Pretenţii. Sentința nr. 604/2013. Judecătoria BEIUŞ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 604/2013 pronunțată de Judecătoria BEIUŞ la data de 16-04-2013 în dosarul nr. 553/187/2013
ROMÂNIA
JUDEȚUL BIHOR - JUDECĂTORIA BEIUȘ
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 604/2013
Ședința publică din 16 aprilie 2013
Completul constituit din:
PREȘEDINTE: C. D. M. – judecător
GREFIER: D. S.
Pe rol pentru azi fiind judecarea cauzei civile formulată de către reclamanta S.C. D. P. COMPANY S.R.L. împotriva pârâtei S.C. E. F. S.R.L., având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă reprezentantul reclamantei av. F. R. G. și reprezentanta pârâtei av. P. D. în baza împuternicirii avocațiale de la dosar nr.198/15.04.2013, lipsă fiind părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, învederându-se instanței faptul că pricina se află la al doilea termen de judecată; că reprezentantul reclamantei nu a achitat diferența taxelor judiciare de timbru; precum și faptul că înainte de deschiderea dezbaterilor pârâta a depus la dosar, prin registratura instanței, întâmpinare.
Av. F. R. G. depune la dosar diferență taxă judiciară de timbru în cuantum de 50 lei și timbru judiciar în valoare de 0,90 lei.
Instanța comunică reprezentantului reclamantei un exemplar din întâmpinarea depusă de pârâtă.
Av. F. R. G. depune la dosar în fotocopie conformă cu originalul scrisoarea de transport - CMR – ul ce face obiectul pricinii, unde la rubrica 3 – locul prevăzut pentru livrarea mărfii este notată Italia cu data de 05.09.2011. Totodată, prezintă instanței spre vedere originalul înscrisului depus la dosar.
Av. F. R. G. arată că nu solicită termen să se pronunțe asupra întâmpinării.
Instanța pune în discuția contradictorie competența de soluționare a cererii, în temeiul articolului 159 indice 1 din Codul de Procedură Civilă.
Reprezentanții părților arată că Judecătoria Beiuș este instanța competentă în soluționarea cauzei, raportat la sediul pârâtei.
Instanța verificându-și din oficiu competența potrivit prevederilor articolului 159 indice 1 din Codul de Procedură Civilă, reține că este competentă general, material și teritorial, în soluționarea acestei cauze, în temeiul articolului 1 și 5 C.pr.civ.
Av. F. R. G. susține acțiunea formulată.
Av. P. D. susține întâmpinarea depusă la dosar și depune în fotocopie conformă cu originalul factura fiscală nr.PD304/15.04.2013.
La întrebarea instanței, reprezentanții părților arată că marfa – reprezentând ciuperci, a fost descărcată în Italia la locul convenit prin comanda de transport, marfa a fort primită de către cumpărătoare, dar aceasta a obiectat cu privire la calitatea mărfii, fiind neconformă datorită temperaturii la care a fost transportată.
Av. P. D. arată că nu a încasat prețul ciupercilor vândute, întrucât acestea nu au corespuns cu înțelegerea părților, respectiv înțelegerea între societatea E. F. SRL și societatea din Italia – Versil Funfo.
Instanța pune în discuția contradictorie a părților excepția prescripției dreptului la acțiune al reclamantei, invocată de către pârâtă.
Av. P. D. susține excepția invocată, solicită admiterea ei pentru motivele arătate în întâmpinare; cu cheltuieli de judecată reprezentând onorar de avocat, obligându-se ca în cursul acestei zile să depună la dosar dovada achitării onorariului avocațial.
Av. F. R. G. solicită respingerea excepției prescripției invocată de către pârâtă, arătând că dispozițiile art.1039 al.2 din noul cod civil prevăd un caz de întrerupere a prescripției extinctive, precizând în acest sens că a introdus prezenta acțiune de fond în termenul de 6 luni, prevăzut de textul de lege citat.
