Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 2140/2015. Judecătoria BÂRLAD

Sentința nr. 2140/2015 pronunțată de Judecătoria BÂRLAD la data de 30-09-2015 în dosarul nr. 4055/189/2015

document finalizat

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA B.

JUDB

Sentința Civilă Nr. 2140/2015

Ședința din cameră de consiliu de la 30 Septembrie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE: RĂDIȚA I.

GREFIER: A. M. I.

Pe rol judecarea cauzei Civile privind pe reclamanta S.C. COMPANIA DE UTILITĂȚI PUBLICE S.A., cu sediul în B., ., jud. V. în contradictoriu cu pârâtul D. D., domiciliat în B. ., jud. V., având ca obiect cerere de valoare redusă.

Cauza se soluționează în Camera de Consiliu, conform prevederilor art. 1029 din codul de procedură civilă și nu a răspuns nicio parte.

Procedura de citare a părților nu a fost urmată, conform dispozițiilor art. 1029 alin. 2 Cod procedură civilă. S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței următoarele: dosarul ara ca obiect cerere cu valoare redusă; cauza se află la primul termen de judecată; pârâtul nu a înaintat formularul de răspuns și nu a depus întâmpinare; s-au verificat actele dosarului, după care ;

În temeiul art. 131 Cod procedură civilă instanța procedează la verificarea competenței Judecătoriei B. în soluționarea cererii, constatând că, potrivit art. 1027 Cod procedură civilă raportat la art. 94 alin. 1 și art. 107 Cod procedură civilă, este competentă general, material și teritorial să judece această pricină.

Instanța apreciază proba cu înscrisurile existente la dosarul cauzei, depuse de reclamantă, ca fiind admisibilă și concludentă potrivit dispozițiilor art. 255 Cod de procedură civilă și o încuviințează potrivit dispozițiilor art. 258 Cod de procedură civilă.

În temeiul art.1030 Cod de procedură civilă, instanța reține cauza spre soluționare.

INSTANȚA

Asupra cauzei de față ;

Cu nr.4055 din 13.08.2015, s-a înregistrat cererea prin care reclamanta S.C. CUP S.A. B. ., jud. V., înmatriculată în R. C. cu nr. J_, cod unic de înregistrare RO18916672, prin reprezentanții legali, a solicitat instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să oblige pe pârâtul D. D., CNP_, cu domiciliul în B., .,jud. V., să plătească reclamantei suma de 509,89lei reprezentând contravaloarea serviciilor de salubrizare în perioada 31.10._15 și majorări de întârziere de 79,82 lei, precum și suma de 50 lei cheltuieli de judecată.

Motivând cererea reclamanta a susținut că a prestat pârâtului servicii de salubritate potrivit contractului nr. 5478 din 22.01.2009. Prin contract aceasta s-a obligat să plătească facturile emise de reclamantă în termen de 30 zile de la scadență, în caz contrar au fost prevăzute majorări de întârziere potrivit art. 14 alin. 4 din contract. Pârâtul nu a îndeplinit obligațiile asumate prin contract. Nu a plătit serviciilor de salubritate în perioada 31.10._15. Pentru neplata în termen au fost calculate majorări de întârziere

A depus în proba copie de pe contractul de prestări servicii de salubrizare nr. 5478 din 22.01.2009, situația facturilor neachitate și calculul penalităților precum și copii de pe acestea, convocarea la conciliere nr.586 din 23.06.2015.

Reclamanta a întemeiat cererea pe dispozițiile art. 1270,1272,1516,1523 din Codul civil și dispozițiile art. 1025-1032 din Codul nou de procedură civilă privind procedura specială de soluționare a cauzelor cu valoare redusă. În acest sens a completat formularul de cerere prevăzut pentru cererile cu valoare redusă, a timbrat cererea cu taxa de timbru prevăzută de art.6 din OUG 80/2013.

Instanța a apreciat că cererea reclamantei intră în domeniul de aplicare a procedurii de soluționare a cererilor cu valoare redusă potrivit art. 1025 pct.1 din Codul de procedură civilă. Obiectul cererii nu depășește suma de 10.000 lei, la data sesizării instanței și nu face parte din categoria cauzelor exceptate de la această procedură potrivit art.1025 pct.2,3 din Codul nou de procedură civilă.

Pârâtul nu au înaintat instanței formularul de răspuns în termenul legal de 30 zile prevăzut de art. 1029 alin. 4,6,8 din Codul nou de procedură civilă.

În consecință, se vor aplica dispozițiile art. 1030 pct.2 din Codul de procedură, urmând a se analiza actele depuse de reclamantă la dosar.

Din actele depuse de reclamantă în probă, a rezultat că între reclamantă și pârât, s-a încheiat contractul de prestări servicii de salubrizare nr.5478/2009. Potrivit acestui contract, art.14 pct.2, reclamanta trebuia să furnizeze și să factureze serviciile prestate, iar pârâtul, ca beneficiar al acestor servicii, să achite aceste facturi în termen de 15 zile de la data facturării.

În cazul în care facturile nu se plătesc în termen de 30 zile de la scadență, la art.14 pct. 4, au fost prevăzute penalități egale cu nivelul dobânzii datorate pentru neplata la termen a obligațiilor bugetare. Situația depășiri termenului de plată este depusă prin centralizatorul de la filele 8-10 dosar, cu facturile emise iar penalități de întârziere calculate la debit sunt de 79,82 lei. Facturile fiscale depuse la filele 8-10, dosar, centralizate și necontestate de pârât, dovedesc existența debitului de 509,89 lei, faptul că pârâtul a beneficiat de serviciile de salubrizare prestate și nu le-a achitat în termenul legal de 30 zile prevăzut în art.14 pct.2 din contract.

Potrivit art. 6 pct.2 din Codul nou civil ,în cauză se aplică dispozițiile Codului civil de la 1864, sub imperiul căruia s-a încheiat contractul.

Părțile au obligația să respecte prevederile contractuale,neîndeplinirea acestora, atrage răspunderea contractuală potrivit art.1075 din codul vechi civil. Urmează să se admită cererea iar pârâtul să fie obligată la plata daunelor solicitate de reclamantă reprezentând contravaloarea serviciilor de salubritate și majorări de întârziere.

În temeiul art.453 din Codul nou de procedură civilă pârâtul va fi obligat să plătească reclamantei cheltuielile de judecată ocazionate de proces, taxă de timbru.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite cererea pentru daune formulată de reclamanta S.C .CUP. S.A. B., ., jud. V., înmatriculată în R.C. cu nr. J_, cod unic de înregistrare RO18916672, prin reprezentanții legali, în contradictoriu cu pârâtul D. D., CNP_, cu domiciliul în B., .,jud. V..

Obligă pârâtul să plătească reclamantei suma de 509,89 lei, reprezentând contravaloarea serviciilor de salubrizare în perioada 31.10._15 și majorări de întârziere de 79,82 lei, precum și suma de 50 lei cheltuieli de judecată.

Cu apel în termen de 30 zile de la comunicare, cererea se depune la Judecătoria B...

Pronunțată în ședința publică din 30.09.2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

RĂDIȚA I. A. M. I.

Red. R.I./02.10.2015

Tehnored. A.I.

4 ex./02 Octombrie 2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 2140/2015. Judecătoria BÂRLAD