Cereri. Sentința nr. 743/2013. Judecătoria BEIUŞ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 743/2013 pronunțată de Judecătoria BEIUŞ la data de 16-05-2013 în dosarul nr. 733/187/2013
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA BEIUȘ
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ NR.743/2013
Ședința publică de la 16 mai 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE G. A. F.- Președintele instanței
Grefier M. D.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamant B. A. și pe pârât P. L. V., având ca obiect alte cereri.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă reclamantul B. A. personal și pârâtul P. L. V. personal .
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că pentru termenul de astăzi s-a depus la dosar la data de 07 mai 2013, prin serviciul registratură al instanței, de către reclamant, răspuns la întâmpinare, prin care a solicitat respingerea întâmpinării formulată de către pârâtul P. V..
Pârâtul P. L. V. depune la dosar, în ședința de azi, în copie, concluziile depuse de către reclamant în dosarul nr.654/2005 al Judecătoriei Beiuș, un înscris formulat de către reclamant în dosarul nr._ al Judecătoriei Beiuș, recursul civil formulat de către reclamant în dosarul nr._ al Judecătoriei Beiuș și un înscris depus de către reclamant în dosarul nr._ .
La întrebarea instanței, pârâtul arată că deține doar un exemplar din acest înscrisuri, însă va xeroxa aceste înscrisuri și le va comunica și cu pârâtul prezent la acest termen.
Reclamantul și pârâtul arată că nu mai au alte cereri de formulat sau probe de administrat.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța consideră cauza lămurită, declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul pe fond.
Reclamantul B. A., solicită instanței admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată în scris, fără cheltuieli de judecată.
Pârâtul P. L. V. solicită instanței respingerea acțiunii formulată de către reclamant, cu cheltuieli de judecată în sumă de 300 lei, ocazionate de prezentul proces.
Instanța, în baza art.150 c.pr.civilă, declară închise dezbaterile și reține cauza spre soluționare.
INSTANȚA
Asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin acțiunea civilă înregistrată la această instanță la data de 13 martie 2013 sub dosar nr._ (ca urmare a disjungerii cererii reconvenționale formulată de pârâtul –reclamant reconvențional B. A. în dosarul nr._ al Judecătoriei Beiuș), reclamantul B. A. a chemat în judecată pe pârâtul P. L. V., solicitând instanței ca prin hotărârea ce va pronunța să dispună tragerea la răspundere a pârâtului pentru mai multe fapte delictuoase exercitate împotriva sa, atingându-i drepturile prevăzute de art.58 din Noul C. civil, respectiv onoarea, reputația și propria imagine.
În motivarea în fapt a acțiunii, reclamantul arată că la data de 06.02.2012, în timp ce studia dosarul penal nr.8/P/2010 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Beiuș, a găsit o declarație dată de către numitul P. L. V., prin care acesta arăta că a formulat plângere penală împotriva sa pentru că a înfundat șanțul de pe proprietatea ce îi aparține pârâtului și ca urmare a fost amendat pentru că a distrus ceva, însă nu știe ce, întrucât nu are cunoștință despre acest aspect.
Arată că nu are cunoștință despre această amendă, sens în care solicită ca pârâtul să fie obligat să prezinte instanței acea dispoziție de amendare dată de parchet, față de faptul că a înfundat acel șanț și că i-a distrus ceva pârâtului, iar în cazul în care pârâtul nu va putea dovedi cele afirmate solicită ca acesta să fie obligat la plata sumei de 10.000 lei, cu titlu daune morale.
Reclamantul arată că tot în cuprinsul acelei declarații, pârâtul susține că acel șanț se afla pe proprietatea familiei N., sens în care solicită să fie obligat să depună la dosar înscrisuri oficiale, nu mincinoase, cu care să dovedească această afirmație, iar în cazul în care nu poate dovedi acest aspect, solicită ca pârâtul să fie obligat la plata sumei de 15.000 lei, cu titlu daune morale.
De asemenea, reclamantul menționează că, în cuprinsul acelei declarații, pârâtul a arătat că gardul pe care reclamantul l-a construit la data de 06.04.2009, se află pe proprietatea familiei N., precum și faptul că reclamantul a mutat acel gard cu 1 metru pe proprietatea familie N.. Totodată, pârâtul a arătat că atunci când numitul N. D. l-a întrebat pe reclamant de ce a mutat acel gard, acesta l-a amenințat cu țigla și l-a înjurat.
