Plângere contravenţională. Sentința nr. 710/2015. Judecătoria BEIUŞ

Sentința nr. 710/2015 pronunțată de Judecătoria BEIUŞ la data de 17-06-2015 în dosarul nr. 710/2015

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA BEIUȘ-JUDEȚUL BIHOR

Dosar nr._

SENTINȚA CIVILĂ NR.710/2015

Ședința publică de la 17 iunie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE: M. I. F., judecător

GREFIER: I. D.

Pe rol pentru azi fiind judecarea cauzei civile formulate de către petentul L. G., domiciliat în mun.Oradea, ., nr.41, ., în contradictoriu cu intimatul I. JUDEȚEAN DE POLIȚIE BIHOR, cu sediul în mun. Oradea, .. 18, jud. Bihor, având ca obiect plângere contravențională.

La apelul nominal făcut în ședința publică nu se prezintă nimeni.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că la data de 16 iunie 2015, petentul a depus la dosar pe adresa de email a grefierului șef al instanței, o cerere prin care solicită judecarea cauzei în lipsa sa, întrucât nu se poate prezenta în instanță din motive profesionale. Totodată solicită a i se comunica eventualele înscrisuri depuse la dosar de către intimat în vederea pregătirii apărării.

În baza art.131 alin. 1 din Noul Cod de procedură civilă, președintele de complet procedează la verificarea din oficiu a competenței și stabilește că Judecătoria Beiuș este competentă general, material și teritorial să judece pricina, potrivit art. 94 pct. 4 din Noul Cod de procedură civilă coroborat cu art. 32 din OG nr.2/2001.

Potrivit art.238 C.pr.civ. instanța estimează că procesul se va dezbate în fond la termenul de azi .

Instanța, considerând pertinentă, concludentă și utilă soluționării cauzei proba cu înscrisurile depuse la dosar de către petent și de către intimat, ținând seama de dispozițiile art.255 și 258 raportat la prev. art. 265 C.pr.civ. încuviințează cererea de probațiune, iar mai apoi în temeiul disp. art.223 alin. 2 raportat la art. 392,394 Cod pr. civilă, apreciază că au fost lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept ale cauzei, astfel că, închide faza probatorie și reține cauza spre soluționare potrivit documentelor de la dosar.

JUDECĂTORIA

D E L I B E R ÂN D:

Asupra cauzei civile de față constată următoarele:

Prin admiterea excepției de necompetență teritorială prin sentința civilă nr.3130/02.04.2015, pronunțată în dosarul nr._/271/2014 , s-a înregistrat pe rolul acestei instanței la data de 19.05.2015, plângerea contravențională formulată de petentul L. G., în contradictoriu cu intimatul I. JUDEȚEAN DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI BIHOR, solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună admiterea plângerii și pe cale de consecință anularea procesului verbal de contravenție ..P. nr._ din data de 26.11.2014, încheiat de IPJ-Bihor ca fiind netemeinic și nelegal și pe cale de consecința anularea sancțiunilor dispuse in sarcina mea și restituirea sumei de 180 lei achitată cu titlu de jumătate din minimul amenzii.

În motivarea în fapt a plângerii petentul a arătat că în cuprinsul procesului verbal se reține că în data de 26.11.2014, orele 15:40 minute, ar fi condus autoturismul cu numărul de înmatriculare_ și ar fi trecut pe culoarea roșie a semaforului provizoriu amplasat pe DN76 la kilometrul 415 în apropierea localității Rieni. Consideră că faptele contravenționale reținute in sarcina sa nu există, întrucât nu a trecut pe culoarea roșie a semaforului, această manevră fiind efectuată pe culoarea verde a semaforului. Arată că nu a săvârșit faptele ce i se impută prin procesul verbal contestat și consideră ca sancțiunile aplicate sunt nelegale si netemeinice din acest punct de vedere . Mai arată faptul că, contravenția reținută in sarcina sa întrunește elementele unei acuzații în materie penală în sensul art. 52, paragraf 21 din CEDO întrucât câmpul de aplicare al OUG 195/2002 privește toți cetățenii, iar sancțiunea instituită are un caracter represiv și preventiv. Arată că în consecința sa ii sunt recunoscute și garanțiile procedurale specifice în materie penală în ceea ce privește dreptul la un proces echitabil printre care si prezumția de nevinovăție, prevăzută la paragraful 21 al art. 52 din CEDO. Arată că această prezumție conduce la răsturnarea sarcinii probei, astfel ca în cadrul plângerilor contravenționale, cel care trebuie să facă dovada existentei faptei, a persoanei care a săvârșit-o și a vinovăției acesteia este organul constatator.

