Succesiune. Sentința nr. 1478/2015. Judecătoria BÂRLAD

Sentința nr. 1478/2015 pronunțată de Judecătoria BÂRLAD la data de 11-06-2015 în dosarul nr. 6134/189/2014

document finalizat

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA BÂRLAD

JUDB

Sentința civilă Nr. 1478

Ședința publică de la 11 Iunie 2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: I. T.

Grefier: L. G.

Pe rol judecarea cauzei Civil formulată de reclamanta B. T. (CNP-_), domiciliată în satul/., cu domiciliul procesual ales la Cabinetul avocatului H. A. din Bârlad, ., ..5, ., în contradictoriu cu pârâta R. M. (CNP-_), domiciliată în satul/.., având ca obiect succesiune ajutor public judiciar.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns av. H. A., pentru reclamanta lipsă, lipsind și pârâta.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că procedura este legal îndeplinită; prin serviciul registratură sub nr.1092/08.06.2015, reclamanta a depus la dosar chitanța nr._/1/25.06.2015 în sumă de 752 lei, reprezentând diferență onorariu expert G. V.; s-au verificat actele și lucrările dosarului, după care;

Interogat de instanță, avocat H. A., pentru reclamantă, declară că nu mai are cereri de formulat și nu mai sunt alte incidente de soluționat, după care președintele deschide dezbaterile asupra fondului cauzei, conform art.392 C.pr.civ.

Avocat H. A., pentru reclamantă, având cuvântul la fond, arătă că reclamanta și defunctul B. M. I. au fost soți și din căsătorie nu au rezultat copii. Pârâta R. M. este sora defunctului. În perioada căsătoriei lor, reclamanta și soțul ei defunct au construit o casă de locuit cu o suprafață de 60 m.p., din paiantă, acoperită cu tablă și anexe gospodărești, cu o suprafață de 65 mp. construcții amplasate pe suprafața de 2.049 m.p. teren din intravilanul satului/., teren înscris în titlul de proprietate nr. 1751/_/24.01.1997, emis pe numele defunctului B. I.. Mai arătă că, în baza testamentului autentificat cu nr. 2049/9.07.1971 la notariatul de Stat Bârlad, reclamanta este singura moștenitoare a defunctului, deoarece pârâta R. M. nu a contestat acest testament și nici nu a acceptat succesiunea defunctului în cadrul termenului prevăzut de lege. Masa succesorală rămasă în urma defunctului se compune din: cota de ½ din casa de locuit din satul/. și din întreaga suprafață de 2 ha 7.800 m.p. teren, situată pe raza satului/., înscrisă în titlul de proprietate nr. 1751/_/24.01.1997.

Solicită admiterea acțiunii, așa cum a fost formulată, să se dezbată succesiunea rămasă în urma defunctului B. M. I., decedat la data de 29.11.2007, cu ultimul domiciliu în satul/.. Fără cheltuieli de judecată.

Considerând că au fost lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept ale cauzei, în temeiul art. 394 C.pr.civ, președintele închide dezbaterile.

INSTANȚA

Prin cererea înregistrată la instanță cu nr._ din 12.12.2014, reclamanta B. T. a chemat în judecată pârâta R. M., solicitând ca, prin sentința ce se va pronunța:

- să se dezbată succesiunea rămasă în urma defunctului B. M. I., decedat la data de 29.11.2007, cu ultimul domiciliu în satul/..

În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că ea și defunctul B. M. I. au fost soți și din căsătorie nu au rezultat copii. Pârâta R. M. este sora defunctului. În perioada căsătoriei lor, reclamanta și soțul ei defunct au construit o casă de locuit cu o suprafață de 60 m.p., din paiantă, acoperită cu tablă și anexe gospodărești, cu o suprafață de 65 mp. construcții amplasate pe suprafața de 2.049 m.p. teren din intravilanul satului/., teren înscris în titlul de proprietate nr. 1751/_/24.01.1997, emis pe numele defunctului B. I.. Reclamanta a mai arătat că, în baza testamentului autentificat cu nr. 2049/9.07.1971 la Notariatul de Stat Bârlad, ea este singura moștenitoare a defunctului, deoarece pârâta R. M. nu a contestat acest testament și nici nu a acceptat succesiunea defunctului în cadrul termenului prevăzut de lege. Masa succesorală rămasă în urma defunctului se compune din: cota de ½ din casa de locuit din satul/. și din întreaga suprafață de 2 ha 7.800 m.p. teren, situată pe raza satului/., înscrisă în titlul de proprietate nr. 1751/_/24.01.1997.

