Pretenţii. Sentința nr. 945/2013. Judecătoria BEIUŞ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 945/2013 pronunțată de Judecătoria BEIUŞ la data de 27-06-2013 în dosarul nr. 1919/187/2007
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA BEIUȘ
JUDECĂTORIA BEIUȘ
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 945/2013
Ședința publică de la 27 Iunie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE G. A. F.- Președintele instanței
Grefier E. I.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamant B. I. și pe pârât P. C. CÂMPANI, pârât C. L. AL C. CÂMPANI, PRIN PRIMAR, având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă reclamantul personal, reprezentantul reclamantului avocat F. M. și reprezentantul pârâtelor avocat K. Janos .
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Reprezentantul reclamantului avocat F. M. depune la dosar chitanța prin care a achitat taxa de timbru în sumă de 550 lei și timbre judiciare mobile în valoare de 3 lei . Arată că renunță la capătul de cerere din precizarea de acțiune depusă la dosar la data de 24.08.2008, prin care a solicitat obligarea pârâtelor la ridicarea construcțiilor .
Reclamantul B. I. personal, arată că renunță la capătul de cerere din precizarea de acțiune depusă la dosar la data de 24.08.2008, prin care a solicitat obligarea pârâtelor la ridicarea construcțiilor .
Reprezentantul reclamantului avocat F. M. arată că nu solicită administrarea altor probe.
Reprezentantul pârâtelor avocat K. Janos arată că este de acord cu precizarea de acțiune formulată la termenul de astăzi .
Reprezentantul reclamantului avocat F. M. solicită admiterea acțiunii astfel cum a fost precizată la termenul de astăzi, obligarea pârâtelor să plătească reclamantului suma de 9650 lei reprezentând folos de tras pe o perioadă de 65 luni, precum și la plata cheltuielilor de judecată constând în taxă judiciară de timbru, onorar avocat și onorar expert .
Reprezentantul pârâtelor avocat K. Janos nu se opune .
INSTANȚA
Prin acțiunea civilă înregistrată la această instanță la data de 22 octombrie 2007 reclamantul B. I. a solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâta P. comunei Câmpani, ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 1886,80 lei reprezentând folosul de tras pentru utilizarea fără nici un titlu a suprafeței de 760 mp din imobilul proprietatea reclamantului identificat cu nr. 84/1 înscris în c.f. 409 Câmpani de Sus, pe o durată de patru ani, precum și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată .
În motivarea acțiunii reclamantul arată că, terenul care face obiectul prezentei acțiuni a intrat în proprietatea sa, în baza Sentinței civile nr. 2557/1993 pronunțată de Judecătoria Beiuș în dosar nr. 1209/1993, prin care Statul Român a pierdut dreptul de proprietate asupra acestuia, stabilindu-se dreptul de proprietate în favoarea defunctei D. M. - căsătorită B. - mama reclamantului, iar ca urmare a dezbaterii succesiunii după aceasta terenul a revenit reclamantului . Reclamantul arată că nu a putut și nu poate nici în prezent să-și exercite prerogativele dreptului de proprietate, datorită faptului că pârâta P. Câmpani de Sus continuă să ocupe acest teren .
Reclamantul arată că, pentru stabilirea valorii folosului de tras a avut în vedere raportul de expertiză întocmit de către expertul A. I. în dosarul nr. 573/2000 a Judecătoriei Beiuș, în care s-a pronunțat Sentința civilă nr. 113/2001 și unde s-a stabilit valoarea la suma de 269,6 lei pentru un an agricol ,respectiv echivalentul a 138 euro .
În drept reclamantul invocă dispozițiile art. 998 cod civil .
În susținerea acțiunii, reclamantul depune la dosar copia Sentinței civile nr. 2557/1993 pronunțată de Judecătoria Beiuș în dosar nr. 1209/1993, copia Sentinței civile nr. 113/2001 pronunțată de Judecătoria Beiuș în dosar nr. 573/2000, copia Sentinței civile nr. 533/2004 pronunțată de Judecătoria Beiuș, în dosar nr. 1081/2003 .
La data de 5 februarie 2008 reclamantul depune la dosar precizare și completare de acțiune, prin care arată că înțelege să cheme în judecată în calitate de pârâtă P. C. Câmpani reprezentată prin primar, precum și C. L. al C. Câmpani, pentru opozabilitate .
Anexează precizării și completării de acțiune raportul de expertiză tehnică întocmită de ing. A. I. în dosar nr. 573/2000 .
La data de 19 februarie 2008 , pârâtul Primarul C. Câmpani depune la dosar întâmpinare prin care invocă lipsa calității procesuale pasive a Primăriei comunei Câmpani, având în vedere dispozițiile art. 21 alin. 2 din L. 215/2001, privind reprezentarea în justiție . De asemenea, raportat la precizarea și completarea de acțiune formulată de către reclamant arată că, se opune la admiterea acțiunii astfel cum a fost completată și precizată .
