Ordonanţă preşedinţială. Sentința nr. 2613/2015. Judecătoria BÂRLAD
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2613/2015 pronunțată de Judecătoria BÂRLAD la data de 04-11-2015 în dosarul nr. 2613/2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA BÂRLAD
Bârlad, ., județul V.
Înregistrată în evidența A.N.S.P.D.C.P. sub nr. 3380/2006
Tel: 0235/_; Tel/Fax: 0235/_; Fax: 0235/_; E-mail :_
DOSAR nr._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 2613/2015
Ședința publică din 4 noiembrie 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: D.-M. T.
GREFIER: L. R.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamanta P. E., CNP:_, domiciliată în Bârlad, ., ..A, ., cu domiciliu procesual ales în BÂRLAD la COMPLEXUL DE SERVICII COMUNITARE NR. 2, ..4, jud. V. în contradictoriu cu pârâtul D. C., domiciliat în ., având ca obiect ordonanță președințială evacuare, ale căror dezbateri au avut loc în ședința publică din 3 noiembrie 2015, consemnate în încheierea de ședință din acea dată și care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când pentru studierea dosarului, s-a necesitat timp și în cauza s-a pronunțat următoarea sentință civilă:
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, reține următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 22.07.2015, sub nr._, reclamanta P. E., a chemat în judecată și personal la interogatoriu pe pârâtul D. C., pentru ca, pe calea ordonanței președințiale, să fie dispusă evacuarea din casa de locuit proprietatea reclamantei, cu acordarea cheltuielilor de judecată.
În motivarea în fapt a cererii, s-a arătat că, datorită comportamentului violent al fiului și al nurorii, a fost nevoită să părăsească domiciliul și a solicitat sprijin la Centrul de Urgență pentru Victimele Violenței în Familie - Complexul de Servicii Comunitare nr. 2 Bârlad. Pe o perioadă de mai mulți ani de conviețuire comună, a fost umilită și tratată inuman, fiind supusă abuzurilor psiho-emoționale.
Având în vedere cele arătate, în cauză se impun măsuri urgente și cu caracter vremelnic, pentru a preîntâmpina o pagubă iminentă, solicitându-se admiterea cererii, așa cum a fost formulată.
În drept, cererea a fost întemeiată disp. art. 581-582 C.proc.civ., art. 82, 112 C.proc.civ., 274 C.proc.civ.
În dovedirea cererii, au fost solicitate proba cu înscrisuri, precum și interogatoriul pârâtului.
Prin sentința civilă nr. 1800/30.07.2015, Judecătoria Bârlad a declinat competența de soluționare a acțiunii privind pe reclamanta P. E., în favoarea Judecătoriei V..
Prin sentința civilă nr. 1843/04.09.2015, Judecătoria V. a dispus declinarea competenței de soluționare a prezentei cauze în favoarea Judecătoriei Bârlad, constatând ivit conflictul negativ de competență.
Învestit fiind cu soluționarea conflictului negativ de competență, prin sentința civilă nr. 1202 din 15.09.2015, Tribunalul V. a stabilit competența de soluționare a prezentei cereri, în favoarea Judecătoriei Bârlad, fiind înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 02.10.2015, sub nr._ .
A fost făcută dovada achitării taxei judiciare de timbru în valoare de 20 lei. (fila 4 ds. inițial declinat).
La termenul de judecată din data de 20.10.2015, instanța a încuviințat pentru ambele părți proba cu înscrisuri, pentru reclamantă – proba cu interogatoriul pârâtului. reclamanta a depus la dosarul cauzei o . acte în copie reprezentând: certificat de atestare fiscală eliberat de . eliberate de OCPI V., scisoare medicală, un proces-verbal de contravenție . nr._, certificatul de deces al numitului D. G., contract de vânzare-cumpărare, o factură fiscală nr._, o încheiere de la OCPI V..
La același termen de judecată, pârâtul a depus la dosar o . acte în copie reprezentând: certificat de căsătorie, 3 certificate de naștere ale copiilor săi, certificatul de deces al tatălui său, citația nr._ și cererea de chemare în judecată formulată de reclamantă cu privire la divorțul dintre ea și soțul său, certificatul de urbanism eliberat de Primăria . aferente construcției și schițele casei.
Totodată, instanța a dispus, la același termen de judecată, administrarea probei cu interogatoriul părților, din oficiu, răspunsurile acestora fiind consemnate în cuprinsul încheierii de ședință.
Din oficiu, au fost emise:
- adresă către Primăria . de înainta la dosarul cauzei întreaga documentație cu privire la imobilul situat în .. Rebricea, jud. V., în care au locuit reclamanta P. E., fostă D. și pârâtul D. C., din care să reiasă și în proprietate cui se află acest imobil.
- adresă către Poliția . cu mențiunea de a cu mențiunea de a comunica dacă au existat înregistrate sesizări, plângeri cu privire la comportamentul pârâtului D. C., având CNP :_ în ceea ce o privește pe reclamanta P. E., fostă D., având CNP :_, dacă vreunul dintre aceștia a fost sancționat contravențional și în caz afirmativ să se comunice copii ale proceselor verbale de contravenții, în ultimii 5 ani.
- adresă către SERVICIUL NAȚIONAL UNIC AL APELURILOR DE URGENȚĂ cu mențiunea de a preciza dacă au fost efectuate apeluri la 112 de către reclamanta P. E., fostă D., în ultimii 5 ani de zile, în caz afirmativ să se precizeze datele la care au fost efectuate aceste apeluri.
