Pretenţii. Sentința nr. 91/2013. Judecătoria BEIUŞ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 91/2013 pronunțată de Judecătoria BEIUŞ la data de 17-01-2013 în dosarul nr. 1848/187/2011
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA BEIUȘ
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 91/2013
Ședința publică de la 17 Ianuarie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE G. A. F.- Președintele instanței
Grefier E. I.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamant ASOCIAȚIA DE proprietari NR. 14 S. V. – BEIUȘ și pe pârât O. T., având ca obiect pretenții pentru perimare.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu se prezintă părțile .
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
INSTANȚA
Asupra acțiunii civile de față introdusă de reclamanta ASOCIAȚIA DE PROPRIETARI NR. 14 S. V. – BEIUȘ cu petiția înregistrată la nr._ .
Având în vedere că din verificarea actelor de la dosar rezultă că ultimul act de procedură a fost îndeplinit la data de 10 .11. 2011 de când cauza a fost suspendată în temeiul dispozițiilor art. 1551 cod procedură civilă pentru neîndeplinirea dispozițiilor instanței,
În temeiul art. 248 cod. pr.civilă urmează a se constata că acțiunea este perimată de drept.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Constată că, acțiunea formulată de reclamanta ASOCIAȚIA DE PROPRIETARI NR. 14 cu sediul în Beiuș . nr. 13 jud., Bihor împotriva pârâtului O. T. domiciliat în Beiuș . .. 2 este perimată.
Cu recurs în 5 zile de la pronunțare.
Pronunțată în ședință publică azi 17 ianuarie 2013 .
PREȘEDINTE, GREFIER,
G. A. ,președintele instanței I. E.
red.col.GA
tehnred. IE ex. 2
25 ianuarie 2013 .
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 677/2013.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 574/2013.... → |
|---|








