Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 856/2013. Judecătoria BICAZ
Comentarii |
|
Sentința nr. 856/2013 pronunțată de Judecătoria BICAZ la data de 15-11-2013 în dosarul nr. 787/188/2013
R.
JUDECĂTORIA B.
Dosar nr._ - cerere de valoare redusă -
SENTINȚA CIVILĂ NR. 856
Ședința din Camera de Consiliu
din data de 15.11.2013
Instanța constituită din:
Președinte – C. M. M.
Grefier - M. P.
Se examinează cauza civilă formulată de reclamanta . R. SA - REGIUNEA EST BACĂU, cu sediul în Bacău, ., nr.22 împotriva pârâtei R. V., domiciliată în oraș B., . 10, scara A, apartament 33, județul N., având ca obiect „ cerere de valoare redusă”.
La apelul nominal făcut în ședința din Camera de Consiliu au lipsit părțile.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței următoarele:
- Stadiul procesual: dosarul se află la al doilea termen de judecată, fond,
- Obiectul cauzei fiind cerere cu valoare redusă.
- Procedura de citare legal îndeplinită.
Nemaifiind cereri de formulat, instanța închide dezbaterile și reține cauza în vederea deliberării;
INSTANȚA
Asupra cauzei civile de față,constată următoarele;
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei B. la data de 20.05.2013, sub nr._, reclamanta S.C. E.ON E. R. S.A. a solicitat obligarea pârâtei R. V. la plata sumei de 670,76 lei reprezentând preț energie electrică consumată la care se adaugă penalități de întârziere dobânda legală calculată la cursul BNR % an, conform Notei de calcul dobândă legală, până la data de 21.01.2013.
În motivarea în fapt a cererii, reclamanta a arătat că pârâta nu și-a îndeplinit obligația de a plăti contravaloarea energiei electrice furnizate și a serviciilor contractate, în baza contractului de furnizare a energiei electrice la consumatori casnici, contract semnat de către pârâtă și care prevede că plata se face la data scadentă indicată în factură conform art.7 lit.c din contractul de furnizare a energiei electrice.
Penalitatea este calculată conform prevederilor Ordinului ANRE 5/2003 prin care s-a modificat contractul cadru de furnizare a energiei electrice care prevede în mod expres la art.11-factura emisă pentru plata energiei electrice va fi achitată în termenul de scadență de 15 zile de la data emiterii facturii, data emiterii facturii și termenul de scadență fiind înscris pe factură.
Neachitarea facturii de către consumator în termen de 30 de zile de la data scadenței atrage penalități de întârziere după cum urmează: penalitățile sunt egale cu nivelul dobânzii datorate pentru neplata la termen a creanțelor bugetare, stabilite conform reglementărilor legale în vigoare.
În drept, au fost invocate prevederile art. 1270, art. 1350, art. 1480 din Codul civil, precum și ale art. 1025-1032 și art. 411 alin. 2 din Codul de procedură civilă.
În probațiune, creditoarea a depus la dosar, în copii certificate pentru conformitate cu originalul, următoarele înscrisuri: împuternicire, certificat de înregistrare E.ON E. R. S.A., certificat de radiere . SA, situația centralizată a datoriilor, situația facturilor neîncasate, centralizator privind calculul penalităților, contract furnizare energie electrică, invitația la conciliere directă cu dovada comunicării către pârâtă, facturi fiscale.
Cererea a fost legal timbrată cu 50 lei taxă de timbru și 1,50 lei timbru judiciar.
În temeiul art.411 alin. 2 Cod procedură civilă a solicitat judecata și în lipsă.
Pârâta a primit formularul de cerere completat de către reclamantă, împreună cu formularul de răspuns, însă nu a răspuns prin nici un mijloc la cererea formulată de reclamantă.
În conformitate cu dispozițiile art. 1029 alin. 2 din noul cod de procedură civilă, instanța a dispus înfățișarea părților . La termenul de judecată din data de 27.09.2013, pârâta s-a prezentat în fața instanței.
În temeiul art.258 noul Cod de procedură civilă, instanța a încuviințat pentru părți proba cu înscrisuri apreciind-o pertinentă, concludentă și utilă în dezlegarea pricinii.
Analizând actele și lucrările dosarului instanța reține următoarele:
Între reclamanta S.C. E.ON E. R. S.A. și pârâtă s-a încheiat contractul de furnizare a energiei electrice la consumatorii casnici cu nr. 1906/16.04.2004 (filele 16-18 dosar). Pârâta avea obligația de a achita prețul energiei consumată și facturată pentru perioada 30.04._13, conform prevederilor contractuale și facturilor emise de reclamantă, depuse în copie la dosar.
