Fond funciar. Sentința nr. 1017/2015. Judecătoria BEIUŞ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1017/2015 pronunțată de Judecătoria BEIUŞ la data de 16-10-2015 în dosarul nr. 1017/2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA BEIUȘ-JUDEȚUL BIHOR
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 1017/2014
Ședința publică de la 16 octombrie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE: M. A. - M., judecător
GREFIER: B. A.
Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe reclamanta H. D., CNP_, cu domiciliul în localitatea H., nr. 71, ., în contradictoriu cu pârâții C. L. DE APLICARE A LEGII 18/1991 HOLOD, C. J. BIHOR DE APLICARE A LEGII 18/1991 și H. V. F., CNP_, cu domiciliul în localitatea H., nr. 3, ., având ca obiect fond funciar.
Se constată că mersul dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 07.10.2015, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța având nevoie de timp pentru a delibera a dispus amânarea pronunțării pentru 14.10.2015, apoi pentru termenul de 16.10.2015, dată la care s-a hotărât prezenta cauză.
JUDECĂTORIA
DELIBERÂND
Asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la instanță la data de 07.08.2014, sub dosar nr._ , ulterior precizată (conform înscrisului de la fila 14 dosar și încheierii de sedință din 29.10.2014) reclamanta H. D., în contradictoriu cu pârâții C. L. DE APLICARE A LEGII 18/1991 HOLOD, C. J. BIHOR DE APLICARE A LEGII 18/1991 și H. V. F., a solicitat instanței ca prin hotărârea ce va pronunța să dispună:
- obligarea pârâtei C. L. DE APLICARE A LEGII 18/1991 HOLOD, să dispună înlăturarea din procesul verbal de punere în posesie nr. 594/04.05.2011 și din adeverința nr. 800/1080/02.12.1991-fila 7 dosar, a imobilului cu nr. top 574/4 și a pârâtului H. V. F..
- obligarea pârâtelor C. L. DE APLICARE A LEGII 18/1991 HOLOD și C. J. BIHOR DE APLICARE A LEGII 18/1991, să întocmească documentația necesară și să emită titlul de proprietate în favoarea reclamantei H. D. asupra terenurilor consemnate în procesul verbal de punere în posesie nr. 594/04.05.2011 de pe raza localităților L., H. și Forosig; cu cheltuieli de judecată în caz de opunere.
În motivarea în fapt a cererii, reclamanta a arătat faptul că, în vederea reconstituirii dreptului de proprietate asupra terenurilor cu care tatăl său, numitul G. I. s-a înscris în CAP, aceasta a formulat la C. L. Holod cerere, în baza Legii 18/1991.
Astfel, C. L. Holod a dat curs favorabil cererii reclamantei de reconstituire a dreptului de proprietate, prin identificarea terenurilor ce au aparținut tatălui acesteia și, pe baza acestei identificări, comisia a întocmit procesul verbal de punere în posesie nr. 594/04.05.2011, prin care aceasta a fost pusă în posesie, însă, din greșeală a fost trecut în procesul verbal de punere în posesie și pârâtul H. V. F., cu toate că acesta nu se găsește în niciun grad de rudenie cu reclamanta și nu deține niciun act prin care să moștenească în urma tatălui reclamantei, numitul G. I..
Reclamanta a arătat, de asemenea, faptul că greșeala Comisiei Locale Holod s-a făcut dintr-o confuzie, având în vedere faptul că pârâtul a cumpărat de la reclamantă și de la fratele său G. V., terenul identificat cu nr. top 578/4 înscris în CF 358 H., acest drept de proprietate fiind întabulat la poziția B8 în CF 358 H., acesta fiind și motivul pentru care reclamanta a solicitat și înlăturarea nr. top 578/4 cu suprafața de 250 mp din acest proces verbal de punere în posesie din moment ce acest imobil a fost înscris în CF în favoarea pârâtului încă din data de 26.03.1990 sub nr. 260.
În motivarea în drept a cererii, reclamanta a invocat prevederile art. 11 și următ. din Legea nr.18/1991, iar în probațiune aceasta a depus la dosar, în xerocopie, înscrisurile reprezentate de actul de identitate al reclamantei, procesul verbal de punere în posesie nr. 594/04.05.2011, adeverința nr.800/ 1080/02.12.1991, eliberată de C. L. DE APLICARE A LEGII 18/1991 HOLOD și CF 358 H..
Potrivit rezoluției și dovezii de comunicare adresă, reclamantei i-au fost comunicate în scris lipsurile cererii de chemare în judecată, astfel că, la data de 01.09.2014, reclamanta adepus la dosar un înscris-calificat precizare a cererii, prin care a solicitat eliberarea titlului de proprietate pentru terenurile numerele topografice indicate în procesul verbal de punere în posesie, dar cu suprafețele aflate în folosința reclamantei, identificate prin schițele topografice extrajudiciare întocmite de către doamna B. G. G., respectiv:
- nr. top 578/3, în cotă de 1516/6011 mp, înscris în CF 367 H.;
- nr. top 262, în cotă de 3335/5535 mp, înscris în CF 308 H.;
- nr. top 547, în cotă de 3881/5881 mp, înscris în CF 261 H.;
- nr. top 416, în cotă de 200/1971 mp,
- nr. top 417, în cotă de 47/547 mp și
- nr. top 418, în cotă de 200/2996 mp, toate înscrise în CF 301 H.;
- nr. top 419, în cotă de 16/1316 mp și
- nr. top 420, în cotă de 147/1047 mp, ambele înscrise în CF 74 H.;
- nr. top 421, în cotă de 200/2392 mp, înscris în CF 41 H.;
- nr. top 640, în cotă de 193/1093 mp,
- nr. top 641, în cotă de 1815/7115 mp și
- nr. top 642, în cotă de 588/2388 mp, toate înscrise în CF 213 H.;
- nr. top 676/2, în cotă de 1900/_ mp, înscris în CF 110 L..