În drept, reclamanta a invocat prevederile art. 650 din Codul civil din 1864.

Pârâta nu a formulat întâmpinare.

La termenul de judecată din 19.03.2015, reclamanta a completat acțiunea introductivă (filele 45-47 dosar), arătând că din masa succesorală rămasă în urma defunctului B. M. I. face parte și suprafața de 4.400 m.p. teren pădure, situată în extravilanul satului/., înscrisă în titlul de proprietate nr. 1431/_/17.10.1995.

La termenul de judecată din 2.04.2015, reclamanta a completat acțiunea introductivă de instanță (fila 64 dosar), prin care a solicitat ca, prin sentința ce se va pronunța, să se constate că reclamanta și soțul ei defunct au dobândit în proprietate, în perioada căsătoriei lor, o casă de locuit situată în satul/., cu o suprafață de 60 m.p., construită din paiantă, acoperită cu tablă, dată în folosință în anul 1969, și anexe gospodărești, cu o suprafață de 56 m.p. În motivarea acestei cereri completatoare, reclamanta a arătat că ea și soțul ei au construit o casă de locuit și anexe gospodărești, situate în satul/. aceste construcții nu posedă acte de proprietate.

În dovedirea acțiunii, reclamanta a depus la dosar, în copie: acte de stare civilă; testamentul autentificat cu nr. 2049/9.07.1971 la Notariatul de Stat Bârlad; titlul de proprietate nr. 1751/_/24.01.1997; titlul de proprietate nr. 1431/_/17.10.1995; certificatul de atestare fiscală nr. 2883/26.06.2013 emis de Primăria .; adeverința nr. 2882/26.06.2013, emisă de Primăria .; Încheierea nr.19/29.07.2013 privind verificările efectuate în evidențele succesorale ale Camerei Notarilor Publici și ale Uniunii Naționale a Notarilor Publici din România, emisă de biroul notarului public D. I. din Bârlad și a folosit proba cu interogatoriu și proba cu martori.

Prin încheierea pronunțată la data de 18.12.2014 în dosarul civ. nr._ (fila 26 dosar), a fost admisă cererea pentru acordarea ajutorului public judiciar formulată de reclamanta B. T. și s-a acordat acesteia ajutor public judiciar constând în scutirea de plata taxei judiciare de timbru în sumă de 546 lei.

Prin încheierea pronunțată la data de 6.04.2015, s-a acordat reclamantei ajutor public judiciar, constând în scutirea acesteia de plata sumei de 2.992,55 lei, reprezentând diferență de taxă judiciară de timbru (fila 66 dosar).

Din analiza probelor administrate, se rețin următoarele:

Reclamanta B. T. s-a căsătorit cu B. M. I. la data de 5.09.1958 și din căsătorie nu au rezultat copii.

Pârâta R. M. este sora lui B. M. I..

Prin testamentul autentificat cu nr. 2049/9.07.1971 la Notariatul de Stat Bârlad, B. M. I. a dispus ca, la încetarea lui din viață, întreaga lui avere mobilă și imobilă ce se va găsi în patrimoniul lui, să revină soției sale, B. T..

În condițiile Legii nr.18/1991, prin titlul de proprietate nr. 1431/_/17.10.1995 s-a reconstituit titularului B. M. I. dreptul de proprietate pentru suprafața de 4.400 m.p. teren pădure situată în extravilanul satului/., în tarlaua 107, .. „Juravăț III”.

Prin titlul de proprietate nr. 1751/_/24.01.1997 s-a reconstituit titularului B. M. D. I. dreptul de proprietate pentru suprafața totală de 2 ha 7.800 m.p. teren, situată pe raza satului/., din care: 2 ha 5751 m.p. teren extravilan de categoriile arabil și pășune; 2.049 m.p. teren intravilan de categoriile curți-construcții, arabil și vie.

Conform adeverinței nr. 782/9.03.2015, emisă de Primăria .. I. este una și aceeași persoană cu B. M. D. I., înscris în titlul de proprietate nr. 1751/_/24.01.1997.

