Pretenţii. Sentința nr. 3151/2014. Judecătoria BÂRLAD
| Comentarii |
|
Sentința nr. 3151/2014 pronunțată de Judecătoria BÂRLAD la data de 09-12-2014 în dosarul nr. 4769/189/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA BÂRLAD
JUDB
Sentința civilă Nr. 3151/2014
Ședința publică de la 09 Decembrie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE G. B.
Grefier V. M. B.
Pe rol judecarea cauzei Civile privind pe reclamanta ASOCIAȚIA DE proprietari NR.16 A BÂRLAD REPREZ. PRIN P. C. ȘI B. R., cu sediul în Bârlad, . nr. 4, .. B, parter, jud. V. și pe pârâtul Ț. G., domiciliat în Bârlad, ., ., ., având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședința publică lipsind: reclamanta ASOCIAȚIA DE PROPRIETARI NR.16 A BÂRLAD REPREZ. PRIN P. C. ȘI B. R. și pârâtul Ț. G..
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează că la data de 20.11.2014 s-a înregistrat la dosar cererea de renunțare la judecată formulată de reclamantă, după care:
În temeiul art. 394 C.pr.civ. instanța reține cauza în pronunțare asupra cererii de renunțare la judecată.
INSTANȚA
În urma deliberării în secret în Camera de Consiliu, conform art. 395 C.pr.civ., a adoptat următoarea hotărâre:
A. Cererea de chemare în judecată
Prin cererea înregistrată inițial pe rolul Judecătoriei Bârlad la data de 06.10.2014, sub număr de dosar_, repartizat in mod aleatoriu spre competentă soluționare completului C. civil 2, reclamanta Asociația de proprietari nr. 16 A, a chemat în judecată pe pârâtul Ț. G. solicitând obligarea pârâtului la plata sumei de 482,23 lei reprezentând cheltuieli administrative, cheltuieli gospodărești, lumina pe casa scării și alte cheltuieli neprevăzute
În fapt, reclamanta a arătata că, pârâtul are de achitat suma de 482,23 lei Asociația de proprietari are drept scop administrarea și gestionarea proprietății comune care pe lângă drepturi impune și obligații pentru toți proprietarii.
Conform Legii nr. 230/2007 cap. VI art. 46, toți proprietarii au obligația de a plăti lunar conform listei de plată a cheltuielilor asociației de proprietari, cota de contribuție ce le revine la cheltuielile asociației, inclusiv cele aferente fondului din asociația de proprietari.
Reclamanta are încheiate contracte de muncă pentru administrator și personalul angajat în scopul de a efectua lucrări de curățenie, iar neachitarea în termen de către proprietari a cotei de contribuție pune asociația în imposibilitatea plăților salariale, a neachitării contribuțiilor sociale și a plăților către alți furnizori de utilități.
Debitorul a fost înștiințat să achite sumele datorate prin afișarea lunară a listelor de plată la afișierul scării, prin somații de plată simple.
În drept, reclamanta a invocat dispozițiile Legii nr. 230/2007.
B. Apărările formulate
Pârâtul nu a depus întâmpinare și nici nu s-a prezentat în fața instanței pentru a-și exprima poziția cu privire la acțiune.
II. În fapt:
Prin cererea înregistrată cu nr._ din data de 20.11.2014 reclamanta a arătat că înțelege să renunțe la judecata cererii cu care instanța a fost învestită, întrucât pârâtul a achitat debitul.
III. Reglementări incidente
Speței de față îi devin incidente prevederile art. 406 C.pr.civ. care are următorul enunț: reclamantul poate să renunțe oricând la judecată, fie verbal în ședință, fie prin cerere scrisă (alin. 1). Cererea se face personal sau prin mandatar cu procură specială (alin.2). Dacă renunțarea s-a făcut după comunicarea cererii de chemare în judecată, instanța, la cererea pârâtului, îl va obliga pe reclamant la cheltuielile de judecată pe care pârâtul le-a făcut (alin. 3). Dacă reclamantul renunță la judecată la primul termen la care părțile sunt legal citate sau ulterior acestui moment, renunțarea nu se poate face decât cu acordul expres sau tacit al celeilalte părți. Dacă pârâtul nu este prezent la termenul la care reclamantul declară că renunță la judecată, instanța va acorda pârâtului un termen până la care să își exprime poziția față de cererea de renunțare. Lipsa unui răspuns până la termenul acordat se consideră acord tacit la renunțare (alin. 4).
IV. Soluția adoptată
Raportând dispozițiile legale mai sus citate la prezenta cauză, instanța urmează ca, printr-o sentință să constate renunțarea la judecata acțiunii renunțare afirmată de reclamanta Asociația de proprietari nr. 16 A Bârlad și formulată în scris pentru termenul din data de 09.12.2014.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
JUDECĂTORIA
HOTĂRĂȘTE:
1. Constată că reclamanta Asociația de proprietari nr. 16 A Bârlad cu sediul în Bârlad, ., nr.4, ..B, parter a renunțat la judecata acțiunii având ca obiect pretenții, acțiune formulată în contradictoriu cu pârâtul Ț. G. din Bârlad, ., ..5, ..
2. Cu drept de recurs în termen de 30 de zile de la comunicarea hotărârii, potrivit art. 406 alin. 6 rap. la art. 468 C.proc. civ. Cererea de recurs se depune la Judecătoria Bârlad.
3.Pronunțată în ședință publică azi, 09.12.2014.
Președinte, G. B. | ||
Grefier, V. M. B. |
Red.jude.G.B.29.12.2014
Gref.V.M.B.30.12.2014/4 ex.
| ← Contestaţie la executare. Sentința nr. 2745/2014. Judecătoria... | Validare poprire. Sentința nr. 2247/2014. Judecătoria BÂRLAD → |
|---|