- nr. top 919, în cotă de 551/1051 mp, înscris în CF 28 Forosig;
- nr. top 929/1, în cotă de 1100/2374 mp și
- nr. top 930/1, în cotă de 641/1241 mp,ambele înscrise în CF 34 Forosig;
- nr. top 929/2, în cotă de 916/1816 mp și
- nr. top 930/2, în cotă de 1300/2739 mp,ambele înscrise în CF 24 Forosig;
- nr. top 940, în cotă de 651 mp, înscris în CF 28 Forosig;
- nr. top 943/1, în cotă de 3047/6147 mp,
- nr. top 944/1, în cotă de 2383/4683 mp,
- nr. top 943/2- suprafața de 1268/2568 mp și
- nr. top 944/2, în cotă de 1072/2072 mp, toate înscrise în CF 269 Forosig;
- nr. top 874, în cotă de 1000/6528 mp, înscrise în CF 383 Forosig;
Reclamanta a anexat acestui înscris schițele topografice extrajudiciare întocmite de către doamna B. G. G., CF 367, 213, 308, CF 74, CF 301, CF 41, CF 261, toate ale localității H., CF 28, CF 269, CF 34, CF 383, CF 24, toate ale localității Forosig și CF 110 L..
La data de 22.10.2014, Primăria Comunei Holod a depus la dosar documentația solicitată de instanță cu privire la reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor, semnată pentru conformitate cu originalul.
La data de 23.10.2014, urmare a solicitării instanței, OCPI Bihor a depus la dosar adresa nr. 8909/22.10.2014, prin care a arătat că în baza de date DDAPT, pentru imobilele în litigiu figurează emise un nr. de 31 de titluri de proprietate și a anexat aceste titluri, în copie semnată pentru conformitate cu originalul.
Totodată, la data de 27.10.2014, pârâtul H. V. F., a depus la dosar procura judiciară autentificată sub nr. 2644/27.10.2014, precum și declarația dată de către acesta la BNP C. N. și autentificată sub nr. 590/29.03.2013.
La termenul de judecată din data de 29.10.2014, reclamanta, prin reprezentant, a precizat cererea de chemare în judecată în sensul că solicită înlăturarea din procesul verbal de punere în posesie nr. 594/04.05.2011 și din adeverința nr. 800/1080/02.12.1991 a imobilului cu nr. top 574/4 și a pârâtului H. V. F., învederând instanței faptul că antecesorii reclamantei s-au înscris cu terenul în CAP.
La același termen de judecată, mandatarul pârâtului H. V. F., numitul H. V., a arătat că lasă soluția la aprecierea instanței și are pretenții la suprafața de 15 arii teren reprezentând grădină, indicată în declarația autentificată depusă la dosar, însă ulterior, cauza fiind lăsată la a doua strigare pentru a-i acorda posibilitatea reclamantei, prin reprezentant, să indice numele și adresa martorilor, acesta a revenit și a arătat că nu se opune la admiterea acțiunii și renunță la suprafața de 15 arii teren reprezentând grădină.
Față de poziția reiterată de către pârât, prin mandatarul său, instanța nu a apreciat necesară proba cu martori și a dispus amânarea pronunțării în cauză.
În vederea soluționării cauzei, instanța a apreciat necesare noi lămuriri cu privire la schițele topografice extrajudiciare privind identificarea imobilelor în litigiu, sens în care a emis adresă către reclamantă cu solicitarea să depună la dosar un memoriu justificativ din care să rezulte care sunt imobilele aflate în folosința actuală a reclamantei întrucât, din cuprinsul schițelor topografice extrajudiciare depuse la dosar, nu rezultă în mod explicit acest aspect, în contextul în care la rubrica mențiuni apare înscris „terenuri pentru care se solicită emiterea unui nou titlu de proprietate pe numele H. D. (moștenitoarea defunctului G. I.)”, fără a se arăta expres dacă toate aceste terenuri sunt sau nu în prezent în folosința reclamantei. De asemenea, a apreciat necesară identificarea imobilului la care a făcut referire pârâtul în declarația autentificată sub nr. 590/29.03.2013 de BNP C. N., depusă la fila 116 dosar, respectiv să se arate dacă este vorba sau nu despre imobilul cu nr. top 578/3 și în folosința cui se află acest imobil.
De asemenea, instanța a considerat necesară emiterea unei adrese către pârâta C. L. DE APLICARE A LEGII 18/1991 HOLOD, cu solicitarea să arate expres dacă își însușește sau nu schițele topografice extrajudiciare întocmite în cauză de către doamna B. G. G., ce i-au fost comunicate anterior și dacă există posibilitatea reconstituirii dreptului de proprietate în favoarea reclamantei asupra terenurilor evidențiate în aceste schițe, respectiv dacă aceste terenuri se află sau nu la dispoziția Comisiei Locale, precum și recitarea pârâtului H. V. F., cu mențiunea ,,personal la interogatoriu, prezența este obligatorie, sub sancțiunea prev. de art. 358 din Codul de procedură civilă, întrucât dacă fără motive temeinice refuză să răspundă la interogatoriu sau nu se înfățișează, instanța poate socoti aceste împrejurări ca o mărturisire deplină ori numai ca un început de dovadă în folosul reclamantei”, motive pentru care instanța a dispus repunerea cauzei pe rol.