Din certificatul de atestare fiscală nr. 2883/26.06.2013 și din adeverința nr. 2882/26.06.2013, emise de Primăria ., rezultă că reclamanta și soțul ei, B. M. I., sunt înscriși în evidențele fiscale și în registrul agricol al comunei Vinderei, jud. V. cu o casă de locuit în suprafață de 60 m.p., dată în folosință în anul 1969, construită din paiantă, acoperită cu tablă, anexe gospodărești, în suprafață de 56 m.p., suprafața de 2.049 m.p. teren intravilan și cu suprafața de 25.751 m.p. teren extravilan.

La data de 29.11.2007, B. M. I. (CNP-_) a decedat, cu ultimul domiciliu în satul/.- cel despre a cărui succesiune este vorba.

Prin Încheierea nr.19/29.07.2013 privind verificările efectuate în evidențele succesorale ale Camerei Notarilor Publici și ale Uniunii Naționale a Notarilor Publici din România, emisă de biroul notarului public D. I. din Bârlad, s-a constatat că în cauza succesorală privind pe defunctul B. M. I. nu s-a deschis procedura succesorală, iar pentru perioada 2007-până în prezent nu au fost găsite înregistrate testamente/acte juridice de revocare/modificare a testamentelor.

Articolul 91 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, prevede că „Moștenirile deschise înainte de . Codului civil sunt supuse legii în vigoare la data deschiderii moștenirii”.

Succesiunea rămasă în urma defunctului B. M. I. s-a deschis la data de 29.11.2007, dată la care acesta a decedat, astfel că moștenirea rămasă în urma defunctului va fi analizată în temeiul prevederilor Codului civil din 1864.

Conform testamentului autentificat cu nr. 2049/9.07.1971 la Notariatul de Stat Bârlad, B. T. este legatar universal al soțului ei defunct. Din coroborarea prevederilor art. 841 -843 din Codul civil (1864), rezultă că pârâta R. M., în calitate de soră a defunctului B. M. I., este colateral privilegiat, fără rezervă succesorală.

Prin răspunsurile date la interogatoriul propus de reclamantă, pârâta R. M. a recunoscut că ea, pârâta, nu a acceptat succesiunea rămasă în urma defunctului B. M. I. în cadrul termenului legal de opțiune succesorală.

Prin declarația dată în instanță, martorul G. V., propus de reclamantă, a arătat că reclamanta este singurul succesibil al defunctului B. M. I. care a acceptat succesiunea acestuia. Reclamanta a acceptat succesiunea rămasă în urma decesului soțului ei, prin acte de acceptare tacită, acte ce au constat în aceea că reclamanta a continuat să locuiască în casa în care ea a conviețuit cu soțul ei. Această casă este situată în satul Vinderei, are 2 camere, o sală, un chiler, are pereții din lut, este acoperită cu tablă și a fost construită de către reclamantă împreună cu soțul ei în perioada conviețuirii lor. Casa menționată este situată pe terenul proprietatea lui B. M., care a fost tatăl soțului defunct al reclamantei. Martorul a mai arătat că la construirea casei menționate, reclamanta și soțul acesteia au avut cote de contribuții egale.

Ca urmare, potrivit art. 1 lit. e din Legea nr. 319/1944, se va stabili că singurul moștenitor al defunctului B. M. I. este reclamanta B. T., în calitate de soție supraviețuitoare și de legatar universal, cu cota de 1/1, care culege întreaga succesiune rămasă în urma defunctului.

Prin raportul de expertiză tehnică judiciară în construcții, întocmit de expertul G. V., depus la dosarul instanței la data de 11.05.2015, filele 76-92, a fost identificată casa de locuit și anexele gospodărești, construite de reclamantă împreună cu soțul ei defunct, stabilindu-se că imobilul în cauză (construcții și teren aferent) este situat în satul/.. 306 și are ca vecinătăți: N- drum sătesc DS 1117; S- S. Ș.; E- drum sătesc DS 76; V- teren extravilan. Imobilul este compus din casă de locuit de nivel parter, cu 2 camere, sală și 3 anexe alipite de casă (bucătărie de iarnă, bucătărie de vară, magazie acoperită cu azbociment ondulat), anexe gospodărești (coteț de porci, coștereață de păsări, coșer, magazie), construite din paiantă și lemn, împrejmuirile aferente, o fântână cu tuburi din beton cu diametrul interior de 35 cm, precum și din suprafața de 2.049 m.p. teren aferent, clădit și neclădit, de categoriile curți-construcții, arabil și vie, din tarlaua 37, parcelele 1119, 1120, 1121, 1122, suprafața de teren menționată fiind înscrisă în titlul de proprietate nr. 1751/_/24.01.1997, emis pe numele titularului B. M. D. I. (corect B. M. I.).