Reclamantul arată că, dacă pârâtul poate să dovedească această afirmație cu martorii care erau la el în curte, respectiv inginerul S. D. și ajutorul său, care din cauza numitului N. au abandonat lucrarea și au plecat de la el, și nu cu martorul N. D., cu care are proces penal, nu mai are nimic de zis, însă în caz contrar, solicită ca pârâtul să fie obligat la plata către acesta a încă unei sumei de 15.000 lei, cu titlu daune morale.
Referitor la acea declarație, reclamantul precizează că a avut consecințe deosebit de grave asupra sa, întrucât folosindu-se de acest înscris și de încă unul formulate de pârâtul P. V., polițistul M. S. de la Poliția Beiuș a reușit să falsifice realitatea în dosarul penal mai sus menționat, în sensul că i-a favorizat pe numiții N. D. V. și P. V., astfel că s-a dispus neînceperea urmăririi penale împotriva pârâtului pentru mărturie mincinoasă în dosarul penal nr.404, pe considerentul că reclamantul a mutat gardul pe proprietatea familiei N., ducându-i pe procurori în eroare.
Reclamantul menționează faptul că, în dosarul penal nr.8/P/2010 a mai găsit o declarație a pârâtului P. V., care crede că a fost scrisă de către polițistul C. S., în dosarul nr.404 al parchetului. Arată că a mai consultat și dosarul nr._ al Judecătoriei Beiuș, unde a mai găsit o declarație a pârâtului P. V., referitoare la gardul pe care l-a construit pe proprietatea familiei N., unde a spus minciuni, astfel că solicită obligarea acestuia la plata sumei de 15.000 lei, cu titlu de daune morale, în cazul în care nu poate dovedi ce a scris, prin acte oficiale și nu prin prietena lui, numita M. L., având în vedere că amândoi au mințit în favoarea familiei N..
Reclamantul B. A. arată că în dosarul civil nr._ în care a dovedit minciunile pe care pârâtul le-a spus la parchet, referitoare la faptul că gardul este al lui și pe care le-a spus din nou și în recursul pe care l-a făcut și care a fost respins, în sensul că ar fi ocupat teren din imobilul cu nr.top.2211/5, ce aparține familiei N..
Menționează faptul că mai are un dosar înregistrat pe rolul Tribunalului Bihor, unde l-a chemat în judecată pe numitul P. V., pentru insultă și care are alte capete de acuzare, care nu au legătură cu cele arătate, întrucât la acea dată nu avea cunoștință despre declarațiile la care a făcut referire în prezenta acțiune.
În motivarea în drept a acțiunii, reclamantul a invocat prevederile art.119 alin.1 și 2 C.pr.civilă și art.58 și 1357 din Noul Cod Civil, iar în probațiune a anexat în copie, recursul formulat de recurentul P. L. V. în dosarul nr._, declarația numitului N. V. și declarațiile date de numitul P. V. în dosarele Parchetului de pe lângă Judecătoria Beiuș la care a făcut referire în acțiune, declarația martorului P. V. dată în dosarul nr._ al Judecătoriei Beiuș, schița de dezmembrare a imobilului cu nr.top.2211 înscris în CF nr.2200 Beiuș și suplimentul II al expertizei topografice efectuată în dosarul nr.1124/1991 al Judecătoriei Beiuș.
Prin registratură, la data de 15.04.2013, reclamantul B. A. a depus la dosar un înscris, prin care își exprimă punctul de vedere cu privire la unele hotărâri judecătorești pronunțate în litigiile pe care le-a avut cu pârâtul. A anexat în copie, rezoluția Parchetului de pe lângă Judecătoria Beiuș din 27 octombrie 2006, declarația de martor din dosar nr._, copie contract vânzare cumpărare, rezoluția Parchetului de pe lângă Judecătoria Beiuș din 10 decembrie 2007, Sentința civilă nr. 144/2012 pronunțată în dosar nr._ de Judecătoria Beiuș, Sentința penală nr. 429/2005 pronunțată de Judecătoria Beiuș în dosar nr. 1086/2005, plângere penală adresată de către reclamant Parchetului de pe lângă Judecătoria Beiuș, adresa comunicată de către Inspectoratul General al Poliției Bihor - reclamantului, cererea adresată de reclamant Parchetului de pe lângă Judecătoria Beiuș înregistrată cu nr.416/P/2009.
De asemenea, tot la data de 15 aprilie 2013, prin serviciul registratură al instanței pârâtul a depus la dosar, întâmpinare, prin care a invocat excepția prescripției la acțiune și excepția autorității de lucru judecată, iar pe fondul cauzei respingerea cererii reclamantului.