Astfel, la data de 04.12.2014, la solicitarea instanței, Primăria comunei Holod a depus la dosar adresa nr. 3965/02.12.2014, prin care a comunicat faptul că își însușește schițele topografice extrajudiciare întocmite în cauză de către doamna B. G. G., cu mențiunea că suprafețele cuprinse în aceste schițe fac obiectul legilor fondului funciar și există posibilitatea reconstituirii dreptului de proprietate în favoarea reclamantei H. D., terenurile aflate în folosința acesteia din anul 1991 și până în prezent, fiind la dispoziția Comisiei Locale.
De asemenea, la data de 05.12.2014, la solicitarea instanței reclamanta a depus la dosar schița de identificare și modul de folosință a imobilului cu nr. top 578/3 înscris în CF 367 H., schița de identificare și modul de folosință a imobilelor cu nr. top 416, 417, 418, 419, 420, 421, 640, 641, 642, 547 și 262 înscrise în CF 301, 74, 41, 213, 261 și 308 H., schița de identificare și modul de folosință a imobilelor cu nr. top 919, 929/1, 930/1, 929/2, 930/2, 940, 943/1, 944/1, 943/2, 944/2, 874 înscrise în CF 28, 34, 24, 269, 383 Forosig și nr.top.676/2 înscris în CF 110 L., împreună cu memoriile justificative iar, în xerocopie, au fost anexate înscrisurile reprezentate de: contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 593/26.03.1990, extrasul din Registrul Agricol de la poziția numitului G. I..
Prezentă în instanță la termenul de judecată din data de 10.12.2014, reclamanta H. D., a declarat că a folosit terenul aferent nr. top 578/3 imediat după Revoluția din anul 1989 o perioadă de 3-4 ani iar, ulterior, acest teren a fost folosit de către tatăl pârâtului, numitul H. V., în mod abuziv. A arătat că nu poate să spună cine a folosit terenul nr. top 578/3 în timpul CAP-ului și că ea nu a folosit terenul înainte de înființarea CAP-ului, ci terenul a fost folosit de către tatăl său, numitul G. I. și acesta s-a înscris cu terenul în CAP.
La același termen de judecată, mandatarul pârâtului H. V. F., numitul H. V., a arătat că se opune admiterii acțiunii în privința terenul aferent nr. top 578/3 și a învederat instanței faptul că a folosit terenul din luna decembrie a anului 1989, de când l-a cumpărat de la reclamantă și de la fratele acesteia și îl folosește și în prezent. Totodată, a arătat că nu știe cine a folosit acest teren înainte de anul 1989, dar crede că a fost dat cu titlu de lot personal în favoarea anumitor persoane.
La data de 15.12.2014,domnul H. V., în calitate de mandatar al pârâtului H. V. F., a depus la dosar o cerere prin care a solicitat a fi citat în calitate de martor numitul M. G., deoarece martorul U. C., propus anterior, l-a anunțat că nu dorește să vină la dezbateri, la care a anexat adeverința nr. 4045/03.12.2014 emisă de Primăria Comunei Holod, din care rezultă că pârâtul H. V. F., figurează în evidențele acestei instituții cu o casă de locuit și anexele corespunzătoare, cumpărate în anul 1990( registrul agricol vol. I, fila 443, poz.45, la nr. de casă 46) și de la data cumpărării și până în prezent terenul intravilan(grădina) în suprafață de 0,14 ha –teren arabil a fost folosită și cultivată de cumpărător.
Cererea pârâtului de înlocuire a martorului U. C. cu martorul M. G. nu a mai fost susținută la termenul de judecată din data de 28.01.2015, având în vedere că s-a prezentat în instanță martorul propus inițial, U. C..
La termenul de judecată din data de 28.01.2015, în timpul audierii martorului L. F., pârâtul H. V. F., prin registratura instanței a depus la dosar cerere de suspendare a cauzei, motivată de existența pe rolul Judecătoriei Beiuș a dosarului nr._ , având ca obiect fond funciar, la care a anexat copia cererii de chemare în judecată ce face obiectul acestui dosar, situație față de care instanța a omis audierea martorului U. C., la acest termen de judecată.
Analizând cererea de suspendare formulată de către pârâtul H. V. F. și reținând că obiectul cererii de chemare în judecată anexată acesteia, înregistrată sub dosarul nr._ al Judecătoriei Beiuș, îl formează imobilele cu nr. top. 578/3 și 578/4 înscrise în CF 358 și 367 H., instanța a apreciat că soluția ce urmează a fi pronunțată în prezenta cauză depinde de soluția definitivă ce va fi pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei Beiuș, astfel că, în temeiul art. 413 alin.1, pct.1 C.pr.civ. a dispus suspendarea prezentei cauze până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești, pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei Beiuș, având ca obiect fond funciar .
La data de 13.07.2015, reclamanta, prin reprezentant a depus la dosar o cerere de repunere pe rol a prezentei cauze, având în vedere că motivul ce a determinat suspendarea a încetat, dosarul Judecătoriei Beiuș nr._, având ca obiect fond funciar, a fost soluționat. De asemenea la această cerere a anexat,în xerocopie, Sentința civilă nr.572/19.05.2015, pronunțată de Judecătoria Beiuș în dosarul nr._, având ca obiect fond funciar, având inserată mențiunea rămânerii definitive la data de 30.06.2015, prin neapelare.
Instanța, având în vedere faptul că dosarul nr._, al Judecătoriei Beiuș având ca obiect fond funciar, a fost soluționat prin Sentința civilă nr. 572/19.05.2015, rămasă definitivă la data de 30.06.2015, prin neapelare, a admis cererea de repunere pe rol formulată de către reclamantă prin reprezentant, astfel că a dispus redeschiderea prezentei cauze și a revenit asupra necesității administrării probei testimoniale încuviințată în cauză anterior suspendării litigiului având în vedere conținutul hotărârii judecătorești pronunțată în dosarul nr._ .