Art.152 din Hotărârea nr. 1007 din 25 iunie 2004 pentru aprobarea Regulamentului de furnizare a energiei electrice la consumatori prevede:
(1) Pentru întârzieri ale consumatorului la plata facturii aferente activității de furnizare a energiei electrice, furnizorul este îndreptățit să ia, succesiv, următoarele măsuri:
a) aplicarea de penalități;
b) limitarea furnizării energiei electrice, dacă această măsură este prevăzută în contract;
c) transmiterea unui preaviz de sistare a livrării energiei electrice;
d) la cererea consumatorilor, cu excepția consumatorilor casnici, furnizorul va avea întâlniri cu aceștia, în perioada de preaviz, în vederea negocierii (re)eșalonării sumelor datorate de consumatori;
e) sistarea furnizării energiei electrice;
f) rezilierea contractului de furnizare a energiei electrice.
Reclamanta a făcut dovada existenței contractului încheiat cu pârâta și întrucât pârâta nu a contestat facturile și nici nu a depus la doar dovada plății acestora, urmează a fi obligată la plata contravalorii facturilor și la plata dobânzii legale la suma restantă, potrivit cu situația facturilor neîncasate și cu nota de calcul dobândă legală.
În ceea ce privește penalitățile de întârziere solicitate de către reclamantă, acestea vor fi admise pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 11, pct. 1 si pct. 2 din ordinul ANRE nr. 5/21_ privind modificarea contractelor cadru de furnizare a energiei electrice „(1) Factura emisa pentru plata contravalorii energiei electrice va fi achitată în termenul de scadență de 15 zile de la data emiterii facturii, data emiterii facturii și termenul de scadență fiind înscrise pe factură. (2) Neachitarea facturii de către consumator în termen de 30 de zile de la data scadenței atrage penalități de întârziere, după cum urmează: a) penalitățile sunt egale cu nivelul dobânzii datorate pentru neplata la termen a obligațiilor bugetare, stabilit conform reglementarilor legale în vigoare; b) penalitățile se datorează începând cu prima zi după data scadenței; c) valoarea totală a penalităților nu poate depăși valoarea facturii.”
Conform alin.6 al art. 11 din O. ANRE nr. 5/2003 „în cazul în care consumatorul nu efectuează în termen de 60 de zile de la data întreruperii furnizării energiei electrice plata integrală a facturii și penalităților de întârziere, furnizorul are dreptul să rezilieze contractul de furnizare a energiei electrice, urmând să recupereze sumele datorate conform dispozițiilor legale în vigoare”.
Conform art.120 alin.7 din Codul de procedură fiscală, „nivelul dobânzii este de 0,04% pentru fiecare zi de întârziere și poate fi modificat prin legile bugetare anuale”.
Având în vedere aceste prevederi legale și nota de calcul a dobânzii legale depusă la dosar de reclamantă, se vor admite pretențiile reclamantei cu privire la plata dobânzii legale la debitul restant.
Prin contractul de furnizare energie electrică părțile de comun acord au prevăzut că în caz de neplată la termen a facturilor emise sau cu întârziere pârâta va plăti penalități de întârziere stabilite conform Ordinului ANRE 5/2003, care se încadrează în limitele sus menționate.
În consecință, acțiunea reclamantei va fi admisă astfel cum a fost formulată urmând a dispune obligarea pârâtei la plata către reclamantă a sumei de 670,76 lei cu titlu de debit restant și penalități de întârziere.
În baza art. 274 C.proc.civ. va obliga pârâtul la plata sumei de 51,50 lei către reclamantă, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxe judiciare achitate.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite cererea formulată de reclamanta . R. SA - REGIUNEA EST BACĂU, cu sediul în Bacău, ., nr.22 împotriva pârâtei R. V., domiciliată în oraș B., . 10, scara A, apartament 33, județul N..
Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 670,76 lei - reprezentând preț energie electrică consumată și facturată pentru perioada 30.04.2012 – 21.01.2013 și penalități de întârziere în valoare de 53,77 lei, calculate până la data de 21.01.2013.
Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 51,50 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare.
Soluționată în Camera de consiliu.
Pronunțată în ședința publică din data de 15.11.2013.
PreședinteGrefier
C. M. M. M. P.
Red. CMM/19.11.2013
Tehnored.MP/19.11.2013/4 Ex
← Plângere contravenţională. Sentința nr. 26/2013.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 889/2013.... → |
---|