Totodată, arată că se aplică în cauză prevederilor noului Cod civil cu privire la excepția prescripției, invocând în acest sens dispozițiile art.204 din Legea 71/2011, care prevăd că dispozițiile noului Cod civil se aplică și cererilor înregistrate după . acestuia.
În ceea ce privește Convenția de la Viena, av. F. R. G. arată că are natura unei legi speciale, lege care nu reglementează cazurile de întrerupere, motiv pentru care arată că se aplică regulile de drept comun, și anume cele prevăzute în noul Cod Civil.
În replică, av. P. D. arată că, înainte de . noului Cod civil s-a încheiat contractul de transport ce face obiectul pricinii, așa încât acest text de lege nu este aplicabil în cauză.
Instanța rămâne în pronunțare asupra excepției prescripției dreptului la acțiune al reclamantei, invocată de către pârâtă.
După dezbaterea cauzei, însă înainte de închiderea dezbaterilor, av. P. D. a depus la dosar prin registratura instanței, dovada achitării onorariului avocațial – respectiv în fotocopie ordinul de plată nr.1/15.04.2013.
INSTANȚA
Asupra cererii de față,
În baza actelor de la dosar, constată următoarele:
1. Poziția procesuală a reclamantei:
Prin acțiunea înregistrată la instanță la data de 15.02.2013, reclamanta S.C. D. P. COMPANY S.R.L. cu sediul în loc. Chișcău, ., jud. Bihor, a chemat în judecată pe pârâta S.C. E. F. S.R.L. cu sediul în loc. Budureasa, nr.168, jud. Bihor, solicitând obligarea acesteia la plata sumei de 9489,00 lei reprezentând preț neachitat pentru contravaloarea transportului internațional efectuat, precum și a dobânzilor legale de la data scadenței facturii până la achitarea integrală a debitului; cu cheltuieli de judecată.
În motivarea în fapt a acțiunii se arată că obiectul principal de activitate al societății reclamante este transportul internațional de mărfuri, calitate în care aceasta a primit comanda expresă și fermă de transport din partea pârâtei pentru efectuarea unui transport de la punctul de lucru al societății pârâte din Beiuș până în Italia (Capezzano Pianore) la beneficiarul transportului, obiectul transportului fiind ciuperci proaspete.
Prețul convenit de 1800 euro plus TVA pentru efectuarea transportului a fost recunoscut de către pârâtă, aspect ce rezultă chiar din comanda de transport expediată de aceasta societății reclamante.
Totodată, se arată că pentru efectuarea transportului la destinație, așa cum rezultă și din CMR, reclamanta a emis factura nr._/06.09.2011 pentru suma de 9489 lei, factură ce i-a fost expediată pârâtei alături de dovada efectuării transportului.
De asemenea, reclamanta arată că este adevărat faptul că din cauza defecțiunii sistemului de răcire al mijlocului de transport, marfa a ajuns la destinație într-o stare mai puțin corespunzătoare, însă societatea de asigurări contractată de aceasta a despăgubit proprietarul mărfii, respectiv societatea pârâtă, pentru aceste deficiențe. Reclamanta menționează și faptul că asigurarea mărfii transportat, precum și plata primei de asigurare este obligația sa, obligația pe care și-a îndeplinit-o chiar dacă nu era menționată în comanda de transport și nici în vreun alt înscris.
Astfel, se arată că deși societatea pârâtă a fost despăgubită integral pentru marfa promisă, obținând chiar o despăgubire superioară prețului de achiziție pe care-l primea de la beneficiarul din Italia, aceasta nu și-a îndeplinit obligațiile contractuale față de reclamantă, neachitând prețul transportului efectuat, deși a beneficiat integral de pe urma comenzii de transport expediată societății reclamante.
Reclamanta arată și faptul că prezenta acțiune a fost precedată de o acțiune întemeiată pe dispozițiile OUG 119/2007, înregistrată la Judecătoria Beiuș sub dosar nr._, acțiune care a fost respinsă, reclamanta apreciind astfel că este îndeplinită procedura concilierii directe prevăzute de art.720 ind.1 C.pr.civ.
