Pensie întreţinere. Sentința nr. 2967/2014. Judecătoria BÂRLAD
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2967/2014 pronunțată de Judecătoria BÂRLAD la data de 25-11-2014 în dosarul nr. 4685/189/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA BÂRLAD
JUDB
Sentința civilă Nr. 2967/2014
Ședința publică de la 25 Noiembrie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE G. B.
Grefier V. M. B.
Pe rol judecarea cauzei Minori și familie privind pe reclamantul R. F., domiciliat în ., jud. V. și pe pârâtul R. S., domiciliat în ., jud. V., având ca obiect pensie întreținere.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns reclamantul R. F., lipsă fiind pârâtul R. S..
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că la data de 12.11.2014 s-au depus la dosar relațiile de venituri iar la data de 24.11.2014 s-a depus la dosar referatul de anchetă socială, după care:
La solicitarea instanței reclamantul s-a legitimat prezentând CI . nr._, CNP_.
Reclamantul arată că părinții săi nu au fost căsătoriți, nu are alți frați.
Verificând competența, în temeiul art. 131 Cod procedură civilă, stabilește că este competentă material, general și teritorial să soluționeze cauza, în conformitate cu prev. art. 94 pct. 1, lit a rap.la art. 107 C.pr.civ.
Instanța acordă cuvântul asupra probatoriului.
Reclamantul, având cuvântul, solicită admiterea probei cu înscrisuri.
În temeiul art. 255 Cod procedură civilă încuviințează pentru reclamant proba cu înscrisurile depuse la dosar, apreciind că sunt admisibile și concludente soluționării cauzei.
Ia act că pârâtul nu a propus probe în condițiile art. 205 C.pr.civ.
Ia act că s-a efectuat ancheta socială la locuința părților.
În temeiul art. 238 C.pr.civ. instanța estimează durata necesară pentru cercetarea procesului cu finalitate la acest termen de judecată.
În temeiul art. 244 al. 1 Cod procedură civilă declară închisă cercetarea judecătorească și întrucât cercetarea judecătorească a avut loc în ședința publică instanța apreciază că publicitatea dezbaterilor este asigurată în ședința publică de astăzi, motiv pentru care declară deschise dezbaterile asupra fondului, acordând cuvântul.
Reclamantul, având cuvântul solicită admiterea cererii și stabilirea unei pensii de întreținere.
În temeiul art. 394 C.pr.civ. instanța declară dezbaterile închise și reține cauza în pronunțare.
INSTANȚA
În urma deliberării în secret în Camera de Consiliu, conform art. 395 C. pr. civ., a adoptat următoarea hotărâre:
I. Procedura de judecată
A. Cererea de chemare în judecată
Prin acțiunea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 01.10.2014 sub nr. de dosar_ repartizat în mod aleatoriu prezentului complet civil (C. civil 2), reclamantul R. F. a chemat în judecată pe pârâtul R. S. solicitând instanței, ca prin hotărârea ce va pronunța, să dispună obligarea acestuia la plata unei pensii de întreținere în raport de veniturile pe care le realizează, precum și să se stabilească ca începând cu luna octombrie 2014 și pe viitor să fie titularul dreptului de alocație care i se cuvine.
În fapt, reclamantul a susținut că pârâtul este tatăl său. Pârâtul lucrează la Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Iași, iar mama sa este casnică.
În drept, reclamantul nu a invocat nici o dispoziție legală.
Cererea de chemare în judecată este scutită de plata taxei de timbru potrivit art. 29 lit. c din OUG 80/2013 privind taxele judiciare de timbru.
B. Întâmpinare
Pârâtul nu a depus întâmpinare și nici nu s-a reprezentat în fața instanței pentru arăta probele și mijloacele de apărare.
C. Probe
Reclamantul a depus la dosar acte de stare civilă, adeverința nr. 6170 din data de 18.09.2014.
La solicitarea instanței, a fost înaintată la dosar referatul de anchetă socială efectuat la locuința părților, adeverința nr._ din data de 07.11.2014 emisă de Inspectoratul Teritorial al Poliției Rutiere Iași.
În cauză a fost administrat proba cu înscrisurile depuse la dosar.
II. ÎN FAPT:
Analizând actele și lucrările dosarului instanța reține următoarele:
Reclamantul R. F. este fiul pârâtului R. S..
Din actul de stare civilă rezultă că reclamantul R. F., născut la data de 07.06.1996 a devenit major.
Din referatul de anchetă socială rezultă că, pârâtul trăiește în concubinaj din anul 1997 cu L. I., iar din relația lor a rezultat un copil, respectiv R. F.. Din punct de vedere financiar R. S. și L. I. se întrețin din salariul pârâtului care este angajat la ITPF Iași-SPF Fălciu. Pârâtul mai are un copil pe nume R. M. în vârstă de 19 ani rezultat dintr-o relație de concubinaj cu F. P.. Pe raza comunei Fălciu familia deține o locuință proprietate personală imobil format din 3 camere și dependințe mobilate corespunzător, condițiile fiind bune.
