Plângere contravenţională. Sentința nr. 1483/2015. Judecătoria BÂRLAD
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1483/2015 pronunțată de Judecătoria BÂRLAD la data de 11-06-2015 în dosarul nr. 1483/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA BÂRLAD
JUDB
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 1483/2015
Ședința publică de la 11 Iunie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE E. B.
Grefier L. R.
Pe rol judecarea cauzei Civile privind pe petentul I. F. și pe intimatul I.P.J. V., având ca obiect plângere contravențională PV . NR._ DIN 22.02.2015.
La apelul nominal făcut în ședința publică la prima strigare lipsesc petentul - I. F. și intimatul - I.P.J. V., prin reprezentant.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței că obiectul dedus judecății este plângere contravențională, procedura este legal indeplinită, s-au verificat actele și lucrările dosarului, după care:
Constatând lipsa părților, în temeiul art. 104 alin.13 din Regulamentul de ordine interioară a instanțelor, instanța a dispus lăsarea dosarului la a doua strigare.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la a doua strigare, lipsesc toate părțile.
Instanța, în temeiul art. 258 Cod proc. civ., încuviințează pentru de petent și pentru intimat proba cu înscrisuri, apreciază probele admisibile și concludente soluționării cauzei.
Nemaifiind cereri de formulat și probe de administrat, instanța constată terminată cercetarea judecătorească.
În temeiul dispozițiilor art. 394 Cod proc. civ. instanța declară dezbaterile închise și lasă cauza în pronunțare, după deliberare dându-se sentința de față:
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, instanța reține următoarele:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Bârlad la data de 03.03.2015 sub nr. de dosar_, petentul I. F. a chemat în judecată pe intimatul Inspectoratul de Poliție Județean V., solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să se dispună anularea procesului-verbal de contravenție . nr._ din data de 22.02.2015.
În motivarea acțiunii, petentul a arătat că prin procesul-verbal de contravenție i s-a aplicat sancțiunea de „9 puncte amendă”, echivalentul a 877,5 lei.
Petentul a mai precizat că în ziua respectivă, la orele 16.35, i-a apărut în lumina farurilor un polițist care ieșise din barul de la marginea satului, care l-a întrebat unde merge. Petentul a mai arătat că acesta nu i-a solicitat permisul de conducere, pe care i l-ar fi putut arăta, deoarece îl avea asupra sa.
Petentul a menționat faptul că procesul-verbal nu întrunește formele de legalitate, întrucât: nu este înscris locul de muncă al contravenientului, lipsesc elementele circumstanțiale de fapt, nu s-au consemnat obiecțiunile sale, nu s-a completat nimic la rubrica „martor asistent”, sacțiunea este disproporționată, nu este bifat dacă contravenientul poate sau nu achita jumătate din cuantumul amenzii în termen de 48 de ore.
În drept, plângerea a fost motivată cu dispozițiile OG nr 2/2001, OG nr 69/2006, Legea nr. 180/2002, OUG nr 195/2002.
În dovedire petentul a solicitat proba cu înscrisurile depuse la dosar.
Petentul a depus la dosarul cauzei următoarele înscrisuri: procesul-verbal de contravenție . nr._ din data de 22.02.2015 (fila 5), D. intern pertinent (filele 6-9).
Cererea a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru de 20 lei, conform dispozițiilor art. 19 din O.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru.
Intimatul a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea plângerii ca neîntemeiată, respectiv menținerea procesului-verbal atacat.
În motivarea întâmpinării, intimatul a arătat că la data de 22.02.2015, ora 16.24, petentul a condus auto VW Golf cu nr._ pe .-se sub influența alcoolului, fapt dovedit prin testarea cu aparatul etilotest, iar la testul cu nr. 336 a rezultat o alcoolemie de 0,21 mg/l alcool pur în aerul expirat. Numitul I. F. nu avea asupra sa permisul de conducere.
În drept, intimatul a invocat dipozițiile art. 205 C. proc. Civ și OUG nr. 195/2002.
În dovedirea întâmpinării, intimata a depus la dosar următoarele înscrisuri: originalul procesului-verbal de contravenție . nr._ din data de 22.02.2015 (fila 20), bonul emis de aparatul alcooltest în urma testării petentului (fila 21).