În motivarea în drept a acțiunii reclamanta invocă dispozițiile art.1516 Cod civil.
În probațiune reclamanta a solicitat acvirarea dosarului nr._ al Judecătoriei Beiuș.
Acțiunea este legal timbrată cu suma de 4 lei conform chitanței nr._/31.01.2013 – fila 5 dosar, cu suma de 680 lei conform chitanței nr._/15.03.2013 – fila 16 dosar și cu suma de 50 lei conform chitanței fila 31 dosar - reprezentând taxă judiciară de timbru și cu timbru judiciar de 0,30 lei – fila 4 dosar, 5 lei – fila 16 și 0,90 lei – fila 31.
1.2. În ședința publică din data de 26.03.2013, reclamanta a depus la dosar calculul dobânzii legale ca fiind în sumă de 550 lei, arătând că dobânda este calculată din noiembrie 2011 până la data introducerii acțiunii – 15.02.2013, solicitând totodată obligarea pârâtei la plata dobânzii legale și ulterior acestei date, respectiv în continuare până la data plății efective. Totodată, a depus la dosar în fotocopii conforme cu originalul comanda de transport nr.48/04.09.2011, scrisoare de transport, tranzacții complet, factura nr._/06.09.2011.
-//-
2. Poziția procesuală a pârâtei S.C. E. F. S.R.L.:
Legal citată a depus la dosar la data de 16.04.2013 întâmpinare prin care solicită respingerea acțiunii reclamantei, în principal ca fiind tardiv introdusă, iar pe fond ca neîntemeiată; cu cheltuieli de judecată reprezentând onorar avocat.
În motivarea în fapt a întâmpinării, pe cale de excepție, pârâta invocă în principal excepția prescrierii dreptului la acțiunea în pretenții, având în vedere faptul că raporturile juridice ce derivă dintr-un contract de transport, care este supus convenției CMR, sunt supuse prevederilor art.32 pct.1 „acțiunile derivând în transporturile supuse prezentei convenții, se prescriu în termen de un an. Termenul de prescripție curge: a) în caz de pierdere parțială, de avarie sau de întârziere, din ziua în care marfa a fost eliberată; b) în caz de pierdere totală, începând de la a treizecea zi, după expirarea termenului convenit sau, dacă nu a fost convenit nici un termen, începând de la a șaizecea zi de la primirea mărfii de către transportator; c) în toate celelalte cazuri, începând de la expirarea unui termen de trei luni de la data încheierii contractului de transport. Ziua indicată mai sus ca punct de plecare al prescripției acțiunii nu este cuprinsă în termen”.
Prin urmare, pârâta arată că în speță, prin comanda de transport – contract de transport nr.48 din 04.09.2011, marfa urma să fie livrată la adresa stabilită prin comandă la data de 04.09.2011, dată care, ținând cont de prevederile art.32 ind.1 lit. b), rezultă că termenul de prescripție ar fi fost la expirarea a treizeci de zile, anume 05.10.2011 și s-ar fi împlinit la 05.10.2012, iar raportat la lit. c), termenul de prescripție ar fi curs din 05.12.2011 și s-ar fi împlinit la 05.12.2012.
Astfel, pârâta arată că această acțiune în pretenții a fost înregistrată la data de 15.02.2013, deci cu două luni mai târziu de termenul prevăzut, iar înregistrarea unei acțiuni, anume cerere de emitere a ordonanței de plată, înregistrată în dosarul nr._ la data de 18.06.2012, potrivit dispozițiilor legale în vigoare, nu întrerupe termenul de prescripție, aceasta însemnând posibilitatea creditorului de a introduce o multitudine de ordonanțe de plată, denotând practic imprescriptibilitatea dreptului la acțiune. Mai mult de atât, pârâta arată că ordonanța de plată menționată mai sus a fost respinsă prin încheierea civilă nr.1801 din 03.12.2012, astfel că nu se poate vorbi despre o hotărâre definitivă și irevocabilă admisă care ar putea întrerupe termenul de prescripție.
