Partaj judiciar. Sentința nr. 1096/2015. Judecătoria BEIUŞ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1096/2015 pronunțată de Judecătoria BEIUŞ la data de 03-11-2015 în dosarul nr. 1096/2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA BEIUȘ-JUDEȚUL BIHOR
Dosar nr._
Sentința Civilă nr.1096/2015
Ședința publică din data de 03.11. 2015
Instanța compusă din:
PREȘEDINTE: T. V., judecător
GREFIER: T. C.
Pe rol, se află pentru astăzi soluționarea cauzei civile exercitată de către reclamantele M. E. și M. D. ambele domiciliate în satul Dobrești, nr.19, jud. Bihor, împotriva pârâtului M. D.-C., domiciliat în Oradea, ., . având ca obiect succesiune și partaj judiciar.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă: reclamanta M. E., personal și asistată de av. P. V., în baza delegației de la dosar, lipsă fiind reclamanta M. D. și pârâtul M. D.-C..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, care învederează instanței faptul că pricina se află la primul termen de judecată, că urmare a respingerii cererii de ajutor public judiciar formulate de reclamanta M. E., cererea este legal timbrată cu suma de 1550 lei taxă judiciară de timbru, conform chitanței ., nr._/27.08.2015; că pârâtul nu a depus la dosar întâmpinare, după care:
În temeiul art. 131 C. pr. civ.,instanța pune în discuție competența Judecătoriei Beiuș privind soluționarea cererii.
Reprezentantul reclamantelor av.P. V. arată că Judecătoria Beiuș este competentă în soluționarea prezentei cauzei
În temeiul art. 131, alin. 1 din C. pr. civ., verificând respectarea normelor legale referitoare la competență, instanța constată că este competentă general, material și teritorial să soluționeze această cerere, potrivit art. 94 pct.1 lit.j, coroborat cu art.118, pct2, după care:
Potrivit art. 219 alin. 1 C.pr.civ. instanța procedează la verificarea prezenței părților, trecând la identificarea acestora, astfel:
Se prezintă reclamanta M. E., domiciliată în localitatea Dobrești, nr.19, jud.Bihor, care arată că obiectul cererii îl constituie proprietatea def. M. A., care a fost soțul său, iar pârâtul din prezenta cauză M. D.-C. este nepotul său, în condițiile în care tatăl acestuia, care este fiul său a decedat în anul 2014, iar reclamanta M. D.-V. este fiica sa și a defunctului
Instanța, conform art.237 pct.7 C.pr.civ. acordă cuvântul în probațiune.
Reprezentantul reclamanților solicită încuviințarea probei cu înscrisurile depuse la dosar, precizând că părțile din cauză sunt singurii moștenitori ai defunctului M. A..
În temeiul art.255 alin.1 și 258 raportat la prev. art. 265 și 292 alin.1 din codul de procedură civilă instanța apreciază necesară, pertinentă, concludentă și utilă cauzei proba cu înscrisurile depuse de către reclamante la dosar, pentru dovedirea temeiniciei pretențiilor acestora motive pentru care o încuviințează.
Reprezentantul reclamantelor arată că susține acțiunea, astfel cum a fost formulată în scris, sub aspectul tuturor capetelor de cerere și că, nu mai are alte cereri sau probe.
În baza art.238 pct.1 C.pr.civ. instanța estimează că cercetarea procesului poate fi finalizată la acest termen de judecată, nemaifiind necesară amânarea acesteia.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța conform art. 244 alin.1 C.pr.civ. declară cercetarea procesului încheiată iar în baza art. 392 C.pr.civ. deschide dezbaterile asupra fondului cauzei, dând cuvântul părților.