La termenul de astăzi, Judecătoria Bârlad a încuviințat pentru ambele părți proba cu înscrisurile depuse la dosar.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
I. În fapt, la data de 22.02.2015 a fost încheiat procesul-verbal de contravenție . nr._, prin care petentul a fost sancționată cu amendă contravențională în cuantum de 877,5 lei și s-a dispus suspendarea dreptului de a conduce pentru o perioadă de 90 de zile, așa cum reiese din originalul procesului-verbal anterior menționat (fila 20).
În dispunerea acestor măsuri, agentul constatator a avut în vedere faptul că ” La data de 22.02.2015, ora 16.24, petentul a condus auto VW Golf cu nr._ pe .-se sub influența alcoolului, fapt dovedit prin testarea cu aparatul etilotest, iar la testul cu nr. 336 a rezultat o alcoolemie de 0,21 mg/l alcool pur în aerul expirat. Numitul I. F. nu avea asupra sa permisul de conducere.”
Faptele reținute în sarcina petentului au fost încadrată în dispozițiile art. 102 alin. 3 lit. a) din O.U.G. nr. 195/2002 și art 101 alin 1 pct 18 din OUG nr 195/2002.
La rubrica ”Alte mențiuni” s-a consemnat ”Am consumat 100 ml de coniac. Recunosc și regret. Permisul de conducere îl am la domiciliu.” Petentul a semnat procesul-verbal.
II. În drept, analizând prevederile art. 34 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, instanța constată că plângerea a fost introdusă în termenul legal de 15 zile de la data înmânării sau comunicării procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției, termen stabilit de prevederile art. 31 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, având în vedere că procesul-verbal de contravenție a fost încheiat la data de 22.02.2015 (fila 20), iar plângerea a fost depusă la data de 03.03.2015.
1. În ceea ce privește legalitatea procesului-verbal de contravenție, instanța apreciază că acesta a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor art. 16 și art. 17 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, dispoziții referitoare la mențiunile obligatorii ce trebuie prevăzute sub sancțiunea nulității.
Astfel, procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției conține toate elementele prevăzute de art. 17 din O.G. nr. 2/2001, respectiv cele privitoare la numele, prenumele, calitatea și instituția din care face parte agentul constatator, datele personale ale contravenientului, descrierea faptei, data comiterii acesteia și semnătura agentului constatator.
Cu privire la criticile petentului sub aspectul legalității procesului-verbal, instanța reține următoarele:
Apărarea petentului, în sensul că nu este înscris locul de muncă al contravenientului, nu poate fi reținută, având în vedere că acest aspect nu se regăsește în enumerarea elementelor prevăzute de art 17 din OG nr 2/2001, articol redat mai sus.
Cu privire la apărarea contând în lipsa elementelor circumstanțiale de fapt, instanța reține că faptele contravenționale reținute în sarcina petentului au fost descrise complet, faptul că agentul de poliție nu a precizat dacă era zi sau noapte nefiind de natură să atragă nulitatea procesului verbal, față de specificul contravențiilor, acestea nedepinzând de factori externi. În plus, dat fiind faptul că a fost precizată data și ora săvârșirii contravențiilor, se poate stabili dacă era zi sau noapte, dacă era luminat sau nu locul.
Față de critica conform căreia nu s-au consemnat obiecțiunile sale, ci agentul constatator a menționat ce i-a trecut lui prin cap, aceasta nu poate fi primită, dat fiind că, pe de o parte, petentul nu a adus nici o dovadă în sprijinul celor reclamate, iar, pe de altă parte, acesta a semnat procesul-verbal atacat. Or, dacă nu ar fi fost de acord cu cele consemnate în procesul-verbal, ar fi putut refuza semnarea sa, lucru care însă nu s-a întâmplat.
În plus, petentul a avut posibilitatea de a formula apărări în legătură cu conținutul procesului-verbal și în fața instanței, cu respectarea principiilor oralității, contradictorialității și a dreptului la apărare, astfel că nu se poate reține încălcarea dispozițiilor art. 16 alin. 7 din O.G. nr. 2/2001 sub acest aspect.