Pârâtele C. L. DE APLICARE A LEGII 18/1991 HOLOD, C. J. BIHOR DE APLICARE A LEGII 18/1991, legal citate nu au depus la dosar întâmpinare, însă pârâta C. L. și-a exprimat poziția procesuală de neopunere față de cererea reclamantei prin înscrisul depus la dosar la data de 04.12.2014.
În cauză a fost încuviințată proba cu înscrisuri și proba testimonială, fiind audiat în calitate de martor propus de către reclamantă numitul L. F..
Analizând cererea de față prin prisma motivelor formulate, a poziției procesuale a părților și a probelor administrate, instanța reține următoarele:
Conform înscrisurilor de la filele 18-51 dosar, imobilul cu nr. top. 578/3 este înscris în CF 367 H., imobilele cu nr. top 416, 417, 418, 419, 420, 421, 640, 641, 642, 547 și 262 sunt înscrise în CF 301, 74, 41, 213, 261 și 308 H., imobilele cu nr. top 919, 929/1, 930/1, 929/2, 930/2, 940, 943/1, 944/1, 943/2,944/2,874 sunt înscrise în CF 28,34, 24, 269, 383 Forosig, iar nr.top.676/2 este înscris în CF 110 L., cu suprafețele corespunzătoare identificării topografice realizată pe baza schițelor depuse la dosar.
Examinând înscrierile din partea B a colilor funciare mai sus indicate instanța reține că inițial dreptul de proprietate asupra imobilelor în litigiu a aparținut în coproprietate mai multor persoane, dintre care unele purtau numele de G., iar ulterior asupra acestor numere topografice a fost reconstituit dreptul de proprietate în temeiul Legii nr.18/1991 privind fondul funciar, aspect ce demonstrează că terenurile au fost cooperativizate și ulterior s-au aflat la dispoziția Comisiei Locale Holod.
În acest context, în privința imobilelor în litigiu au fost emise titlurile de proprietate depuse de OCPI BIHOR la filele 81-111 dosar, iar majoritatea acestor titluri au fost intabulate în CF.
Din analiza coroborată a aspectelor redate de către reclamantă în cererea de chemare în judecată și a datelor inserate în cererea de la fila 73 dosar, instanța reține că numele antecesorilor reclamantei a fost acela G., iar părinții reclamantei s-au numit G. I. și A..
Acest aspect confirmă faptul că, între reclamantă și vechii proprietari înscriși în colile mai sus indicate au existat anumite legături de rudenie, întrucât nume identice cu cele ale antecesorilor reclamantei se regăsesc înscrise în colile CF amintite, iar numele de G. I. (a G.) apare în scris la poziția B14 în CF 28 Forosig, B2 în CF 308 H., B10 în CF 269 Forosig, B12 în CF 34 Forosig, B13 în CF 24 Forosig, B 4 în CF 41 Forosig .
Din cuprinsul cererii aflată la fila 73 dosar, formulată de către reclamanta H. D. pentru reconstituirea dreptului de proprietate și înregistrată la C. L. de aplicare a Legii 18/1991 sub nr. la data de 2011/20.03.1991, instanța reține că aceasta a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate asupra unei suprafețe de 2,95 ha teren agricol deținută anterior de către părinții săi.
Extrasul din registrul agricol pentru poziția administrativă de la nr.48 H., ce aparține tatălui reclamantei G. I., relevă că acesta, la nivelul anilor 1959-1963, figura înscris în registrul agricol cu o suprafață totală de 3 ha teren.
În prezenta cauză, urmare a precizării cererii reclamanta emite pretenții pentru suprafața de 2,7967 ha teren.
Procesul verbal de punere în posesie nr.594/04.05.2011 întocmit și însușit prin semnătură atât de către reprezentanții Comisiei Locale Holod pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor, cât și de către reclamanta H. D. și pârâtul H. V., adeverința nr. 800/1080/02.12.1991 emisă de C. L. Holod de Aplicare a Legii nr. 18/1991 - aflate la filele 6, 7 dosar, precum și Hotărârea nr.50/02.09.1991 privind validarea propunerilor de stabilire a dreptului de proprietate asupra terenurilor în baza Legii 18/1991, la . acesteia - filele 71 și 75 dosar, atestă faptul că reprezentanții Comisiei Locale Holod pentru aplicarea legilor fondului funciar, în urma solicitărilor reclamantei și ale pârâtului H. V. F. (potrivit cererii de la fila 72 dosar), au întreprins demersuri administrative în vederea reconstituirii dreptului de proprietate în favoarea reclamantei și a acestui pârât.
Până în prezent aceste demersuri nu au fost finalizate prin emiterea unui titlu de proprietate, deși prin întocmirea procesului verbal de punere în posesie au fost confirmată îndreptățirea reclamantei și a pârâtului, în comun, la reconstituirea dreptului de proprietate asupra unei suprafețe totale de 2 ha 7242 mp teren.
Printre imobilele ce intră în componența acestei suprafețe de teren se regăsesc și nr. top. 578/4 H., în suprafață de 250 mp teren, precum și cota de 1515/6010 mp din nr. top. 578/3 H..
În prezenta cauză reclamanta a solicitat, prin cererea precizată, reconstituirea dreptului de proprietate în favoarea acesteia asupra numerelor topografice înscrise în procesul verbal de punere în posesie mai sus indicat(cu excepția nr. top. 578/4 în privința căruia a solicitat excluderea ) și în suprafețele identificate ca urmare a măsurătorilor topografice concretizate în schițele topografice extrajudiciare depuse la dosar, realizate de către doamna B. G. G., precum și înlăturarea din procesul verbal de punere în posesie nr. 594/04.05.2011 și din adeverința nr. 800/1080/02.12.1991-fila 7 dosar, a imobilului cu nr. top 574/4 și a pârâtului H. V. F..