În motivarea întâmpinării pârâta arată că, a eliberat și a pus la dispoziția reclamantului terenul ce în natură reprezintă grădină, astfel că, în prezent nu folosesc decât o suprafață minimă, destinată strict exercițiului și bunei funcționări a dispensarului medical . De asemenea, reclamantul a folosit terenul din spatele dispensarului, beneficiind de recolta de fân, având acces direct din gospodăria sa la terenul în litigiu . Pârâta mai arată că, a fost de bună credință la momentul construirii dispensarului comunal, deoarece terenul aparținea Statului Român .
Totodată, pârâta formulează și acțiune reconvențională în contradictoriu cu reclamantul pârât reconvențional B. I. solicitând instanței stabilirea în favoarea sa a unui drept de superficie asupra terenului afectat dispensarului comunal, din .. 84/1 din CF 409 Câmpani de sus, conform unei expertize topografice, a se dispune înscrierea dreptului de superficie la Cartea Funciară și obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecată .
În motivarea cererii reconvenționale reclamanta reconvențională arată că, în speță sunt întrunite condițiile legale pentru stabilirea dreptului de superficie asupra terenului - proprietatea părții reclamante, urmând ca în acest sens să fie efectuată o expertiză topografică și stabilirea în mod exact a suprafeței de teren afectată, cu despăgubirea corespunzătoare a reclamantului B. I. .
În drept reclamanta reconvențională invocă dispozițiile art. 115,118 c.pr. civilă, art. 492 cod civil .
La data de 22 aprilie 2008 reclamantul B. I. depune la dosar precizare și completare de acțiune , prin care solicită obligarea pârâtelor la ridicarea construcțiilor - Clădirea Dispensarului Medical și utilitățile - situate pe imobilul cu nr. top. 84/1 din c.f. 409 Câmpani de sus, iar în caz de refuz, să fie autorizat reclamantul să le ridice pe cheltuiala pârâtelor, sub sancțiunea de daune cominatorii de 100 lei /zi, de la data rămânerii definitive a hotărârii ce se va pronunța și până la ridicarea efectivă . Solicită obligarea pârâtelor la plata sumei de 1886,80 lei reprezentând folosul pentru utilizarea fără nici un titlu a suprafeței de 760 mp teren din imobilul cu nr. top. 84/1 din c.f. 409 Câmpani de Sus, pe o durată de 4 ani agricoli, precum și obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată .
În motivare reclamantul arată că, imobilul cu nr. top. 84/1 din c.f. 409 Câmpani de Sus este proprietatea sa, pe acesta fiind edificate construcțiile ce în natură reprezintă Dispensarul Medical și utilități . Aceste construcții au fost edificate fără acordul său de către un neproprietar, cu rea credință, astfel că în baza art. 494 c.pr.civilă are facultatea de a cere ridicarea acestor construcții .
În legătură cu modul de stabilire a valorii folosului de tras pentru cei patru ani anteriori înregistrării acțiunii inițiale, a avut în vedere raportul de expertiză întocmit de ing. A. I. în dosar nr. 573/2000 a Judecătoriei Beiuș, în care s-a pronunțat Sentința civilă nr. 111/2001 și unde s-a stabilit valoarea acestuia pe suprafața în discuție /an, ca fiind echivalentul a 138 Euro pentru un an agricol .
În drept invocă dispozițiile art. 115 c.pr. civilă, art. 480, 484 Cod civil și principiul îmbogățirii fără just temei .
Prin răspunsul la precizarea și completarea de acțiune depusă la dosar la data de 27 mai 2008, pârâtele - reclamante reconvenționale arată că, se opun cu privire la solicitarea plății sumei de 1886,80 lei reprezentând „folosul „ pentru utilizarea pe o durată de 4 ani agricoli ,a suprafeței de 760 mp din imobilul cu nr. top. 84/1 din c.f. 409 Câmpani de Sus, având în vedere cele menționate prin Întâmpinarea depusă la 19.02.2008 .
Contrar celor susținute de reclamantul B. I., Dispensarul medical și utilitățile aferente au fost realizate de către pârâte în calitate de proprietari de c.f. și cu bună credință, având în vedere contractul de schimb perfectat în mod legal și înscrierea în CF409 Câmpani de Sus, sub B. 2. De asemenea, astfel cum rezultă din adresa nr. 1021/15.11.1993 comunicată la dosarul nr. 1209/1993 al Judecătoriei Beiuș, dispensarul a fost edificat în anul 1977 în urma perfectării schimbului de teren cu mama reclamantului și numitul B. T., aceștia primind în schimb un număr de 5 parcele înscrise în c.f. 341 Câmpani de Sus . Chiar și în condițiile pronunțării Sentinței civile nr. 2557/1993 dată de Judecătoria Beiuș, în dosar nr. 1209/1993, pârâtele consideră că nu pot fi anulate efectele și consecințele contractului de schimb astfel cum s-au materializat în fapt prin edificarea cu bună credință a obiectivului de interes local destinat întregii comunități .