Reprezentantul reclamantelor solicită instanței admiterea cererii, astfel cum a fost formulată, sub aspectul tuturor capetelor de cerere, respectiv să se constate că masa succesorală a defunctului M. A., decedat la data de 21 iunie 1981, este formată din imobilele identificate cu nr.top.100/3, 101/3, 278, 279/1, înscrise în CF 67 și 263 Pomezeu; că vocație succesorală la această masă succesorală, o are reclamanta M. E. în cotă de 2/8 parte, în calitate de soție supraviețuitoare, reclamanta M. D. V. și pârâtul M. D. C., în cotă de 3/8 părți egale; că masa de împărțit este formată din imobilele identificate cu nr.top.100/3,101/3,278,279/1 înscrise în C.F, 67 și 263 Pomezeu; să se dispună dezmembrarea parcelelor identificate cu nr.top.278 și 279/1 înscrise în CF 67 și 263 Pomezeu în următoarele parcele: nr.top.278/1 în suprafață de 5000 mp; nr.top.278/2 în suprafață de 8437 mp; nr.top.278/3 în suprafață de 5828 mp;nr.top.279/3 în suprafață de 5789 mp;nr.top.279/4 în suprafață de 1563 mp; nr.top.279/5 în suprafață de 1210 mp, conform schiței întocmite de către inginer autorizat B. G. G., care face parte integrantă din prezenta hotărâre și intabularea în C.F. a dreptului de proprietate
De asemenea solicită partajarea imobilelor în natură, prin formarea a trei loturi: un lot în favoarea reclamantei M. E., în care se include imobilele nr.top.100/3,101/3,278/3 și 279/5 Pomezeu; un lot în favoarea reclamantei M. D.-V., în care să se include imobilele nr.top.278/1 și 279/3 Pomezeu și un lot în favoarea pârâtului M. D. C., în care să fie incluse imobilele identificate cu nr.top.278/2, 279/4 Pomezeu, cu intabularea în C.F. a dreptului de proprietate; fără cheltuieli de judecată.
În baza art. 394 alin. 1 C.pr.civ. instanța consideră că au fost lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept ale cauzei, astfel că închide dezbaterile și reține cererea spre soluționare.
JUDECĂTORIA
DELIBERÂND
Constată că prin acțiunea civilă înregistrată la această instanță la data de 31.07.2015legal timbrată cu suma de 1550 lei taxă judiciară de timbru, ca urmare a respingerii cererii de ajutor public judiciar formulate de reclamanta M. E., reclamantele M. E. și M. D. au chemat în judecată pe pârâtul M. D.-C., solicitând instanței ca prin hotărârea ce va pronunța:
1.- să se constate că masa succesorală a defunctului M. A., decedat la data de 21 iunie 1981, este formată din imobilele identificate cu nr.top.100/3, 101/3, 278, 279/1, înscrise în CF 67 și 263 Pomezeu;
2- să se stabilească că vocație succesorală la această masă succesorală, o are reclamanta M. E. în cotă de 2/8 parte, în calitate de soție supraviețuitoare, reclamanta M. D. V. și pârâtul M. D. C., în cotă de 3/8 părți egale;
3. –să se dispună intabularea dreptului de proprietate la C.F.
4.-să se constate că masa de împărțit este formată din imobilele identificate cu nr.top.100/3,101/3,278,279/1 înscrise în C.F, 67 și 263 Pomezeu;
5.-să se dispună dezmembrarea parcelelor identificate cu nr.top.278 și 279/1 înscrise în CF 67 și 263 Pomezeu în următoarele parcele: nr.top.278/1 în suprafață de 5000 mp; nr.top.278/2 în suprafață de 8437 mp; nr.top.278/3 în suprafață de 5828 mp;nr.top.279/3 în suprafață de 5789 mp;nr.top.279/4 în suprafață de 1563 mp; nr.top.279/5 în suprafață de 1210 mp, conform schiței întocmite de către inginer autorizat B. G. G.;
6.-să se dispună partajarea imobilelor rezultate în natur, prin formarea a trei loturi: un lot în favoarea reclamantei M. E., în care se include imobilele nr.top.100/3,101/3,278/3 și 279/5 Pomezeu; un lot în favoarea reclamantei M. D.-V., în care să se include imobilele nr.top.278/1 și 279/3 Pomezeu și un lot în favoarea pârâtului M. D. C., în care să fie incluse imobilele identificate cu nr.top.278/2, 279/4 Pomezeu.
7.-să se dispună intabularea dreptului de proprietate în CF.
8.fără cheltuieli de judecată.
În motivarea în fapt a acțiunii, reclamantele au arătat că imobilele din prezenta cauză constituie proprietatea tabulară a def. M. A., înscrise în Cf 263 și 67 Pomezeu. Se arată că M. A. a decedat la data de 02 iunie 1981 și a lăsat ca și moștenitori pe reclamantele din prezent cauză și pe pârâtul M. D.-C.. Se reține că reclamanta M. E. are calitatea se soție supraviețuitoare a def. M. A., iar pârâtul este nepotul acesteia, succesiunea fiind acceptată de către părți, iar ca urmare a deplinei înțelegeri dintre moștenitori se solicită partajarea acestor imobile în natură.
