Fond funciar. Sentința nr. 1280/2015. Judecătoria BEIUŞ

Sentința nr. 1280/2015 pronunțată de Judecătoria BEIUŞ la data de 08-12-2015 în dosarul nr. 1280/2015

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA BEIUȘ

Dosar nr._

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 1280/2015

Ședința publică din data de 8 decembrie 2015

Completul compus din:

Președinte: T. V., judecător

Grefier: Ș. I.

Pe rol este pentru azi soluționarea cauzei civile formulată de către reclamanta ASOCIAȚIA U. „ȘOIMUȘ” PETREASA – reprezentată prin președinte D. P., cu sediul în com. Remetea, ., jud. Bihor împotriva pârâtelor C. LOCALĂ REMETEA DE APLICARE A LEGII NR. 18/1991 și C. JUDEȚEANĂ BIHOR DE APLICARE A LEGII NR. 18/1991, având ca obiect fond funciar.

La apelul nominal făcut în ședința publică de azi nu se prezintă reprezentanții părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Instanța constată că, atât reclamanta prin acțiune, cât și pârâta C. Locală Remetea au solicitat judecarea cauzei și în lipsa reprezentanților de la dezbateri.

În baza art. 255, 258 NCPC, instanța încuviințează proba cu înscrisurile de la dosar.

Apreciind că au fost lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept, în baza art. 394, alin. 1 din C. pr. civ., instanța închide dezbaterile și rămâne în pronunțare pe baza înscrisurilor de la dosar.

INSTANȚA

Constată că, prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._ 15 din data de 28 aprilie 2015 reclamanta ASOCIAȚIA U. „ȘOIMUȘ” PETREASA – reprezentată prin președinte D. P. a chemat în judecată pe pârâtele C. LOCALĂ REMETEA DE APLICARE A LEGII NR. 18/1991 și C. JUDEȚEANĂ BIHOR DE APLICARE A LEGII NR. 18/1991, solicitând instanței să se dispună obligarea pârâtei C. Locală Remetea,1a reconstituirea dreptului de proprietate în favoarea Asociației Urbariale, asupra suprafețelor înscrise în Cf nr. 1 și 2 Șoimuș – Petreasa, precum și obligarea acesteia la întocmirea documentației necesare, în vederea eliberării Titlului de proprietate; fără cheltuieli de judecată.

În motivarea acțiunii, reclamanta arată că, în data de 5.11.2013 a înregistrat la Judecătoria Beiuș, cererea de înscriere în Registrul special al Asociațiilor și Fundațiilor al Judecătoriei Beiuș, fiind pronunțată în acest sens încheierea nr. 643/2013 în dosar nr._, încheiere rămasă definitivă.

Menționează că, anterior formulării acestei cereri, persoanele care erau îndreptățite din punct de vedere legal să facă parte din asociația ce urma să fie constituită, au purtat mai multe discuții cu reprezentanții Comisiei Locale, în urma cărora aceștia și-au exprimat acordul atât pentru constituirea asociației, cât și pentru trecerea suprafețelor de pășune a satului Șoimuș - Petreasa, în proprietatea și administrarea asociației, suprafață care să revină de drept membrilor asociației.

Având în vedere că membrii Asociației Urbariale Șoimuș – Petreasa, sunt succesorii foștilor urbariași, potrivit art. 26 din Legea 1/2000 modificată prin Legea nr. 247/2005, „Formelor asociative de proprietate asupra terenurilor cu vegetație forestieră, pășunilor și fânețelor, obști de moșneni în devălmășie, obști răzeșești nedivizate, composesorate, obști de cumpărare, păduri grănicerești, păduri urbariale, comune politice, cooperative, alte comunități și forme asociative cu diferite denumiri, li se va elibera un singur titlu de proprietate, la solicitarea reprezentantului legal al acestora, cu mențiunea la titular, după caz: "obște de moșneni", "obște de răzeși", "composesorat", "păduri grănicerești", alte asociații și forme asociative cu denumirea localității respective”, astfel cum rezultă din CF nr. 1 Șoimuș – Petreasa, în suprafață de 126,60 ha pășune și CF nr.2 Șoimuș – Petreasa, în suprafață de 60,96 ha.

Reclamanta consideră că este necesar redobândirea acestui drept de proprietate, având în vedere prevederile O.U.G. nr. 34/2013, privind organizarea, administrarea și exploatarea pajiștilor permanente, prin care se arată că unitățile administrative teritoriale au obligația de a da în folosința crescătorilor de animale pajiștile și fânețele aflate în administrarea lor, pentru că acestea nu mai pot beneficia de subvenționarea statului pentru pășuni de la APIA, conform prevederilor art. 9 din Regulamentul UE 1307/2013, ce vizează fermierul activ.