În motivarea în fapt a întâmpinării, pârâtul a arătat că prin cererea de chemare în judecată reclamantul solicită obligarea acestuia la plata unor sume de bani cu titlu de daune morale, pentru faptul că i-ar fi adus atingere demnității sale prin declarațiile pe care le-a dat în fața organelor de cercetare penală.
Pârâtul a menționat că potrivit prevederile art. I din Decretul - Lege nr. 167/1958, sunt supuse prescripției extinctive toate drepturile la acțiune având obiect patrimonial, iar potrivit art. 3 alin. 1 din același act normativ, termenul general de prescripție extinctivă în materie de obligații este de 3 ani. A precizat că potrivit art. 7 alin. 1, prescripția începe să curgă de la data când se naște dreptul la acțiune. A arătat că, acțiunea în repararea unei daune morale este prescriptibilă asemenea acțiunilor privind drepturile de creanță, deoarece repararea unei daune morale îmbracă un caracter patrimonial, astfel că prevederile legale mai sus enunțate sunt aplicabile în speța de față, astfel că așa zisa faptă săvârșită de către acesta, la datele indicate mai sus, în data de 1 martie 2013 când a fost depusă prezenta cerere, dreptul la acțiune era prescris.
Referitor la susținerea reclamantului că a luat cunoștință de declarațiile depuse în probațiune doar la data de 6.02.2013, aceasta nu poate fi primită, câtă vreme, în anul 2011 a mai formulat o cerere de chemare în judecată împotriva acestuia, prin care a solicitat obligarea sa la plata unor sume de bani cu titlu de daune morale pentru mai multe fapte calomnioase, printre care și cea pentru care a formulat prezenta cerere de chemare în judecată.
De asemenea, pârâtul a arătat că în dosarul cu nr._ al Judecătoriei Beiuș, având ca obiect acțiune în constatare, la termenul din 26.10.2009, reclamantul a depus o precizare de acțiune prin care a solicitat instanței să stabilească dacă declarația dată de pârât în dosarul nr. 404/P/2009 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Beiuș, este adevărată. A precizat că în prezenta cerere de chemare în judecată, reclamantul arată că declarațiile pe care-și întemeiază cererea le-a descoperit în dosarul nr. 8/P/2010 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Beiuș., însă ulterior pârâtul arată că aceste declarații sunt aceleași care sunt și în dosarul 404/P/2009, fiind „mutate" de către polițistul M. S..
În ceea ce privește excepția autorității de lucru judecat, pârâtul a arătat că reclamantul B. A. a mai investit instanța cu o cerere pentru că i-ar fi adus atingere onoarei, sens în care s-a format dosarul cu nr._ al Judecătoriei Beiuș, iar printre faptele enumerate de reclamant. în respectiva plângere, se număra și cea pentru care a formulat prezenta cerere de chemare în judecată, astfel că între cele două dosare există triplă identitate - părți, obiect, cauză - astfel că solicită instanței să constate că în cauză subzistă și excepția autorității de lucru judecat, urmând a respinge cererea ca atare.
Pe fondul cauzei, pârâtul a arătat că în mod confuz și agramat, reclamantul solicită ca în situația în care nu va putea dovedi susținerile făcute de pârât în declarațiile date în dosarele penale sau civile derulate între aceștia, să fie obligat la plata unor sume de bani, cu titlu de daune morale, solicitare care în opinia sa este inadmisibilă, câtă vreme cel care face o afirmație în fața instanței, este obligat să o probeze.
Pârâtul a menționat faptul că susținerile pe care le-a făcut în declarațiile depuse de reclamant în probațiune, corespund realității, astfel că nu sunt de natură a aduce atingere onoarei sau demnității acestuia. A precizat că, reclamantul a arătat că pentru declarațiile pe care le-a dat în dosarul nr. 404/P/2009 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Beiuș, a formulat plângere penală împotriva sa, pentru mărturie mincinoasă, soluția procurorului fiind de neîncepere a urmăririi penale față de el. Este evident că dacă cele relatate de pârât în declarațiile date în fața organelor de cercetare penală ar fi fost mincinoase, așa cum susține reclamantul, s-ar fi dispus începerea urmăririi penale pentru săvârșirea infracțiunii de mărturie mincinoase și ar fi suportat rigorile legii pentru acest fapt.
