bârlad, cu următoarele date: numele: I.; prenumele: I. - M.; data și locul nașterii: 23.01.1992, municipiul Bârlad; numele și prenumele mamei: I. E.; tată, necunoscut, sex masculin.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite cererea formulată de reclamantul I. I. M., cu domiciliul în orașul Bârlad, .,jud. V., în contradictoriu cu pârâții U.A.T. - municipiul Bârlad, biroul de stare civilă și I. E. (CNP_), cu reședința în Bârlad ., jud. V..
Dispune înregistrarea tardivă a nașterii reclamantului în registrele de nașteri ale stării civile Bârlad, cu următoarele date: numele: I.; prenumele: I. - M.; data și locul nașterii:23.01.1992, municipiul Bârlad; numele și prenumele mamei: I. E.; tată, necunoscut, sex masculin.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare. Cererea se depune la Judecătoria Bârlad.
Pronunțată în ședința publică din 1 octombrie 2014.
Președinte, RĂDIȚA I. | ||
Grefier, A. M. I. |
Red.R.I./08.10.2014
Tehnored. A.I.
5 ex./08 Octombrie 2014
| ← Pensie întreţinere. Sentința nr. 812/2014. Judecătoria BÂRLAD | Pensie întreţinere. Sentința nr. 767/2014. Judecătoria BÂRLAD → |
|---|