Petentul mai arată că agentul constatator nu își dovedește în nici un fel constatarea, ci doar consemnează că el ar fi trecut pe culoarea roșie a semaforului. Mai arată faptul că în materie contravențională sarcina probei este răsturnată și faptul că procesul verbal se bucură de o prezumție relativă de legalitate a fost reglementat și în legislația comunitară. Astfel, în jurisprudența sa, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că nimic nu împiedică statele să își îndeplinească rolul de gardieni ai interesului public, prin stabilirea sau menținerea unei distincții între diferitele tipuri de infracțiuni. În Hotărârea din 21 februarie 1994, în cauza Ozturk împotriva Germaniei, a arătat că aceste fapte intră sub incidența art. 6 al Convenției. Pentru a face această aplicare a prevederilor art. 6 al Convenției, Curtea Europeană a Drepturilor Omului considera că este necesar să fie avute în vedere trei criterii:

- Caracterizarea faptei în dreptul național

- Natura faptei,

- Natura și gradul de gravitate a sancțiunilor care ar putea fi aplicate persoanei în cauză.

De asemenea petentul arată că, în același sens Curtea Europeană a Drepturilor Omului s-a pronunțat și în cauzele Garyfallou, AEBE împotriva Greciei (Hotărârea din 24 septembrie 1997), Lauko împotriva Slovaciei și Kadubec împotriva Slovaciei (Hotărârile din 2 septembrie 1998). Curtea Europeană a Drepturilor Omului a avut în vedere faptul că sancțiunile administrative nu privesc un grup de persoane ci se adresează tuturor cetățenilor în vederea realizării scopului preventiv și represiv al sancțiunilor, ceea ce conferă faptei natura penală. În aceste condiții, arată că distincția operată de statele europene între crime, delicate și contravenții nu este operantă, în sensul art. 6 al Convenției, toate având caracter penal. Tocmai de aceea aceste prevederi garantează oricărui acuzat dreptul la un proces echitabil, indiferent de calificarea faptei în dreptul intern.

Petentul consideră că legislația contravențională din România intră sub incidența prevederilor art. 6 al Convenției pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Raportat la acest aspect în favoarea petentului operează prezumția de nevinovăție, care statuează că orice persoană acuzată de o infracțiune/contravenție va fi prezumată nevinovată până ce vinovăția sa va fi legal stabilită, iar îndoiala profită persoanei acuzate.

In drept, plângerea petentului se întemeiază pe dispozițiile OG. 2/2001 si OUG 95/2002 .

În probațiune petentul a depus copia Procesului verbal . nr._/26.11.2014, dovada achitării ½ din cuantumul amenzii, Dovada . nr._/26.11.2014 și C. C.I.

Intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI BIHOR, legal citat a depus la dosar întâmpinare la data de 14 ianuarie 2015, prin care solicită respingerea plângerii contravenționale formulate de petent.

În motivarea în fapt a întâmpinării intimatul arată că procesul verbal îndeplinește condițiile de fond prevăzute de art. 16, 17 și 21 din OUG 2/2001.

În susținerea legalității și temeiniciei procesului verbal, intimatul arată că a depus la dosar raportul agentului constatator.

În drept au fost invocate O.U.G. 195/2002, modificată, HG 1391/2006, OG nr.2/2001 și codul de procedură civilă și prev.art 411 al.1 pct.2.