În subsidiar, pârâta invocă excepția neexecutării contractului, respectiv a comenzii de transport nr.48 din 04.09.2011.
Cu privire la această excepție, pârâta arată că prin cererea de chemare în judecată și din înscrisurile depuse la dosarul cauzei, rezultă că ea ar avea o obligație de plată pentru suma de 9.489,00 lei, sumă provenită din factura nr._ din 06.09.2011, reprezentând contravaloare transport marfa pe ruta Italia-România. Așa cum rezultă din comanda de transport nr.48 din 04.09.2011, pârâta arată că inițiat o comandă de transport prin care a solicitat efectuarea unui transport pentru cantitatea de 1000-3000 kg ciuperci proaspete care trebuiesc transportate la 2 grade celsius, pe ruta Beiuș, Bihor – Capezzano, Pianore. Prețul convenit pentru efectuarea acestui transport era de 1800 euro + TVA, lucru care de altfel rezultă chiar din comanda de transport și pe care nu pârâta menționează că nu îl contestă. În acest sens, se arată că reclamanta a emis factura nr._ din 06.09.2011 pentru suma de 9.489,00 lei, factură ce a fost comunicată pârâtei alături de dovada efectuării transportului.
Un alt aspect tranșat prin comanda de transport nr.48 din 04.09.2011, comandă care de altfel stă la baza emiterii facturii nr._ din 06.09.2011, era ca reclamanta să efectueze acel transport în anumite condiții privind temperatura, respectiv 2 grade celsius.
În acest sens, pârâta arată că datorită transportului defectuos pe care i l-a prestat creditoarea - reclamantă, ea a fost lipsită de o sumă importantă de bani pe care neîncasând-o la livrarea mărfii, în aceste condiții de criză economică și având în vedere obiectul de activitate al societății, obiect de activitate care presupune în plin sezon (lunile iunie, iulie, august, septembrie) multiple lichidități financiare. Pe lângă acest aspect, pârâta învederează instanței că prin prestarea defectuoasă a transportului de către reclamantă, a avut de suferit și în relația cu partenerul său de afaceri din Italia, care a pus la îndoială seriozitatea societății, cauzându-i-se astfel un prejudiciu moral.
În ceea ce privește înscrisurile depuse la dosarul cauzei de către reclamantă, pârâta menționează că factura ., nr._ emisă în data de 06.09.2011, din care rezultă suma de plată care i se impută prin prezenta cerere, consideră că acest înscris, pentru a putea fi emis și a-și produce efecte, ar avea la bază un act premergător, în speță o comandă de transport, respectiv aceea cu nr.48 din 04.09.2011 (în speță efectuarea unui transport de ciuperci în condiții optime).
Mai mult decât atât, pârâta arată că în comanda de transport nu se precizează cursul euro-leu la care se va face plata, astfel ca el să poată fi însușit de ambele părți.
Față de aceste aspecte, pârâta consideră că din simpla emitere a unei facturi fiscale (înscris care este un act unilateral emis de reclamantă), nu se poate dovedi caracterul cert, lichid și exigibil al creanței, la al cărui cuantum este obligată.
Astfel, caracterul cert nu există, întrucât înscrisul, în speță factura, nu poartă semnătura și ștampila societății debitoare - pârâte, astfel nu se poate reține faptul că această factură a fost acceptată la plată.
De asemenea, caracterul lichid nu există, întrucât câtimea sumei nu este precis determinată, deoarece creditoarea, prin emiterea facturii mai sus menționate, nu face precizarea exactă la cursul de referință al euro dat de BNR, din ziua când urma să se facă factura, existând posibile diferențe de curs între momentul emiterii și încasării facturii, ceea ce ar duce la imposibilitatea stabilirii exacte a câtimii.