Conform raportului de expertiză, casa de locuit este o construcție veche, edificată în anul 1969, cu pereți din paiantă, învelitoare din tablă zincată, pardoseli din pământ, tâmplărie din lemn de rășinoase.

Prin raportul de expertiză întocmit s-a stabilit că valoarea construcțiilor și a împrejmuirilor ce compun imobilul este de 13.783 lei, valoarea suprafeței de 2.049 m.p. teren ce compune imobilul este de 11.270 lei, valoarea actuală a întregului imobil fiind de 25.053 lei.

Din certificatul de sarcini nr._/9.03.2015, emis de Biroul de cadastru și Publicitate Imobiliară Bârlad, rezultă că, verificând evidențele electronice ale Biroului de Cadastru și Publicitate Imobiliară Bârlad, s-a constatat că pentru suprafața de 278.000 m.p. teren, înscrisă în titlul de proprietate nr. 1751/_, privind pe B. M. I., nu au fost înregistrate sarcini. Totodată, pentru suprafața de teren menționată nu a fost întocmită documentație cadastrală.

Raportul de expertiză tehnică judiciară în construcții întocmit este util și concludent, urmând să fie reținut în soluționarea cauzei.

Cu privire la cererea prin care reclamanta a solicitat să se constate că ea și soțul ei defunct au construit o casă de locuit situată în satul/. prevederile art. 35 din codul de procedură civilă (Legea nr. 134/2010), potrivit cărora „Cel care are interes poate să ceară constatarea existenței sau inexistenței unui drept. Cererea nu poate fi primită dacă partea poarte cere realizarea dreptului”.

În cauza de față reclamanta nu posedă act de proprietate pentru casa de locuit din satul/. ea și soțul ei defunct au construit-o în perioada căsătoriei lor. În această situație, calea prin care reclamanta poate obține un titlu de proprietate este calea acțiunii în constatare.

Față de considerentele arătate, cererea în constatarea dreptului de proprietate imobiliară, formulată de reclamantă, este întemeiată, urmând să fie admisă.

În consecință, se va constata că, în perioada căsătoriei lor, reclamanta B. T. și soțul acesteia, B. M. I., au construit, prin contribuții egale, de câte ½, o casă de locuit de nivel parter, situată în satul/.. 306, având ca vecinătăți: N- drum sătesc DS 1117; S- S. Ș.; E- drum sătesc DS 76; V- teren extravilan, alcătuită din 2 camere, sală, 3 anexe alipite de casă (bucătărie de iarnă, bucătărie de vară, magazie acoperită cu azbociment ondulat), anexe gospodărești (coteț de porci, coștereață de păsări, coșer, magazie), construite din paiantă și lemn, împrejmuirile aferente, o fântână cu tuburi din beton cu diametrul interior de 35 cm, construcții amplasate pe 2.049 m.p. teren, de categoriile curți-construcții, arabil și vie, din tarlaua 37, parcelele 1119, 1120, 1121, 1122, înscrisă în titlul de proprietate nr. 1751/_/24.01.1997, emis pe numele titularului B. M. D. I., construcții delimitate prin schița anexă la raportul de expertiză tehnică judiciară în construcții întocmit de expertul G. V., ce face parte din prezenta sentință.