Pârâtul a menționat că, dauna morală produsă trebuie să conste în atingerea valorilor care definesc personalitatea umană, cinstea, demnitatea, onoarea, prestigiul profesional, precum și consecințele negative suferite pe plan psihic, ori în cauza de față, nu sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale, respectiv nu se poate face dovada că acesta a făcut afirmații care să aducă atingere valorilor care definesc personalitatea umană a reclamantului, ca urmare, consideră că cererea formulată de reclamantul B. A. este nefondată.
În motivarea în drept a întâmpinării, a invocat prevederile art. 205 din Noul Cod de procedură civilă, iar în probațiune a anexat, în copie, precizarea de acțiune formulată de B. A. în dosarul nr._, sentința civilă nr. 1370/2009 pronunțată de Judecătoria Beiuș în dosarul nr._ ,precizarea de acțiune formulată de reclamant în dosarul nr._ și Decizia civilă nr. 1070/R/2012 pronunțată de Tribunalul Bihor în dosar nr._ .
La data de 18.04.2013, prin registratură, reclamantul a depus la dosar un înscris, prin care își precizează obiectul cererii și la care a anexat în copie, înscrisuri prin care a fost decorat cu medalia în serviciul patriei socialiste, ordinul meritul militar, din anul 1967 și 1972 .
Tot prin registratură, la data de 07.05.2013, reclamantul a depus la dosar, răspuns la întâmpinare, prin care a arătat că întâmpinarea formulată de către pârât este nulă de drept, întrucât nu este semnată și nu este însoțită de înscrisuri justificative.
Reclamantul a arătat că pârâtul și prin acest înscris, îi aduce atingere onoarei și demnității, neținând cont de faptul că are o vârstă înaintată și a muncit pentru această țară, asigurând paza și securitatea națiunii române și a solicitat obligarea pârâtului la plata daunelor morale pentru minciunile și afirmațiile jignitoare pe care le-a făcut la adresa sa și pe care nu le-a dovedit. A solicitat, de asemenea respingerea întâmpinării formulată de către pârât.
Analizând acțiunea civilă de față prin prisma motivelor formulate, a apărărilor invocate și a probelor administrate, instanța reține următoarele:
Pe rolul instanțelor de judecată au existat diferite litigii între reclamantul B. A., pe de-o parte și pârâtul P. L. V., astfel cum rezultă din înscrisurile depuse la dosarul cauzei, respectiv copiile soluțiilor ce au fost pronunțate în litigiile existente între părți, atât de natură civilă, cât și penală(filele 27-30, 40-46).
Reclamantul B. A. susține că prin aceste acțiuni ori prin înscrisurile depuse în cauzele respective, pârâtul P. L. V. i-a cauzat un prejudiciu moral, fiindu-i lezată onoarea și demnitatea.
În speță, afirmațiile reclamantului B. A. sunt de natură să pună în discuție angajarea unei răspunderi juridice a pârâtului P. L. V..
Fiind vorba despre o acțiune civilă și ținând seama de aspectele concrete invocate de către reclamantul B. A., instanța precizează că, în cauză, acțiunea civilă poate fi examinată doar sub aspectul angajării răspunderii juridice civile delictuale (pentru fapta proprie), potrivit art. 998 care prevede că: ,,Orice fapta a omului, care cauzează altuia prejudiciu, obligă pe acela din a cărui greșeală s-a ocazionat, a-l repara”și art. 999 din C. civil, potrivit căruia: „Omul este responsabil nu numai de prejudiciul ce a cauzat prin fapta sa, dar și de acela ce a cauzat prin neglijența sau prin imprudența sa.”
Una dintre condițiile generale ale răspunderii juridice civile delictuale pentru fapta proprie se referă la existența unei fapte ilicite, astfel că, doar o faptă ilicită poate antrena răspunderea juridică civilă delictuală.
Instanța constată că acțiunile având ca obiect litigiile dintre părți, au fost determinate chiar de interesul respectării dreptului de proprietate, cu ocazia executării anumitor lucrări de către reclamantul B. A., iar demersurile pârâtului P. L. V. împotriva reclamantului B. A. au constituit, în fapt, exercitarea dreptului la acțiune împotriva unei anumite persoane.
Astfel, instanța apreciază că exercițiul normal al unui anumit drept, chiar dacă produce anumite prejudicii de ordin moral, nu poate, totuși, antrena o răspundere juridică civilă, deoarece „cel ce se folosește de dreptul său subiectiv nu poate cauza prejudicii unei alte persoane”, potrivit principiului exprimat prin adagiul latin - qui suo iure utitur neminem laedit.
