Stabilire domiciliu minor. Sentința nr. 2345/2014. Judecătoria BÂRLAD
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2345/2014 pronunțată de Judecătoria BÂRLAD la data de 08-10-2014 în dosarul nr. 1608/189/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA BÂRLAD
JUDB
Sentința Civilă Nr. 2345/2014
Ședința publică de la 08 Octombrie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE: RĂDIȚA I.
Grefier: A. M. I.
Pe rol pronunțarea cauzei Civile având ca obiect exercitarea autorității părintești, stabilire locuință minor și pensie de întreținere minor, formulată de reclamanta-pârâtă G. M., domiciliată în Bârlad, ..2, ., . și reședința în Bârlad .. 6, jud. V. (la familia G. V.) în contradictoriu cu pârâtul-reclamant S. G. M., domiciliat în Bârlad ..2, ., ale cărei dezbateri au avut loc în sedința publică din data de 1.10.2014, consemnate în încheierea de ședință din acea dată, ce face parte integrantă din prezenta hotărâre și când, instanța, pentru a se audia minora S. A. în camera de consiliu, a amânat pronunțarea în cauză pentru astăzi 08 octombrie 2014 și s-a dat următoarea hotărâre:
INSTANȚA
Asupra cauzei de față ;
Cu nr.1608 din 17.04.2014 s-a înregistrat cererea prin care reclamanta G. M., CNP:_, cu domiciliul în Bârlad, ..2, ., . și cu domiciliul procesual în Bârlad, ..6, jud. V., la fam. G. V., în contradictoriu cu pârâtul S. G. M., CNP:_, cu domiciliul în Bârlad, ..2, . a solicitat instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună exercitarea în comun a autorității părintești față de minorii: S. A., născută la data de 14 august 2002 și S. T.-M., născut la data de 06 octombrie 2008, să stabilească locuința minorilor: S. A., născută la data de 14 august 2002 și S. T.-M., născut la data de 06 octombrie 2008, la ea, să oblige pe pârâtul S. G. M. să contribuie,lunar, la întreținerea minorilor.
Motivând cererea reclamanta a susținut că pârâtul este tatăl minorilor S. A., născută la data de 14 august 2002 și S. T.-M., născut la data de 06 octombrie 2008. Aceștia au rezultat din relația de concubinaj cu pârâtul. În ultima perioadă relația dintre ei nu a mai mers motiv pentru care s-a mutat cu copiii în casa părinților ei. Nu au reușit să se înțeleagă cu privire la problemele privind pe minori referitoare la autoritate, locuință, pensie de întreținere. A depus în probă acte: copie de pe cartea de identitate, de pe certificatele de naștere, adeverință de elev și de preșcolar, adeverință de salariu.
Prin întâmpinare și cerere reconvențională pârâtul reclamant S. G. M., a fost de acord cu cererea reclamantei pârâte în sensul ca autoritatea părintească să fie exercitată în comun, locuința minorilor să fie stabilită la reclamanta pârâtă și cu plata pensiei de întreținere. Ulterior a precizat că este de acord să plătească copiilor, lunar suma de 750 lei, sumă cu care reclamanta pârâtă a fost de acord. Părțile au convenit ca pensia de întreținere să se plătească începând cu data pronunțării hotărârii.
Pe calea cererii reconvenționale pârâtul reclamant a solicitat ca reclamanta pârâtă să-i permită să-și exercite drepturile părintești față de copiii minori propunând în acest sens un program :să i-a minorii la domiciliul său în fiecare an, timp de o lună, fie în luna iulie, fie în august; 12 zile în vacanța de iarnă, o dată la doi ani de C. și Anul nou să ia minorii să sărbătorească cu el, să ia minorii în fiecare săptămână la domiciliul său la fiecare sfârșit de săptămână de vineri de la ora 18,00 până la ora 20,00 sâmbăta, să ia minorii la domiciliul său în fiecare an pe 25 noiembrie de ziua lui; să ia minorii de zilele lor de naștere în anii pari și în anii impari să-i viziteze la domicilul lor.
Ulterior cererea reconvențională a fost modificată sub aspectul programului propus în sensul de a exercita legături părintești față de minorii: S. A., născută la data de 14 august 2002 și S. T.-M., născut la data de 06 octombrie 2008, astfel: în vacanța de vară: primele două săptămâni din lunile iulie și august; în vacanța de C. și de Paști: primele trei zile; în timpul anului: o dată pe lună, în al doilea sfârșit de săptămână de vineri de la ora 18,00 până sâmbătă la ora 19,00; de ziua lor de naștere, în fiecare an în intervalul orar 11-15.
Reclamanta pârâtă a fost de acord cu programul solicitat în cererea modificată.
Față de poziția procesuală a părților nu s-a mai solicitat administrarea de probe. S-a procedat la audierea minorei în camera de consiliu.
În ceea ce privește exercitarea autorității părțile și-au exprimat voința ca autoritatea părintească să se exercite în comun față de minorii: S. A., născută la data de 14 august 2002 și S. T.-M., născut la data de 06 octombrie 2008.
