Anulare act. Sentința nr. 171/2013. Judecătoria BEIUŞ

Sentința nr. 171/2013 pronunțată de Judecătoria BEIUŞ la data de 29-01-2013 în dosarul nr. 1542/187/2011

ROMÂNIA

JUDEȚUL BIHOR - JUDECĂTORIA BEIUȘ

Dosar nr._

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 171/2013

Ședința publică din 29 ianuarie 2013

Completul constituit din:

PREȘEDINTE: C. D. M. – judecător

GREFIER: D. S.

Pe rol pentru azi fiind judecarea cauzei civile formulate de către contestatorii MATIUȚA E., MATIUȚA R., B. E. împotriva intimatei S.C. C. SRL - C., având ca obiect anulare act - disjungere din dosarul_ .

La apelul nominal făcut în ședința publică nu se prezintă nimeni.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, învederându-se instanței faptul că atât mersul dezbaterilor cât și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 22.01.2013, care face parte integrantă din prezenta, iar în vederea deliberării, s-a amânat pronunțarea cauzei la data de 29.01.2013, după care:

Se constată faptul că la data de 29.01.2013 contestatorii a depus la dosar, prin registratura instanței, note scrise și au anexat proces verbal de sigilare încheiat la 10.07.2012 și act constatator încheiat la 17.12.2012.

INSTANȚA

Deliberând asupra cererii de față,

În baza actelor de la dosar, constată următoarele:

1.1. Poziția procesuală a contestatorilor:

Prin disjungerea capătului de cerere privind constatarea nulității absolute a contractului de credit nr.4147/19.11.2010, din cadrul dosarului nr._, s-a înregistrat pe rolul acestei instanțe la data de 19.05.2011, sub dosarul nr._, acțiunea civilă formulată de contestatorii MATIUȚA E. și MATIUȚA R. ambii domiciliați în loc. Ghighișeni, nr.259, . și B. E. domiciliată în loc. Ghighișeni, nr.254, ., împotriva intimatei .. – C. cu sediul în C., ..4, . M., având ca obiect anulare act, prin care s-a solicitat constatarea nulității absolute a contractului de credit nr.4147/19.11.2008, atât cu privire la calitatea de titular a numitei B. E., cât și cu privire la calitatea de giranți a numiților Matiuța E. și Matiuța R.; cu cheltuieli de judecată.

În motivarea în fapt a cererii contestatorii arată că la data de 24.11.2010 au fost somați prin actul cu nr. 507/2010 emis în dosarul execuțional nr.507/21.11.2008 al B. P. R. L., la plata sumei de 4938 lei, din care suma de 4427 lei reprezintă debit, iar diferența, până la concurența sumei totale, reprezintă cheltuieli de execuție.

Contestatorii arată că semnăturile de la rubrica „împrumutat” și „giranți” inserate în contractul de credit nr.4147/19.11.2008 nu le aparțin, ei nu au încheiat nici un contract de credit cu intimata și nici nu au primit bunuri de natura celor menționate în contract, astfel contestă titlul care stă la baza cererii de execuție silită și solicită anularea acestui contract.

În motivarea în drept a cererii contestatorii au invocat prevederile 399, 400, 401, 403 (1) C.pr.civ.

În probațiune contestatorii au depus la dosar în fotocopie somația și adresa nr.507/2010, contractul de credit 4147/18.11.2008.

Cererea este timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 194 lei, potrivit chitanței . nr._/21.03.2011 – fila 20.

1.2. Prin precizarea de acțiune – fila 21, contestatorii indică temei de drept al capătului 1 de cerere, ce face obiectul prezentei pricini, ca fiind prevederile art.953, 954, 961 din Codul civil.

1.3. Prin precizarea de acțiune depusă la data de 06.11.2012, contestatorii au solicitat instanței să dispună nulitatea contractului de fidejusiune nr.4147/19.11.2008, menționând că despre existență lui au luat cunoștință studiind dosarul execuțional.

1.4. Prin notele scrise depuse la data de 10.12.2012, față de conținutul adresei nr.203/06.12.2012 a Laboratorului Interjudețean de Expertize Criminalistice Timișoara și potrivit dispozițiilor instanței de la termenul din 11.12.2012, referitor la însușirea sau nu de către contestatorii de rd.1, 2 a semnăturilor de pe cele două adeverințe de venit, au arătat următoarele aspecte:

- în nivelul anului 2008, respectiv la finele anului, au contract un împrumut cu societatea intimată, sens în care a fost nevoie de emiterea unor adeverințe de venit pe seama solicitanților,

- astfel s-a emis adeverința nr.819 de Primăria comunei Cărpinet, fiind semnată într-adevăr de contestatorul Matiuța R.,

- de asemenea, s-a emis la aceeași dată adeverința nr.3 de către . SRL, semnătura aparținând contestatoarei Matiuța E.,

- totodată, se arată că, cu acea ocazie s-a solicitat și un cupon de pensie al contestatoarei B. E., respectiv cuponul de pensie aferent lunii octombrie 2008.