În dreptacțiunea este întemeiată pe prevederile art.650 cod,civil, iar în probațiune, reclamantele au depus la dosar, acte de stare civilă,încheierea nr.34 din data de 23 iulie 2015 privind verificările efectuate în evidențele succesorale ale Camerei Notarilor Publici Oradea și ale Uniunii Naționale a Notarilor Publici din România, colile de CF 263 și 67 Pomezeu, schița privind identificarea și dezmembrarea imobilelor nr.top.278 și 297/1 înscrise în CF 263 și 67 Pomezeu, schița de identificare a imobilului cu nr.top.100/3 și 101/3 înscrise în CF 67 Pomezeu.
Pârâtul legal citat nu s-a prezentat în instanță și nici nu a depus la dosar întâmpinare, prin care să-și exprime poziția procesuală față de acțiune.
În cauză a fost încuviințată proba cu înscrisurile depuse la dosar.
Analizând acțiunea de față prin prisma motivelor formulate, a probelor administrate, instanța reține în fapt următoarele:
Numitul M. A. decedat la data de 21 iunie 1981 și cu ultimul domiciliu în localitatea Pomezeu a dobândit în proprietate, cu titlu de reconstituire și partaj și post-mortem imobilele cu nr.topografice 100/3, 101/3, 278, 279/1, înscrise în CF 67 și 263 Pomezeu.
După decesul său aceste imobile au fost folosite de către membrii familiei sale, respectiv de către soție, fiică și nepotul fiului decedat M. V.-N..
În calitate de mamă și bunică, reclamanta a M. E. a hotărât împreună cu fiica și nepotul său modul în care să se împartă terenurile moștenite de la antecesorul lor comun, respectiv soțul predecedat.
Astfel s-au înțeles ca terenul casei să-i rămână reclamantei M. E., iar terenul extravilan să fie împărțit între toți moștenitorii.
În acest sens, în cauză a fost întocmită o schiță extrajudiciară acceptată de către părți, prin care au solicitat expertului să formeze loturi în natură,astfel ca fiecare parte să pornească o porțiune de teren.
În ce privește pe fiul reclamantei, numitul M. V.-N., acesta a decedat la data d e08.07.2014 și din probele administrate în cauză nu rezultă că ar fi fost acceptant în nume propriu a moștenirii rămase după tatăl său, ci doar în favoarea fiului său, M. D.-C..
Părțile au acceptat această stare de fapt, dovadă că acțiunea a fost formulată împreună de către mamă și fiică, iar pârâtul nu a depus întâmpinare.
Prezenta succesiune va fi dezbătură potrivit legilor în vigoare la data deschiderii ei, respectiv Codul civil de la 1864.
Pentru aceste considerente în baza art.650, 651 cod civil vechi va admite acțiunea formulată de către reclamantele M. E. și M. D. și va constata că masa succesorală a defunctului M. A., decedat la data de 21 iunie 1981, cu ultimul domiciliu în localitatea Pomezeu, este formată din imobilele identificate cu nr.top.100/3, 101/3, 278, 279/1, înscrise în CF 67 și 263 Pomezeu.
În baza art. 659, 669 Cod civil vechi și a Legii 319/1944 va stabili că vocație succesorală la această masă succesorală, o are reclamanta M. E. în cotă de 2/8 parte, în calitate de soție supraviețuitoare, reclamanta M. D. V. și pârâtul M. D. C., în cotă de 3/8 părți egale, în calitate de descendenți.
Va dispune intabularea în C.F. a dreptului de proprietate dobândit de către părți și cu titlu de succesiune.
Părțile au înțeles în prezenta cauză să pună capăt și stării de indiviziune născută din succesiune, iar prin schița întocmită se fac propuneri cu privire la atribuirea terenurilor în natură.
În baza art. 983 și 984 C.pr.civ instanța va constata că masa de împărțit este formată din imobilele identificate cu nr.top.100/3,101/3,278,279/1 înscrise în C.F, 67 și 263 Pomezeu și din care părțile au cotele de proprietate dobândite în urma succesiunii dezbătute.