Potrivit art. 505, 506 din codul de procedură civilă:
„(2) Dacă părinții copilului din afara căsătoriei nu conviețuiesc, modul de exercitare a autorității părintești se stabilește de către instanța de tutelă, fiind aplicabile prin asemănare dispozițiile privitoare la divorț.”
„Cu încuviințarea instanței de tutelă părinții se pot înțelege cu privire la exercitarea autorității părintești sau cu privire la luarea unei măsuri de protecție a copilului, dacă este respectat interesul superior al acestuia. Ascultarea copilului este obligatorie, dispozițiile 264 fiind aplicabile.
Urmează așadar, în temeiul art.263 și 396,397 din Codul civil să se dispună exercitarea în comun a autorității părintești față de minori. Se apreciază că exercitarea autorității părintești în comun este în concordanță cu interesului superior al minorilor.
Potrivit art. 400 din Codul civil, în lipsa înțelegerii părților sau dacă înțelegerea părților este contrară interesului superior al copilului, instanța stabilește, odată cu pronunțarea divorțului, locuința copilului minor la părintele cu care locuiește în mod statornic sau dacă până la divorț copilul a locuit cu ambii părinți, instanța îi stabilește locuința la unul dintre ei, ținând seama de interesul său superior.
În ceea ce privește locuința minorilor, instanța va reține voința părților și faptul că minorii au condiții bune de locuit la locuința mamei, reclamanta pârâtă. Aceasta locuiește cu minorii de la separarea în fapt la locuința părinților ei situată în Bârlad, ., jud. V.. Urmează să stabilească locuința minorilor la reclamanta-pârâtă.
În temeiul art. 402 pct.1 și 2 din Codul civil fiecare părinte trebuie să contribuie la cheltuielile de creștere, educare, învățătură și pregătire profesională a copilului lor. Reclamanta pârâtă contribuie lunar cu bani și alimente la întreținerea minorilor cu care locuiește. Pârâtul reclamant va fi obligat să contribuie lunar, la întreținerea minorilor cu o pensie de întreținere de 750 lei cum au stabilit de comun acord părțile, în concordanță cu dispozițiile art.529 alin. 2, art.530, 532 din Codul civil. Pensia se va plăti începând cu data pronunțării și până la majoratul minorilor.
Potrivit art. 401 din codul civil. Drepturile părintelui separat de copil:
“ (1) În cazurile prevăzute la art 400,părintele sau, după caz, părinții separați de copilul lor au dreptul de a avea legături personale cu acesta.
(2) În caz de neînțelegere între părinți, instanța de tutelă decide cu privire la modalitățile de exercitare a acestui drept. Ascultarea copilului este obligatorie,art 264 fiind aplicabil.”
În baza textului invocat, având în vedere interesul superior al minorilor, înțelegerea părților, instanța urmează să admită cererea reconvențională așa cum a fost modificată și să stabilească un program pentru exercitarea drepturilor părintești de către pârâtul reclamant.
Nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite cererile principală și reconvențională, modificată, privind exercitarea drepturilor părintești față de minori, formulată de reclamanta-pârâtă G. M., CNP:_, cu domiciliu în Bârlad, ..2, ., . și cu domiciliul procesual în Bârlad, ., jud. V., la fam. G. V., în contradictoriu cu pârâtul reclamant S. G. M., C.N.P:_, cu domiciliul în Bârlad, ..2, ., . .
Dispune exercitarea în comun a autorității părintești față de minorii: S. A., născută la data de 14 august 2002 și S. T.-M., născut la data de 06 oct. 2008; stabilește locuința minorilor: S. A., născută la data de 14 august 2002 și S. T.-M., născut la data de 06 oct.2008, la reclamanta-pârâtă.
Obligă pe pârâtul reclamant să contribuie, lunar, la întreținerea minorilor: S. A., născută la data de 14 august 2002 și S. T.-M., născut la data de 06 oct.2008, cu suma de 750 lei lunar, câte 374 fiecare minor, începând cu data de 8 oct.2014 și până la majoratul minorilor.
Obligă reclamanta pârâtă G. M. să permită pârâtului reclamant S. G. M., să exercite legături părintești față de minorii: S. A., născută la data de 14 august 2002 și S. T.-M., născut la data de 06 oct.2008, astfel: în vacanța de vară: primele două săptămâni din lunile iulie și august; în vacanța de C. și de Paști: primele trei zile; în timpul anului: o dată pe lună, în al doilea sfârșit de săptămână de vineri de la ora 18,00 până sâmbătă la ora 19,00; de ziua lor de naștere, în fiecare an în intervalul orar 11-15.
Nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Cu apel în termen de 30 zile de la comunicare. Cererea se depune la Judecătoria Bârlad.
Pronunțată în ședința publică din 8 octombrie 2014.
Președinte, RĂDIȚA I. | ||
Grefier, A. M. I. |
Red. R.I./14.10.2014
Tehnored. A.I.
4 ex./ 14 Octombrie 2014
| ← Pensie întreţinere. Sentința nr. 2967/2014. Judecătoria BÂRLAD | Ordin de protecţie. Sentința nr. 1686/2014. Judecătoria BÂRLAD → |
|---|








