Plângere contravenţională. Sentința nr. 147/2013. Judecătoria BEIUŞ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 147/2013 pronunțată de Judecătoria BEIUŞ la data de 24-01-2013 în dosarul nr. 12614/271/2012
ROMÂNIA
JUDEȚUL BIHOR
JUDECĂTORIA BEIUȘ
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 147/2013
Ședința publică din 24 ianuarie 2013
Completul compus din:
Președinte: E. V., judecător
Grefier: Ș. I.
Pe rol este soluționarea cauzei civile privind pe petentul T. D., cu domiciliul în Petroșani, 1 Decembrie 1918, ., ., în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI BIHOR, cu sediul în Oradea, .. 18, județul Bihor, având ca obiect plângere contravențională.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu se prezintă nimeni.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează faptul că la data de 24.01.2013 petentul a depus la dosar concluzii scrise, după care:
În temeiul art. 1591, alin. 4 din C. pr. civ., verificând respectarea normelor legale referitoare la competență, instanța constată că este competentă general, material și teritorial să soluționeze această plângere contravențională potrivit art. 32, alin. 2 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 1, pct. 3 din C. pr. civ.
Apreciind cauza lămurită, ținând cont și de cererea formulată de intimat privind judecarea cauzei și în lipsa părților de la dezbateri, în baza art.150 c.pr.civilă, instanța constată cauza în stare de judecată, declară închisă faza probatorie și reține cauza spre soluționare pe baza înscrisurilor de la dosar.
INSTANȚA,
Prin cererea înregistrată inițial pe rolul Judecătoriei Oradea sub nr. _ din data de 16.07.2012, petentul T. D. în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI BIHOR a solicitat, în principal, admiterea plângerii, în consecință, anularea procesului verbal .>CP nr._, încheiat la data de 09.06.2012 ca fiind netemeinic și exonerarea sa de la plata amenzii contravenționale, iar în subsidiar înlocuirea amenzii aplicate cu avertisment.
Motivele de fapt arătate prin plângere:
Petentul arată că la data de 11.07.2012, i s-a comunicat un proces verbal de contravenție încheiat la data e 09.06.2012, prin care s-a reținut faptul că la data de 09.06.2012 ar fi circulat cu o viteză de 77 km/h pe un sector de drum cu limită de viteză, respectiv în localitatea Bucium.
D. urmare petentul arată că este depășit cu mult termenul de 30 de zile de comunicare prevăzut de art. 14 alin. 1 din OG 2/2001 care prevede „Executarea sancțiunii amenzii contravenționale se prescrie dacă procesul verbal de constatare a contravenției nu a fost comunicat contravenientului in termen de o luna de la data aplicării sancțiunii”.
Astfel prin procesul verbal de contravenție . nr._, încheiat la data de 09.06.2012, s-a reținut faptul că în data de 09.06.2012 se deplasa cu autoturismul marca FORD cu nr._, în direcția Băile F., undeva în județul Bihor a fost oprit de către agentul constatator, care i-a solicitat actele în vederea efectuării unui control de rutină. În urma verificărilor i s-au înmânat actele fără a i se prezenta vreun proces verbal sau a i se aduce la cunoștință despre vreo abatere săvârșită.
Conform art. 16 alin. 7 din OUG 2/2001 „În momentul încheierii procesului-verbal agentul constatator este obligat să aducă la cunoștință contravenientului dreptul de a face obiecțiuni cu privire la conținutul actului de constatare. Obiecțiunile sunt consemnate distinct în procesul-verbal la rubrica „Alte mențiuni”, sub sancțiunea nulității procesului-verbal.”
În drept, au fost invocate OG nr. 2/2001, OUG 195/2002.
Prin întâmpinarea, înregistrată la instanță la data de 30.12.2012, Inspectoratul de Poliție al Județului Bihor a invocat excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Oradea.
Prin sentința civilă nr._/2012 pronunțată în dosarul nr._ a fost admisă excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Oradea și s-a dispus declinarea soluționării cauzei în favoarea Judecătoriei Beiuș, fiind înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 23.11.2012.
Prin întâmpinarea, înregistrată la instanță la data de 07.12.2012, Inspectoratul de Poliție al Județului Bihor a solicitat respingerea plângerii contravenționale, ca neîntemeiată și menținerea, pe cale de consecință, a procesului verbal de sancționare a contravenției.