În ceea ce privește apărările reclamantei cu privire la faptul că prețul transportului a fost însușit de către pârâtă prin semnarea comenzii de transport, aceasta apreciază că trebuiesc avute în vedere următoarele mențiuni: comanda de transport este un pas premergător emiterii unei facturi fiscale, facturi care se emit doar după prestarea serviciului (în speță, efectuarea unui transport de ciuperci în condiții optime); în comanda de transport nu se precizează cursul euro-leu la care se va face plata, astfel ca el să poată fi însușit de ambele părți. În dovedirea acestei susțineri pârâta face trimitere la dispozițiile art.46 din Codul Comercial Român, care dispune: „obligațiile comerciale și liberațiunile se probează cu: acte autentice, acte sub semnătură private, facturi acceptate”.
Astfel, societatea pârâtă contestă caracterul cert, lichid și exigibil al creanței, invocând apărări de fond.
În drept pârâta invocă prevederile art.115-118 C.pr.civ., art.32 din Convenția CMR.
-//-
În ședința publică din data de 19.04.2013 reclamanta a depus la dosar în fotocopie conformă cu originalul scrisoarea de transport - CMR – ul ce face obiectul pricinii, unde la rubrica 3 – locul prevăzut pentru livrarea mărfii este notat Italia cu data de 05.09.2011, iar pârâta a depus în fotocopie conformă cu originalul factura fiscală nr.PD304/15.04.2013.
-//-
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
În fapt, instanța reține că între părți s-au derulat relații comerciale în baza comenzii de transport nr.48 din 04.09.2011 – filele 20, în temeiul căreia reclamanta a efectuat în favoarea pârâtei un transport de marfă (cantitatea de 1000-3000 kg ciuperci proaspete) pe ruta România - Italia (Beiuș, Bihor – Capezzano, Pianore), fiind emisă în acest sens scrisoarea de transport de la fila 32-33, document ce face dovada efectuării transportului, fiind semnat și ștampilat de către toate părțile implicate.
În ceea ce privește excepția prescripției dreptului la acțiune al reclamantei, invocată de către pârâtă, instanța reține:
Raportat la faptul că suntem în prezența unui transport internațional de mărfuri, sunt aplicabile prevederile Convenției referitoare la contractul internațional de mărfuri CMR – întocmită la Geneva la 19 mai 1956, la care România a aderat prin Decretul nr. 451/1972, publicat în Buletinul Oficial nr. 145/06.12.1972.
Astfel devin incidente prevederile articolului 32, potrivit căruia: „acțiunile derivând din transporturile supuse prezentei convenții, se prescriu în termen de un an. Termenul de prescripție curge: a) în caz de pierdere parțială, de avarie sau de întârziere, din ziua în care marfa a fost eliberată; b) în caz de pierdere totală, începând de la a treizecea zi, după expirarea termenului convenit sau, dacă nu a fost convenit nici un termen, începând de la a șaizecea zi de la primirea mărfii de către transportator; c) în toate celelalte cazuri, începând de la expirarea unui termen de trei luni de la data încheierii contractului de transport. Ziua indicată mai sus ca punct de plecare al prescripției acțiunii nu este cuprinsă în termen”.
Raportat la acest text, indiferent dacă se reține situația prevăzută la litera a b sau c, termenul de prescripție ar fi curs cel mai târziu în data de 05.12.2011 și s-ar fi împlinit la 05.02. 2012 .
Reține instanța faptul că în cauză nu s-a făcut dovada vreunei suspendări sau întreruperi a termenului de prescripție extinctivă, astfel încât la data de 05.12.2012 a expirat termenul de un an, în care reclamanta putea să-și exercite dreptul la acțiune.
Instanța va respinge apărările reclamantei referitoare la faptul că în cauză se aplică prevederilor noului Cod civil cu privire la excepția prescripției, respectiv dispozițiile art.204 din Legea 71/2011, reținând că:
- potrivit prevederilor articolului 4 din Codul Civil: „ În materiile reglementate de prezentul cod, dispozițiile privind drepturile și libertățile persoanelor vor fi interpretate și aplicate în concordanță cu Constituția, Declarația Universală a Drepturilor Omului, pactele și celelalte tratate la care România este parte.
- prevederile articolului 6 arată că:
„Legea civilă este aplicabilă cât timp este în vigoare. Aceasta nu are putere retroactivă.