Deși a avut o poziție oscilantă pe parcursul procesului, se poate reține cu certitudine faptul că, pârâtul H. V. F. s-a opus doar în parte la reconstituirea dreptului de proprietate în favoarea reclamantei, respectiv în privința suprafeței de 1515/6010 mp din nr. top. 578/3 H..
Prin contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 593/26.03.1990, de notariatul de Stat Local Beiuș, aflat la fila 132 dosar, vânzătorii G. V. și H. D. (reclamanta) au vândut pârâtului H. V. F., în calitate de cumpărător, casa de locuit situată în loc. H. nr.46, compusă din două camere, antreu, cămară, grajd, bucătărie de vară, cuptor și suprafața de 250 mp, ce reprezintă curtea, înscrisă în cartea funciară 358 H. sub nr. topografic 578/4, pentru suma de 45.000 rol, prețul fiind achitat înaintea autentificării contractului.
Imobilul cu nr. top. 578/4, în suprafață de 250 mp este înscris în sub A I- 1 în cartea funciară 358 H., reprezintă în natură arător în Postata Pustie și casă cu anexe gospodărești, iar dreptul de proprietate al pârâtului H. V. F. asupra imobilelor ce au făcut obiectul contractului de vânzare - cumpărare mai sus indicat a fost întabulat la poziția B8 în CF 358 H., fila 8 dosar.
În acest context este evident că, în mod eronat în procesul verbal de punere în posesie și în adeverința contestată de reclamantă, a fost înscris imobilul cu nr.top.578/4 H., întrucât reclamanta a vândut acest imobil și nu mai este îndreptățită la reconstituirea dreptului de proprietate asupra sa.
D. urmare se impune excluderea imobilului cu nr.top.578/4 H. care reprezintă proprietatea exclusivă a pârâtului H. V. F. din cuprinsul procesului verbal de punere în posesie nr.594/04.05.2011 și din adeverința nr. 800/1080/02.12.1991, instanța urmând a dispune în acest sens.
Imobilului cu nr.top.578/3 este înscris în sub A I–1 în CF 367 H., reprezentând în natură arător în Postata Pustie, în suprafață de 6011 mp, proprietari fiind sub B1-7 pârâții cu domiciliul necunoscut.
Asupra cotei de 2730/6011 din acest nr. topografic a fost întabulat dreptul de proprietate la poziția B13 în favoarea numitului G. G., cu titlu de reconstituire în baza Legii nr. 18/1991 și partaj, iar conform mențiunilor de la poziția B14 din CF 367 H., nr. topografic 578/3 Holod și-a redus suprafața cu 1765 mp ca urmare a formării nr. cadastral_ Holod, înscris în CF_ Holod.
Rezultă astfel că, din suprafața totală de 6011 mp a imobilului cu nr. top. 578/3 Holod a rămas nereconstituit dreptul de proprietate asupra cotei de 1515/6010 mp care face obiectul prezentului litigiu.
Asupra acestei suprafețe de teren, identificată ca și amplasament prin schița de la fila 15 dosar realizată de d-na. B. G. G., emite pretenții reclamanta, motivat de faptul că este îndreptățită la reconstituirea dreptului de proprietate deoarece terenul a aparținut părinților săi și a folosit terenul o perioadă de 3-4 ani după Revoluția din 1989, iar în baza contractului de vânzare cumpărare încheiat cu pârâtul nu a fost înstrăinată și această suprafață de teren, astfel că, solicită excluderea pârâtului din procesul verbal de punere în posesie și adeverința emisă de C. L..
Pârâtul s-a opus pretențiilor reclamantei și a susținut că are în folosință această suprafață de teren de la data cumpărării casei și a suprafeței de 250 mp teren aferentă nr. top. 578/4 și până în prezent, iar pentru dovedirea acestor apărări a depus la dosar înscrisurile reprezentate de declarația autentificată cu nr.590/29.03.2013 și adeverința nr.4045/03.12.2014 emisă de Primăria Comunei Holod – fila 145.
Schița de identificare a modului de folosință a imobilului cu nr. top. 578/3 din CF 367 H. și memoriul justificativ anexat acesteia, întocmite decătre d-na B. G. G. –filele 134-135 dosar, relevă faptul că, actualmente pârâtul are în folosință suprafața totală de 2119/6011 mp din nr. top.578/3, din care suprafața de 603 mp este folosită de către pârât din cota proprietarului tabular G. Gligoiu, înscris la poziția B13 în CF 367 H., iar diferența de suprafață de 1516 mp, care este folosită de către pârât, se află la dispoziția Comisiei Locale.
Pentru lămurirea și clarificarea dreptului de proprietate asupra suprafeței de 1516 mp, din nr. top. top.578/3, pârâtul a promovat un litigiu, în care a avut calitatea de reclamant și care a fost înregistrat pe rolul instanței sub dosar nr._, în cadrul căruia a solicitat printre altele să se stabilească un drept de proprietate în favoarea sa asupra cotei de 1516/6010 părți din nr.top.578/3 înscris în CF 367 H., cu titlu de drept reconstituire.
Deoarece s-a apreciat că dezlegarea prezentului litigiu depinde de soluția definitivă ce va fi pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei Beiuș, în temeiul art.413 alin.1, pct.1 C.pr.civ. s-a dispus suspendarea prezentei cauze până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești, pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei Beiuș, având ca obiect fond funciar .