Motivele de fapt arătate prin întâmpinare:
Latura obiectivă a săvârșirii contravenției este detaliată, consemnată și calificată corect de către agentul constatator în procesul verbal. Agentul constatator a aplicat sancțiunea contravențională cu respectarea dispozițiilor art. 17 și 16 din O.G. nr. 2/2001, privind condițiile esențiale de valabilitate ale procesului verbal, neexistând în actele încheiate nici un caz de nulitate absolută sau relativă. Nulitățile proceselor verbale sunt expres prevăzute în art. 16 și 17 din O.G. 2/2001. Agentul constatator a respectat întru-totul și condițiile art. 21 din O.G. 2/2001, articol care prevede criteriile în baza cărora se individualizează și se aplică sancțiunea, ținându-se cont de fapta săvârșită, urmarea produsă sau care se putea produce. Pentru probarea prezumției de temeinicie a procesului verbal depune patru planșe foto, din care rezultă viteza autoturismului, atestatul de operator radar, buletinul de verificare metrologică a aparatului radar.
În drept, au fost invocate dispozițiile OUG nr. 195/2002, republicată, H.G. 1391/2006, O.G. nr. 2/2001, C. pr. civilă.
La data de 24.01.2013 petentul a depus la dosar concluzii scrise.
În probațiune, au fost depuse la dosarul cauzei, în copie, procesul-verbal . nr._, încheiat la data de 09.06.2012, actele care au stat la baza întocmirii procesului verbal de contravenție.
Analizând plângerea de față prin prisma motivelor formulate, a apărărilor invocate și a probelor administrate, instanța reține următoarele:
Prin procesul verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr._, încheiat la data de 09.06.2012, (fila 8), petentul T. D. a fost sancționat contravențional cu amendă, în cuantum de 280 lei.
Pentru aplicarea acestor sancțiuni, s-a reținut că petentul, în data de 09.06.2012,, „a condus autoturismul marca FORD cu nr. de înmatriculare_ pe DN 76 pe raza localității Bucium cu viteza de 77 km /h."
Pretinsa faptă contravențională a fost încadrată la art. 121, alin. 1 din HG 1391/2006 privind circulația pe drumurile publice, republicată, cu modificările și completările ulterioare, sancțiunile fiind aplicate în baza art. 102, alin. 1, pct. 1 din OUG 195/2002.
Petentul nu recunoaște săvârșirea contravenției,susținând că cele reținute în procesul verbal de contravenție nu sunt conforme cu realitatea ,ori în conformitate cu jurisprudența CEDO s-a statuat că cel care trebuie să facă dovada existenței faptei și a persoanei care a săvârșit-o,precum și a vinovăției acestuia,este organul constatator,fiind incidente prevederile art.6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului în materie contravențională,așa cum a arătat Curtea Constituțională prin Decizia nr.197/2001.
Prin actele depuse la dosar de către intimat aceasta dovedește că faptele reținute prin procesul verbal de contravenție sunt conforme cu realitate, cel care putea să facă dovada contrarie fiind petentul, care deși legal citat nu s-a prezentat la nici un termen de judecată și nu a propus probe.
Apărările petentului invocate în cuprinsul plângerii și a concluziilor scrise,respectiv prescripția executării silite, poate fi invocată în faza executării sancțiunilor prevăzute în procesul verbal pe calea contestației la executare ,iar faptul că localitatea unde s-a produs fapta nu ar fi semnalizată corespunzător este o simplă afirmație nedovedită prin nici un mijloc de probă.
Cu privire la celelalte apărări invocate cu privire la aparatul radar,instanța constată că organul constatator a făcut dovada,prin actele depuse că acesta corespunde din punct de vederea al omologării și verificării metrologice.
În baza acestor considerente și în temeiul art. art. 34, alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, aprobată cu modificări și completată prin Legea nr. 180/2002, cu modificările și completările ulterioare, instanța va respinge plângerea contravențională formulată de către petentul T. D., cu domiciliul în Petroșani, 1 Decembrie 1918, ., ., în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliție al Județului Bihor, cu sediul în Oradea, .. 18, județul Bihor, ca neîntemeiată.
Pe cale de consecință, instanța va menține procesul-verbal de contravenție .>CP nr._, încheiat la data de 09.06.2012.
Cheltuieli de judecată nu se vor acorda, deoarece nu au fost solicitate.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge plângerea petentului T. D., cu domiciliul în Petroșani, 1 Decembrie 1918, ., . în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI BIHOR, cu sediul în Oradea, .. 18, județul Bihor, împotriva procesului verbal de contravenție . nr._ din 09.06.2012 al IPJ Bihor.
Fără cheltuieli de judecată.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi 24.01.2013.
Președinte, Grefier,
E. V., judecător Ș. I.
Red. E.V.
Tehnored. Ș.I
4 ex.
20.02.2013, emis 2 comunicări.
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 1085/2013.... | Pretenţii. Sentința nr. 1122/2013. Judecătoria BEIUŞ → |
|---|