Asupra criticii petentului, referitoare la faptul că agentul constatator avea obligația de a menționa numele unui martor-asistent, instanța reține următoarele:
Potrivit art. 19 din O.G. nr. 2/2001, ”procesul-verbal se semnează pe fiecare pagină de agentul constatator și de contravenient. În cazul în care contravenientul nu se află de față, refuză sau nu poate să semneze, agentul constatator va face mențiune despre aceste împrejurări, care trebuie să fie confirmate de cel puțin un martor. În acest caz procesul-verbal va cuprinde și datele personale din actul de identitate al martorului și semnătura acestuia.
(2) Nu poate avea calitatea de martor un alt agent constatator.
(3) În lipsa unui martor agentul constatator va preciza motivele care au condus la încheierea procesului-verbal în acest mod”.
Din analiza procesului-verbal atacat se observă faptul că petentul a fost de față la întocmirea acestuia și a semnat procesul-verbal, astfel încât nu a fost incident vreunul din cazurile prevăzute de art. 19 din OG nr 2/2001.
Cu privire la apărarea conform căreia sacțiunea este disproporționată, instanța reține că sancțiunea amenzii contravenționale stabilite în sarcina petentului este prevăzută de lege și a fost individualizată de agentul constatator, care a aplicat cuatumul minim prevăzut de lege pentru contravenția săvârșită.
În legătură cu apărarea petentului, cum că nu este bifat dacă contravenientul poate sau nu achita jumătate din cuantumul amenzii în termen de 48 de ore, instanța reține că în cadrul procesului-verbal este trecută suma de 438,75 lei, sumă pe care petentul putea să o achite în termen de 48 de ore de la data întocmirii procesului-verbal.
2. Sub aspectul temeiniciei procesului-verbal, instanța reține următoarele:
Persoana sancționată contravențional are dreptul la un proces echitabil conform art. 31-36 din O.G. nr. 2/2001, în care să utilizeze orice mijloc de probă și să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt reținută în procesul-verbal contestat nu corespunde modului în care s-au desfășurat evenimentele, iar sarcina instanței este de a respecta limita proporționalității între scopul urmărit de autoritățile statului de a nu rămâne nesancționată o conduită antisocială și respectarea dreptului la apărare al petentaui (cauza A. c. României, hotărârea din 4 octombrie 2007, cauza N. c. României, decizie de inadmisibilitate din 18 noiembrie 2008).
De asemenea, persoana sancționată contravențional se bucură de prezumția de nevinovăție până la pronunțarea unei hotărâri irevocabile prin care să se stabilească vinovăția sa. Această prezumție nu neagă, însă, valoarea probatorie a procesului-verbal de contravenție legal întocmit, în care sunt consemnate aspecte constatate personal, în mod direct, de către agentul constatator, care este o persoană învestită cu exercitarea autorității de stat.
Astfel, procesul-verbal legal încheiat se bucură de o prezumție de temeinicie, a cărei existență nu este de natură a încălca prezumția de nevinovăție de care se bucură persoana sancționată contravențional, aspect care rezultă din posibilitatea persoanei sancționate de a administra probele pe care le consideră necesare pentru a face dovada contrară.
În speță, petentula avut ocazia să administreze în fața instanței mijloacele de probă pe care le-a considerat de natură a combate prezumția de legalitate și temeinicie de care beneficiază procesul-verbal ca act întocmit de un organ al statului în exercitarea atribuțiilor de serviciu. Petentul a solicitat administrarea probei cu înscrisurile depuse la dosar, probă pe care instanța a încuviințat-o.
Potrivit art. 102 alin. 3 lit. e) din O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurle publice, ”Constituie contravenție și se sancționează cu amenda prevăzută în clasa a IV-a de sancțiuni și cu aplicarea sancțiunii complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 90 de zile săvârșirea de către conducătorul de autovehicul, tractor agricol sau forestier ori tramvai a următoarelor fapte: a) conducerea sub influența băuturilor alcoolice, dacă fapta nu constituie, potrivit legii, infracțiune.”
De asemenea, potrivit prevederilor art. 101 alin. 1 pct. 18 din același act normativ constituie contravenție și se sancționează cu amenda prevăzută în clasa a III-a de sancțiuni fapta de nerespectare a obligației conducătorului de vehicul de a avea asupra sa documentele prevăzute la art. 35 alin. 2, printre care se numără și permisul de conducere.
Instanța observă că situația de fapt reținută în procesul-verbal de contravenție este susținută de probele administrate în cauză.