Prin Sentința civilă nr.572/19.05.2015, pronunțată de Judecătoria Beiuș în dosarul nr._, având ca obiect fond funciar, rămasă definitivă la data de 30.06.2015, prin neapelare, conform mențiunii inserată în cuprinsul său-filele 162-167 dosar, a fost respinsăacțiunea civilă formulată de către reclamantul H. V. F. domiciliat în ., nr.3, jud. Bihor, împotriva pârâților C. L. HOLOD DE APLICARE A LEGII 18/1991, C. JUDEȚEANĂ BIHOR DE APLICARE A LEGII 18/1991, H. D., domiciliată în ., nr.71, jud. Bihor G. M., domiciliată în ., nr.10, jud. Bihor C. ZORIȚA, domiciliată în Oradea, ., ., jud.Bihor, HIRIS M., domiciliată în Oradea, ./A, ., jud.Bihor, I. P., I. I., I. F., I. M., SARCA Z., L. G., G. M., cu domiciliul necunoscut și a fost obligat reclamantul la plata către pârâta H. D. a sumei de 1200 lei, reprezentând cheltuieli de judecată .
Trebuie precizat faptul că pentru a pronunța această hotărâre, instanța a avut depuse în probațiune la fila 6 în dosarul nr._ al Judecătoriei Beiuș, o schița de identificare a amplasamentului suprafeței de 1516/6011 mp din nr. top.578/3 întocmită de d-na B. G. identică cu schița care în prezenta cauză a fost depusă la fila 15 dosar, precum și alte înscrisuri identice cu cele depuse în prezentul litigiu, reprezentate de adeverința nr.4045/03.12.2014 emisă de Primăria Comunei Holod, declarația autentificată cu nr.590/29.03.2013 de BNP C. N., contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 593/26.03.1990, de Notariatul de Stat Local Beiuș.
Sentința civilă nr.572/19.05.2015, pronunțată de Judecătoria Beiuș în dosarul nr._ , a finalizat un litigiu ce a avut ca obiect fond funciar cu privire la aceeași suprafață de 1516/6010 părți din nr.top.578/3 înscris în CF 367 H., astfel încât existenta acestei hotărâri se impune a fi invocată în cadrul prezentului litigiu cu putere de lucru judecat, expresie care deși nu este sinonimă cu autoritatea de lucru judecat (care presupune existenta triplei identități de obiect, cauză și părți între două litigii și care semnifică exclusivitatea unei hotărâri), presupune obligativitatea respectării hotărârii, chiar dacă în cel de-al doilea proces nu este vorba despre același obiect, cauză și părți. Obligativitatea ca efect al lucrului judecat face ca părțile să se supună hotărârii judecătorești.
Pe lângă faptul că o plasează explicit în rândul efectelor hotărârii judecătorești, Noul Cod de procedură civilă unifică reglementarea autorității de lucru judecat ca prezumție legală absolută și irefragabilă a hotărârii judecătorești de adevăr judiciar, cuprinsă în dispozițiile art. 1200 pct.4 C.civ. de la 1864 - res iudicata pro veritate habetur, respectiv art. 431N.C.pr. civ. și cea de excepție procesuală de fond, peremptorie și absolută, reglementată anterior prin dispozițiile art. 166 C. 1865 și art. 1201 C. civ. 1864, iar în noul Cod de procedură civilă acestea constituie obiect special al reglementării cuprinse în art. 432 NCPC.
Astfel, autoritatea de lucru judecat împiedică rejudecarea și contradicțiile între ceea ce s-a dispus ori s-ar dispune, respectiv între dispozitivele hotărârilor, în timp ce prezumția simplifică dovada faptului pe care se întemeiază dreptul subiectiv și împiedică contradicțiile între ceea ce s-a constatat ori s-ar constata, respectiv între considerentele hotărârilor.
Excepția evocă efectul negativ al lucrului judecat, împiedicarea judecării repetate a uneia și aceleiași cereri, așa încât dacă exista tripla identitate a doua acțiune se va respinge fără cercetarea fondului, prezumția evocă efectul pozitiv al lucrului judecat, asigurând consecvența în judecată, așa încât rezolvându-se în fond o a doua acțiune se vor respecta constatările făcute în primul proces. Excepția presupune tripla identitate și este un mijloc procesual, prezumția presupune diferențiere între cele două acțiuni și reprezintă un mijloc de apărare în fond. Chiar dacă cele două mijloace funcționează în condiții diferite și urmăresc un scop imediat diferit, scopul final al acestora este de a împiedica contradicțiile dintre hotărâri.
În acest sens Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit că dreptul la un proces echitabil, garantat prin art.6 alin.1 din Convenție, trebuie interpretat în lumina preeminenței dreptului-inerent ansamblului articolelor din Convenție- și că unul din elementele fundamentale ale preeminenței dreptului îl reprezintă principiul securității raporturilor juridice care presupune printre altele că soluția adoptată de o instanță și intrată în puterea lucrului judecat să nu mai poată fi modificată prin reluarea judecății( Brumărescu contra României, V. contra României, R. contra României, P. contra României, D. contra României ).
Adoptarea unei soluții contrare ar înfrânge principiul securității raporturilor juridice și ar reprezenta o încălcare a dreptului la respectarea bunurilor consacrat de art.1 din Protocolul nr.1 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
D. urmare instanța apreciază că se impune excluderea numelui pârâtului H. V. F. din cuprinsul procesului verbal de punere în posesie nr.594/04.05.2011 și din adeverința nr. 800/1080/02.12.1991, întrucât prin sentința mai sus indicată a fost negată dobândirea de către pârât prin reconstituire a dreptului de proprietate asupra suprafeței de 1516/6010 părți din nr.top.578/3 înscris în CF 367 H..
Deoarece în prezenta cauză este imposibil să fie reluat în discuție acest aspect, instanța urmează a dispune conform solicitării reclamantei, pretențiile acesteia fiind confirmate sub acest aspect și de depoziția martorului L. F., propus de reclamantă-fila 154 dosar.