În fapt, analizând ansamblul materialului probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:
În drept, potrivit art. 996 alin.1 C.proc.civ. instanța de judecată, stabilind că în favoarea reclamantului există aparența de drept, va putea să ordone măsuri provizorii, în cazuri grabnice, pentru păstrarea unui drept care s-ar putea păgubi prin întârziere, pentru prevenirea unei pagube iminente și care nu s-ar putea repara, precum și pentru înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executări.
A.. 5 al aceluiași articol arată că, pe cale de ordonanță președințială, nu pot fi dispuse măsuri care să rezolve litigiul în fond și nici măsuri a căror executare nu mai ar mai face posibilă restabilirea situației de fapt.
În concluzie, pe lângă condițiile generale de exercitare a acțiunii civile, după ce s-a stabilit o aparență de drept în favoarea reclamantului, pentru ca ordonanța președințială să fie admisibilă, trebuie să fie întrunite următoarele condiții: urgența, vremelnicia măsurilor solicitate și neprejudecarea fondului prin măsura luată. Îndeplinirea doar a unora dintre cerințele impuse de lege nu este suficientă pentru a deduce existența ori pentru a complini absența celorlalte condiții, îndeplinirea acestora fiind cerută în mod cumulativ.
Potrivit art. 996 alin. 1 C. pr. civ., urgența există atunci când păstrarea unui drept, prevenirea unei pagube iminente sau înlăturarea unei piedici ivite în cursul unei executări nu se poate realiza în mod eficace pe calea acțiunii de drept comun.
Urgența nu se prezumă, ea trebuie să fie dovedită de către reclamant, care, potrivit art. 249 C. pr. civ. are sarcina probei.
Se apreciază că măsura evacuării poate fi dispusă de către instanță prin ordonanță președințială doar în măsura în care aceasta permite pârâtului o repunere în situația anterioară, aspect cerut de condiția vremelniciei până la dezlegarea în baza dreptului comun a raporturilor dintre părți.
Dacă în cadrul unui proces întemeiat pe dreptul comun, instanța este în măsură să analizeze pretențiile reclamantului în detaliu, prin administrarea unui ansamblu probațional care, coroborat, să conducă la o dezlegare a pricinii în respectul principiului aflării adevărului, nu aceeași este situația în cadrul cererii de emitere a ordonanței președințiale.
Interpelată fiind, cu ocazia interogatoriului administrat din oficiu, cât și ulterior, la termenul de judecată din data de 03.11.2015, reclamanta a arătat că nu există o acțiune de drept comun introdusă, având ca obiect același drept pretins și că înțelege să își mențină solicitările, pe calea ordonanței președințiale.
Din analiza îndeplinirii condițiilor anterior enunțate în speța pendinte, rezultă fără echivoc că, în cauză, cererea reclamantei este neîntemeiată. A dispune evacuarea pârâtului pe calea ordonanței președințiale fără a exista pe rolul instanțelor un litigiu între aceleași părți, în care să se judece însuși dreptul pretins în baza normelor de drept comun, ar echivala cu luarea unei măsuri definitive în ceea ce îl privește pe pârât, aspect care ar conduce la încălcarea obligației de a nu se prejudeca fondul între părți prin măsura luată în cadrul ordonanței președințiale.
Deși instanța a avut rol activ în determinarea căii procesuale alese de către reclamantă, aceasta a insistat că dorește judecarea cererii sale pe calea ordonanței președințiale. Chiar dacă instanța nu este ținută de textul legal indicat de către părți cu privire la dreptul material, nu aceeași este situația în cazul dreptului procesual, instanța fiind ținută de cadrul procesual stabilit de către părți, în deplin acord cu principiul disponibilității.
În cauza de față, reclamanta nu a făcut dovada că instanța de judecată este învestită cu soluționarea vreunui litigiu de drept comun având drept efect evacuarea pârâtului, ca măsură definitivă, nu doar vremelnică, aspect pentru care cererea acestuia apare ca neîntemeiată, nefiind întrunită nici condiția vremelniciei, nici cea a neprejudecării fondului dreptului, astfel încât este inutilă cercetarea celorlalte condiții pentru emiterea ordonanței președințiale, întrunirea acestora fiind cerută cumulativ.
Pentru aceste motive, instanța va respinge ca neîntemeiată cererea reclamantei de emitere a unei ordonanțe președințiale.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge cererea, având ca obiectordonanță președințială, formulată de reclamanta P. E., CNP:_, domiciliată în Bârlad, ., ..A, ., cu domiciliu procesual ales în BÂRLAD la COMPLEXUL DE SERVICII COMUNITARE NR. 2, ..4, jud. V. în contradictoriu cu pârâtul D. C., domiciliat în .. Rebricea, jud. V. ca neîntemeiată.
Cu drept de apel în termen de 5 zile de la pronunțare, ce se va depune la Judecătoria Bârlad.
Pronunțată în ședința publică, azi, 4 Noiembrie 2015.
Președinte, D. M. T. | ||
Grefier, L. R. |
Red./tehnored. D.M.T. 06.11.2015
Tehnored./listat L.R.
4 ex / 05 Noiembrie 2015
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 2605/2015.... | Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 2582/2015. Judecătoria... → |
|---|