Sub acest aspect, instanța având în vedere atât considerentele hotărârilor judecătorești pronunțate în cauzele respective, cât și procedura ulterioară din faza de urmărire penală, reține în concret că este vorba despre construirea de către reclamant a unui gard împrejmuitor, fără a se respecta limitele proprietățile vecine și fiind înfundat un șanț de scurgere al apelor pluviale, astfel că a fost afectată grădina și gardul pârâtului P. L. V..
Ca urmare, instanța consideră necesar să facă precizarea că exercitarea unui drept, în limitele pentru care a fost acesta recunoscut sau reglementat, înlătură caracterul ilicit al faptei, ori neexistând o faptă ilicită, nu poate fi angajată răspunderea juridică civilă delictuală.
În baza tuturor acestor considerente, instanța va respinge acțiunea civilă formulată de către reclamantul B. A., domiciliat în Beiuș, ., județul Bihor, împotriva pârâtului P. L. V., cu domiciliul în Mun. Beiuș, ., județul Bihor, ca neîntemeiată.
În ceea ce privește solicitarea reclamantului privind acordarea daunelor morale de către pârât, raportat la faptele care au fost săvârșite de către acesta, instanța consideră că nici unul din motivele invocate de către reclamant nu au fost de natură să aducă atingere demnității și onoarei reclamantului, acesta nefiind condamnat pentru niciuna din presupusele fapte. De asemenea, pentru a putea fi acordate daunele morale trebuie să fie adusă atingere valorilor care definesc personalitatea umană, cinstea, demnitatea, onoarea și prestigiul profesional, cu consecințe negative în persoana celui lezat. Prin afirmațiile făcute de către pârât, declarațiile date de acesta în fața organelor de cercetare penală sau în fața instanței, nu se poate reține că acesta ar fi adus atingere valorilor ocrotite de către lege, acesta apărându-și de fapt propriile sale drepturi. Mai multe decât atât din înscrisurile depuse la dosar, instanța reține că între părți există o situație litigioasă mai veche, o stare conflictuală, reclamantul formulând și el de asemenea mai multe plângeri împotriva pârâtului la instituțiile statului.
În ceea ce privește solicitările reclamantului, prin care acesta invocă probarea afirmațiilor de către pârât, instanța având în vedere dispozițiile art.1169 Cod civil, conform căruia cel ce face o afirmație în fața instanței trebuie să o dovedească, consideră că sarcina probei era a reclamantului și nu a pârâtului. Pentru toate considerentele mai sus arătate, instanța va respinge acțiunea formulată de către reclamant, astfel cum a fost formulată
În ceea ce privește excepția autorității de lucru judecat invocată de către pârât prin întâmpinare, raportat la dosarul nr._ al Judecătoriei Beiuș, în care reclamantul a formulat plângere pentru că pârâtul i-a adus atingere onoarei și demnității și sunt enumerate aceleași fapte, instanța consideră că aceasta este neîntemeiată, având în vedere că în prezenta cauză reclamantul solicită daune morale și pentru alte fapte și afirmații ale pârâtului, nefiind îndeplinite dispozițiile art. 163 c.pr. civilă, respectiv tripla identitate de obiect, cauză și părți, astfel că o va respinge.
În ceea ce privește excepția prescripției dreptului la acțiune, instanța o va respinge ca neîntemeiată, deoarece raportat la înscrisurile invocate de către reclamant, acesta se încadrează în termenul general de prescripție de trei ani, prevăzut de art.3 din Decretul Lege nr.167/1958 .
În ceea ce privește solicitarea pârâtului privind acordarea cheltuielilor de judecată, instanța urmează a le respinge având în vedere că acestea nu au fost dovedite pe parcursul dezbaterilor.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge excepția prescripției dreptului la acțiune și excepția autorității de lucru judecat, invocate în cauză de către pârât.
Respinge acțiunea formulată de reclamantul B. A., cu domiciliul în Mun. Beiuș, ., județul Bihor în contradictoriu cu pârâtul P. L. V., cu domiciliul în Mun. Beiuș, ., județul Bihor.
Respinge cererea pârâtului privind acordarea cheltuieli de judecată.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare .
Pronunțată în ședință publică azi 16 mai 2013 .
PREȘEDINTE, GREFIER,
G. A. F.,președintele instanței M. D.
Red.col.GA
Tehnred. M.D.
ex.4 / 17.06.2013 emis 2 comunicări / 17. 06. 2013
| ← Cereri. Sentința nr. 1198/2013. Judecătoria BEIUŞ | Cereri. Sentința nr. 1234/2013. Judecătoria BEIUŞ → |
|---|