Pentru a reține astfel, instanța are în vedere prev. art.430, art. 431, art. 435, art.328 C.pr.civ., potrivit cărora nu mai poate face evaluări proprii asupra aceleiași chestiuni, ci aspectele tranșate prin hotărârea anterioară cu privire la suprafața de 1516/6010 părți din nr.top.578/3 înscris în CF 367 H.,constituie o premisa demonstrată de la care trebuie să se pornească și care nu poate fi ignorată.
Într-adevăr, este posibil ca o hotărâre să nu exprime întotdeauna adevărul și totuși ea se bucură de autoritate de lucru judecat, iar rațiunea respingerii unei a doua cereri nu este că prima sentință ar exprima adevărul absolut, care nu mai poate fi cercetat din nou, ci datorită faptului că îți este interzis a demonstra falsitatea lui, iar securitatea și stabilitatea raporturilor juridice împiedică cercetarea la nesfârșit a unei aceleiași cereri, prevalând interesul public față de interesul privat al părților .
Odată ce judecătorul a stabilit dreptul, trebuie ca, la un anumit moment, acesta să se impună tuturor, să fie inserat în ordinea juridică. Securitatea juridică cere ca orice reluare a cauzei să fie împiedicată, iar procesul judiciar să fie oprit, indiferent de conținutul hotărârii, chiar dacă realitatea nu corespunde în hotărâre.
De asemenea, lucrul judecat se bucură și de obligativitate, consacrată așa cum am arătat mai sus prin prev. art. 435 C.pr.civ, care face ca părțile să se supună hotărârilor judecătorești, chiar și în situația în care un alt proces nu este purtat între aceleași părți, cu același obiect și cauză.
Față de aceste precizări instanța reține că, urmărind refacerea proprietății private asupra terenurilor, Legea fondului funciar prevede, ca principiu, că beneficiază de dispozițiile sale membrii cooperatori care au adus pământ în cooperativă, cei cărora li s-a preluat în orice mod teren de aceasta, moștenitorii persoanelor respective, membrii cooperatori care nu au adus pământ în cooperativă și alte persoane anume stabilite (art.8 alin.2). Totodată, din examinarea de ansamblu a dispozițiilor acestui act normativ rezultă că intenția legiuitorului a fost ca reconstituirea dreptului să se facă pe cât posibil potrivit folosinței exercitate de aceștia anterior cooperativizării și în deplină concordanță cu situația evidențiată în CF.
Astfel, examinând prin coroborare cuprinsul colilor CF depuse la dosar, celelalte înscrisuri, cererea reclamantei pentru reconstituirea dreptului de proprietate, registrul agricol aferent poziției administrative deținută de către tatăl reclamantei G. I. în perioada anilor 1959-1963, schița de identificare și modul de folosință a imobilului cu nr. top 578/3 înscris în CF 367 H. aflată la fila 15 dosar,care atestă că suprafața de 1516/6011 mp teren aferent nr. top. 578/3 nu constituie amplasament pentru construcțiile proprietatea pârâtului H. V. -F., schița de identificare și modul de folosință a imobilelor cu nr. top 416, 417, 418, 419, 420, 421, 640, 641, 642, 547 și 262 înscrise în CF 301, 74, 41, 213, 261 și 308 H.- fila136, schița de identificare și modul de folosință a imobilelor cu nr. top 919, 929/1, 930/1, 929/2, 930/2, 940, 943/1, 944/1, 943/2, 944/2, 874 înscrise în CF 28, 34, 24, 269, 383 Forosig și nr.top.676/2 înscris în CF 110 L. fila 137, împreună cu memoriile justificative anexate acestora, toate întocmite de către doamna B. G. G., văzând și conținutul sentinței civile nr.572/19.05.2015, pronunțată de Judecătoria Beiuș în dosarul nr._, instanța reține că, solicitarea reclamantei privind obligarea pârâtelor la reconstituirea dreptului de proprietate în favoarea sa pentru imobilele în litigiu este întemeiată, fiind evidentă îndreptățirea reclamantei la reconstituirea dreptului de proprietate asupra suprafețelor de teren ce se solicită a fi incluse în titlul de proprietate.
Instanța apreciază necesar a arăta că deși din adresa nr. 8909/22.10..2014, depusă de OCPI Bihor la fila 80 dosar, rezultă faptul că în privința imobilelor în litigiu au fost emise mai multe titluri de proprietate, astfel încât s-ar putea ca pentru unele dintre imobilele în litigiu prin emiterea acestor titluri să fi fost reconstituit dreptul de proprietate asupra unor suprafețe de teren mai mari decât limita efectivă a numerelor topografice, în acest cadru procesual nu poate fi analizată temeinicia și legalitatea emiterii acestor titluri, iar aspectul prezentat nu poate conduce la respingerea cererii reclamantei, mai alescă îndreptățirea acesteia la reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor în litigiu a fost recunoscută chiar de către reprezentanții Comisiei Locale Holod care au arătat că au la dispoziție terenurile în litigiu și acceptă schițele topografice extrajudiciare ce le-au fost comunicate - adresa 3965/02.12.2014 a Primăriei Comunei Holod depusă la fila 130 dosar..
În situația unor eventuale suprapuneri există posibilitatea ca în viitor oricare dintre beneficiarii titlurilor de proprietate care se consideră lezați în privința reconstituirii drepturilor de proprietate să își valorifice pe cale separată drepturile, fiind evident că, prezenta hotărâre nu este opozabilă decât persoanelor între care s-a purtat prezentul litigiu.