Totodată, se va reține că masa succesorală rămasă în urma defunctului B. M. I. se compune din:

- întreaga suprafață de 4.400 m.p. teren pădure, situată în extravilanul satului/., în tarlaua 107, .. „Juravăț III”, înscrisă în titlul de proprietate nr. 1431/_/17.10.1995 (titular B. M. I.);

- întreaga suprafață de 2 ha 7.800 m.p. teren situată pe raza satului/. titlul de proprietate nr. 1751/_/24.01.1997 (titular B. M. D. I.), din care: 2 ha 5751 teren extravilan de categoriile arabil și pășuni; 2.049 m.p. teren intravilan, de categoriile curți-construcții, vii și arabil;

- cota de ½ din casa de locuit și anexele gospodărești, situate în satul/., având vecinătățile: N- drum sătesc DS 1117; S- S. Ș.; E- drum sătesc DS 76; V- teren extravilan, imobil compus din casă de locuit de nivel parter, cu 2 camere, sală și 3 anexe alipite de casă (bucătărie de iarnă, bucătărie de vară, magazie acoperită cu azbociment ondulat), anexe gospodărești (coteț de porci, coștereață de păsări, coșer, magazie), construite din paiantă și lemn, împrejmuirile aferente, o fântână cu tuburi din beton, construcții amplasate pe suprafața de 2.049 m.p. teren de categoriile curți-construcții, arabil și vie, din tarlaua 37, parcelele 1119, 1120, 1121, 1122, înscrisă în titlul de proprietate nr. 1751/_/24.01.1997, emis titularului B. M. D. I., diferența de cotă de ½ din construcții fiind proprietatea soției supraviețuitoare, B. T..

Se va lua act că reclamanta nu a solicitat cheltuieli de judecată.

Prin încheierea pronunțată la data de 18.12.2014 în dosarul civ. nr._ (fila 26 dosar), a fost admisă cererea pentru acordarea ajutorului public judiciar formulată de reclamanta B. T. și s-a acordat acesteia ajutor public judiciar constând în scutirea de plata taxei judiciare de timbru în sumă de 546 lei. Prin încheierea pronunțată la data de 6.04.2015, s-a acordat reclamantei ajutor public judiciar, constând în scutirea acesteia de plata sumei de 2.992,55 lei, reprezentând diferență de taxă judiciară de timbru (fila 66 dosar); în total, s-a acordat reclamantei ajutor public judiciar constând în scutirea de plata taxei judiciare de timbru în sumă de 3.538,55 lei.

Conform art. 502alin.1 din OUG nr.51/2008, în situația în care, prin hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă, beneficiarul ajutorului public dobândește bunuri sau drepturi de creanță a căror valoare, respectiv cuantum, depășește de 10 ori cuantumul ajutorului public acordat, acesta este obligat să restituie ajutorul public.

În cauza de față, bunurile imobile dobândite în proprietate de către reclamantă sunt în sumă totală de 39.753,40 lei (13.783 lei, construcții + 11.270 lei, teren intravilan + 4.400 lei, pădure + 10.300,40 lei, teren extravilan = 39.753,40 lei).

Rezultă că reclamanta a dobândit în proprietate bunuri în valoare ce depășește de 10 ori cuantumul ajutorului public judiciar acordat acesteia, motiv pentru care reclamanta are obligația să restituie statului suma de 3.538,55 lei, reprezentând taxă judiciară de timbru pentru care s-a acordat acesteia ajutor public judiciar, constând în scutirea de plată.

În consecință, se va dispune obligarea reclamantei B. T. să plătească statului suma de 3.538,55 lei, reprezentând taxă judiciară de timbru pentru care s-a acordat acesteia ajutor public judiciar, constând în scutirea de plată, în dosarul civ. nr._ al Judecătoriei Bârlad.

Potrivit art. 21 din OUG nr. 51/2008, dispozitivul prezentei sentințe, cuprinzând obligația de plată a sumei de 3.538,55 lei, constituie titlu executoriu și va fi comunicat, din oficiu, organelor competente.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite acțiunea completată, pentru constatare drept de proprietate asupra construcțiilor și pentru dezbaterea succesiunii rămase în urma defunctului B. M. I., acțiune formulată de reclamanta B. T. (CNP-_), domiciliată în satul/., cu domiciliul procesual ales la Cabinetul avocatului H. A. din Bârlad, ., ..5, ., în contradictoriu cu pârâta R. M. (CNP-_), domiciliată în satul/..