Va dispune dezmembrarea parcelelor identificate cu nr.top.278 și 279/1 înscrise în CF 67 și 263 Pomezeu în următoarele parcele: nr.top.278/1 în suprafață de 5000 mp;nr.top.278/2 în suprafață de 8437 mp;nr.top.278/3 în suprafață de 5828 mp;nr.top.279/3 în suprafață de 5789 mp;nr.top.279/4 în suprafață de 1563 mp;nr.top.279/5 în suprafață de 1210 mp, conform schiței întocmite de către inginer autorizat B. G. G., care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
În baza art.989 și art. 944 C.pr.civ. va dispune partajarea imobilelor în natură, prin formarea a trei loturi: un lot în favoarea reclamantei M. E., în care se include imobilele nr.top.100/3,101/3,278/3 și 279/5 Pomezeu; un lot în favoarea reclamantei M. D.-V., în care să se include imobilele nr.top.278/1 și 279/3 Pomezeu și un lot în favoarea pârâtului M. D. C., în care să fie incluse imobilele identificate cu nr.top.278/2, 279/4 Pomezeu.
Va dispune intabularea la cartea funciară a dreptului de proprietate al părților dobândit cu titlu de partaj.
Cheltuieli de judecată nu au fost solicitate.
PENTRU ACESTE M OTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite acțiunea civilă exercitată de către reclamantele M. E. și M. D. ambele domiciliate în satul Dobrești, nr.19, jud. Bihor, împotriva pârâtului M. D.-C., domiciliat în Oradea, ., ., și în consecință:
Constată că masa succesorală a defunctului M. A., decedat la data de 21 iunie 1981, este formată din imobilele identificate cu nr.top.100/3, 101/3, 278, 279/1, înscrise în CF 67 și 263 Pomezeu;
Stabilește că vocație succesorală la această masă succesorală, o are reclamanta M. E. în cotă de 2/8 parte, în calitate de soție supraviețuitoare, reclamanta M. D. V. și pârâtul M. D. C., în cotă de 3/8 părți egale;
Dispune intabularea în C.F. a dreptului de proprietate dobândit de către părți cu titlu de succesiune.
Constată că masa de împărțit este formată din imobilele identificate cu nr.top.100/3,101/3,278,279/1 înscrise în C.F, 67 și 263 Pomezeu;
Dispune dezmembrarea parcelelor identificate cu nr.top.278 și 279/1 înscrise în CF 67 și 263 Pomezeu în următoarele parcele:
-nr.top.278/1 în suprafață de 5000 mp;
-nr.top.278/2 în suprafață de 8437 mp;
-nr.top.278/3 în suprafață de 5828 mp;
-nr.top.279/3 în suprafață de 5789 mp;
-nr.top.279/4 în suprafață de 1563 mp;
-nr.top.279/5 în suprafață de 1210 mp, conform schiței întocmite de către inginer autorizat B. G. G., care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Dispune partajarea imobilelor în natură, prin formarea a trei loturi:
-un lot în favoarea reclamantei M. E., în care se include imobilele nr.top.100/3,101/3,278/3 și 279/5 Pomezeu
-un lot în favoarea reclamantei M. D.-V., în care să se include imobilele nr.top.278/1 și 279/3 Pomezeu
-un lot în favoarea pârâtului M. D. C., în care să fie incluse imobilele identificate cu nr.top.278/2, 279/4 Pomezeu.
Dispune intabularea în C.F. a dreptului de proprietate al părților cu titlu de partaj.
Fără cheltuieli de judecată.
Cu drept de apel, în 30 zile de la comunicare, cerere care se depune la Judecătoria Beiuș.
Pronunțată în ședința publică din 03.11.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
T. V., judecător T. C.
Red. T.V.
5 exemplare 06.11.2015
Emis 3 comunicări 06.11.2015
- reclamanta M. E.
- reclamanta M. D. ambele domiciliate în satul Dobrești, nr.19, jud. Bihor,
- pârâtul M. D.-C., domiciliat în Oradea, ., .
| ← Fond funciar. Sentința nr. 1092/2015. Judecătoria BEIUŞ | Plângere contravenţională. Sentința nr. 1141/2015.... → |
|---|