În drept au fost invocate dispozițiile art. 8, alin. 1,2,3 din Legea nr. 18/1991, iar în probațiune au fost depuse la dosar următoarele înscrisuri: Actul constitutiv al asociației, având atestare cu dare de dată certă nr. 307/2013; statutul asociației, având atestare cu dare de dată certă nr. 308/2013; Cf nr. 1 și 2 Șoimuș Petreasa; Hotărârea Consiliului Director al asociației din data de 09.03.2015.

Prin încheierea de ședință din data de 4.05.2015, s-a admis declarația de abținere formulată de doamna judecător G. A. F., președintele instanței, la data de 29.04.2015, dispunându-se repartizarea aleatorie a dosarului, înregistrându-se sub nr._ .

La data de 28.05.2015, reclamanta a depus la dosar, copia legalizată a Actului Constitutiv al asociației, de unde rezultă calitatea de președinte și reprezentant al asociației.

De asemenea, precizează că, nu a depus cerere de retrocedare în numele asociației, deoarece, deși s-a încercat constituirea acesteia și a Comitetului ad-hoc, nu s-a putut constitui, motiv pentru care reclamanta a dobândit personalitate juridică abia în anul 2013.

Precizează însă că, moștenitorii foștilor urbariași, au depus în nume propriu cereri de retrocedare, în urma cărora li s-a eliberat titlu de proprietare în nume propriu, pe cote părți din nr. top 703/1 Șoimuș - Petreasa din pădurea urbarială, înscrisă în CF 2 Șoimuș – Petreasa, astfel cum rezultă din copia titlurilor de proprietate, motiv pentru care reclamanta consideră că, prin prisma moștenitorilor foștilor urbariași, a solicitat pădurea urbarială în termen.

Ori, membrii Asociației Urbariale Șoimuș Petreasa, moștenitorii foștilor urbariași, deși le-a fost reconstituit dreptul de proprietate asupra suprafeței de pădure individual, nu au intrat în posesia acesteia și nici nu culeg foloasele acestui drept, deoarece suprafața de pădure reprezintă o indiviziune ce se află și în prezent în administrarea comunei Remetea.

Alăturat precizării reclamanta a depus titlurile de proprietate nr. 1010/17.12.1997, 1038/02.02.1998, 1033/30.01.1998, 1035/30.01.1998, Cf nr. 125 Șoimuș Petreasa.

Prin întâmpinarea depusă la data de 16.11.2015, pârâta C. Locală Remetea, a arătat că, în urma discuțiilor purtate în ședința comisiei din data de 21 octombrie 2015, cu privire la cererea înaintată de către Asociația U. Șoimuș-Petreasa Judecătoriei Beiuș, având în vedere prezentarea de către specialistul în măsurători topografice Olec Tanasov a situației terenurilor, care sunt înscrise în C.F. 1 și 2 Șoimuș-Petreasa, a rezultat că, în prezent acestea sunt ocupate de locuințele familiilor de romi din satul Petreasa, drumuri comunale sau învecinate, locuințe ale cetățenilor sau de alte instituții publice, motiv pentru care aceste suprafețe nu pot fi retrocedate integral.

C. locală pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor Remetea este de acord cu întregirea suprafeței de pășune și pădure a Asociației Urbariale Șoimuș-Petreasa, drept pentru care se oferă să dea în schimb echivalent pășune de aceeași calitate și în vecinătatea terenului asociației urbariale.

Instanța, în baza art. 255, 258 NCPC a încuviințat proba cu înscrisurile de la dosar.

Analizând cererea de chemare în judecată de față prin prisma motivelor formulate, a apărărilor invocate și a probelor administrate, instanța reține următoarele:

Asociația reclamantă a dobândi personalitate juridică abia în anul 2013, astfel cum rezultă din înscrisurile de la dosar, dar și din motivele indicate în cerere.

Instanța va aprecia că cererea acesteia adresată instanței de judecată, este neîntemeiată pentru două motive.

În primul rând, reconstituirea dreptului de proprietate în baza legilor proprietății, începând cu Legea nr. 18/1991 și continuând cu cele ulterioare ei, se face de către Comisiile locale și comisia Județeană la cererea persoanelor fizice și juridice interesate și îndreptățite.

În cazul de față, reclamanta s-a adresat direct instanței de judecată, iar în cuprinsul cererii se menționează că nu s-a adresat comisie locale, cu cerere de reconstituirea dreptului de proprietate și de atribuire a terenurilor, în condițiile art. 26 din legea nr. 1/2000 modificată prin Legea nr. 247/2005.

