Plângere contravenţională. Sentința nr. 1085/2013. Judecătoria BEIUŞ

Sentința nr. 1085/2013 pronunțată de Judecătoria BEIUŞ la data de 19-09-2013 în dosarul nr. 1278/187/2012

R OM Â N I A

JUDECĂTORIA BEIUȘ-JUDEȚUL BIHOR

Dosar nr._

SENTINȚA CIVILĂ NR.1085/2013

Ședința publică din data de 19 septembrie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE: E. V., judecător

GREFIER: M. D.

Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe petentul M. C., domiciliat în comuna Finiș, ., județul Bihor și pe intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI BIHOR, cu sediul în Oradea, .. 18, jud. Bihor, având ca obiect plângere contravențională.

La apelul nominal făcut în ședința publică, nu se prezintă nimeni.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care:

Se constată că, în baza art.252 alin. 1 Cod procedură civilă, serviciul arhivă din cadrul instanței a întocmit referatul cu propunerea de perimare având în vedere că, în prezenta cauză, la data de 04.10.2012, s-a dispus suspendarea judecății în temeiul art.242 alin.1 pct.2 Cod procedură civilă și de atunci nu s-a mai efectuat nici un act de procedură, iar de la această dată a trecut mai mult de 1 an, perioadă în care părțile nu au mai depus stăruință pentru judecarea cauzei.

JUDECĂTORIA

DELIBERÂND

Asupra acțiunii civile de față, introdusă de petentul M. C., domiciliat în ., jud. Bihor în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI BIHOR, cu sediul în Oradea, .. 18, jud. Bihor, având ca obiect plângere contravențională.

Având în vedere că din verificările actelor de la dosar rezultă că ultimul act de procedură a fost îndeplinit la data de 04.10.2012, când cauza a fost suspendată în temeiul art. 242 alin.1 pct.2 Cod procedură civilă, deoarece părțile nu s-au prezentat și nu au solicitat în scris judecarea cauzei în lipsă și că de la această dată dosarul a rămas în nelucrare mai mult de 1 an din vina părților care nu au făcut demersuri pentru repunerea cauzei pe rol;

Văzând că în materie civilă, conform dispozițiilor art. 248 alin. 1 C.pr.civilă, orice cerere de chemare în judecată se perimă de drept, chiar și împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de 1 an, iar potrivit dispozițiilor art.252 C.pr.civ. perimarea se poate constata din oficiu.

În temeiul dispozițiilor legale mai sus menționate, instanța urmează a constată că acțiunea civilă având ca obiect plângere contravențională formulată de către petentul M. C. în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliție al Județului Bihor, este perimată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Constată că acțiunea civilă formulată de petentul M. C., domiciliat în comuna Finiș, ., județul Bihor în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI BIHOR, cu sediul în Oradea, .. 18, jud. Bihor, este perimată.

Cu recurs în termen de 5 zile de la pronunțare.

Pronunțată în ședința publică azi, 19.09.2013.

PREȘEDINTE GREFIER

E. V., judecător M. D.

Red.E.V.

Tehn.M.D.

2 ex./ 23.09.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 1085/2013. Judecătoria BEIUŞ