În susținere depune la dosar adresa nr. 1021/15.11.1993, contractul de schimb încheiat la 15 septembrie 1988, adresa nr._ din 15.12.1976, copie in extenso nr. 409 Câmpani de Sus.
În cauză a fost dispusă efectuarea unei expertize topografice, conform obiectivelor formulate de către părți, respectiv de reclamantul B. I.: identificarea imobilului cu nr. top. 84/1 din c.f. 406 Câmpani de Sus ; determinarea suprafeței ocupate de clădirea Dispensar comunal și curtea interioară a dispensarului ; a anexelor gospodărești și a căilor de acces ; calcularea suprafeței efectiv folosită de către pârâtă - reclamantă reconvențională din imobilul descris și care este proprietatea reclamantului ; calcularea valorii recoltei ce se poate obține într-un an agricol de pe suprafața de teren determinată, avându-se în vedere specificul zonei și categoria de folosință a terenului ; calcularea valorii recoltei pe o perioadă de 5 ani ; precum și conform obiectivelor formulate de către pârâte, respectiv: identificarea imobilului cu nr. top. 84/1 înscris în c.f. 409 Câmpani de Sus, cu materializarea pe schiță a Dispensarului Comunal și a eventualelor utilități și împrejmuiri edificate de C. L. ; dezmembrarea porțiunii de teren necesară conturării dreptului de folosință - superficie, pe seama pârâtelor, concomitent cu stabilirea despăgubirilor anuale, raportate la valoarea terenului, în favoarea proprietarului ; să facă propuneri concrete pentru asigurarea la schimb, a unei porțiuni echivalente din terenul pârâtelor, situat în imediata apropiere a parcelei cu nr. top. 84/1, pentru proprietar, evitându-se astfel plățile periodice .
La data de 16 ianuarie 2009 expertul D. I. a efectuat și depus la dosar raportul de expertiză tehnică agricolă , din a cărui concluzii se reține că suprafața totală ocupată de construcții și drumul de acces este de 876,60 mp ; venitul total pe un an este de 768 lei, iar profilul net pe 5 ani este de 175 lei la fâneață naturală, 1730 lei la cartofii de toamnă, 350 lei la varza de toamnă, 1050 lei la tomate câmp, 90 lei la ceapă uscată și 445 lei la morcovi și pătrunjel . Astfel venitul net total pe 5 ani este estimat la 3840 lei.
La data de 27 ianuarie 2009 expertul S. D. a efectuat și depus la dosar raportul de expertiză tehnică topografică, din a cărui concluzii se reține că valoarea de circulație a terenului este de 3,20 Euro/mp, iar suprafața folosită de pârâte este 800 mp .
La data de 6 iunie 2013 reclamantul B. I. a depus la dosar precizare de acțiune , prin care solicită obligarea pârâtelor la plata sumei de 9650 lei cu titlu de folos de tras reprezentând contravaloarea folosinței imobilului pe o perioadă de 65 luni, începând cu anul 2004 și până în data de 6 iunie 2009, conform lucrărilor de expertiză efectuate în cauză ; obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 3350 lei, din care 2000 lei onorar expert, 1000 lei onorar avocat, 350 lei taxă judiciară de timbru .
În motivarea precizării de acțiune reclamantul arată că, s-a impus formularea prezentei precizări, deoarece a insistat în mai multe rânduri la pârâte, pentru soluționarea și stingerea litigiului, însă a fost amânat de nenumărate ori, pe motiv că nu a fost votat în cadrul Consiliului L. Câmpani hotărârea de consiliu . De asemenea la data de 26.07.2011 a reiterat această cerere, pe care o anexează .
În ședința publică din 27 iunie 2013, reclamantul B. I. personal arată că renunță la capătul de cerere din precizarea de acțiune depusă la dosar la data de 24.08.2008 prin care a solicitat obligarea pârâtelor la ridicarea construcțiilor .