Instanța a încuviințat pentru părți proba cu înscrisurile de la dosar.

Analizând actele și lucrările dosarului instanța reține următoarele:

În fapt, prin procesul verbal de constatare a contravenției ..P. nr._ încheiat de intimat IPJ Bihor, respectiv – Postul de Poliția Drăgănești la data de 26.11.2014, petentul a fost sancționat cu amendă în valoare de 360 lei și cu măsura complementară a reținerii permisului de conducere.

Se menționează în actul de constatare și sancționare că în data de 26.11.2014, în jurul orei 15,30, pe DN 76 Păntășești, km 115, a condus auto cu nr._ pe DN 76 Păntășești pe direcția Beiuș spre Ștei și a trecut pe culoarea roșie a semaforului amplasat pe DN 76 km 11, faptă despre care s-a arătat că reprezintă contravenția prevăzută de art.52 al.1din ROUG nr.195/2002, fiind sancționată conform art. 100 alin. 3 lit.d din OUG 195/2002.

Cu privire la legalitatea procesului verbal, instanța reține că acesta este întocmit cu respectarea dispozițiilor art.16 și a art.17 din O.G. nr.2/2001, cuprinzând toate mențiunile obligatorii prevăzute de art.17 din acest act normativ, mențiuni a căror lipsă atrage sancțiunea nulității actului constatator, nulitate care poate fi constatată și din oficiu de către instanță, precum și mențiunile prevăzute de art.16 din O.G. nr.2/2001, care pot duce la anularea actului constatator.

Cu privire la temeinicia procesului-verbal, instanța reține că potrivit art.52 din OUG 195/2002, privind circulația pe drumurile publice:

,,(1) Semnalul de culoare rosie interzice trecerea.

(2) La semnalul de culoare rosie vehiculul trebuie oprit inaintea marcajului pentru oprire sau, dupa caz, pentru trecerea pietonilor, iar in lipsa acestuia, in dreptul semaforului. Daca semaforul este instalat deasupra ori de cealalta parte a intersectiei, in lipsa marcajului pentru oprire sau pentru trecerea pietonilor, vehiculul trebuie oprit inainte de marginea partii carosabile a drumului ce urmeaza a fi intersectat.

(3) Atunci când semnalul de culoare roșie funcționează concomitent cu cel de culoare galbena, acesta anunță apariția semnalului de culoare verde.”

Din raportul întocmit de către agentul constatator la data de 30.12.2014, instanța reține că în data de 26.11.2014, în jurul orei 15,30, Postul de Politie Drăgănești a organizat o acțiune la care au participat atât lucrători din cadrul Postului de politie Drăgănesti cât și din cadrul Secției 2 Politie Rurala Beiuș,, ocazie cu care lucrătorul de poliție care se afla la semaforul amplasat la km 115, pe DN 76 a transmis mai multe autovehicule care au trecut pe culoarea roșie a semaforului din direcția Beiuș spre Ștei, printre care și autoturismul cu nr._ care era condus de petentul L. G.. Instanța mai reține că petentul, împreună cu ceilalți conducători auto care au trecut pe culoarea roșie a semaforului au fost sancționați contravențional, atât autovehiculele aflate în fața acestuia cât și cele din spatele acestuia aflate în coloana care a trecut pe culoarea roșie. Se mai reține în raportul de constatare faptul că petentul a fost sancționat contravențional prin procesul verbal de constatare a contravenției . nr._ din 26.11.2014, pentru încălcarea prev.art.52, din ROUG 195/2002, iar în baza art.101, alin.1, lit.c din OUG 195/2002, rep. s-a dispus măsura complementară a reținerii permisului de conducere și suspendării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice pe o perioadă de 30 de zile, petentul semnând procesul-verbal de constatare fără mențiuni.

Coroborând probele existente la dosar, instanța apreciază că situația reținută prin procesul verbal de constatare a contravenției este reală iar petentul nu a reușit să răstoarne prezumția relativă de legalitate și adevăr de care se bucură procesul verbal, fapta acestuia realizând elementele constitutive ale contravenției prevăzute de art.52 al.1din ROUG nr.195/2002.