Față de aceste aspecte, se arată că semnăturile contestatorilor de rd.1, 2 de pe cele două adeverințe aparțin acestora fără nici un dubiu, solicitându-se ca acestea să fie folosite drept scripte de comparație în raportul de expertiză.

1.5. Prin notele scrise depuse la data de 29.01.2013, contestatorii au menționat că nu au găsit contractul încheiat cu societatea intimată, nici în original și nici în copie, solicitând efectuarea expertizei pe baza actelor de la dosar, arătând totodată faptul că ei nu au semnat contractul nr.4147/19.11.2008.

Alăturat acestora au anexat, pentru efectuarea expertizei, proces verbal de sigilare încheiat la 10.07.2012 și act constatator încheiat la 17.12.2012.

-/-

2.1. Poziția procesuală a intimatei .. – C.:

Legal citată, la data de 16.03.2011 a depus la dosar întâmpinare.

În motivarea în fapt a întâmpinării intimata arată că deși contestatorii susțin că nu le aparține contractul de face obiectul cauzei și contestată executarea silită, în data de 14.03.2011 Matiuța R. a achitat suma de 200 lei la B. P. R. în dosarul execuțional nr.507/2010, aspect față de care intimata apreciază că asumarea debitului și a contractului este evidentă.

În ceea ce privește susținerea contestatorilor constând în aceea că semnăturile de pe contractul de credit nr.4147/19.11.2008 nu le aparțin și că ei nu au încheiat niciodată un contract de credit cu societatea intimată și nici nu au primit bunuri de natura celor menționate în contract, intimata arată că la baza cererii de executare silită împotriva contestatorilor stă contractul de credit nr.4147/19.11.2008 încheiat în loc. Ștei și care conține adeverințe de venit în original ale contestatorilor, acte în baza cărora a fost acordat creditul. De asemenea, se menționează și faptul că la dosarul contractului de credit au mai fost atașate copii de pe cărțile de identitate ale contestatorilor.

Mai mult, intimata arată și faptul că au fost achitate 5 rate din contractul de credit, care conform graficului de rambursare trebuia achitat în 24 de rate, menționându-se că se depun în probațiune copii de pe chitanțele eliberate.

În drept intimata invocă prevederile art.115 .pr.civ.

În probațiune intimata a depus la dosar în fotocopii chitanțele ce reprezintă dovada achitării celor cinci rate din contractul de credit pe numele numitei B. E. – filele 15-19 dosar.

-/-

În ședința publică din dara de 16.10.2012 contestatorii au depus la dosar în original factura nr._/29.06.2011 și avizul de însoțire primar nr._/16.08.2011 – filele 43-44.

Urmare a solicitării instanței, la data de 02.11.2012 B. P. R. a depus la dosar originalul contractului de credit nr.4147/19.11.2008 și toate actele ce formează dosarul de creditare în original, înscrisuri care stau la baza dosarului execuțional nr.507/05.11.2010 – filele 58-82 dosar.

Ca urmare a încuviințării probei privind efectuarea expertizei grafologice, solicitată de către contestatori, dosarul a fost înaintat Laboratorului Interjudețean de Expertize Criminalistice Timișoara în vederea efectuării lucrării. La data de 07.12.2012 Laboratorul Interjudețean de Expertize Criminalistice Timișoara a depus la dosar adresa nr.203/06.12.2012 prin care solicită în vederea efectuării expertizei încuviințate în cauză, completarea materialului de comparație cu înscrisuri care să poarte semnătura contestatorilor, înscrisuri anterioare datei actelor din litigiu, astfel că instanța a obligat contestatorii la depunerea contractelor de împrumut încheiate în anul 2008 cu societatea intimată, potrivit susținerilor acestora din înscrisul fila 91, fiind emisă în acest sens și către intimată o adresă.