Analizând întreg materialul probator de la dosar, instanța reține în fapt următoarele:
Terenul care face obiectul prezentei acțiuni a intrat în proprietatea reclamantului B. I., în baza Sentinței civile nr. 2557/1993 pronunțată de Judecătoria Beiuș în dosar nr. 1209/1993, prin care Statul Român a pierdut dreptul de proprietate asupra acestuia, stabilindu-se dreptul de proprietate în favoarea defunctei D. M. - căsătorită B. - mama reclamantului, iar ca urmare a dezbaterii succesiunii după aceasta, terenul a revenit reclamantului . Reclamantul nu a putut și nu poate nici în prezent să-și exercite prerogativele dreptului de proprietate datorită faptului că pârâta P. Câmpani de Sus continuă să ocupe acest teren, pe acesta existând construcția Dispensar Comunal și utilități .
Având în vedere declarația personală a reclamantului B. I. din ședința publică din 27 iunie 2013 , în baza art. 246 c.pr. civilă va lua act de renunțarea la judecată a reclamantului B. I. la capătul de cerere din precizarea și completarea de acțiune din 22.04.2008 privind obligarea pârâților la ridicarea construcțiilor - clădirea dispensarului medical și utilitățile - situate pe nr. top. 84/1 din c.f. 409 Câmpani de Sus, iar în caz de refuz autorizarea reclamantului să le ridice pe cheltuiala pârâților .
De asemenea, având în vedere dispozițiile art. 480 cod civil precum și faptul că la termenul de judecată din 27 iunie 2013 pârâtele au fost de acord cu acțiunea reclamantului, astfel cum a fost formulată, precizată și completată la data de 05.02.2007, 22.04.2008 și 06.06.2013, urmează a o admite și va obliga pârâtele în solidar la plata sumei de 9650 lei cu titlu folos de tras reprezentând contravaloarea folosinței imobilului pe o perioadă de 65 luni, începând cu anul 2004 și până la 6 iunie 2009, conform rapoartelor de expertiză întocmite în cauză, către reclamant .
În ceea ce privește cererea reconvențională’ formulată de reclamantul reconvențional Primarul comunei Câmpani, instanța o va respinge având în vedere faptul că a fost admisă cererea reclamantului principal, cerere la care reclamantă reconvențională nu s-a opus la cuvântul în fond, achiesând la solicitările reclamantului principal și fără a mai susține cererea reconvențională, aceasta rămânând fără obiect .
În baza art. 274 c.pr. civilă, având în vedere că pârâtele au căzut în pretenții, urmează a fi în solidar la plata sumei de 3903 lei cu titlu cheltuieli de judecată către reclamant cu titlu cheltuieli de judecată, constând în contravaloarea taxei de timbru, timbre judiciare mobile, onorar experți și onorar avocat .
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite acțiunea formulată, precizată și completată la data de 05.02.2007, 22.04.2008 și 06.06.2013 de reclamantul B. I. - CÂMPANII DE SUS, nr. 83, Cod poștal_, J. BIHOR în contradictoriu cu pârâtele P. C. CÂMPANI - CÂMPANII DE SUS,, J. BIHOR și C. L. AL C. CÂMPANI, PRIN PRIMAR - CÂMPANI, Cod poștal_, J. BIHOR și în consecință:
În baza art. 246 c.pr. civilă ia act de renunțarea la judecată a reclamantului B. I. la capătul de cerere din precizarea și completarea de acțiune din 22.04.2008 privind obligarea pârâților la ridicarea construcțiilor - clădirea dispensarului medical și utilitățile - situate pe nr. top. 84/1 din c.f. 409 Câmpani de Sus, iar în caz de refuz autorizarea reclamantului să le ridice pe cheltuiala pârâților .
Obligă pârâtele în solidar la plata sumei de 9650 lei cu titlu folos de tras reprezentând contravaloarea folosinței imobilului pe o perioadă de 65 luni, începând cu anul 2004 și până la 6 iunie 2009, conform rapoartelor de expertiză întocmite în cauză, către reclamant .
Respinge cererea reconvențională formulată de reclamantul reconvențional Primarul comunei Câmpani.
Obligă pârâtele în solidar la plata sumei de 3903 lei cu titlu cheltuieli de judecată către reclamant .
Cu recurs în 15 de zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi 27 iunie 2013 .
PREȘEDINTE, GREFIER,
G. A. ,președintele instanței I. E.
Red.col.GA
tehnred. IE ex. 5/3 . 2013
se comunică cu:
- reclamantul B. I. - CÂMPANII DE SUS, nr. 83, Cod poștal_, J. BIHOR
- pârât P. C. CÂMPANI - CÂMPANII DE SUS,, J. BIHOR
- pârât C. L. AL C. CÂMPANI, PRIN PRIMAR - CÂMPANI, Cod poștal_, J. BIHOR
| ← Succesiune. Sentința nr. 482/2013. Judecătoria BEIUŞ | Anulare act. Sentința nr. 927/2013. Judecătoria BEIUŞ → |
|---|








