Pretenţii. Sentința nr. 1145/2013. Judecătoria BEIUŞ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1145/2013 pronunțată de Judecătoria BEIUŞ la data de 01-10-2013 în dosarul nr. 1340/187/2013
ROMÂNIA
JUDEȚUL BIHOR - JUDECĂTORIA BEIUȘ
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 1145/2013
Ședința publică din 1 octombrie 2013
Completul constituit din:
PREȘEDINTE: C. D. M. – judecător
GREFIER: D. S.
Pe rol pentru azi fiind judecarea cauzei civile formulate de către reclamantul S. C. JUDEȚEAN DE URGENȚĂ ORADEA împotriva pârâților M. A., B. D. S., D. A. V., având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu se prezintă nimeni.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, învederându-se instanței faptul că pricina se află la primul termen de judecată, după care:
Verificând procedura de citare cu părțile potrivit prevederilor art.219 și 241 C.pr.civ., instanța constată că este legal îndeplinită pentru termenul de azi, în condițiile în care la apelul nominal nu se înfățișează nimeni.
Instanța verificându-și din oficiu competența potrivit prevederilor articolului 131 din Codul de Procedură Civilă,observă că este competentă general și material conform articolului 94 aliniatul 1 litera j din Codul de Procedură Civilă, iar în ceea ce privește competența teritorială, formulează următoarele observații:
- constată instanța faptul că pârâții au domiciliul în loc. Girișu de Criș, așadar în raza de competență a Judecătoriei Oradea, dar întrucât este vorba de o excepție de necompetență relativă, aceasta nu poate fi invocată de instanță din oficiu sau de reclamant, ci doar de pârâți prin întâmpinare, conform prevederilor art.129-130 C.pr.civ.,
- în condițiile în care pârâții nu au depus întâmpinare, deși erau obligați, potrivit articolului 208 din Codul de Procedură Civilă, instanța constată că aceștia sunt decăzuți din dreptul de a invoca excepții relativă, reținându-și astfel și competența teritorială în soluționarea cauzei..
Instanța, considerând pertinentă, concludentă și utilă soluționării cauzei proba cu înscrisurile depuse la dosar, solicitată de către reclamant prin acțiunea introductivă, ținând seama de dispozițiile art.255 C.pr.civ. încuviințează cererea de probațiune, iar mai apoi,
În baza art.223 al.3 și art.392 C.pr.civ. instanța socotește cauza lămurită, închide faza probatorie și reține pricina spre soluționare în baza înscrisurilor din dosar.
INSTANȚA
Deliberând asupra cererii de față,
În baza actelor de la dosar, constată următoarele:
1.1. Poziția procesuală a reclamantului:
Prin acțiunea înregistrată la instanță la data de 03.07.2013, reclamantul S. C. JUDEȚEAN DE URGENȚĂ ORADEA cu sediul în Oradea, ., jud. Bihor, având cod fiscal_, cod IBAN RO98TREZ 0765041xxx000271, a chemat în judecată pe pârâții M. A. domiciliat în ., nr.224, jud. Bihor, având CNP_, B. D. Ș. domiciliat în ., nr.165, jud. Bihor, având CNP_, D. A. V. domiciliat în ., nr.252, jud. Bihor, având CNP_, solicitând obligarea acestora, în solidar, la plata sumei de 1806,35 lei reprezentând cheltuieli de spitalizare aferente pacientului D. A. F., în perioada 26.03.2012 – 06.04.2012; obligarea pârâților, în solidar, la plata sumei de 284,32 lei reprezentând dobânzi de întârziere calculate pentru perioada 16.05._13 și la plata sumei de 270,95 lei reprezentând penalități de întârziere pentru neplata peste 60 de zile de la scadență, precum și la plata în continuare a dobânzilor de întârziere calculate de la data de 28.06.2013 și până la data plății efective.
În motivarea în fapt a acțiunii reclamantul arată că la data de 25.03.2012 pârâții l-au agresat fizic pe partea vătămată D. A. F., provocându-i acestuia leziuni care au necesitat îngrijiri medicale în cadrul Spitalului C. Județean Oradea în perioada 26.03-06.04.2013, beneficiind astfel de servicii medicale în sumă totală de 1806,35 lei conform decontului de cheltuieli.
Se arată că în conformitate cu prevederile art.313 din Legea 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, persoanele care prin faptele lor aduc prejudicii sau daune altei persoane, răspuns potrivit legii și sunt obligate să suporte cheltuielile ocazionate de asistența medicală acordată.
Prin rezoluția de încetare a urmăririi penale dată de P. de pe lângă Judecătoria Oradea din data de 28.01.2013 în dosarul nr.3410/P/2012, s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de pârâți, datorită faptului că partea vătămată D. A. F. s-a împăcat cu aceștia.