Astfel, din bonul eliberat de aparatul etilotest (fila 21) rezultă că petentul se afla sub influența băuturilor alcoolice, rezultatul testării indicând prezența alcoolului în aerul expirat în procent de 0,21 mg/l. De asemenea, instanța reține că petentul nu a formulat nicio apărare în sensul că nu consumase alcool la data încherii procesului-verbal. De asemenea, la rubrica ”Alte mențiuni” a fost consemnat următorul aspect ”Am consumat 100 ml de coniac. Recunosc și regret. Permisul de conducere îl am la domiciliu.” Petentul a semnat procesul-verbal.
În lumina celor prezentate, constatând temeinicia procesului-verbal de contravenție în condițiile în care din probele administrate nu a rezultat o altă situație de fapt decât cea consemnată, instanța reține că faptele petentului întrunesc elementele constitutive ale contravențiilor prevăzute de art. 102 alin. 3 lit. a din O.U.G. nr. 195/2002 republicată, privind circulația pe drumurile publice și de art. 101 alin. 1 pct. 18 din O.U.G. nr. 195/2002 republicată.
3. Analizând proporționalitatea măsurilor luate împotriva petentaui, instanța reține că:
Potrivit art. 5 alin. 5 din O.G. nr. 2/2001, ”sancțiunea stabilită trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite”.
De asemenea, art. 21 alin. 3 din același act normativ prevede că ”sancțiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul-verbal”.
Măsurile luate împotriva petentului sunt legale, deoarece amenda în cuantum de 877,5 lei și suspendarea dreptului de a conduce pentru o perioadă de 90 de zile sunt prevăzute de art. 102 alin. 3 lit. a) din O.U.G. nr. 195/2002 rep.
De asemenea, proporționalitatea se verifică după criteriile dezvoltate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, si anume: valoarea amenzii, gravitatea faptei comise, posibilitatea aplicării și a altor sancțiuni, acordându-se însă statelor o marjă de apreciere extrem de ridicată.
Prin procesul-verbal a fost aplicată amenda în cuantum de 877,5 lei și sancțiunea complementară a suspendării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 90 de zile pentru fapta de conducere sub influența băuturilor alcoolice. Instanța constată că acestea au fost stabilite în limitele legii, conform prevederilor art. 102 alin. 3 lit. a din O.U.G. nr. 195/2002 republicată, amenda, chiar la limita minimă prevăzută de lege.
În ceea ce privește posibilitatea de înlocuire a sancțiunii amenzii cu cea a avertismentului, instanța constată că fapta petentului (de a conduce sub influența băuturilor alcoolice) este extrem de gravă, prin aceasta petentul dovedind o sfidare a regulilor de circulație, adoptate în scopul prevenirii accidentelor rutiere și a pierderii de vieți omenești. În contextul constatării acestui pericol social foarte ridicat al faptei petentului, nu există nici un motiv pentru care s-ar justifica înlocuirea amenzii aplicate cu avertisment. Scopul educativ și punitiv al sancțiunii contravenționale, prevenția generală și specială pot fi realizate doar prin sancționarea pecuniară a petentului.
Față de considerentele de fapt mai sus reținute, urmează ca instanța, în temeiul disp. art. 34 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, să respingă ca neîntemeiată plângerea contravențională formulată de petentă și să mențină procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr._ din data de 22.02.2015 întocmit de intimatul Inspectoratul de Poliție al Județului V..
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Respinge ca neîntemeiată plângerea contravențională formulată de petentul I. F., CNP_, cu domiciliul în Bârlad, blvd. E. nr 32, ., ., împotriva procesului-verbal de contravenție . nr._ din data de 22.02.2015, în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliție al Județului V., cu sediul în V., .. 1, Jud. V..
Menține procesul-verbal de contravenție . nr._ din data de 22.02.2015.
Cu drept de apel în 30 de zile de la comunicare. Cererea de apel se va depune la Judecătoria Bârlad sub sancțiunea nulității.
Pronunțată în ședință publică, azi, 11.06.2015.
Președinte, E. B. | ||
Grefier, L. R. |
Red. E.B
Tehnored. L.R.
4 ex./ Iunie 2015
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 1142/2015.... | Pretenţii. Sentința nr. 1556/2015. Judecătoria BÂRLAD → |
|---|