Ca atare, instanța în temeiul art. 8, 11, 13, 58 și 59 din Legea nr.18/1991 va dispune înlăturarea din cuprinsul procesului verbal de punere în posesie nr. 594/04.05.2011 și din adeverința nr. 800/1080/02.12.1991, a imobilului cu nr. top 578/4 înscris în CF 358 H. și a numelui pârâtului H. V. F. și va obliga pârâtele C. L. DE APLICARE A LEGII 18/1991 HOLOD și C. J. BIHOR DE APLICARE A LEGII 18/1991 să întocmească documentația necesară și să procedeze la eliberarea titlului de proprietate în favoarea reclamantei H. D. cu privire la suprafețele de teren indicate în dispozitivul prezentei hotărâri, conform identificării realizată în baza schițelor topografice extrajudiciare întocmite de către doamna B. G. G., care fac parte integrantă din prezenta hotărâre și se află depuse la filele 15, 136 și 137 dosar.
Referitor la cheltuielile de judecată în cuantum total de 1200 lei, justificate prin chitanța de la fila 174 dosar, pretinse de reclamantă prin reprezentant cu ocazia acordării cuvântului în fond doar de la pârâtul H. V. F., instanța apreciază că, în contextul în care în speță au fost contestate înscrisuri întocmite de C. L. Holod de Aplicare a Legii nr. 18/1991, culpa procesuală pentru generarea acestor cheltuieli nu poate fi reținută exclusiv în sarcina pârâtului. Acesta s-a opus la reconstituirea dreptului de proprietate în favoarea reclamantei doar cu privire la suprafața de 1516 mp din nr. top. 578/3, motiv pentru care, în temeiul art. 453 alin .1 C.pr. civ, instanța îl va obliga pe pârât să plătească în favoarea reclamantei suma de 600 lei cu titlu de cheltuieli parțiale de judecată.
Pentru considerentele de fapt și de drept prezentate, instanța urmează a admite în parte cererea formulată de către reclamantă, conform dispozitivului prezentei hotărâri.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite, în parte, cererea formulată și precizată de către reclamanta H. D., CNP_, cu domiciliul în localitatea H., nr. 71, ., în contradictoriu cu pârâții C. L. DE APLICARE A LEGII 18/1991 HOLOD, C. J. BIHOR DE APLICARE A LEGII 18/1991 și H. V. F., CNP_, cu domiciliul în localitatea H., nr. 3, ..
Dispune înlăturarea din cuprinsul procesului verbal de punere în posesie nr. 594/04.05.2011 și din adeverința nr. 800/1080/02.12.1991 a imobilului cu nr. top 578/4 înscris în CF 358 H. și a numelui pârâtului H. V. F..
Obligă pârâtele C. L. DE APLICARE A LEGII 18/1991 HOLOD și C. J. BIHOR DE APLICARE A LEGII 18/1991 să întocmească documentația necesară și să procedeze la eliberarea titlului de proprietate în favoarea reclamantei H. D. cu privire la următoarele suprafețe de teren:
- nr. top 578/3 - suprafața de 1516/6011 mp, înscris în CF 367 H.;
- nr. top 262 - suprafața de 3335/5535 mp, înscris în CF 308 H.;
- nr. top 547 - suprafața de 3881/5881 mp, înscris în CF 261 H.;
- nr. top 416 - suprafața de 200/1971 mp,
- nr. top 417 - suprafața de 47/547 mp și
- nr. top 418 - suprafața de 200/2996 mp, toate înscrise în CF 301 H.;
- nr. top 419 - suprafața de 16/1316 mp și
- nr. top 420 - suprafața de 147/1047 mp, ambele înscrise în CF 74 H.;
- nr. top 421- suprafața de 200/2392 mp, înscris în CF 41 H.;
- nr. top 640 - suprafața de 193/1093 mp,
- nr. top 641 - suprafața de 1815/7115 mp și
- nr. top 642 - suprafața de 588/2388 mp, toate înscrise în CF 213 H.;
- nr. top 919- suprafața de 551/1051 mp,
- nr. top 940- suprafața de 651 mp, ambele înscrise în CF 28 Forosig;
- nr. top 929/1- suprafața de 1100/2374 mp și
- nr. top 930/1- suprafața de 641/1241 mp,ambele înscrise în CF 34 Forosig;
- nr. top 929/2- suprafața de 916/1816 mp și
- nr. top 930/2- suprafața de 1300/2739 mp,ambele înscrise în CF 24 Forosig;
- nr. top 943/1- suprafața de 3047/6147 mp,
- nr. top 944/1- suprafața de 2383/4683 mp,
- nr. top 943/2- suprafața de 1268/2568 mp și
- nr. top 944/2- suprafața de 1072/2072 mp, toate înscrise în CF 269 Forosig;
- nr. top 874- suprafața de 1000/6528 mp, înscrise în CF 383 Forosig;
- nr. top 676/2, în suprafață de 1900/_ mp, înscris în CF 110 L., conform identificării realizată în baza schițelor topografice extrajudiciare întocmite de către doamna B. G. G., care fac parte integrantă din prezenta hotărâre.
Obligă pârâtul H. V. F., să plătească în favoarea reclamantei suma de 600 lei cu titlu de cheltuieli parțiale de judecată.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, cale de atac, care se depune la Judecătoria Beiuș.
Pronunțată în ședință publică, azi 16.10.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
M. A.-M., judecător B. A.
Red. M.A.M.
Tehnored. B.A.
6 ex./ 23.10.2015
Emise 4 comunicări:
reclamanta
- H. D., CNP_, cu domiciliul în localitatea H., nr. 71, .;
pârâții
- C. L. DE APLICARE A LEGII 18/1991 HOLOD,
- C. J. BIHOR DE APLICARE A LEGII 18/1991 și
- H. V. F., CNP_, cu domiciliul în localitatea H., nr. 3, ..
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 1142/2015.... | Suspendare executare art.484,507,512,700,718 NCPC/art.... → |
|---|