Actele și faptele juridice încheiate ori, după caz, săvârșite sau produse înainte de . legii noi nu pot genera alte efecte juridice decât cele prevăzute de legea în vigoare la data încheierii sau, după caz, a săvârșirii ori producerii lor.
Actele juridice nule, anulabile sau afectate de alte cauze de ineficacitate la data intrării în vigoare a legii noi sunt supuse dispozițiilor legii vechi, neputând fi considerate valabile ori, după caz, eficace, potrivit dispozițiilor legii noi.
Prescripțiile, decăderile și uzucapiunile începute și neîndeplinite la data intrării în vigoare a legii noi sunt în întregime supuse dispozițiilor legale care le-au instituit.
Dispozițiile legii noi se aplică actelor și faptelor încheiate sau, după caz, produse ori săvârșite după ., precum și situațiilor juridice născute după ..
Dispozițiile legii noi sunt de asemenea aplicabile și efectelor viitoare ale situațiilor juridice născute anterior intrării în vigoare a acesteia derivate din starea și capacitatea persoanelor, din căsătorie, filiație, adopție și obligația legală de întreținere, din raporturile de proprietate, inclusiv regimul general al bunurilor, și din raporturile de vecinătate, dacă aceste situații juridice subzistă după . legii noi. „
Conform prevederilor art.102- Secțiunea I - din Legea de punere în aplicare a Legii 287/2009 privind Codul civil: „1.Contractul este supus dispozițiilor legii în vigoare la data când a fost încheiat în tot ceea ce privește încheierea, interpretarea, efectele, executarea și încetarea sa.
Potrivit art.201 – Capitolul VIII- din Legea de punere în aplicare a Legii 287/2009 privind Codul civil, „Prescripțiile începute și neîmplinite la data intrării în vigoare a Codului civil sunt și rămân supuse dispozițiilor legale care le-au instituit.”.
Coroborând toate aceste texte de lege, instanța reține că textul aplicabil prezentei pricini este Convenția referitoare la contractul internațional de mărfuri CMR, dispozițiile noului Cod Civil fiind străine cauzei.
Pentru aceste considerente, instanța va admite excepția prescripției formulării cererii de chemare în judecată, invocată de către pârâtă și va respinge cererea formulată de reclamanta S.C. D. P. COMPANY S.R.L. în contradictoriu cu pârâta S.C. E. F. S.R.L., ca fiind prescrisă.
În ceea ce privește cheltuielile de judecată, instanța în temeiul articolului 274 din Codul de Procedură Civilă, reținând culpa procesuală a reclamantei o va obliga pe aceasta la plata către pârâtă a cheltuielilor de judecată în cuantum de 1500 lei, reprezentând contravaloarea onorariului avocațial, potrivit documentelor justificative anexate – fila 36 dosar.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția prescripției formulării cererii de chemare în judecată, invocată de către pârâtă.
Respinge cererea formulată de reclamanta S.C. D. P. COMPANY S.R.L. cu sediul în loc. Chișcău, ., jud. Bihor, în contradictoriu cu pârâta S.C. E. F. S.R.L. cu sediul în loc. Budureasa, nr.168, jud. Bihor, ca fiind prescrisă.
Obliga reclamanta la plata către pârâtă a cheltuielilor de judecată în cuantum de 1500 lei, potrivit documentelor justificative anexate.
Definitivă.
Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică, astăzi 16 aprilie 2013.
PREȘEDINTE, GREFIER,
C. D.M. – judecător D. S.
Red.C.M.
Tehnored.S.D., 4 ex.
16 mai 2013
Emise 2 comunicări:
- reclamanta S.C. D. P. COMPANY S.R.L. cu sediul în loc. Chișcău, ., jud. Bihor,
- pârâta S.C. E. F. S.R.L. cu sediul în loc. Budureasa, nr.168, jud. Bihor
| ← Pretenţii. Sentința nr. 1122/2013. Judecătoria BEIUŞ | Cereri. Sentința nr. 1148/2013. Judecătoria BEIUŞ → |
|---|
