Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 3041/2015. Judecătoria BÂRLAD

Sentința nr. 3041/2015 pronunțată de Judecătoria BÂRLAD la data de 02-12-2015 în dosarul nr. 3041/2015

Document finalizat

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA BÂRLAD

JUDB

SENTINȚA CIVILĂ Nr.3041/2015

Ședința de Cameră de Consiliu de la 02 Decembrie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE D. E. J.

Grefier C. C. C.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamanta . ROMANIA SRL, cu sediul în Iași, ..42, . Iași și pe pârâta C. E. C., domiciliată în Bârlad, ., ..V., având ca obiect „cerere de valoare redusă”.

La apelul nominal făcut în ședința de Cameră de Consiliu au lipsit părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței că dosarul se află la termenul acordat pentru pronunțare și redactare; au fost verificate actele și lucrările dosarului de către președintele completului de judecată, după care:

INSTANȚA

Prin cererea de valoare redusă înregistrată la instanță cu nr. 409/189 din 28.01.2015, reclamanta . România SRL Iași a chemat în judecată pârâta C. E. C., solicitând ca, prin sentința ce se va pronunța:

- să fie obligată pârâta la plata către reclamantă a sumei de 658,56 lei, reprezentând chirie în baza contractului de închiriere nr. BC 96 /4.09.2012, la plata sumei de 232,69 lei, reprezentând penalități de întârziere aferente perioadei 30.05._15;

- să fie obligată pârâta la plata cheltuielilor de judecată efectuate în proces.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că ea are ca obiect de activitate comercializarea de dispozitive medicale pentru tratamentul afecțiunilor respiratorii. Dispozitivele medicale utilizate în tratamentul acestor boli sunt închiriate, sens în care se încheie cu pacientul (clientul) un contract de închiriere. Accesoriile dispozitivului sunt de unică folosință și din această cauză ele nu fac obiectul închirierii, astfel că pacientul suportă contravaloarea acestora. În scopul garantării îndeplinirii obligațiilor asumate de către client, contractul este semnat și de o a treia persoană, C. E. C., care ale calitatea de fideiusor și care se obligă în solidar cu pacientul să îndeplinească obligațiile din contract. În aceste condiții, a fost încheiat contractul de închiriere nr. BC 96/04.09.2012, prin care pacienta C. V. s-a obligat să plătească contravaloarea accesoriilor vândute, precum și chiria lunară menționată în contract. Pacienta nu a plătit chiria aferentă perioadei 30.04.2014 –27.06.2014, în valoare de 658,56 lei, ulterior intervenind decesul acesteia. Pentru neplata la termen a chiriei, s-au calculat penalități de întârziere în sumă de 232,69 lei, aferente perioadei 30.05._15.

În cerere, reclamanta a precizat că nu dorește să aibă loc o dezbatere orală.

În drept, reclamanta a invocat prevederile art. 1025-1032 din codul de procedură civilă (Legea nr. 134/2010).

În dovedirea cererii, reclamanta a folosit proba cu înscrisuri, depunând, în copie: contractul de închiriere dispozitiv medical BC nr. 0096/04.09.2012; factura BC nr. 9786/30.04.2014, BC nr._/31.05.2014, BC nr._/27.06.2014; procesul-verbal de predare-primire din data de 04.09.2012; nota de calcul a penalităților.

Cererea a fost timbrată cu 50 lei taxă judiciară de timbru.

Formularul de cerere și un exemplar din înscrisurile doveditoare, depuse de reclamantă, au fost comunicate pârâților, împreună cu un formular de răspuns, la data de 17.08.2015.

Pârâta nu au completat și nu a expediat instanței formularul de răspuns. Procedura cu privire la prezenta cerere cu valoare redusă s-a desfășurat în camera de consiliu, fără citarea părților, în conformitate cu dispozițiile art. 1030 Cod proc. civilă.

Din analiza actelor și lucrărilor dosarului, se rețin următoarele:

Prin contractul de închiriere dispozitiv medical BC nr. 0096/04.09.2012, reclamanta . România SRL a închiriat pacientei C. V., un dispozitiv medical pentru administrare continuă de oxigen (concentrator de oxigen). Prin același contract, reclamanta a vândut pacientei accesoriile concentratorului de oxigen constând în canulă nazală, furtun pentru oxigen, bol umidificator, conector furtun pentru oxigen. Contractul a fost încheiat pentru o durată nedeterminată, iar durata minimă de închiriere prevăzută în contract este de 30 de zile.

Conform art. 4.3 din contract, pentru pacientul care nu este asigurat în sistemul de asigurări sociale de sănătate sau care are calitatea de asigurat dar nu deține sau nu predă către reclamantă decizia CAS valabilă, în original, însoțită de taloanele de decontare lunară anexate deciziei, are obligația de a achita pentru dispozitivul de administrare continuă cu oxigen o chirie lunară de 220 lei.

Conform art. 4.6 din același contract, prețul de vânzare al accesoriilor pentru dispozitivul de administrare continuă cu oxigen este de: canulă nazală-5 lei; furtun oxigen-11 lei; conector furtun oxigen- 4 lei; umidificator- 8 lei, prețurile urmând să fie achitate la data vânzării.

În contract s-a prevăzut că chiria pentru echipamentul medical și accesoriile închiriate devin scadente în prima zi a fiecărei luni din contract, plata urmând să fie făcută în maximum 10 zile de la data când aceasta devine scadentă. Pentru depășirea termenului de plată, pacientul este obligat la plata de penalități de câte 0,1% pe fiecare zi de întârziere calculate la soldul restant.