Constată că, în perioada căsătoriei lor, reclamanta B. T. și soțul acesteia, B. M. I., au construit, prin contribuții egale, de câte ½, o casă de locuit de nivel parter, situată în satul/.. 306, având ca vecinătăți: N- drum sătesc DS 1117; S- S. Ș.; E- drum sătesc DS 76; V- teren extravilan, alcătuită din 2 camere, sală, 3 anexe alipite de casă (bucătărie de iarnă, bucătărie de vară, magazie acoperită cu azbociment ondulat), anexe gospodărești (coteț de porci, coștereață de păsări, coșer, magazie), construite din paiantă și lemn, împrejmuirile aferente, o fântână cu tuburi din beton cu diametrul interior de 35 cm, construcții amplasate pe 2.049 m.p. teren, de categoriile curți-construcții, arabil și vie, din tarlaua 37, parcelele 1119, 1120, 1121, 1122, înscrisă în titlul de proprietate nr. 1751/_/24.01.1997, emis pe numele titularului B. M. D. I. (numele real al titularului fiind B. M. I.), construcții delimitate prin schița anexă la raportul de expertiză tehnică judiciară în construcții întocmit de expertul G. V., ce face parte din prezenta sentință.

Stabilește că masa succesorală rămasă în urma defunctului B. M. I. (CNP-_), decedat la data de 29.11.2007, cu ultimul domiciliu în satul/., se compune din:

- întreaga suprafață de 4.400 m.p. teren pădure, situată în extravilanul satului/., în tarlaua 107, .. „Juravăț III”, înscrisă în titlul de proprietate nr. 1431/_/17.10.1995 (titular B. M. I.);

- întreaga suprafață de 2 ha 7.800 m.p. teren situată pe raza satului/. titlul de proprietate nr. 1751/_/24.01.1997 (titular B. M. D. I./corect B. M. I.), din care: 2 ha 5751 teren extravilan de categoriile arabil și pășuni; 2.049 m.p. teren intravilan, de categoriile curți-construcții, vii și arabil;

- cota de ½ din casa de locuit și anexele gospodărești, situate în satul/., având vecinătățile: N- drum sătesc DS 1117; S- S. Ș.; E- drum sătesc DS 76; V- teren extravilan, imobil compus din casă de locuit de nivel parter, cu 2 camere, sală și 3 anexe alipite de casă (bucătărie de iarnă, bucătărie de vară, magazie acoperită cu azbociment ondulat), anexe gospodărești (coteț de porci, coștereață de păsări, coșer, magazie), construite din paiantă și lemn, împrejmuirile aferente, o fântână cu tuburi din beton, construcții amplasate pe suprafața de 2.049 m.p. teren de categoriile curți-construcții, arabil și vie, din tarlaua 37, parcelele 1119, 1120, 1121, 1122, înscrisă în titlul de proprietate nr. 1751/_/24.01.1997, emis titularului B. M. D. I., diferența de cotă de ½ din construcții fiind proprietatea soției supraviețuitoare, B. T..

Stabilește că, potrivit testamentului autentificat cu nr. 2049/9.07.1971 la Notariatul de Stat Bârlad, singurul moștenitor al defunctului B. M. I. este reclamanta B. T., în calitate de soție supraviețuitoare și de legatar universal, cu cota de 1/1, care culege întreaga succesiune rămasă în urma defunctului, străină de succesiune fiind pârâta R. M., în calitate de soră a defunctului.

Ia act că reclamanta nu a solicitat cheltuieli de judecată.

Obligă reclamanta B. T. să plătească statului suma de 3.538,55 lei, reprezentând taxă judiciară de timbru pentru care s-a acordat acesteia ajutor public judiciar, constând în scutirea de plată, în dosarul civ. nr._ al Judecătoriei Bârlad.

Potrivit art. 21 din OUG nr. 51/2008, dispozitivul prezentei sentințe, cuprinzând obligația de plată a sumei de 3.538,55 lei, constituie titlu executoriu și va fi comunicat, din oficiu, organelor competente.

Cu apel în 30 de zile de la comunicare, cererea de apel urmând să fie depusă la Judecătoria Bârlad.

Pronunțată în ședința publică din 11 iunie 2015.

Președinte, Grefier,

T. I. G. L.

Red. T.I.

Tehnored./L.G. 15 Iunie 2015/ 4 ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Succesiune. Sentința nr. 1478/2015. Judecătoria BÂRLAD