La termenul de judecată din 15.01.2013, întrucât contestatorii prin notele scrise depuse la data de 10.01.2013, recunosc faptul că în ultima decadă a anului 2008 au încheiat un contract de împrumut cu societatea intimată, altul decât cel ce face obiectul cauzei pendinte, văzând și cele arătate de către Laboratorul Interjudețean de Expertize Criminalistice Timișoara prin înscrisul depus la dosar – fila 89, instanța a obligat contestatorii la depunerea contractelor de împrumut încheiate în anul 2008 cu societatea intimată – sub sancțiunea decăderii din proba cu expertiza încuviințată.

Urmare a solicitării instanței, astfel cum s-a arătat mai sus, la data de 21.01.2013 intimata a depus la dosar adresa fila 96 în cuprinsul căreia se arată că nu a fost găsit nici un alt contract încheiat cu contestatorii din cauză, decât contractul nr.4147/19.11.2008.

-/-

Instanța a încuviințat în probațiune pentru contestatori proba privind verificarea de scripte (contestatorii executându-și semnătura din poziția în picioare, șezând și sprijinind foaia de hârtie de perete – filele 45, 51-52) și proba privind efectuarea expertizei grafologice (contestatorii fiind decăzuți din această proba în ședința publică din data de 22.01.2013).

-/-

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

În fapt:

Prin contractul de credit nr.4147/19.11.2008 (filele 58-61), încheiat între intimata . – în calitate de împrumutator și contestatoarea B. E. – în calitate de împrumutat, giranții fiind contestatorii Matiuța E. și Matiuța R., împrumutata B. E. a contractat un credit în valoarea 3076 lei, utilizat pentru achiziționarea bunurilor descrise în contract.

Creditul a fost acordat pe o perioadă de 24 de luni, începând cu data de 17.12.2008, având scadența finală la data de 07.11.2010.

Prin cererea ce face obiectul pricinii, contestatorii au arătat că semnăturile de la rubrica „împrumutat” și „giranți” inserate în contractul de credit nr.4147/19.11.2008 nu le aparțin, faptul că ei nu au încheiat nici un contract de credit cu intimata și nici nu au primit bunuri de natura celor menționate în contract.

Așa cum s-a reținut, în cauză s-a încuviințat expertiza grafologică, probă care însă nu a fost administrată din culpa contestatorilor care nu au depus actele de comparație solicitate, motiv pentru care instanța i-a decăzut din această probă.

Din înscrisurile de la filele 15-19 rezultă că B. E. a plătit rate aferente contractului 4147/2008 . De asemenea reține instanța faptul că, nu s-au contestat adeverințele de venit ce au fost emise pentru încheierea contractului de credit 4147/2008, de către contestatori, aceștia recunoscând că au încheiat în anul 2008, un contract de credit cu intimata, altul decât cel din litigiu . Din adresa de la fila 96, instanța reține că intimata a încheiat doar contractul cu nr. 4147 în anul 2008 cu contestatorii.

Reține instanța prevederile art.1169 Cod civil, conform căruia „Cel ce face o propunere înaintea judecății trebuie să o și dovedească.”, ori contestatorii nu au adus nici o probă din care să rezulte că nu au semnat, nu și-au însușit contractele din litigiu, motiv pentru care instanța va respinge cerea formulată.

Pentru considerentele de fapt și de drept expuse mai sus, instanța va respinge acțiunea civilă formulată și precizată de către contestatorii MATIUȚA E., MATIUȚA R. și B. E., împotriva intimatei .. – C., ca nefondată.

Față de soluția pronunțată, nu se vor acorda cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge acțiunea civilă formulată și precizată de către contestatorii MATIUȚA E. și MATIUȚA R. ambii domiciliați în loc. Ghighișeni, nr.259, . și B. E. domiciliată în loc. Ghighișeni, nr.254, ., împotriva intimatei .. – C. cu sediul în C., ..4, . M., ca nefondată.

Fără cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Cu drept de recurs în termen de 15 de zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică, astăzi 29 ianuarie 2013.

PREȘEDINTE, GREFIER ,

C. D.M. – judecător D. S.

Red.C.M.

Tehnored.S.D., 6 ex.

04. februarie 2013

Emise 4 comunicări:

  1. contestatorii MATIUȚA E. domiciliată în loc. Ghighișeni, nr.259, .,
  2. MATIUȚA R. domiciliat în loc. Călugări, nr.59, .
  3. B. E. domiciliată în loc. Ghighișeni, nr.254, .,
  4. intimata .. – C. cu sediul în C., ..4, . M.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Anulare act. Sentința nr. 171/2013. Judecătoria BEIUŞ