În al doilea rând, instanța va aprecia că cererea formulată de către reclamantă este tardivă, în raport de dispozițiile art. 28 din Legea nr. 1/2000, care prevăd „(1) În vederea organizării administrării terenurilor forestiere prevăzute la art. 26 din prezenta lege și a determinării responsabilităților cu privire la administrarea lor, persoanele îndreptățite se vor reorganiza, în baza acestei legi, în formele asociative inițiale.

(2) În termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi un comitet ad-hoc va solicita judecătoriei în a cărei rază teritorială sunt situate terenurile recunoașterea formelor asociative de administrare și de exploatare a terenurilor forestiere.

(3) Comitetul ad-hoc va prezenta judecătoriei, o dată cu cererea, un statut în formă autentică sau certificată de avocat, în care se vor stabili structura acestora, organele de conducere, modul de administrare a terenurilor forestiere, în condițiile legii, drepturile și obligațiile membrilor, răspunderi, sancțiuni, modul de dizolvare, precum și alte prevederi specifice.

(4) Prin hotărâre judecătorească formele asociative de administrare în comun, constituite în condițiile și cu respectarea regimului silvic prevăzut de lege, redobândesc calitatea de persoană juridică. Hotărârea judecătorească va fi înscrisă într-un registru special ținut de judecătorie.

(5) Suprafețele forestiere aflate în proprietate comună, conform naturii acestora, rămân în proprietate indiviză pe toată durata existenței lor.

(6) Membrii formelor asociative aflați în devălmășie sau indiviziune nu pot înstrăina propriile cote-părți unor persoane din afara acestora.

(7) Terenurile acestor forme asociative nu pot fi înstrăinate în nici un mod, în întregime sau în parte.

(8) În cazul dizolvării formelor asociative proprietatea indiviză a acestora va trece în proprietatea publică a consiliilor locale în raza cărora se află terenurile respective.”

Rezultă, în mod evident că, asociația reclamantă trebuia să fie constituită într-un termen de 90 de zile de la apariția Legii nr. 247/2005, prin care a fost modificat art. 28 din legea nr. 1/2000.

Asociația U. Șoimuș Petreasa s-a constituit însă abia în anul 2013, mult în afara termenului prevăzut de lege. Împrejurarea că unora dintre membrii asociației li s-a reconstituit dreptul de proprietate indiviză asupra unor porțiuni de teren sau pășune, nu îndreptățește astăzi asociația să solicite și să i se reconstituie dreptul de proprietate asupra suprafețelor de teren solicitate, respectiv 126,60 ha de pășune din Cf nr. 1 Șoimuș Petreasa și 60,96 ha din Cf nr. 2 Șoimuș Petreasa.

Pentru aceste considerente, instanța va respinge acțiunea formulată de către reclamanta ASOCIAȚIA U. „ȘOIMUȘ” PETREASA – reprezentată prin președinte D. P., împotriva pârâtelor C. LOCALĂ REMETEA DE APLICARE A LEGII NR. 18/1991 și C. JUDEȚEANĂ BIHOR DE APLICARE A LEGII NR. 18/1991, având ca obiect reconstituire drept de proprietate.

Cheltuieli de judecată nu au fost solicitate.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge acțiunea civilă formulată de către reclamanta ASOCIAȚIA U. „ȘOIMUȘ” PETREASA – reprezentată prin președinte D. P., cu sediul în com. Remetea, ., jud. Bihor împotriva pârâtelor C. LOCALĂ REMETEA DE APLICARE A LEGII NR. 18/1991 și C. JUDEȚEANĂ BIHOR DE APLICARE A LEGII NR. 18/1991, având ca obiect reconstituire drept de proprietate.

Fără cheltuieli de judecată.

Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, cale de atac care see depune la Judecătoria Beiuș.

Pronunțată în ședința publică, azi 8 decembrie 2015.

Președinte, Grefier,

T. V., judecător Ș. I.

Red. T.V.

Tehnored. Ș.I., 5 exemplare

11.12.2015

Emis 3 comunicări:

Reclamanta

  1. ASOCIAȚIA U. „ȘOIMUȘ” PETREASA – reprezentată prin președinte D. P., cu sediul în com. Remetea, ., jud. Bihor.

Pârâtele

  1. C. LOCALĂ REMETEA DE APLICARE A LEGII NR. 18/199
  2. C. JUDEȚEANĂ BIHOR DE APLICARE A LEGII NR. 18/1991

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Fond funciar. Sentința nr. 1280/2015. Judecătoria BEIUŞ