Contractul de închiriere a fost semnat de către reprezentantul reclamantei, de către pacienta C. V., precum și de către fideiusorul C. E. C..

Conform art. 11.1-11.5 din contractul de închiriere, pentru garantarea îndeplinirii obligațiilor contractuale asumate de pacient (plata chiriei lunare, restituirea echipamentului medical încheiat la încetarea contractului, plata celorlalte costuri derivând din contract) fideiusorul s-a obligat să îndeplinească aceste obligații în cazul în care pacientul nu le va îndeplini și a constituit, în solidar cu pacientul, o garanție asupra tuturor bunurilor sale mobile și imobile. Fideiusorul a renunțat în mod irevocabil și necondiționat la beneficiul de discuțiune și de diviziune.

Prin procesul-verbal de predare-primire din data de 04.09.2012, reclamanta a predat pacientei C. V. un dispozitiv pentru administrare continuă de oxigen (concentrator de oxigen), precum și accesoriile concentratorului de oxigen: canulă nazală, furtun pentru oxigen, bol umidificator, conector furtun pentru oxigen.

Ulterior, reclamanta a emis pe numele pacientei C. V. următoarele facturi:

- factura BC nr. 9786/30.04.2014, în valoare de 219,52 lei, reprezentând chirie pentru dispozitiv administrare continuă cu oxigen, pentru perioada 04.04._14;

- factura BC nr._/31.05.2014, în valoare de 219,52 lei, reprezentând chirie pentru dispozitiv administrare continuă cu oxigen, pentru perioada 04.05._14;

- factura BC nr._/27.06.2014, în valoare de 219,52 lei, reprezentând chirie pentru dispozitiv administrare continuă cu oxigen, pentru perioada 04.06._14,valoarea totală a celor trei facturi fiind de 658,56 lei.

Din actele dosarului nu rezultă că pacienta C. V. ar fi plătit chiria în cadrul termenului prevăzut în contract, situație în care reclamanta a calculat în sarcina acesteia, pentru perioada 30.04._15, penalități de întârziere în sumă de 232,69 lei.

La data încheierii contractului de închiriere nr.BC 96 din 4 septembrie 2012, erau în vigoare dispozițiile Codului civil (Legea nr. 287/2009).

În condițiile de mai sus, sunt aplicabile prevederile art. 1270 alin.1 din Codul civil (Legea nr. 287/2009), conform cărora „Contractul valabil încheiat are putere de lege între părțile contractante”.

Totodată, art. 1796 lit. b din Codul civil prevede, între obligațiile principale ale locatarului, obligația de a plăti chiria în cuantumul și la termenul stabilit în contract.

În cauza de față, pacienta C. V. nu a îndeplinit obligația de plată asumată prin contract.

În prezent C. V. a decedat, iar pârâta C. E. C. în calitatea ei de fideiusor, a garantat îndeplinirea obligației de către pârâta C. V..

Potrivit art. 2280 din Codul Civil, fideiusiunea este contractul prin care o parte, fideiusorul, se obligă față de cealaltă parte, care are calitatea de creditor, să execute, cu titlu gratuit sau în schimbul unei remunerații, obligația debitorului dacă acesta din urmă nu o execută.

Pentru considerentele arătate, reținând că pacienta C. V. nu a plătit chiria menționată în contract, cererea formulată de reclamantă este întemeiată, urmând să fie admisă.

În consecință, potrivit art. 1030 din Codul de procedură civilă (Legea nr. 134/2010), pârâta C. E. C., cea care a garantat îndeplinirea obligației de către pacientă, va fi obligată să plătească reclamantei suma de 658,56 lei, reprezentând chirie în baza contractului de închiriere nr. BC 96 din 4 septembrie 2012 pentru perioada 30.04._14, precum și suma de 232,69 lei, reprezentând penalități de întârziere aferente perioadei 30.05._15.

Reclamanta a efectuat în proces cheltuieli de judecată în sumă totală de 236 lei (50 lei taxă judiciară de timbru; 186 lei onorariu avocat; ).

Conform art. 1.032 alin. 1 Cod procedură civilă, pârâta va fi obligată să plătească reclamantei cheltuielile de judecată efectuate în proces.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite cererea de valoare redusă formulată de reclamanta . România SRL, cu sediul în Iași, ..42, . la Registrul comerțului cu nr. J_, RO_, IBAN:RO98BRDE240SV_ deschis la BRD-GSG-Agenția V. C., reprezentată prin Cabinetul avocatului B. D., cu sediul în Iași, ., împotriva pârâtei C. E. C., CNP-_, domiciliată în Bârlad, ., ., ..V. .

Obligă pârâta C. E. C. să plătească reclamantei suma de 658,56 lei, reprezentând chirie în baza contractului de închiriere nr. BC 96/04.09.2012 pentru perioada 30.04._14, precum și suma de 232,69 lei, reprezentând penalități de întârziere aferente perioadei 30.05._15.

Obligă pârâta să plătească reclamantei cheltuieli de judecată în sumă de 236 lei.

Executorie de drept.

Cu drept de apel în 30 de zile de la comunicare, cererea de apel urmând să fie depusă la Judecătoria Bârlad.

Pronunțată în ședința publică din 2 decembrie 2015.

Președinte,

D. E. J.

Grefier,

C. C. C.

Red. D.E.J. 17.12.2015

Tehnored. 4 ex./C.C. 17 Decembrie 2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 3041/2015. Judecătoria BÂRLAD