Din adeverința nr. 6170 din data de 18.09.2014 emisă de Liceul Ș. P. V. rezultă că reclamantul este înscris în clasa a 12 L, anul școlar 2014-2015, la învățământ zi.
III. ÎN D.:
Pentru soluționarea acestei acțiuni, instanța va avea în vedere dispozițiile art. 499 alin. 3 C. civ. potrivit cărora părinții sunt obligați să îl întrețină pe copilul devenit major, dacă se află în continuarea studiilor, până la terminarea acestora, dar fără a depăși vârsta de 26 de ani.
Dispozițiile art. 524 C. civ, stabilesc că, are drept de întreținere numai cel care se află în nevoie, neputându-se întreține din muncă sau din bunurile sale.
În conformitate cu art. 529 C. civ. întreținerea este datorată potrivit cu nevoia celui care o cere și cu mijloacele celui care urmează a o plăti (alin. 1). Când întreținerea este datorată de părinte, ea se stabilește până la o pătrime din venitul său net lunar pentru un copil, o treime pentru doi copii și o jumătate pentru trei sau mai mulți copii. Cuantumul întreținerii datorate copiilor, împreună cu întreținerea datorată altor persoane, potrivit legii, nu poate depăși jumătate din venitul net lunar al celui obligat.
IV. Soluția instanței
Raportând dispozițiile legale mai sus menționate la situația de fapt reținută în speță, instanța găsește întemeiată acțiunea formulată de reclamant, pentru următoarele considerente:
Acțiunea prin care copilul major aflat în continuarea studiilor solicită pensie de întreținere de la părinții săi are la bază obligația specială de educare și instruire pe care părinții o au față de copii lor. Această obligație are un aspect patrimonial și unul patrimonial ce constă în obligația stabilită de lege în sarcina părintelui prin art. 524-526 Noul cod civil de a presta întreținere majorului până la terminarea de către major a studiilor, dar nu mai târziu de 26 de ani.
Copilul major, pentru a beneficia de întreținere de al părinții săi, trebuie să facă dovada că se află în continuarea studiilor, presupunându-se că din acest motiv este în incapacitate de a munci, ce determină o stare de nevoie. Însă, dacă copilul major are venituri proprii și sunt îndestulătoare, părinții nu mai sunt obligați la întreținere.
Având în vedere aceste considerații teoretice, rezultă din probele administrate că reclamantul, copilul major al pârâtului, este în stare de nevoie, întrucât se află în continuarea studiilor, astfel că, poate solicita întreținere de la părintele său.
Adeverința depusă de reclamant la dosar confirmă împrejurarea că este elev în clasa a XII-a.
Din adeverința de venituri nr._ din data de 07.11.2014 emisă de Inspectoratul Teritorial al Poliției Rutiere Iași rezultă că venitul mediu net pe ultimele 6 luni al pârâtului este de 1.894 lei.
Față de aceste motive, întrucât pârâtul nu mai are în întreținere și alți copii, cuantumul pensiei de întreținere va fi stabilit până la 1/4 din venitul realizat.
Prin urmare, instanța urmează să oblige pe pârâtul R. S. să plătească suma de câte 350 lei, lunar, de la data introducerii acțiunii - 01.10.2014 și până la terminarea studiilor reclamantului, dar nu mai mult de 26 de ani.
În ceea ce privește cererea privind ridicarea alocației de stat pentru copii, instanța are în vedere dispozițiile art. 1 alin. 1 din Legea 277/2010 prin care se instituie alocația pentru susținerea familiei ca formă de sprijin pentru familiile cu venituri reduse care au în creștere și îngrijire copii în vârstă de până la 18 ani, denumită alocație.
Reclamantul R. F. a devenit major la data de 07.06.2014, astfel că, dreptul său la alocația de stat pentru copii a încetat.
Așadar, instanța urmează să respingă cererea prin care reclamantul solicită stabilirea titularului dreptului de alocație, ca fiind neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
JUDECĂTORIA
HOTĂRĂȘTE:
1. Admite acțiunea având ca obiect stabilire pensie de întreținere pentru minor formulată de reclamantul R. F. CNP:_ domiciliat în loc. Bogdănești, . în contradictoriu cu pârâtul R. S. domiciliat în loc. Bogdănești, ..
2. Obligă pârâtul să plătească pensie de întreținere pentru reclamantul R. F. în cuantum de câte 350 lei, lunar, de la data introducerii acțiunii - 01.10.2014 și până la terminarea studiilor reclamantului, dar nu mai mult de 26 de ani.
3. Respinge cererea prin care reclamantul solicită stabilirea titularului dreptului de alocație, ca neîntemeiată.
4. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, conform art. 466 rap. la art. 468 C.proc. civ. Cererea de apel se depune la Judecătoria Bârlad.
5.Pronunțată în ședința publică de astăzi, 25.11.2014.
Președinte, G. B. | ||
Grefier, V. M. B. |
Red./tehnored.B.G.
V.B. 19 Decembrie 2014/ 4 ex.
| ← Ordin de protecţie. Sentința nr. 521/2014. Judecătoria BÂRLAD | Stabilire domiciliu minor. Sentința nr. 2345/2014. Judecătoria... → |
|---|