În conformitate cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului (cauza Salabiaku c. Franța), în situația stabilirii unor prezumții legale, revine ambelor părți sarcina de a proba situația de fapt, cu respectarea dreptului la apărare și a celorlalte drepturi garantate de art.6 din CEDO.

În speță, se reține că procesul verbal de contravenție ..P. nr._ încheiat de intimat IPJ Bihor, respectiv – Postul de Poliția Drăgănești la data de 26.11.2014 are forță probantă în cauză, acesta constatând nerespectarea de către petent a obligației de a opri la culoarea roșie a semaforului potrivit dispozițiilor legale, și se coroborează cu raportul agentului constatator (f.16) care a confirmat că petentul a trecut pe culoarea roșie a semaforului.

Referitor la sancțiunile aplicate, se constată că petentul a fost sancționat cu amenda contravențională în cuantum de 306 lei și sancțiunea contravențională complementară a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioada de 30 de zile, stabilite în conformitate și cu respectarea art.101 alin.1 lit.c din O.U.G. nr.195/2002 .

Cu privire la severitatea sancțiunilor aplicate în cazul nerespectării unor asemenea exigențe, instanța apreciază că, în fiecare caz concret, este necesară respectarea unei proporționalități între fapta comisă și consecințele comiterii ei, respectiv sancțiunea aplicată, această proporționalitate fiind una dintre cerințele impuse prin jurisprudența CEDO în materia aplicării oricăror măsuri restrictive de drepturi.

Analizând circumstanțele săvârșii faptelor reținute în sarcina petentului, luând în considerare că prin efectuarea manevrei de trecerea pe culoarea roșie a semaforului, petentul a pus în pericol siguranța sa și a celorlalți participanți la trafic, circulând pe sensul opus, instanța apreciază că fapta contravențională a fost în mod corect individualizată, astfel că va menține cuantumul amenzii aplicată prin actul constatator.

În ceea ce privește măsura complementară a suspendării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 30 de zile, se reține că luarea acesteia se impune ca măsură preventivă de securitate rutieră, având ca scop suspendarea provizorie a dreptului de a circula cu un autovehicul pe drumurile publice pentru un conducător auto care pare a reprezenta un pericol public pentru alți utilizatori.

Pentru considerentele de fapt și de drept prezentate, în temeiul art. 34 din O.G.nr.2/2001, coroborat cu prevederile HG 1391/2006 actualizată și OUG nr. 195/2002 actualizată instanța va respinge plângerea contravențională formulată de către petent conform dispozitivului prezentei hotărâri.

Nu se vor acorda cheltuieli de judecată, acestea nefiind solicitate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRÂȘTE

Respinge plângerea contravențională formulată de petentul L. G., domiciliat în mun.Oradea, ., nr.41, ., având CNP_, cu domiciliul procedural ales în mun.Oradea, ., nr.41, ., jud.Bihor, în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI BIHOR cu sediul în Oradea, ..18, jud. Bihor, împotriva procesului verbal de contravenție . nr._ încheiat de intimat – Postul de Poliția Drăgănești la data de 26.11.2014, pe care îl menține în totalitate.

Fără cheltuieli de judecată.

Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, care se depune la Judecătoria Beiuș și se judecă de Tribunalul Bihor.

Pronunțată în ședința publică, astăzi 17 iunie 2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

M. I. F., judecător I. D.

Red.M.I.F.

Tehn.I.D.

4 ex./17.07.2015

Emis 2 comunicări:

1. petent L. G., domiciliat în mun.Oradea, ., nr.41, ., având CNP_, cu domiciliul procedural ales în mun.Oradea, ., nr.41, ., jud.Bihor,

2. intimat INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI BIHOR, cu sediul în Oradea, Parcul T., nr.18, jud. Bihor

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 710/2015. Judecătoria BEIUŞ