Se arată totodată și faptul că, deși pârâții au fost somați să plătească debitul prin somațiile nr.6073/21.03.2013, nr.6074/21.03.2013 și nr.6075/21.03.2013, aceștia nu au achitat debitul restant.
Reclamantul face referire la prevederile art.188, 189, 190, 262 al.1 lit.a, art.262 al.2 din Legea 95/2006.
În motivarea în drept a acțiunii reclamantul invocă dispozițiile art.194 și următoarele C.pr.civ., art.1381 Cod civil, art.189, art.190, art.262, art.313 din Legea 95/2006, art.21, art.22, art.119 și următoarele C.pr.fisc.
În probațiune reclamantul a depus la dosar în fotocopii următoarele înscrisuri: decont de cheltuieli, calculul dobânzilor de întârziere, adresa nr.4875/04.03.2013, rezoluția de încetare a urmăririi penale din data de 28.01.2013 dată de P. de pe lângă Judecătoria Oradea în dosarul nr.3410/P/2012, somațiile nr.6073/21.03.2013, nr.6074/21.03.2013 și nr.6075/21.03.2013.
Acțiunea este scutită de plata taxei judiciare de timbru, potrivit art. 30 din OUG nr. 80/2013.
-/-
2. Poziția procesuală a pârâților M. A., B. D. Ș., D. A. V.:
Deși legal citați, pârâții nu s-au prezentat în instanță și nici nu au depus întâmpinare în termenul prevăzut de art.201 alin.1 C.pr.civ., deși le-a fost adus la cunoștință acest aspect prin adresele emise de instanță la data de 04.07.2013 și care le-au fost comunicate acestora la data de 05.07.2013.
-/-
Instanța a încuviințat în probațiune pentru reclamant proba cu înscrisuri.
-/-
Analizând ansamblul probelor administrate în cauză, instanța reține următoarele:
În fapt:
Reține instanța că, numitul D. A. F. a formulat împotriva pârâților din prezenta cauză o plângere penală care a fost înregistrată pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea sub dosar nr.3410/P/2012, dispunându-se prin rezoluția din data de 28.01.2013 dată de P. de pe lângă Judecătoria Oradea în dosarul nr.3410/P/2012, încetarea urmăririi penale față de învinuiți.
Din rezoluția pronunțată la 28.01.2013 de către P. de pe lângă Judecătoria Oradea, instanța reține că pârâțiiM. A., B. D. Ș. și D. A. V. în data de 25.03.2012, l-au agresat fizic pe numitul D. A. F., iar acesta a suferit leziuni (fractură a oaselor nazale) care au necesitat îngrijiri medicale (spitalizare) în cadrul unității reclamante, respectiv a Spitalului C. Județean de Urgență Oradea – secția neurochirurgie, în perioada 26.03.2012 – 06.04.2012, iar contravaloarea prestațiilor medicale o reprezintă suma de 1806,35 lei conform decontului de cheltuieli anexat (fila 5).
Prin somațiile nr.6073/21.03.2013, nr.6074/21.03.2013 și nr.6075/21.03.2013 emise de reclamant – filele 9-11, li s-a adus la cunoștință pârâților M. A., B. D. Ș. și D. A. V. faptul că sunt debitori ai acestei unității cu suma de 1806,35 lei reprezentând contravaloarea serviciilor medicale acordate pacientului D. A. F., somații prin care li s-a solicitat totodată pârâților să achite în termen de 15 zile de primirea acesteia la casieria unității debitul datorat, menționându-se totodată că în caz contrar vor fi acționați în justiție.
Instanța va reține aplicabilitatea prevederilor articolului 313 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, conform căruia:
„(1) Persoanele care prin faptele lor aduc daune sănătății altei persoane răspund potrivit legii si au obligația sa repare prejudiciul cauzat furnizorului de servicii medicale reprezentând cheltuielile efective ocazionate de asistenta medicala acordata. Sumele reprezentând cheltuielile efective vor fi recuperate de către furnizorii de servicii medicale. Pentru litigiile având ca obiect recuperarea acestor sume, furnizorii de servicii medicale se subroga in toate drepturile si obligațiile procesuale ale caselor de asigurări de sănătate si dobândesc calitatea procesuala a acestora, in toate procesele si cererile aflate pe rolul instanțelor judecătorești, indiferent de faza de judecata.”
(2) Furnizorii de servicii care acorda asistenta medicala prevazuta la alin. (1) realizeaza o evidenta distincta a acestor cazuri si au obligatia sa comunice lunar casei de asigurari de sanatate cu care se afla in relatie contractuala aceasta evidenta, in vederea decontarii, precum si cazurile pentru care furnizorii de servicii medicale au recuperat cheltuielile efective in vederea restituirii sumelor decontate de casele de asigurari de sanatate pentru cazurile respective.
De asemenea va reține instanța și următoarele prevederi ale Codului civil:
„Art.1381
- Orice prejudiciu dă dreptul la reparație.
- Dreptul la reparație se naște din ziua cauzării prejudiciului, chiar dacă acest drept nu poate fi valorificat imediat.
- Dreptului de reparație îi sunt aplicabile, de la data nașterii sale, toate dispozițiile legale privind executarea, transmisiunea, transformarea și stingerea obligațiilor.
Art.1382. Cei ce răspund pentru o faptă prejudiciabilă sunt ținuți solidar la reparație față de cel prejudiciat.”, urmând ca în baza acestor argumente de drept să găsească întemeiată cererea reclamantului, privind obligarea pârâților, în solidar, la plata sumei de 1806,35 lei, reprezentând cheltuieli de spitalizare.
În ceea ce privește solicitarea reclamantului de obligare a pârâților, în solidar, la plata sumei de 284,32 lei reprezentând dobânzi de întârziere calculate pentru perioada 16.05._13 și la plata sumei de 270,95 lei reprezentând penalități de întârziere pentru neplata peste 60 de zile de la scadență, precum și la plata în continuare a dobânzilor de întârziere calculate de la data de 28.06.2013 și până la data plății efective, instanța o va admite ca întemeiată potrivit dispozițiilor art 1382 din Codul Civil și art.120 și art.120 ind.1 din Codul de Procedură Fiscală, aprobată prin Ordonanța Guvernului nr. 92/2003, potrivit căruia:”
ART.120 Dobânzi
(1) Dobânzile se calculează pentru fiecare zi de întârziere, începând cu ziua imediat următoare termenului de scadenta si până la data stingerii sumei datorate inclusiv.
(7) Nivelul dobânzii este de 0,04% pentru fiecare zi de întârziere si poate fi modificat prin legile bugetare anuale.
ART. 120^1
Penalități de întârziere
(1) Plata cu întârziere a obligațiilor fiscale se sancționează cu o penalitate de întârziere datorată pentru neachitarea la scadenta a obligațiilor fiscale principale.
(2) Nivelul penalității de întârziere se stabilește astfel:
a) daca stingerea se realizează în primele 30 de zile de la scadenta, nu se datorează si nu se calculează penalități de întârziere pentru obligațiile fiscale principale stinse;
b) daca stingerea se realizează în următoarele 60 de zile, nivelul penalității de întârziere este de 5% din obligațiile fiscale principale stinse;
c) după împlinirea termenului prevăzut la lit. b), nivelul penalității de întârziere este de 15% din obligațiile fiscale principale ramase nestinse.
Va lua act instanța totodată că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite acțiunea formulată de către reclamantul S. C. JUDEȚEAN DE URGENȚĂ ORADEA cu sediul în Oradea, ., jud. Bihor, având cod fiscal_, cod IBAN RO98TREZ 0765041xxx000271, împotriva pârâților M. A. domiciliat în ., nr.224, jud. Bihor, având CNP_, B. D. Ș. domiciliat în ., nr.165, jud. Bihor, având CNP_, D. A. V. domiciliat în ., nr.252, jud. Bihor, având CNP_, ca întemeiată.
Obligă pârâții, în solidar, la plata către reclamant a sumei de 1806,35 lei, reprezentând cheltuieli de spitalizare.
Obligă pârâții, în solidar, la plata sumei de 284,32 lei reprezentând dobânzi de întârziere calculate pentru perioada 16.05._13 și la plata sumei de 270,95 lei reprezentând penalități de întârziere pentru neplata peste 60 de zile de la scadență, precum și la plata în continuare a dobânzilor de întârziere calculate de la data de 28.06.2013 și până la data plății efective.
Ia act de faptul că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, care se depune la Judecătoria Beiuș și se judecă de Tribunalul Bihor.
Pronunțată în ședința publică, astăzi 1 octombrie 2013.
PREȘEDINTE, GREFIER,
C. D.M. – judecător D. S.
Red.C.M.
Tehnored.S.D., 6ex.
08 Octombrie 2013
Emise 4 comunicări:
- reclamantul S. C. JUDEȚEAN DE URGENȚĂ ORADEA cu sediul în Oradea, ., jud. Bihor, având cod fiscal_, cod IBAN RO98TREZ 0765041xxx000271,
- pârâți M. A. domiciliat în ., nr.224, jud. Bihor, având CNP_,
- B. D. Ș. domiciliat în ., nr.165, jud. Bihor, având CNP_,
- D. A. V. domiciliat în ., nr.252, jud. Bihor, având CNP_
| ← Uzucapiune. Sentința nr. 87/2013. Judecătoria BEIUŞ | Pretenţii. Sentința nr. 780/2013. Judecătoria BEIUŞ → |
|---|








